Aici se intampla cele mai crunte accidente de circulatie si motivul nu este intotdeauna nepriceperea soferilor, ci si starea proasta a drumurilor. Romania e intrecuta in acest clasament negru doar de Letonia, la numarul de accidente mortale inregistrate la un milion de masini. Pe locul trei se claseaza Lituania si Slovacia. Statistica respectiva este generoasa. Nu cuprinde si accidentele marunte, zgarieturile din parcarile improvizate, tamponarile din intersectiile unde picamerele lucreaza nonstop sau suspensiile rupte de gropi deja istorice, pe care nimeni nu le mai baga in seama. Daca ar fi luate in calcul, si micile mizerii tehnice rezultate din starea proasta a drumurilor, am conduce, probabil, detasat.
La aceasta performanta nu s-a ajuns usor. Trebuie ani de nepasare, bani investiti aiurea in constructia drumurilor si absenta investitiilor in semnalizarea acestora. Romania sta prost, nu doar la capitolul accidentelor rutiere mortale, ci si la numarul de kilometri de autostrada sau la starea drumurilor nationale. Probabil ca nu exista, la nivel european, disproportie mai mare intre banii consumati deja si lungimea drumurilor asfaltate. S-a vorbit mult si fara rost despre kilometrii de autostrada de care am avea nevoie. Au vorbit atatia, ca n-a mai ramas nimeni pe santiere, sa-i construiasca. Cu toate acestea, la fiecare inceput de an aflam ca drumurile, asa nenorocite cum sunt, inghit tot mai multe miliarde de euro. Politicianului roman tipic, ca si calatorului, ii sta bine cu drumul. De multe ori, unii dintre ei adopta cate-o sosea de care nu se mai despart cu anii. Scot si pun asfaltul cu dragostea si priceperea cu care fetitele isi imbraca papusile. Nici o vedeta nu a fost mai bine si mai costisitor imbracata ca, de pilda, soseaua care duce in Tartasesti, locul de unde ni se trage Adrian Nastase.
De asemenea, politicienii si afaceristii au ajuns niste virtuozi cand e vorba sa investeasca in drumurile deja existente. Niste investitii de-a dreptul invizibile. Situatia este si mai dramatica in orase. Cei mai multi primari au descoperit cat de profitabil e sa transformi orasele in santiere permanente si investesc sume colosale in lucrari inutile sau excesiv de scumpe, in loc sa se ocupe de simpla intretinere sau refacere a drumurilor.
In Bucuresti, pietonii si soferii traiesc de ani de zile in miezul unui santier vast cat un cosmar. Putini sunt cei care nu aud zilnic sub ferestre bubuitul picamerelor si nu sunt siliti sa parcurga trasee cu mult mai lungi pentru a ocoli strazile aflate in constructie. De multe ori e vorba, in mod curios, de strazi care au mai fost reparate sau reconstruite. Masinile imbatranesc intr-un an cat altele in zece. La fel si soferii sau pietonii. Oricum, pare cinic ca, in Bucuresti, oras care nu-si mai poate cuprinde masinile, sa organizezi blocaje vasculare, fara sa-ti pese de posibilitatea unei embolii.
Problema sigurantei drumurilor este unul dintre cele mai constante motive care ii tin departe pe calatorii occidentali de traseele turistice romanesti. Am primit bile negre si cartonase rosii de la toti cei care venisera sa investeasca sau sa binevesteasca aderarea noastra la Uniunea Europeana. Cu totii considera ca a avea drumuri sigure este una dintre cele mai importante cerinte ale civilizatiei, in care mobilitatea si flexibilitatea sunt insemne ale libertatii individuale. Nu poti fi liber daca drumurile te intepenesc la periferia Europei, blocat de santiere vesnice, in care primarii sunt foarte bucurosi sa-ti bage banii de taxe. Niste santiere unde nu se repara nimic, poate doar conturile personale ale catorva politicieni si afaceristi.