Adulmecand primavara in aer, celebram dragostea si pe patronii ei, indiferent ca e vorba de Sf. Valentin, Dragobete sau floarea de cires. Reinnoirea naturii, explozia de lumina si de verde crud ne fac sa simtim din nou fluturi in stomac si fiori dulci din inima. "Compania amorului, in cele mai frumoase 100 de poeme romanesti", antologie intocmita de poetul Petru Romosan, este darul de dragoste pe care Editura "Compania" ni-l ofera, imbiindu-ne sa ne luam ragaz si sa dam branci inimii intr-o noua iubire. Pentru ca starea de indragostire e cea mai minunata dintre toate starile pe care le poate experimenta fiinta umana.
Harta celui mai frumos sentiment
- De la o vreme incoace, in jurul nostru se face frig. Nu e vorba de frigul de-afara, ci de cel sufletesc. Ce v-a apucat sa faceti o antologie de versuri de dragoste, cand sentimentele se usuca precum frunzele pe copaci?
- Antologia despre care vorbiti este cuprinsa intr-o serie ampla, publicata la Editura "Compania". Mi-am propus sa fac antologii de poezie romaneasca, ca raspuns la spaimele mele, deopotriva de editor si de poet, care vede ca poezia nu mai intereseaza pe nimeni, ca volumele de poezie se vand in tiraje minuscule si ca, de fapt, e un gen literar pe cale de disparitie. Ne-am zis, eu si sotia mea, scriitoarea Adina Keneres, ca adunand in antologii de poezie, concentrate de identitate romaneasca, vom incetini, macar, un proces care pare de neoprit. Am sperat ca "pilulele" sa le fie folositoare si celor care pleaca la capsuni in Spania, si tinerilor specialisti care muncesc sa sporeasca alte societati, din tarile dezvoltate, "luati cu arcanul" in corporatiile transnationale, pentru inteligenta si stiinta lor de carte. (Acestora din urma, ca sa stie de unde vin si care sunt legaturile cu parintii lor, dar si celor care raman aici si sunt bombardati cu tot felul de retete si sloganuri straine de traditia lor.) Asa au aparut antologiile "Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii romane", "Cele mai frumoase 100 de poeme ale romanilor despre ei insisi si tara lor", "Cele 100 de poeme ale copilariei", "100 din cele mai frumoase poeme de dragoste ale romanilor" si, calda inca, abia scoasa din tipografie, "Compania amorului - in cele mai frumoase 100 de poeme romanesti". In ultimii cinci ani, am vandut 10.000 de volume de poezie. E o cifra ametitoare, care spune multe despre nevoia de poezie a romanilor. Primele trei antologii s-au epuizat, nu le-am mai gasit nici macar in anticariate (o alta forma de a circula a cartii). E un succes surprinzator si pentru noi. Sunt fericit sa vad ca munca mea de sapte ani nu a fost inutila. In fond, tocmai ca sa fim utili, am infiintat editura in 1998, cand ne-am intors din Franta. Stiam bine ca o editura nu e o afacere la fel de profitabila ca un restaurant, de exemplu. Dar un milion de carti schimba ceva - astazi suntem siguri de asta - in felul de a fi al celor care le-au cumparat si le-au citit.
- Nu mi-ati raspuns la intrebare: de ce o antologie cu poezii de iubire, intr-un timp cand iubirea nu mai intereseaza pe nimeni?
- Prin "Compania amorului" am dorit sa le propunem cititorilor "clasici" de poezie, un ansamblu exemplar de poeme de amor. O "harta a iubirii", o carte care sa se poata citi ca un roman - romanul celui mai frumos sentiment dat noua, oamenilor. Nu e o intamplare cvasidisparitia poeziei de dragoste in ultimii treizeci de ani. E de asteptat insa ca, odata cu reasezarea societatii romanesti pe un fagas mai lin, tema amorului sa triumfe din nou. Nici o revolutie consumata sau anuntata nu va reusi sa faca inutila exprimarea frumoasa dintre doua fiinte care se iubesc. Sunt convins ca poezia de dragoste va renaste, pentru ca am sentimentul ca revenim la un fel de a vedea lucrurile mult mai simplu, mai cald, mai romantic, desi nu mai putin consistent. Cred ca ne indepartam cu repeziciune de felul de a privi viata care a apartinut secolului Xx - un model foarte sofisticat, artificial tehnicist, "modern". Pentru noi, romanii, tranzitia nu s-a incheiat. Am fost si suntem martorii si cobaii unor lucruri grave, care au lasat urme adanci in sensibilitatea noastra. Dar sunt convins ca vom gasi un drum al nostru, bazat pe precepte simple, inatacabile, care sa ne scoata iar la cararea noastra. In clipa aceasta este evident ca, slabiti cum am intrat in postcomunism, suntem inca o prada usoara, vulnerabili si prea creduli. Dar daca ne vom recentra pe valorile fundamentale, adica pe credinta, familie, dragoste, toleranta, prietenie, cred ca vom putea face fata "rautatilor". Noi suntem foarte vechi aici, in aceasta parte de lume, si cel mai bun lucru pe care il putem face acum e sa ne regasim si sa ne cultivam radacinile.
