Arta plastica: Galeria Simeza.
Hotarat lucru, in plastica, luna februarie a acestui an a stat sub zodia pictoritelor! Dupa expozitia Angelei Tomaselli, in a doua jumatate a lui faurar, inca o expozitie de marca a putut fi vizitata in Capitala, de data aceasta la galeria Simeza. Autoarea, pictorita Carmen Cretu, face parte din "noul val" al plasticii romanesti, o generatie de artisti afirmati mai ales dupa 1989. Ce e interesant dar si nedrept pentru acesti artisti, aflati acum toti in jurul varstei de 50 de ani, este ca, in afara cercurilor de arta si colectionarilor, ei sunt mai putin cunoscuti marelui public romanesc, decat generatia seniorilor - deja consolidata pana in 1990. Si asta, pentru ca tinerii extrem de valorosi ca Marcel Bunea, Laurentiu Mogosanu, Marilena Preda-Sanc sau Dup Darie - au trebuit sa se bata intai de toate cu haosul si saracia "rezervate" plasticienilor nostri dupa `90. In aceasta generatie a libertatii, exuberanta, exploziva, dar si usor tragica, Carmen Cretu face o figura aparte. Caci este o pictorita ce si-a "taiat" cu incapatanare destinul, uneori cu intorsaturi spectaculoase. In anii `80, desi plecata definitiv in Franta, artista decide sa revina, contrar curentului!, in tara - pentru ca, simtea ea, in strainatate se pierdea ca plastician. Intoarsa in Romania, a pictat cu ravna biserici, vreme de zece ani, pana in 1993, cand o artrita teribila ii inchide acest drum. In 1994, termina Arta monumentala la Academia de Belle-Arte bucuresteana, unde cativa ani este asistent universitar, dupa care decide sa se ocupe doar de pictura si icoane, ultimele facute cu nostalgia zugravului de biserici si cu o tehnica speciala, rafinata din cea a vechilor iconari din zona Bacaului, acolo unde artista s-a nascut. Si aceste cautari si stradanii s-au intrupat in numeroase si foarte bine primite expozitii in tara si strainatate - din Germania si Olanda, pana in Elvetia si Italia.
Astfel incat, in aceasta expozitie de la Simeza - una aniversara, caci a fost deschisa cu putin inainte ca artista sa implineasca 50 de ani -, Carmen Cretu a aparut in plina pofta de culoare si inventie. Caci de pe peretii galeriei au parut ca explodeaza, ajungand prin geamurile mari de sticla pana in strada, forta culorilor si intensitatea aproape halucinanta a unor tablouri cu forme deviate si aparitii amalgamate si stranii. Figuri ce pareau coborate dintr-o Apocalipsa, si crunta, si hazlie, amintindu-ne si de arta pictorilor de biserici, pe care artista n-a tradat-o niciodata. Erau frize, crampeie de Judecati de Apoi, cu un bestiar de chipuri omenesti cu ochi mariti si tristi, suferinzi, niste chipuri deformate expresionist, ce invadau, nelinistitoare si nevrotice, aproape tot spatiul tablourilor, amestecate cu sugerari ori cu forme inventate de animale: pasari, caini, pesti - toate pictate intr-o maniera inselator naiva. Iar universul acesta colorat si navalnic, spatiul in avalansa al picturilor artistei, era creat de o forta a expresiei pe care nu o au multi - o energie care, chiar in clipa cand iti dadea impresia ca e necontrolata, de fapt te domina.
Iar daca o intrebi pe Carmen Cretu cum de picteza astfel, ea spune simplu ca asa s-a trezit de copil, nu avea nici o regula in culoare, ba, odata, pe cand era eleva la Bacau, la Liceul de Arta, a fost scoasa in fata careului pentru ca punea rosu langa verde!! Dar cea mai sigura explicatie - crede ea - e ca are suflet de moldovean, suflet cald si colorat... De unde si aceste picturi ca niste oglinzi ale inimii, maritoare. Aratand cu tragism, dar si cu tandrete si indrazneala - chiar viata noastra, cea de toate zilele. Si care au facut din expozitia Carmen Cretu de la Simeza un deosebit succes de public si critica.