In seara de 26 martie, Sala Mare a Teatrului National a gazduit un spectacol inedit, o initiativa laudabila, pe care am dori-o repetata cat mai des. Tineri veniti direct de la firma in costum si cravata, punkisti si rockeri, liceeni si "veterani" ai anilor 60-70, cu totii au umplut sala pentru a vedea un spectacol de muzica, dans si poezie, dedicat tatilor, "Blues pentru tata". In afara recitalurilor clasice sustinute de Mihai Godoroja, alaturi de trupa Blue Spirit si de Timpuri Noi, au mai existat cateva momente unice. Astfel, dupa un pasaj recitativ, Florian Pittis a cantat doua compozitii Bob Dylan alaturi de Blue Spirit, balerinii Corina Dumitrescu si Mihai Babuska au creat in doar cateva minute emotie maxima, iar Mihai Godoroja si Dan Iliescu au cantat impreuna o piesa, "Catran", evolutia chitaristului fiind unul din varfurile serii. De altfel, piesa lui Dan Iliescu "Tata", pe care Timpuri Noi o vor lansa in curand, ca al doilea single de pe albumul "Back in Business", a fost leitmotivul acestei seri speciale. O seara incheiata in forta de Iris, ce a prezentat un program bazat pe repertoriul formatiei britanice Led Zeppelin.
Dan Iliescu
"Tatal meu voia sa ma fac
inventator de nave interplanetare"
- Cum ai scris aceasta piesa, "Tata", foarte diferita ca mesaj si emotie de celelalte compozitii ale tale?
- A fost un moment in care m-au napadit amintiri, mi-au venit in minte mai multe imagini cu tatal meu si am inceput sa ma gandesc la piesa asta. M-am inchis la mine in camera si intre opt si zece seara, am scris-o si am si inregistrat-o la chitara, spre deosebire de alte piese la care lucrez mult la texte. Versurile curgeau, curgeau, erau extrem de personale si la urma, a trebuit sa tai cam trei sferturi din text ca sa incapa si sa fie putin mai "larg", sa se regaseasca si altii in el. Am aratat cu "Tata" ca putem face o muzica mai sensibila, mai emotionala fata de ce cunoaste lumea despre Timpuri Noi.
- A fost tatal tau un model pentru tine?
- Da. Si-a asumat acest rol, a fost un model pentru ca a dorit asta. S-a lasat de tigari ca sa nu-l vada copiii lui vreodata fumand, iar lucrul asta a avut un impact si asupra mea. La 17 ani, fumam un pachet si ceva de Marasesti pe zi, iar cand a aflat tata, n-a zis nimic. Doar s-a uitat asa, la mine, si a strans din buze. Asta m-a marcat. Ma asteptam sa tipe la mine, sa ma ameninte, dar n-a zis nimic. Si din ziua aia, m-am lasat de fumat. Mai aveam doi frati si-o sora, eu eram cel mai mare si mai "vitregit", ca eram sefu, si trebuia sa fac treaba, sa duc gunoiu, sa cumpar paine... Tata glumea pe seama mea si-mi spunea "badie", iar daca fratii veneau peste mine, facea cu ochiul "bai, nu-l deranjati pe badia". Cand eram mic, tata voia sa ma fac inventator de nave interplanetare. Chiar daca era economist si dadea cu pixul, ii placea sa inventeze lucruri, sa mestesugareasca, sa repare (mai tarziu am inceput, la randul meu, sa-mi construiesc chitarile). Pe vremea aia, in anii 60, oamenii se pregateau sa intre-n cosmos si tata se gandea ca daca el n-a reusit, macar copilul lui sa construiasca nave interplanetare. In clasa a treia, m-a dus si m-a inscris la biblioteca. Asta era marea lui pasiune: cititul. A ramas de pe urma lui o biblioteca de vreo 3500 de carti stiintifice. Cand mai ajung pe acasa, pe la Iasi, mai scot cate un volum si-l rasfoiesc cu placere.
