Ultimul circ ambulant

Iulian Ignat
In mileniul Internetului, mai exista oameni care merg cu circul prin tara, mutandu-si cortul din loc in loc. Magia supravietuieste.

O multime de adulti si copii abia asteapta sa se stinga lumina si spectacolul sa inceapa
Luminile din arena se sting una dupa alta, tobele incep sa bubuie, un freamat strabate sala. "Aoleoo!", striga trei fetite cucuiete care s-au luat in brate pentru a-si face curaj. Spectacolul incepe: acrobatii, suspans, dresura de catei, rasete cu clovnul Jimmy, fachirul ce calca pe cioburi, reptile... Nu, nu este Circul de Stat, la care cand te duci il gasesti mereu in acelasi loc, ci un circ care vine el dupa tine, prin orase si orasele, prin sectoarele Bucurestiului, unul din putinele circuri ambulante ce cutreiera Romania: Circul Pironkov. Un circ cu cort, ca pe timpurile bunicii, si care are in program un spectacol simplu, traditional, fara mari pretentii, care pastreaza vie fascinatia pe care o raspandeste si acum, in epoca Internetului, lumea clovnilor, a zburatorilor la trapeze si a dresorilor de animale. Zambetul si lumina din ochii copiilor si al celor mari stau marturie. Intram si noi, in spatele scenei, pentru a fura macar o imagine din culise, descoperind ca dincolo de paiete, sclipiciuri si reflectoare, se afla, inainte de toate, o mare pasiune. Dragostea unor oameni pentru performanta si risc dar, mai ales, pentru libertate. Bucuria de a fi nomad.

Dragoste la prima vedere

"Fachiristu", asa ii spun colegii de trupa. Imbracat intr-o uniforma rosie, cu nasturi si epoleti ce se potrivesc la fix cu mustata lui tantosa, dupa ce rupe biletele la intrare si pofteste lumea in marele cort, Dan Aldea dispare in culise pentru ca putin mai tarziu sa tasneasca pe scena descult, imbracat intr-o pereche de salvari colorati. Numarul lui rupe gura: calca pe cioburi, pe becuri ce lumineaza, inghite flacari, se culca precum dervisii pe niste cuie uriase in timp ce asistenta lui ii paseste pe spate, cu un zambet triumfator. "A fost un coup-de-foudre", spune Dan despre "colega" sa. "Ne-am cunoscut la Rupea, la ea, intr-un grup de prieteni comuni. Ne-am placut si in cateva saptamani ne-am si casatorit. Suntem de 15 ani impreuna. Ea nu ma vazuse in spectacol, de fapt nici nu vazuse vreun spectacol de circ, prin Rupea treceau mai mult balciurile. Era fascinata totusi de lumea circului, din ce ii povestisera bunicii. Facuse dansuri populare, n-avea nici o emotie pe scena. Primul numar pe care l-am facut impreuna a fost pe role. Nu stiu daca la inceput a invatat din drag pentru mine sau daca i-a placut, cert e ca acum a prins si ea pasiunea asta si ne ducem viata inainte."
Cand au plecat impreuna in lume, Cristina avea 17 ani, insa Dan era deja un artist de circ cu experienta. Mandru de originea sa - trocar din Scheii Brasovului -, el crede ca pasiunea pentru circ de aici i se trage, de la traditia Junilor, care defileaza in fiecare primavara pe cai si arunca in aer cu buzduganele. Caii au fost prima lui pasiune, de mic copil.
"Cu un tata ofiter, am primit o educatie asa, mai prusaca, mai militaroasa. Dar sportul mi-a prins foarte bine - scrima, gimnastica, echitatie -, m-a disciplinat, mi-a dat un sens. Pe langa sport, a mai fost ceva in copilaria mea care mi-a format gustul pentru circ. Eram vecini si prieteni buni de familie cu directoarea Teatrului de papusi din Brasov, asa ca am avut sansa de a vedea spectacole, nu doar din sala, ci si din culise. Ce lucru nemaipomenit pentru un copil. Era ca o vraja, ca o magie, sa vad oamenii cum se transforma in catelusi, iepurasi... Primul spectacol de circ l-am vazut in parcul de langa gara veche a orasului, acolo si-au montat cortul. Imediat am inceput sa zic in stanga si-n dreapta ca eu ma fac artist de circ, dar cine sa ma creada, eram pustan si la varsta aia toti se fac astronauti, aviatori... Peste cativa ani, in primavara lui 87, a venit la Brasov in turneu Circul de Stat, cu trupa lui Adrian Stefanescu de acrobati pe cai. Am fost fascinat. A doua zi nu le-am zis nimic parintilor, mi-am bagat echipamentul in rucsac, am chiulit de la scoala si m-am dus sa dau proba la circ. Adrian Stefanescu a zis ca ma ia, eu am crezut ca ma ia chiar atunci, pe loc, si am fost asa de dezamagit cand am vazut ca pleaca circul fara mine, ce vrei, minte de copil. Dar s-a tinut de cuvant. Dupa 4-5 luni, cand s-a terminat sezonul, a sunat acasa, a vorbit cu parintii si m-a chemat la Bucuresti. Ai mei m-au lasat, au crezut ca-mi fac moftul si ma intorc, nu stiau ce-i in mine. Dar din momentul in care am batut tempoul, asa spunem noi cand incaleci si descaleci in galop, si am fost primit in echipa, energia mea s-a canalizat numai pentru circ."
Au urmat turnee in strainatate, cascadorii in filme, numere pe cont propriu, in spectacole de cabaret si, din 2000, Circul Pironkov. Marele vis pentru anul acesta: un numar propriu de acrobatii pe cai...
- Cum e azi lumea circului? S-a mai pastrat ceva din pasiunea de altadata, din farmecul lui care ii magnetiza pe copii?
- Farmecul e si mai mare acum, ne place din ce in ce mai mult. Avem noi o vorba veche in circ: odata ce-ti intra rumegusul manejului in sange, greu te mai lasi. Nu ca nu as putea face altceva. Prima conditie pentru a ramane in trupa, la 17 ani, a fost sa ma tin de scoala. Atat am iubit circul, ca invatam de frica, sa nu ma dea afara. Am terminat si Facultatea de Drept. Sigur, ducem o viata ceva mai dura, esti mereu pe drum, in caravana, dar nu ne plangem, ne-am obisnuit. Pasiunea este inca in mine, n-as putea sa fac altceva. Daca ar fi sa o iau de la capat, tot asta as face. Ce-mi place in circ, pe langa aplauzele publicului, pentru care traim, este faptul ca aici suntem o mare familie. Nu suntem perfecti, ne mai certam, ne impacam, niciodata nu intram in manej suparati. Zece luni pe an suntem impreuna, montam cortul, rupem bilete, impingem rulotele cand se impotmolesc in noroi, mancam un gratar dupa spectacol. Iar de fiecare data, cand unul din noi incearca un numar nou, un truc nou, si are nevoie de sprijin, primeste o mana de ajutor. Asta-i circul, lumea vede spectacolul finit, dar in spatele lui sunt sute, mii de ore de antrenamente, transpiratie, entorse, lovituri.
Cat despre familia cea mica, a lor, Dan si Cristina au doi baieti, Leonard si Dorian, amandoi crescuti de la cateva luni in circ. "Cand am plecat la 17 ani, m-au intrebat prietenii, rudele, cum de-am lasat totul balta. N-am stiut ce sa le spun, totul a fost atat de firesc", povesteste Cristina. "Imi place viata asta, pe drumuri, insa imi este tare greu sa stau departe de Dorian, pe care l-am lasat cu parintii lui Dan, la Brasov, pentru ca a inceput scoala. Peste un an, intra si Leonard in clasa I. Compensam cand ajungem acasa, iarna, sau in vacanta de vara, cand vine si el cu noi, dormim impreuna, nu stam o clipa despartiti. Dorian e mai bland, mai cuminte, Leonard cred ca o ia pe urmele lui taica-sau, e argint viu. Nu se sperie niciodata cand il vede pe Dan pe scena, ne speriem noi cand il gasim cocotat undeva sau jucandu-se cu focul, cum a vazut la taica-sau."

