Cea mai "internationala" editie din istoria de 79 de ani a premiilor Oscar - cu nominalizati de pe toate cele sase continente - a intrat deja in cartea de aur a Hollywoodului, si va fi amintita pentru succesul unui regizor american, Martin Scorsese, care a castigat, in sfarsit, Oscarul pentru cea mai buna regie, dupa ani lungi de asteptari. Pelicula sa, "Cartita", a cucerit si trofeul pentru cel mai bun film al anului, la o categorie care parea deschisa oricarui rezultat. De partea cealalta, cele mai previzibile premii au fost cele pentru interpretare in rolurile principale: Helen Mirren si Forest Whitaker, care au intruchipat imperial pe ecran o regina europeana, respectiv un sef de stat african, si care au stralucit duminica seara la Teatrul Kodak din Los Angeles, ambii castigand, in premiera, mult ravnitele statuete.
Seara lui Marty
In momentul in care a pasit pe covorul rosu pentru parada dinaintea inceperii festivitatii, Martin Scorsese a spus, mai in gluma, mai in serios: "Ar fi cazul sa castig de data asta!". Dupa 26 de ani de asteptare si cinci nominalizari ramase nepremiate (pentru regia unor filme celebre, precum "Taurul furios", "Ultima ispita a lui Iisus", "Bandele din New York" sau "Aviatorul"), italo-americanul se afla pe cea mai nedorita lista la Hollywood: intr-o companie selecta, alaturi de alti mari regizori, multi-nominalizati, dar niciodata premiati, precum Alfred Hitchcock, Ingmar Bergman, Robert Altman, Federico Fellini sau Stanley Kubrick.
Dar a fost sa fie, in sfarsit, seara lui Scorsese (Marty, dupa cum este el alintat de cei apropiati), regizorul new yorkez castigand - dupa cum se stie deja - Oscarul pentru "Cartita", cel de-al 28-lea lungmetraj al sau. Vizibil emotionat, Scorsese si-a inceput speech-ul cu o intrebare glumeata: "Ati verificat plicul de doua ori?". Nici un dubiu insa, el a fost castigatorul absolut al serii, chiar daca unele voci critice au declarat imediat ca premiul ar fi fost mai degraba "unul sentimental", acordat lui Scorsese mai mult ca o "compensatie" pentru reusitele nerasplatite ale trecutului.
Cu o distributie de zile mari (Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Jack Nicholson si Mark Wahlberg), "Cartita" a luat si Oscarul pentru cel mai bun film al anului. Cu un buget de 90 de milioane de dolari, filmul a castigat pana in prezent aproape 300, fiind cel mai mare succes al lui Scorsese la box-office. Pelicula a readus, totodata, la Oscar, traditia filmelor cu bugete si castiguri exorbitante, dupa ce anul trecut, majoritatea peliculelor din concurs fusesera mult mai mici, la capitolul investitii si castiguri financiare.
Monarhii se acopera cu aur
In speech-ul de deschidere a show-ului, prezentatoarea Ellen DeGeneres a tinut sa dedice aceasta editie, nu viitorilor castigatori, ci tuturor celor nominalizati. "Pentru ca aveti probabil emotii cu totii, nu stiti cine va castiga... decat daca sunteti din Marea Britanie, si atunci veti castiga mai mult ca sigur!", a spus DeGeneres in timp ce toate camerele se orientasera inspre Helen Mirren. Pentru ca actrita britanica era, prin excelenta, cea vizata de acest comentariu. In rolul Elisabetei a Ii-a din "Regina", Mirren a captivat atat cinefilii din intreaga lume, cat si criticii de film, care o considerau, la unison, marea favorita la Oscar, dupa ce, in pre-sezon, acest rol ii adusese atat Globul de Aur, cat si premiul Bafta.
Dar Hellen Mirren s-a acoperit de glorie si duminica seara, avand pe scena o prestatie de mare clasa, potrivita cu rangul personajului care a facut-o celebra. A tinut, la fel ca la precedentele gale, sa-i multumeasca adevaratei Regine, pentru ceea ce reprezinta ea de mai bine de o jumatate de secol pentru Marea Britanie si ai ei supusi. Desi la conferinta de presa de dupa spectacol, Mirren a spus ca nu se asteapta la vreun telefon de felicitari din partea Reginei, actrita a recunoscut ca a fost deja invitata, alaturi de regizorul filmului, Stephen Frears, la un mic dejun festiv la Palatul Buckingham. Imperiala pe tot parcursul serii, de la alura la statura si la alegerea toaletei, Mirren a mai facut deliciul presei si cand a dezvaluit, in faldurile rochiei aurii, o brosa aplicata cu multa fantezie. "Care valoreaza mai mult decat intreg bugetul filmului", a adaugat actrita britanica, cea mai remarcabila (la propriu si la figurat) prezenta a galei Oscar.