- Care a fost cel mai important lucru pe care ti l-a transmis? Ce ai preluat de la el, cand ai devenit, la randul tau, tata?
- Sigur ca am avut si contre puternice, asa cum cred ca orice adolescent le are cu tatal sau. Leul tanar contra celui batran. Ai impresia ca totul ti se cuvine, ca ai tot dreptul sa te simti bine si ca parintii trebuie doar sa vegheze sa nu-ti lipseasca nimic. E vital ca acest moment al pubertatii sa fie depasit de parinti si de copii impreuna, sa nu se produca o ruptura. Cel mai mult si mai mult ii datorez tatalui meu atitudinea pe care a avut-o fata de mine, acea atitudine ce a facut sa mi se trezeasca un pic de constiinta. Orice faceam ma gandeam "Oare-i bine ce fac?". Nu stiu cum a facut-o, prin felul lui de a fi, prin exemplul lui. Am mai invatat ca e bine sa-ti cresti copilul langa tine, nu sa-l lasi cu bunicii, cu bona sau sa fie crescut doar de mama. Sa incerci sa treci impreuna cu el peste obstacole, pentru ca problemele copilului tau sunt aceleasi probleme pe care le-ai avut si tu in copilarie.
- Era mandru de activitatile tale: sportiv de performanta si mai apoi chitarist?
- Ai mei, cand au auzit ca vreau sa cant la chitara, au pufnit in ras. Pentru ca nimeni din familie nu aratase vreun talent muzical si pentru ca pana atunci, ca sportiv de performanta, ziceam ca muzica e pentru domnisoare. Cand m-a vazut ca am devenit campion national la atletism, tata mi-a zis: "Bravo, bai, baiete! Da nu te mai agita atata, sa nu se rupa ceva in tine". Mama e din Iasi, dar tata era nascut in comuna Zamostea, judetul Suceava, si avea un fel de a gandi asa, mai profund, specific bucovinenilor. Cand am inceput sa cant, il vedeam in sala, singurul cu parul alb, la costum, asa cum se imbraca mereu si la piata. Doar la plaja, daca mergea fara costum si cravata! Eu aveam 17 ani, el 57. La primele concerte, la balurile dansante la liceu sau la Casa Studentilor, eram foarte timid, asa ca beam ceva inainte sa urc pe scena, un lichior, un vermut, ca pustanii (ce ma durea capul a doua zi!). In concert nu mai vedeam decat chitara, ma bataiam, faceam ca toate alea. Il intrebam cum a fost, zicea: "Bine, bai baiete, dar cam tare!". Si mereu zicea sa pun si un pic de folclor acolo, macar un pic. Iar eu: "Pai, mai tata, asta-i rocknroll, e blues, ce folclor!". Dar acum cred ca avea dreptate. A prins si concerte in sali mari. Cand eram in voga, la doua saptamani cantam la Iasi. Ma conducea mereu la gara, pe drum el imi cara chitara, si atunci se vedea ca-i mandru de baiatul lui. (Urmatorul concert "Timpuri Noi" va avea loc pe 4 aprilie la Music Club.)
Cristi Minculescu
"Tata isi aranja delegatii in orasele
in care aveam noi concerte"
- Ne povestesti ceva despre tatal tau?
- Tata? Pai tata s-a nascut pe 10 iunie 1926 la Slatina si a murit pe 20 ianuarie 1981, la 11 zile dupa ce-am implinit eu 22 de ani. Ce sa spun, asa a fost sa fie. Era epoca aia in care barbatul trebuia sa aduca bani in casa. Asa invatase de la parinti, iar parintii de la bunici si tot asa. Era clar: iti gaseai culoarul, si la treaba. Tot timpul era plecat de langa noi, tot timpul pe teren, cu treaba. A tras, a tras, pana nu a mai putut sa traga. De aia am si vorbit la concert, de eroismul zilnic si necunoscut al parintilor nostri, care se zbat toata viata sa ne fie bine. Nu era ceva gandit dinainte, chiar am simtit nevoia sa spun asta publicului.