- Ati trait zece ani in Franta si ati putut, cred, sa va dati seama daca romanii sunt mai "fierbinti" sau mai reci decat alte natii, cand vine vorba de dragoste.
- In primul rand, romancele sunt cele mai frumoase femei din Europa - si n-o spun numai eu, o spun si altii, care au mai umblat prin lume. Combinatia de neamuri care s-a facut aici, la margine de imperii - Rus, Turc, Austro-Ungar -, da o frumusete speciala romancelor, sesizabila imediat pe strada. E adevarat ca francezii, englezii sunt natii imbatranite deja. Romanii sunt inca un popor tanar. Povestea iubirilor de pe aceste meleaguri face sa vibreze o certa coarda rasariteana. Suntem singurii care, desi pare straniu, putem intelege si avea afinitati cu civilizatia indiana si cu cea franceza in acelasi timp.
"Nu cred ca poti trai
fara sa fii indragostit"
- Daca ati tinut intr-atat sa "resuscitati" poezia de dragoste, inseamna ca ati avut si un motiv personal. Ce loc ocupa acest sentiment in viata dumneavoastra?
- Dragostea e un sentiment cardinal, care misca lumea. Nu cred ca poti trai fara sa fii indragostit. Eu, unul, sunt dintre aceia care trebuie sa fie indragostiti tot timpul - de cineva, de ceva -, ale caror sentimente pur si simplu debordeaza, "dau pe dinafara".
- In ce zodie sunteti nascut?
- Sunt Berbec.
- Energia primaverii, a reinnoirii... Ati avut o copilarie fericita?
- Miraculoasa! M-am nascut si am copilarit in Ardeal, la Orastioara de Sus, comuna in care se gasesc cetatile dacice. Bunicul a fost primar taranist vreme de 25 de ani, iar bunica era o femeie profund credincioasa - ceasurile zilnice de rugaciune erau sfinte. De la ei am primit o educatie crestina foarte puternica. Studiile mele cele mai importante s-au incheiat la sapte ani: le-am facut cu bunica mea, din Vechiul si Noul Testament. Ea imi citea si recita din Psalmi si "Cantarea Cantarilor", cel mai frumos poem de dragoste din cate exista, cu aceeasi naturalete cu care imi citea si alte carti ale Bibliei sau rugaciunile folositoare - pentru calatorie, pentru sanatate, inainte de masa sau de culcare. Sigur ca si anii ulteriori au fost importanti, de la 7 la 14 ani, cand, dupa moda veche, lua sfarsit pregatirea pentru viata a unui om. In vremea asta, urmaream povestile de dragoste din lumea satului bunicilor mei, o lume traditionala, foarte bine conservata: mai toate erau conditionate de pamant, de avere, ca in "Ion". Prima mea poveste de iubire am trait-o pe la 10 ani, cu o colega de scoala care, la vremea aceea, evident, nu m-a bagat in seama, iar suferinta mea din dragoste a durat mai bine de un an. Dar povestea a mai avut un episod, zece ani mai tarziu, cand fata aceea s-a indragostit de mine fara speranta. A fost o defazare nefericita, iar dragostea noastra nu s-a implinit niciodata. Goga are o poezie in care descrie o asemenea poveste de dragoste, traita de el cu "fata judelui Zabun" - e in antologie. Intamplarea aceasta mi-a marcat viata si felul de a privi femeia, care astazi poate parea desuet: ea e centrul lumii unui indragostit, iubita cu toate cuvintele, cu toata muzica, cu toata arta poetica. A urmat pentru mine o adolescenta foarte "turbulenta", in care am incercat de toate si am facut toate prostiile cu putinta, departandu-ma destul de mult de reguli si de conveniente. La 17 ani ma asemuiam lui Rimbaud, ii imitam modul de viata (si el a fost, si poet, si negustor de arta) si, evident, scriam deja versuri. La 18 ani, mi se parea ca sunt un poet ratat, pentru ca nu-mi scrisesem opera, asa cum o facuse Rimbaud pana la acea varsta, desi ii traisem viata, cu excesele si extravagantele "poetului damnat" francez. Debutam cu prima poezie in "Tribuna" de la Cluj in 1972, iar in 1977 imi aparea primul volum, "Ochii lui Homer", cu care am luat Premiul Uniunii Scriitorilor. Dar ma fascineaza si acum Rimbaud sau FranIois Villon, ca si cativa poeti romani, printre care Iancu Vacarescu - adevaratul intemeietor al poeziei romanesti, un personaj enorm, care se cere descoperit -, Barbu Paris Mumuleanu, care scria pe la 1820-1830, o poezie de dragoste deja bucuresteana, dar si Anton Pann. Mumuleanu si Pann au fost primii nostri poeti-targoveti, nearistocrati, care si-au gandit creatia pentru un public larg. (Asa cum faceti, de altfel, si Domniile Voastre la "Formula As", asa cum incercam si noi sa facem la Editura "Compania".) Dar pe vremea lui Anton Pann, pe care l-am cercetat cu mare interes in ultimii ani, lautarii si cantecele de lume tineau loc de televiziune si de stiri. Modelul acestei ultime antologii a poeziei de dragoste este, de altfel, "Spitalul amorului", editat in 1850 si 1852 de Anton Pann, in brosuri din care razbateau, ne avertiza autorul, "plangeri de inimi ranite, suspinuri de piepturi sagetate, tanguiri de dureri cumplite, oftari si tot felul de vaitari din pricina amorului".