La fel de incoronat de succes la toate premiile de anul acesta fusese si Forest Whitaker, actorul de culoare care a reusit sa-l intruchipeze magistral pe ecran pe fostul dictator al Ugandei, Idi Amin, in pelicula "Ultimul Rege al Scotiei". Desi mai putin cunoscut decat ceilalti actori care concurau la aceasta categorie (Leonardo di Caprio, Peter Otoole sau Will Smith), Whitaker pleca, si el, din pole-position ca favorit la cucerirea Oscarului, la prima nominalizare din cariera. Punct ochit, punct lovit: Whitaker, la 45 de ani, a intrat in galeria de aur a Hollywoodului. Desi Oscarul nu i-a adus nici un castig financiar imediat (aceste premii fiind doar "omagiale", neinsotite de cecuri cu multe zerouri ca premiile din sport sau ca premiile Nobel), Whitaker poate fi sigur de un lucru: cota lui de piata a urcat, din acel moment, vertiginos.
Din corul bisericii, in galeria celebritatilor
Daca Forest Whitaker a castigat Oscarul la prima nominalizare din cariera, Jennifer Hudson a reusit o performanta inca si mai memorabila: Oscar (pentru actrita in rol secundar) la primul film din viata. Fara nici un fel de experienta in domeniu, Hudson a obtinut rolul cantaretei Effie Melody White din "Dreamgirls", dand la o parte 780(!) de actrite profesioniste. Invatase de la bunica ei sa cante gospel, si facuse parte toata viata din corul unei biserici baptiste din Chicago, dar cand a incercat sa se afirme la un concurs national de tinere talente a fost exclusa fara mila de catre cei din juriu. Anul acesta insa, Hudson a cucerit inimile tuturor, precum si cea mai ravnita statueta din lume, pentru partitura in forta din musicalul "Dreamgirls", intruchipand astfel, la modul ideal, mitul american: daca vrei ceva cu adevarat si faci totul pentru a-ti implini visul, vei reusi!
"Dreamgirls" plecase, de altfel, cu cele mai multe nominalizari (opt), dar in final a reusit sa castige doar doua premii, pierzand, foarte surprinzator, trofeul pentru cel mai bun cantec original, unde concurasera trei melodii ale sale. La capitolul cele mai severe infrangeri ale serii, locul intai il ocupa insa tot britanicii: Kate Winslet, desi detine recordul pentru cea mai tanara actrita din istorie nominalizata deja de cinci ori, pleaca din nou acasa cu mana goala, in timp ce legendarul actor irlandez Peter Otoole, ajuns la venerabila varsta de 74 de ani, a pierdut pentru a opta oara in tentativa sa de a cuceri Oscarul. Pentru un alt actor aflat la apusul carierei, 2007 a venit insa cu mult asteptatul premiu: la 72 de ani, Alan Arkin a castigat trofeul pentru cel mai bun actor intr-un rol secundar, pentru prestatia sa din "Little Miss Sunshine".
Diversitate la primul Oscar "verde" din istorie
Dar Oscarul 2007 a mai fost deosebit prin ceva: a fost complet "verde", s-au folosit doar resurse reciclabile, nepoluante, precum si ingrediente exclusiv organice pentru pregatirea felurilor sofisticate de mancare de la petrecerile care i-au urmat. Exemplul dat astfel de organizatori a venit sa intareasca mesajul tulburator din documentarul "Un adevar incomod", care a castigat si el o statueta pe deplin meritata. Avandu-l in rol principal pe fostul vice-presedinte american Al Gore, documentarul releva situatia alarmanta care ameninta planeta, din cauza fenomenului incalzirii globale, si transmite un mesaj de actiune pentru toti pamantenii, indiferent de natie, etnie, statut social, culoare politica etc.: economisiti resursele naturale, reciclati resturile menajere, sprijiniti cultivarea produselor organice!
Urmarit in direct de aproape un miliard de telespectatori din intreaga lume, Oscarul a fost astfel nu numai o ocazie speciala de a vedea parada vedetelor de la Hollywood, ci si o platforma perfecta pentru prezentarea unui mesaj profund, de o insemnatate vitala pentru viitorul planetei. Faptul ca Oscarul s-a imbracat anul acesta in verde va ramane, probabil, cea mai distincta amintire de la editia cu numarul 79.