Cu tata m-am inteles foarte bine, insa nu a fost un model pentru mine. Nu mi-a placut niciodata sa urmez un model, nici macar pe cel al parintilor, am facut tot timpul numai ce am vrut eu. La facultate am dat doar ca sa le demonstrez ca pot, nu ca sa ii urmez. Au fost ei suparati ca m-am lasat, insa nu puteau nega ca sunt pe drumul meu. Tata m-a prins un an pe scena, cu Iris, si i-a placut. Se ocupa cu finante-banci si-si aranja delegatii in orasele in care aveam noi concerte, la Bucuresti, Craiova, Constanta, Iasi, Brasov. Eu nu stiam ca-i in sala, nu venea la noi la cabine. Dupa concert, o suna pe mama si-i spunea: "A fost foarte bine", si de la mama aflam ca fusese acolo. Un an de zile m-a apucat...
- Odata cu trecerea anilor ai simtit ca incepi sa semeni cu el, in gesturi sau in principii? Ce va aseamana?
- Responsabilitatea. Sa poti sa ti-o asumi chiar si atunci cand gresesti. Cam greu, dar trebuie s-o faci. Si sensibilitatea. Era un om foarte sensibil, iar cand esti asa, uneori bravezi, justificat sau nu, ca sa maschezi asta. Poti sa fii perceput cu totul eronat de unele persoane. Se profita mult de bunatate. Si eu am "furat-o" de multe ori, insa nu-mi pare rau, asta-s eu si nu ma schimb. Si poate seman cu tata si-n tendinta asta, de a munci cat mai mult. Sper sa tina cat mai mult. In fond, ma simt aceeasi persoana ca la 16 ani, numai ca mult mai obosita. Atunci functionam la viteza a 7-a, acum la a 2-a, a 3-a. Cel mai mult ma obosesc lucrurile care se-ntampla inainte de a urca pe scena, pentru ca odata ajuns acolo, ma incarca publicul. Insa traficul de aici ma scoate din minti, este peste puterile mele de intelegere. La lucruri care ma obosesc, pe locul I este traficul, pe locul Ii traficul, si pe trei tot asta.
- Cum ai perceput concertul de la Teatrul National?
- Eu am cantat ceea ce Robert Plant, vocalistul de la Led Zeppelin, nu mai canta de ani de zile. Piesele astea le canta la 20-25 de ani, cand era vocea de aur a Angliei. Asa ca am repetat serios. Am mai cantat noi cover-uri Ac/Dc, Whitesnake, Deep Purple, prin cluburi. Pentru noi a fost un debuseu sa mai iesim din starea de concentrare la lucru, pentru noul album. Mi-a placut foarte mult conceptul acestui spectacol, aceasta implicare emotionala. Probabil ca si publicul are nevoie de astfel de intamplari. Daca s-ar organiza mai des, ar fi extraordinar.
- Ai facut fanilor o mare bucurie, anuntand concertul aniversar Iris - 30 de ani.
- Da, intentionam sa-l facem pe 31 august, intr-o zi de vineri, in parcarea mare din complexul Romexpo. Asta implica si lansarea unui dublu album, o opera rock, ce se va chema, ca si piesa noastra, "Cei ce vor fi". Inca nu-i nimic batut in cuie, speram sa oferim surprize placute, cu invitati din tara si din afara, depinde de buget. Noi am incercat mereu, de la disc la disc, sa facem ceva diferit, si bucata asta, cu opera rock, ramasese neexplorata. E un volum mare de munca, sunt 24 de piese, ne-am apucat de lucru in ianuarie, in mai intram 3-4 saptamani in studiouri ca sa-l lansam pana la concertul aniversar. Pana atunci, continuam concertele, si primul la care va invitam va avea loc pe 14 aprilie, in Live Club.