"Pentru tinerii de azi, dragostea
are alte fatete, pe care noi,
parinti si bunici, nu le
intelegem pe de-a-ntregul"
- Suntem in februarie si sarbatorim Dragobetele. Puteti sa ne impartasiti cea mai frumoasa poveste de dragoste pe care ati trait-o?
- Ma tem ca o sa va para o poveste banala. Am fost, inca din tinerete, un ins cu o amprenta personala foarte puternica. Pentru cei care m-au cunoscut pe vremea cand eram tanarul neconformist si rebel, cumintirea si disciplinarea mea ulterioara spun totul despre puterea iubirii. Iar faptul ca sunt casatorit cu aceeasi femeie de peste un sfert de secol e, cu certitudine, cea mai frumoasa poveste de dragoste pentru amandoi. Eu eram cu niste prieteni, poeti si prozatori, la restaurantul Uniunii Scriitorilor, intr-o intalnire boema. Ea a intrat din intamplare cu o prietena. Nu mai fusese acolo niciodata pana atunci. A fost predestinare: am vazut-o si am inteles ca alaturi de ea vreau sa-mi petrec restul vietii. Cateva ore mai tarziu eram la usa casei sale (ii aflasem adresa printr-un tertip), cu un mare buchet de flori, cerandu-i mana. Bineinteles ca nu m-a luat in serios. Totusi, sase luni mai tarziu, ne casatoream. Era in 1981. Avem o fiica, de 17 ani, care se pregateste sa plece la studii la Paris. A luat cate ceva de la fiecare, dar e o persoana foarte diferita de noi. Stie ce vrea de la viata. Pentru ea, ca pentru toata generatia ei, dragostea are alte fatete, pe care noi, parinti si bunici, nu le intelegem pe de-a-ntregul. Ei isi "administreaza" mult mai bine acest sentiment, evitand cat se poate suferinta din dragoste, dezamagirile. Inlocuiesc plimbarile prin parc cu chat-ul, "poezeaua" de dragoste cu un Sms. Tintesc succesul sigur, nu numai in dragoste, ci in mai toate domeniile. Sunt mult mai pragmatici, mai eficienti, mai maturi chiar. Nu stiu daca asta e neaparat un lucru rau. Nu stiu daca ei sunt mai reci, mai lipsiti de pasiune, sau noi am fost prea patetici. E adevarat, numai asta aveam in perioada comunista, dragostea era un fel de a evada. Fiecare timp isi are indreptatirea lui, regulile lui, care nu sunt mai bune sau mai proaste decat altele. De aceea, nu ma simt competent in a-i sfatui pe tineri. Totusi, daca as face-o, le-as spune sa nu piarda timpul tineretii, pentru ca acesta nu se mai intoarce niciodata, sa se arunce in dragoste si in experientele vietii fara rezerve.
- Ce tine vie o relatie de o asemenea longevitate, precum cea pe care o aveti dumneavoastra? Ce nu o lasa sa se prabuseasca, sa se raceasca?
- Faptul ca eu si sotia mea nu ne asemanam absolut deloc. De aceea, relatia noastra e "plictisitor de neplictisitoare". Nu e doar o relatie de inima, de pasiune, ci si una cerebrala si de suflet, de intelegere. Am devenit si prieteni, parteneri de scris, iar la editura, chiar parteneri in firma.Nu avem, deci, timp sa ne plictisim, desi suntem toata ziua impreuna. Antologia "Compania amorului" e si un omagiu pentru sotia mea, care a muncit enorm ca sa construiasca si sa faca sa functioneze Editura "Compania".
Negutatorul de frumos
- In afara de poezie, va pasioneaza negustoria si expertiza de arta. Tot un fel de iubire.
- Pentru mine, aventura de a intra in comertul de arta, ca negustor si ca expert, e o prelungire a poeziei, a scrisului. Iar artele frumoase nu vor inceta niciodata sa ma intereseze. Negustorii continua sa miste lumea si sunt niste persoane de toata lauda. Si Bill Gates e inainte de toate un mare negustor.
- Vorbeati despre cele doua varste ale poeziei: la prima tinerete si la maturitate. Va veti intoarce la poezie, pentru varsta maturitatii?
- Imi doresc foarte mult sa raman pana la capat in poezie, in literatura. Poetul e un sportiv de performanta care, odata obisnuit cu gustul victoriei asupra cuvintelor, incearca inca o data si inca o data. Ca si in amor, de altfel.