Medii care, pana nu demult, aveau un oarecare prestigiu pentru obiectivitatea informatiei si seriozitatea comentariilor, s-au dezlantuit furibund, atacand un eveniment, la urma urmei, normal in orice tara democratica: niste organizatii civice isi expun public punctul de vedere asupra unor acte cu rezonanta pentru societate in ansamblul ei. Este vorba, in cazul de fata, de actiunile ministrului Justitiei, care a initiat o serie de initiative pentru stoparea coruptiei, fenomen de proportii inimaginabile in Romania, proaspat membra a Ue. Monica Macovei a propus infiintarea Ani (Agentia Nationala pentru Integritate), menita sa controleze amestecul mafiot dintre interesele politice si cele economice ale inaltilor demnitari romani, si a emis Ordonanta Diicot, acceptata de guvern, ce vizeaza cresterea independentei Justitiei. Initiativele ministrului au fost dur amendate, in primul rand de catre cei interesati, parlamentarii, care au depus - si validat - in Senat o motiune simpla impotriva sa. Faptul ca motiunea a fost votata, in secret, si de parlamentari ai puterii a fost, prin sine, graitor, demonstrand ca plaga coruptiei se intinde la nivelul intregii clase politice, nefiind specifica doar unui partid sau altuia. Ong-urile care au organizat manifestatia au vrut sa atraga atentia opiniei publice asupra gravitatii fenomenului, a unirii clasei politice, pe baza unor interese de casta, impotriva primei incercari serioase din Romania postcomunista de a stopa o plaga ce limiteaza orice acces la normalitatea democratiei.
Mitingul a starnit, asa cum am spus, furibunde reactii de intampinare. Un cotidian a desemnat Ong-urile organizatoare drept marionete ale puterii, minimalizandu-le - concomitent - influenta si importanta, un altul i-a atacat dur pe membrii acestora, promovand "dezvaluiri teribile" despre trecutul lor, onestitatea lor intelectuala, familiile din care provin s.a.m.d. Cine a parcurs "materialele" publicate a avut, daca memoria istorica a functionat, un sentiment de dja-vu. Atacuri de acest tip erau specifice presei comuniste specializata in demascari inventate. (Repetarea lor in presa de azi e semn ca defilam cu aceeasi "tovarasi" de dinainte de 89.) Vehementa disproportionata a atacurilor a validat, fara umbra de indoiala, ceea ce presedintele Basescu a denumit aservirea presei fata de interesele unor "moguli" politici, evident deranjati de batalia cu "sistemul ticalosit", declansata de acelasi presedinte, si de propunerile ministrului Justitiei, ce vizeaza acelasi scop. Atacurile impotriva mitingului de sprijin pentru Monica Macovei au, in fapt, ca tinta reala, pe presedinte. Declansarea luptei cu "sistemul", care a facut din coruptie relatia sociala definitorie pentru Romania actuala, a zguduit jocul aparentelor batalii programatice si doctrinare dintre partide, menite sa acopere unitatea oligarhica bazata pe interesele comune ale celor ce le compun. D-l Basescu, flancat de Monica Macovei si cativa partizani ai normalizarii societatii romanesti, a refuzat sa joace dupa "regulile" predecesorilor sai la Cotroceni, de implicare formala in functionarea administratiei tarii. Ion Iliescu a condamnat "capitalismul de cumetrie", dar n-a miscat un deget pentru stoparea capuselor Psd-iste (pe care, de altfel, s-a bazat si le-a promovat), iar Emil Constantinescu nu a realizat ca "respectarea stricta a legalitatii" nu face decat sa-i favorizeze pe cei pentru care legalitatea nu e decat o vorba pentru prosti. Traian Basescu nu este, in nici un caz, figura exemplara pe care o viseaza unii "moralisti" in lupta cu caracatita mafiota ce paralizeaza evolutia Romaniei, dar are meritul ca a facut chiar ceva. Fie si numai condamnarea comunismului si a metodelor sale de dominare a societatii (practicate si astazi de grupurile de interes ale fostilor activisti si securisti, convertiti de la Marx la Mercur, zeul comertului), sau propunerea responsabilizarii politicienilor prin alegeri uninominale. D-l Basescu a devenit, astfel, o amenintare reala pentru sistem, care n-a ezitat sa se demaste. Votul din Senat impotriva d-nei Macovei a aratat ca intre "baietii veseli" din Pnl si "baietii cu ochi albastri" din Psd, Prm si Pc functioneaza o legatura obscura, capabila sa reziste oricarei actiuni impotriva "sistemului". De fapt, sunt cu totii un singur partid. Daca presedintele s-ar fi multumit sa condamne in vorbe cardasiile pe care le-au recunoscut si predecesorii sai, am fi avut si astazi ample dezbateri ideologice, conflicte programatice si doctrinare urmarind asigurarea alternantei la putere, pentru ca - nu-i asa? - toti politicienii trebuie sa ajunga, concomitent sau pe rand, la "borcanul cu miere". Atacand clasa politica in expresia ei parlamentara, d-l Basescu a zdruncinat principiul "votului negativ" care asigura "rotativa": ai furat destul, acum urmez eu! Renuntarea la "votul pe liste", care permite navigarea dintr-o circumscriptie in alta a unor "reprezentanti" ce isi urmau doar interesul, particular si de grup, pare a fi o lovitura la adresa unitatii subterane a castei politico-mafiote ce s-a erijat, de saptesprezece ani, in clasa politica a Romaniei.
Reactiile dure ale presei aservite "mogulilor" la un eveniment, in fond, putin semnificativ pentru batalia dusa de Romania cu propriul ei trecut, indica faptul ca, acum, s-a ajuns la un moment decisiv. Amenintati cu pierderea castigurilor grase, realizate din banul public, prin parazitarea administratiei, incoltiti de posibilele dezvaluiri ale colaborarii lor trecute cu politia politica a comunismului (continute in arhivele Securitatii, predate Cnsas), presati de o Justitie ce a inceput sa refuze imixtiunea Politicului, fostii nomenclaturisti reactioneaza excesiv la orice manifestare a societatii civile, ce s-ar putea, in sfarsit, trezi. Nu "apelul intelectualilor", nu mitingul de sprijinire a ministrului Justitiei sunt actiunile de care se tem, ci faptul ca ele ar putea lamuri omul simplu, alegatorul pacalit de atatea ori, ca in Romania chiar trebuie sa se schimbe ceva. Popularitatea si decizia d-lui Basescu, popularitatea si decizia d-nei Macovei sunt "provocarile" pe care mafia politica nu le accepta, pe care incearca, prin orice mijloace, sa le anihileze. Reactia disproportionata la un eveniment, absolut normal de altfel, arata ca grupurile de interes ce alcatuiesc "sistemul" nu numai ca au trecut la ofensiva, dar sunt dispuse sa lupte pana la capat. Pe viata si pe moarte.