Pe langa biografii de oameni celebri (care se vand bine in toata lumea, doar la noi nu avem inca scriitori dispusi sa se documenteze indelung pentru a reconstitui vietile "marilor romani"), e la moda acum un tip de fictiune - nu biografie romantata, ci roman-roman - construita in jurul unor personaje cu existenta reala, pe fundalul unor evenimente istorice atestate. Pictorita mexicana Frida Kahlo (1907-1954) face obiectul unui interes international durabil, devenit, dupa filmul "Frida" - pentru care Salma Hayek a fost nominalizata la Oscar - o adevarata kahlomanie. Feministele si-au facut din ea un idol, televiziunile difuzeaza documentare despre viata ei nefericita, bibliografia cu interpretari, albume, analize psihologice, marturii ale celor ce au cunoscut-o sporeste an de an. Opera Fridei Kahlo e relativ restransa - 143 de tablouri, dintre care o treime autoportrete. Acest narcisism e in stransa legatura cu biografia, tara si epoca ei, dar fascineaza fiindca ranile corporale si sufletesti de care a avut din plin parte sunt infatisate printr-un limbaj plastic simbolic. O originalitate frapanta, in care se combina miturile fondatoare aztece, credintele populare catolice, folclorul mexican, psihanaliza si ideologia marxist-leninista - combinatie exotica si exploziva, in culori stralucitoare, oglindind cata vitalitate, atata morbiditate. Tablourile Fridei, in special autoportretele (care au ajuns acum la cote uriase pe piata de arta) - au ceva socant si enigmatic, intre extaz si durere, care se fixeaza cu gherute in mintea oricui le vede. Asa ca e normal ca personalitatea acestei femei provocatoare, pasionale, excesive, ireverentioase, de o cruzime dulce-amara si care a suferit si a iubit peste limitele omenesti - sa atraga si sa infierbante imaginatia scriitorilor. La noi, s-a tradus, in urma cu doi ani, in colectia "Perechi celebre" a Editurii "Paralela 45", cartea scriitorului francez J.M.G. Le Clezio, "Diego & Frida", iar acum Tritonic ne propune pe aceeasi tema un roman. Autoarea lui, o universitara si prozatoare americana (presupun ca de origine mexicana), abordeaza existenta pictoritei dintr-un unghi inedit: ca o confesiune facuta unui psihiatru de sora mai mica a Fridei, Cristina, in 1963, dupa moartea celor pe care i-a iubit. Brbara Mujica nu si-a propus sa scrie un roman biografic, ci istoria unei relatii complicate intre doua surori - una cu o personalitate puternica si inzestrare artistica, cealalta stearsa, pusa mereu in umbra, "folosita". Ceea ce se stie despre Cristina Kahlo e doar ca s-a lasat sedusa de sotul mult iubit al Fridei, Diego Rivera, tradandu-si sora. Restul a inventat romanciera, cu finete psihologica, tesand pe urzeala unor evenimente reale din istoria Mexicului si din viata Fridei o poveste despre iubire fraterna si frustrare, despre rivalitate si remuscare, despre natura feminina luptatoare si cea supusa rolului traditional - fiica, gospodina, mama careia i se pretinde sa se devoteze si sa se sacrifice pe altarul familiei. Relatiile surorii mai mici (cu doar 11 luni) cu Frida sunt urmarite prin ochii primeia, din copilarie si pana la moartea pictoritei. Frida este penultima (si favorita) dintre cele patru fiice ale unui fotograf abulic de origine evreiasca, venit in Mexic din Germania si casatorit cu o catolica ferventa si severa din burghezia locala.
Cristina e neglijata fiindca atentia intregii familii se concentreaza pe ingrijirea Fridei, lovita de nenorociri repetate: la 6 ani, supravietuind paraliziei infantile, ramane schioapa, la 18 ani, un accident de tramvai o mutileaza grav si, supusa mai multor operatii, ramane cu infirmitati chinuitoare. Care se vor agrava in timp, ducand la amputarea unui picior si deformari ale coloanei vertebrale ce necesita noi interventii chirurgicale si martirajul unui corset metalic. Dragostea pentru celebrul pictor muralist Diego Rivera, care-i devine sot, e pentru Frida o sursa in plus de suferinta, caci amoralul iubit nu poate trai si crea fara amante - unele vestite, precum actritele Dolores del Rio, Maria Felix sau Paulette Godard (sotia lui Charlie Chaplin, pe atunci). Idealismul exaltat, militantismul comunist si relatiile cu Trotki ale sotilor Rivera sunt privite oarecum ironic de romanciera americana, care o face pe Cristina sa povesteasca tribulatiile lor in lumea milionarilor americani, de la care nu ezitau sa ia bani pentru comenzi, iar excentricitatile lor de "superstaruri marxiste" erau privite cu simpatie in inalta societate snoaba. Foarte bine facut, plin de culori tari ca tablourile Fridei Kahlo, romanul Brbarei Mujica pastreaza pulsul vietii unor artisti de legenda.