La a cincea generatie de circari

Statura impunatoare, buze subtiri, figura acvilina, ochi albastri, taios de albastri. Dimitri Pironkov arata mai degraba a general roman ce pregateste o noua campanie militara, decat a director bulgar de circ, indragostit de Romania. "Multi romani nu prea stiu ce tara au, nu mai ies din case pentru a se bucura de orasele, de peisajele lor." Chiar daca pe timpul iernii are - ca mai toti oamenii de circ - contracte personale prin intreaga Europa, de 11 ani Pironkov este stabilit in Romania, pe care o strabate in lung si-n lat, cu circul sau ambulant. Atat el, cat si sotia sa, Adriana, fac parte din a cincea generatie de circari. Bunica Adrianei, care acum are un numar de dresura cu catelusi, era dresoare de lei, iar tatal ei a fost directorul Circului de Stat. Bunicul lui Dimitri a infiintat un circ similar in Bulgaria. El a prins "microbul" la 6 ani, si pana acum cativa ani, cand din cauza accidentarilor a renuntat, devenind dresor, a fost acrobat. Iar fetita lor are deja un numar de hula-hop si este foarte atasata de animale.
"A crescut de la doua zile in circ. Dupa ce m-am intors de la maternitate, am luat-o cu noi in turneu. Noi ne-am cunoscut in 1990, la un circ in Spania, unde am lucrat doua sezoane, insa greu am mai reusit sa ne casatorim. Pana la urma, am strans actele in Germania, ne-am casatorit in Franta si ne-am intors repede, ca aveam spectacol. Asta-i viata noastra, tot mereu pe roti, chiar daca s-a trecut de la vagoanele copilariei mele la rulote moderne. Trebuie sa iubesti cu adevarat meseria asta, ca sa renunti la atatea. Multi incearca, dar putini raman in circ, sa zicem 10%. Ce-i drept, in Romania nici nu exista o scoala de circ, nu exista subventii, totu-i lasat de izbeliste. Pentru noi e o viata frumoasa, suntem obisnuiti, dar cei din afara se acomodeaza greu. Pe noi, circul ne tine in forma. Il vad pe tatal meu, care la 59 de ani a ramas acasa. Accepta retragerea cu greu, imediat i s-au asternut anii pe chip, a imbatranit mult mai repede ca in circ."
Cum se descurca un cuplu care traieste clipa de clipa impreuna, ce probleme apar, e musai ca un artist de circ sa aiba o sotie in acelasi domeniu? "Altfel ar fi foarte greu, ce sotie isi asteapta zece luni pe an sotul? La noi, in cuplu, poate fi uneori sufocant faptul ca suntem mereu impreuna, dar schimbam orasul, decorul si asta ajuta. Casa noastra-i circul, cum ar veni, muncim la noi acasa, schimbam curtea in fiecare saptamana, insa casele vin cu noi."

