In 24 februarie "se insotesc pasarile", imi spune o batrana. "Se marita pasarile, ii nunta in cer", imi spuneau mama si tata. Ei doi "au credintat", si-au jurat credinta, logodindu-se in fata preotului de "Ziua dragostelor", pe 24 februarie, iar viata lor impreuna a fost una cu adevarat frumoasa, aproape exemplara. "Pa cine pui mana", zicea mama, "te iubeste tat anu! Ii bine sa nu fii sangur, sa te intalnesti cu cine ti-i drag. Io am credintat in ziua ceie in care se marita pasarile si am ramas laolalta pana la sfarsit, pana ce el s-o dus si m-o lasat vaduva."
Sarbatorile crestine sunt insotite de interdictii: sa nu se lucreze, sa nu se atinga partenerii intre ei, sa cinsteasca ziua aceea, adica sa nu aiba relatii apropiate si, mai ales, nu care cumva sa conceapa un copil, pentru ca acesta va fi ori handicapat, ori un potential raufacator... Sarbatoarea pagana, despre care vorbim, are insa reguli opuse. Cand pasarile zboara pe cer, tot doua cate doua, chemandu-se cu ciripiri dulci, este bine sa se are pamantul, pentru a semana graul de primavara, fiindca va fi rod maxim, si este bine sa se intalneasca drag cu drag, sa se imbratiseze, sa se iubeasca, pentru a ramane impreuna, ceea ce este adevarat si verificat in practica.
In timpuri diferite, cu mijloace diferite, se obtin adevarurile prescrise prin datina. Explicatia nu poate fi decat una, si anume, credinta celor care tin sarbatoarea, conformandu-se normelor. Credinta in buna functionare a legaturilor cu cerul, cu pasarile, cu tot ce ne inconjoara, cu entitatile sfinte rareori zarite. De altfel, se crede ca sufletul are forma de pasare, nu numai dupa ce omul a parasit lumea aceasta, ci si in timpul vietii. In mai toate vechile culturi, aratul si semanatul erau asimilate simbolic unui act de acuplare intre barbat si femeie, asa ca semanatul graului insemna mult mai mult decat parea la prima vedere, si se incadra in triada acelei zile de 24 februarie: nunta in cer (intre pasari), aratul pamantului (tot o nunta) si dragostea dintre un barbat si o femeie (o alta nuntire). Toate trei actiunile la un loc insemnand acelasi lucru: fecunditate si dragoste. Or, dragostea este motorul vietii pe pamant. Iata cum ziua de 24 februarie este incarcata cu insasi esenta vietii. Dar daca intalnirile si dragostea erau recomandate, era absolut interzisa impunerea vointei proprii asupra celui iubit. O asemenea fapta degenera intr-o drama existentiala sigura, fiindca sufletul este creat spre a fi liber.
"Zua ceie in care sa marita pasarile a avut un nume: vai, ca-mi trece pan cap. Ba stiu: "Zaua dragostelor". Noa, apoi dac-ai vrut si-ai vrut, pa cine-ai pus mana in zua ceie, cu acela gand, o fost al tau!" Cea care spunea vorbele de mai sus a avut un copil din flori cu un tanar foarte frumos de pe sate. Dar dorinta ei de a-si impune vointa asupra celui iubit a fost sanctionata de soarta: fiul, ce semana leit cu tatal sau, nu a fost recunoscut niciodata de acesta...
Ziua de 24 februarie este magica. Ceea ce se intampla atunci se tine secret, cei care se intalnesc nu dau de veste, nu se afiseaza, nu comenteaza cu prietenii, iar daca se duc inaintea popii, adica se logodesc, se va afla abia a doua zi. In acest caz, toata lumea intelege ca este vorba despre o legatura foarte puternica si trainica, si nimeni nu incearca "sa opreasca" pe unul din cei doi. Era si mai este inca o practica uzuala, ca atunci cand se logodesc doi tineri, cineva, caruia ii parea rau dupa unul din ei, sa mearga sa-l opreasca, "sa-l faca sa rupa" logodna.
In general, intalnirile aveau loc undeva departe de sat, in luminisurile din paduri, la poalele muntilor, unde cresteau ghioceii. Tinerii sapau florile din pamant cu bulbi cu tot si le rasadeau apoi in gradinile de acasa. Imbatati de zvonurile lumii si incantati de glasurile pasarilor, isi dadeau "schimburile" (inelele se numesc in Maramures "schimburi") - cativa ghiocei cu radacina - unul, altuia, pecetluind legatura cu o imbratisare ce se va continua de-a lungul intregii vieti. Dar toate acestea se intamplau mai demult. Astazi, 24 februarie nu se mai tine decat arar. A fost inlocuit cu strainul Sfant Valentin, venit de peste hotare pe calea imaginilor televizate, sub forma de inimioare de plastic rosu. Intelesul sarbatorii se reduce la un cadou mititel si la o intalnire ca toate celelalte din timpul anului. Nimic nu poate fi, insa, absolutizat. Acolo unde exista credinta si dragoste adevarata, "Ziua dragostelor" se tine tot anul, in fiece zi. Alegerea nu poate fi decat a nemuritorilor indragostiti.