Proza americana se afla intr-un moment extraordinar la acest inceput de secol, daca e sa judecam dupa numarul tinerilor autori ce s-au impus pe merit, in toata lumea. Sunt talente viguroase care au asimilat traditia literara europeana, au depasit faza experimentalismelor si au redescoperit placerea de a povesti prin intermediul unor personaje ce se desprind din pagina pentru a trai sub ochii cititorilor si impreuna cu ei intamplari cu sensuri plurale. O astfel de autoare e si Nicole Krauss, care a sedus cu minunatia de carte pe care vi-o recomand azi cititori din vreo 30 de tari (e de asteptat ca, dupa ecranizarea anuntata de regizorul Alfonso Cuaron, numarul cititorilor ei sa sporeasca). Sa va spun ce stiu despre Nicole Krauss: s-a nascut in 1974, intr-o familie de intelectuali americani, ai caror parinti de origine evreiasca se refugiasera in Sua din Europa de Est la inceputul razboiului (acestor patru bunici le e dedicata Istoria iubirii). A fost o eleva si o studenta supradotata pentru materiile umanistice si a stiut inca din copilarie ca vrea sa fie scriitoare. A debutat cu poeme in revistele literare americane si engleze (a facut studii avansate la Londra), iar in 2003 i-a aparut primul roman, bine primit de critici si distins cu un premiu. Dar abia in 2005, odata cu Istoria iubirii, Nicole Krauss devine o stea internationala, atragand un mare capital de admiratie atat pentru virtuozitatea constructiei epice, cat si pentru capacitatea ei de a face concurenta, prin imaginatie si sensibilitate, vietii, asa cum reusescc doar marii prozatori. Mai stiu despre ea ca e casatorita cu un alt tanar si foarte bun romancier, Jonathan Safran Foer (ale carui romane s-au tradus cu succes si in Europa) si ca au impreuna un bebelus nascut asta-toamna. Cuplul de scriitori tineri, frumosi, impliniti in vocatia lor, e un exemplu tonic in lumea nevrotica si catastrofista a zilelor noastre. Poate si de aceea romanul despre iubire in toate formele ei - filiala, paterna, intre prieteni, dar mai ales intre barbat si femeie - a avut un asemenea impact. Caci, fara urma de dulcegarii sentimentale, de patetisme si poetizari facile, Nicole Krauss alcatuieste o constructie superba din povesti de iubire intrepatrunse pe durata a peste sapte decenii si pe un spatiu intins din Polonia antebelica pana in America secolului Xxi, trecand prin Chile si Israel. Structura epica surprinzatoare aliaza fara ostentatie, firesc, mai multe procedee ale romanului modern: confesiuni ale unor naratori diferiti, procedeul borgesian al "punerii in abis", al cartii in carte, care creeaza un spatiu literar infinit, relatarea aparent obiectiva, jurnalul intim, ancheta cvasi-politista. Dar impresionanta fictiune a Nicolei Krauss dizolva prin talent schelaria si materialele prefabricate, lasand sa izbucneasca viata concreta, plauzibila a unor oameni ale caror destine sunt legate de o carte numita chiar Istoria iubirii. Cheia de bolta a intregii constructii romanesti, concepute ca un labirint, o reprezinta raportul ambiguu intre real si imaginar, putinta de a-ti suplini golurile existentei inventand sentimente si personaje compensatoare. Dar de asta iti dai seama abia la sfarsit, dupa ce ai ascultat marturisirile tuturor personajelor. Prima voce care iti vorbeste e a lui Leopold Gursky, evreu polonez octogenar, singurul din familie scapat cu viata si venit in anii `40 la New York, in cautarea marii si unicei lui iubiri, Alma Mereminski, pentru si despre care scrisese o carte, Istoria iubirii. Cea de-a doua voce e a unei fete de 14 ani, Alma Singer, botezata asa dupa numele eroinei din Istoria iubirii - carte publicata in spaniola, sub semnatura lui Zwi Litvinov, coleg caruia Gursky cel tanar ii incredintase manuscrisul pe cand se aflau acasa, in Polonia. Adolescenta Alma Singer, obsedata de tatal ei mort prematur, intra intr-un paienjenis de intamplari ce o pun pe urmele lui Litvinov, ale tizei sale Alma Mereminski, pentru a ajunge in cele din urma la adevaratul autor, batranul Gursky. Mai exista o voce, foarte simpatica, a baiatului de 11 ani, Bird, fratele Almei Singer, care crede ca ar putea fi un ales, un fel de Mesia. Desi pare complicat acest labirint de relatii, scriitoarea te conduce cu mana sigura prin el, surprinzandu-te si incantandu-te mereu cu o tandrete, o sensibilitate si un umor - irezistibile. Istoria iubirii e una din cele mai frumoase carti pe care le-am citit, iar traducerea simpatetica a doamnei Antoaneta Ralian o pune deplin in valoare.
*
Precizare
In cartea "Jurnalismul cultural si de opinie" (ed. Polirom, 2006) apare, cu totul intamplator, intr-un citat preluat din "Romania literara", numele tanarului critic Ovidiu Simonca. Asocierea numelui sau cu o eventuala intentie ironica ori sanctionatorie din partea autorului cartii este abuziva si fara obiect.
Sorin Preda