"Cum da primavara,
ni se face dor de drum..."


In arena circului evolueaza acum Miss Sandrine, o faptura senzuala, pe ale carei degete lungi se aseaza cuminti porumbei cu cozi stufoase. Altfel, este Sanda, o maramureseanca sfioasa, chiar si acum, dupa ce-au trecut sapte ani de cand a plecat de acasa cu circul. "Eu eram croitoreasa in Baia Mare, cand au venit ei cu circul. Asa l-am cunoscut pe sotul meu. "Hai cu noi, o sa-ti placa", a zis. M-a convins ca e frumos si ca daca nu-mi place, pot sa ma intorc. Si asa a fost. Mi-a placut. Cel mai mult ma bucur de plimbari, am vazut toata tara. Si de atmosfera de spectacol, cand intru in manej am asa o emotie puternica, nici nu pot sa o descriu. Eu zic ca mi-a dat Dumnezeu o sansa sa intru in circ. Dar de casa, tot mi-e dor. Am avut si momente in care m-am gandit sa ramanem acasa, sa ne crestem copilul, dar n-am putut sa ne lasam de circ. Iarna-i bine, cand stam cu toata familia, insa cum da putin primavara, cum incepe sa ni se faca dor de drum si nu mai avem stare."
Unii au mostenit-o din familie, altii au inceput la 20 de ani, fiecare din membrii echipei Pironkov are o poveste diferita, insa o pasiune comuna. Carmen a fost gimnasta de la 6 la 11 ani. "La un concurs, un antrenor mi-a propus sa intru ca acrobata intr-o trupa de trei fete, putin mai mari ca mine. De atunci sunt in circ. Aici nu-i ca la concursuri, nu-ti fura nimeni medalia, nu-ti da mai putin decat meriti, tot ce faci e pentru public si pentru tine, ca artist." Carmen s-a casatorit la 19 ani cu un acrobat, care face si clovnerie, Jimmy, si au impreuna o fetita de 7 ani, Elena, pe care au crescut-o, de cand avea 4 luni, in circ. "Nu stiu cum o sa stea departe de circ cand o incepe scoala." Elena, impreuna cu nabadaiosul Leonard si Cristina, fata Sandei, se alearga si se harjonesc cat e ziua de lunga printre rulote si culise. Parintii lor cred ca circul ii pregateste mai bine pentru viata, cresc langa adulti, se maturizeaza de mici, drumurile prin tara ii fac mai descurcareti, mai caliti decat alti copii.
"Asa eram si eu la varsta ei, ma cataram in toti copacii", mi-o arata Sanda pe Cristina, care, la cei 6 ani ai sai, nu sta o clipa locului. Vine la noi si povesteste intr-o suflare: "Ieri mi-a dat mami un porumbel sa-l tin pe degete. Uite asa l-am tinut, nu s-a speriat deloc. Abia astept sa fac si eu un numar cu el in manej". Iti place sa te plimbi cu caravana? "Pai, m-au dat la gradinita, da eu n-am vrut, am venit la loc, la circ. Ma plimb cu caravana, am prieteni in fiecare oras si mi-e dor de ei. Si la vara, abia astept sa merg la mare si sa ma balacesc in apa." Da o poezie stii, Cristina? Fata spune ceva neinteles, apoi se concentreaza. "Stiu o rugaciune, dar trebuie sa o zic pe toata, de la inceput: "Doamne Sfinte Imparate"." In spatele ei, Leonard ia o pozitie solemna si-si face o cruce mare. "Care-n ceruri locuiesti/ Painea si mancarea noastra... Si-atat", spune Cristina ferm convinsa si tasneste la o bara, se agata strans cu picioarele de ea si incepe sa se balangane cu capul in jos, atingand pamantul cu pletele.
Fotografiile autorului