Iarna plopului ucis

Ion Longin Popescu
Abia pot urmari povestea spusa de doamna din fata mea. Printre lacrimi fierbinti, cu o voce inabusita de suferinta, plange amarnic, ca dupa mort. Cineva i-a ucis bucuria.

Oameni rai, fara suflet, au pus la cale taierea unui copac care isi inalta ramurile pana in dreptul ferestrei de la etajul Ix, de unde d-na Ecaterina il privea zi de zi, minunata de maretia lui. Un plop canadian. Un arbore falnic, ce fusese plantat odata cu zidirea blocului si crescuse cu locatarii lui. Avea 40 de ani. De la inaltimea etajului noua, veghea jocul copiilor, strajuia linistea locului, vestea ploaia si furtuna, umbrea balcoanele in timpul verii. Privindu-l, d-na Ecaterina uita ca traieste in "piatra" Bucurestiului, simtea ca se afla in mijlocul naturii. In fiecare dimineata si seara, isi inalta rugaciunea spre Dumnezeu, cerandu-I sanatate pentru cei dragi si viata lunga pentru prietenul cel frumos din fereastra. Fara sa se considere o habotnica, il stropea in fiecare zi cu agheasma, lasandu-se molipsita de "starea sufleteasca" si "veselia" permanenta ce izvorau din frunzele tremuratoare ale copacului, desenate in forma de inimioare. Ca un semn de prietenoasa vecinatate, locatarii apartamentelor din imediata apropiere a copacului nu si-au inchis balcoanele, de teama sa nu puna un paravan intre ei si talismanul lor verde. Primavara, plopul nu facea puf, se multumea sa-si deschida banutii frunzelor si sa vesteasca schimbarea anotimpului prin "soapte" recunoscute numai de cei ce locuiau sub ramurile sale. Sau prin cantecele miilor de pasarele atrase ca de un magnet de bogatia sa de arome crude.
Deznadajduita, d-na Ecaterina isi deapana momentele traite "alaturi" de plop. Ne-a chemat sa ii facem dreptate. Copacul face parte din viata ei. I-a fost partas la nunta, a nascut si si-a crescut copiii in prezenta lui verde si racoroasa. N-a avut prea multe momente de bucurie in viata, dar plopul a fost mereu acolo, mereu "de fata", a incurajat-o cu prezenta lui magica, cu "vorbele" tainice ascunse in fosnetul sau permanent. Cand fiul sau fiica ei se trezeau, voiau "la copac". Gratie acelui plop, "uitau" la ce etaj locuiesc. Intreaga familie se simtea protejata, crengile lui ascundeau vederii uratenia cartierului, blocul had de peste drum. La umbra lui, d-na Ecaterina credea ca nimeni n-o poate lovi sau ameninta. I se parea un paznic invincibil, care "i-a dat curaj", si la cutremur, in 1977, cand crengile sale inmugurite abia au tresarit. In urma cu zece ani, la ceas greu, de cumpana, plopul, cu vitalitatea lui insorita, i-a redat dorinta de viata, atunci cand n-o mai avea. A alungat gandul mortii pentru "la iarna", cand plopul va dormi si poate n-o va "observa". Din fericire, iarna aceea n-a mai venit niciodata pentru Ecaterina. A venit, in schimb, pentru maretul copac. A fost ucis cu cinism, de ucigasi profesionisti, care intai l-au "toaletat", asa cum speli mortul, taindu-i crengile, apoi au venit cu cablurile si l-au legat de o macara, cum legi un condamnat in fata plutonului de executie. Si tot n-a cazut in directia in care au dorit ei; a cazut cum a vrut el, catre apartamentele celor ce poarta raspunderea morala pentru taierea lui ilegala. Vecina de la etajul I, d-na Antoaneta, si ea implicata cu tot sufletul in salvarea plopului, spune ca zgomotul caderii i-a speriat pe drujbisti. N-a fost un bufnet infundat, cum se intampla cand cad copacii, ci a fost un tipat, un strigat de ajutor. Acum, d-na profesoara Ecaterina nu cuteaza sa mai mearga acasa. I-e frica de golul din dreptul ferestrei. I-e frica de pustiul care se muta si in sufletul ei. Stie ca n-o sa-l mai vada in veci, ca n-o s-o mai intampine cu maretia si forfota vie a frunzelor lui. S-a dus pentru totdeauna, dupa 40 de ani de tovarasie... Intr-un gest bizar si zadarnic, d-na Ecaterina a umplut o punga cu rumegusul ramas de pe urma taierii, ramasita mizera a unei "vieti de copac". A cules cateva crengute si-si petrece timpul prin laboratoare de biologie, ca sa vada daca nu poate cumva sa le "prinda", sa le tina in viata. O colega de la liceul unde preda i-a dat sperante, asigurand-o ca din crengute pot iesi radacini...


*

Profesoarei Ecaterina R. ii puteti scrie, pentru a o incuraja, la urmatoarea adresa de email: cer_lalele@yahoo.com

Cercul vinovatilor

Se spune ca aprobarea de taiere, verbala si oricum ilegala, ar fi venit de la viceprimarul sectorului 4, Radu Silaghi. Intr-o audienta, unul dintre cei trei locatari din blocul R16 (strada Dragos Mladinovici nr.5), vinovati moral de taierea plopului, l-ar fi rugat sa permita "defrisarea" copacului care, culmea absurdului, "a contribuit la inclinarea blocului". Numele celor trei sunt: Mircea Vaduva, Dumitru Valeanu si Dumitru Roman. Drujbistii executanti ai ordinului sunt Misu Cazacu si echipa sa. Din partea Garzii de Mediu, se ocupa de caz comisarul Oprita care, in urmatoarele zile, va anunta sanctiunile ce se impun vinovatilor. De notat ca, desi au fost informati in timp util, agentii Garzii de Mediu au ajuns la locul faptei cu mai bine de trei ore intarziere, contribuind direct la producerea dramei. O drama a intregului Bucuresti si a locuitorilor lui, confruntati - dupa 1990 - cu "defrisarea" a peste un milion de arbori. Cine n-a mai intrat de un an in metropola de pe Dambovita, venind de la Baneasa, se va ingrozi, vazand ca in locul plantatiei monumentale de duzi a Universitatii de Agronomie si al salbei forestiere ce marginea Dn1, acum se intinde caracatita hipermarketurilor si a grupurilor de interese protejate de Primaria Generala.