Cele trei curcubeie
Luna februarie incepe cu o mare sarbatoare crestina, notata cu cruce rosie in calendar: "Intampinarea Domnului", ziua cand Iisus a fost dus la templul din Ierusalim. Si pentru ca Iisus Mantuitorul este Lumina Lumii, Lumina Invierii si a vietii vesnice, taranii din Maramures numesc "Intampinarea Domnului" - "Ziua cu Lumina" si o praznuiesc in mod special. In graiul din Maramures, "lumina" inseamna si lumanare, "Ziua cu Lumina" devenind, prin asimilare, si "Ziua cu lumanarile", adica ziua in care se aprind lumanari in cinstea Copilului Sfant. Este vorba despre o adevarata "Luminatie" in plina iarna, dedicata lui Iisus, dar si o sarbatoare pentru morti si pentru vii. O Luminatie complexa, care pune in evidenta felul adanc si impresionant in care oamenii din nordul tarii au inteles si au receptat credinta in Cristos.
Un batran din Tamaia mi-a povestit mai demult cum se tine Luminatia la ei in sat: "La noi, in Tamaia, nu duc oamenii lumini de-acasa. Este acoale, cum intri-n beserica, un curator. Iti da lumina, o aprinzi s-o pui pa tava ceea cu prund. Tata lumea aprindea lumini pantru morti. Si nu sa lucra nimic, nici acasa si nici in claca. Sa face slujba la beserica si vecernie dupa masa".
Trei kilometri mai catre Sighet, pe Valea Marei, in satul Harnicesti, lumanarea se aprinde pentru vii. Ioana lu Pretilus, originara din acest sat, relateaza: "La noi nu sa duce lumea cu lumninuca di ceea mnica, ci cu o faclie. Tat omu s-o dus faclia de acasa, s-o tanut-o in mana, aprinsa, pa timpu slujbii. Zici ca arde beserica de lumninile aprinse. Dumnezaule, Doamne, cat era de mandru! Festecare o aprins-o in mniatu (numele) lui. Si duceam cu noi si miez de papir (hartie), il gauream si bagam lumnina in el, sa nu picure cu ceara pa jos. Erau lumini din ceara de albine, ca oamenii aveau stupi, si mirosea tare mandru in beserica. S-apoi lumina ceie, cata a ramas, n-o dus-o nime acasa. O lasat-o la beserica. Int-aceie zi era aproape tat satu la slujba, ase, ca la Pasti. Noa! Ase o fo cand eram io fata. Amu, nu stiu cum ii, poate s-o mai schimbat randuiala".
Batrana Ileana Biraitii din Desesti ducea o faclie instrutata (impodobita), vrand, poate, sa-L preamareasca dinadins pe Cristos: "Io, cand am fo tanara, ducem o lumina mare, instrutata cu maieran si cu floare domneasca (un fel de muscata). Legam strutucu acela cu un sir de lana rosie. Apoi, crasnicu sa uita, si cand ma vide cu faclia ceie ase de mandra, vinea si mi-o lua si-o pune in sfesnic sa arda. Si arde pan la capat. O servit la Sfanta slujba din "Ziua cu Lumina"".
In traditia populara, lumanarea aprinsa il reprezinta atat pe Iisus, ca Lumina intrupata, cat si lumina insasi, lumina vietii, componenta de baza a tiparului vesniciei, ce cuprinde impreuna, lumea noastra si lumea de Dincolo.
"Ziua cu luminarile"
sparge cararile
"Ziua cu Lumina" este un moment de rascruce in starea vremii, in derularea anotimpurilor. Se spune ca de la Craciun pana la Anul Nou, ziua creste cu cat sare cocosul de pe prag jos, iar de la Craciun pana la "Ziua cu Lumina", creste cu o ora. Si de aici inainte, va tot creste, pana la solstitiul de vara, din 21 iunie, cu trei zile inainte de Sanziene. "Intampinarea Domnului" se afla in miezul iernii, dar crescand ziua, instapanindu-se tot mai mult lumina, iarna isi pierde din putere si se prea poate ca desprimavararea sa vina mai repede, mai devreme. Pentru a stabili prognoza, se iau ca repere trei vietuitoare: ursul, vulpea si pasarea. Credintele suna asa: "Daca in "Ziua cu Lumina" ursul iese din barlog si-si vede umbra, sa baga inapoi (la hibernare) si daca nu si-o vede, zin caldurile".
Prin urmare, este foarte importanta stralucirea soarelui. Daca in 2 februarie este soare, ursul isi va vedea umbra si va continua iarna. "Daca in "Ziua cu Lumina", hulpea trece peste gheata, atunci o sparge; de n-are gheata sa o sparga, o pune".
*
"Daca pasarea poate bea apa din drum, atunci sa strangi ogrinjii (resturile de fan din iesle) ca iarna-i inapoi; si de-i inghetat si pasarea nu poate bea apa din drum, atunci primavara-i aproape. Ase sa zace: "Ziua cu luminarile" sparge cararile." (Anuta Baias)
O intamplare minunata
Demult, de "Ziua cu Lumina", ma pregatisem sufleteste sa particip la Sfanta Liturghie si sa aprind o lumanare pentru cineva drag, "mutat" la cei multi, in lumea de dincolo. Auzisem atatea despre aceasta sarbatoare si eu nu fusesem niciodata la biserica, din cauza ca toata viata am lucrat de dimineata. Acuma, insa, pica intr-o duminica si puteam, in sfarsit, sa ma duc. Dar tocmai cand pornisem sa ma imbrac, ne-am trezit cu niste rude venite de departe. Afara era o zapada inalta cat gardurile si soarele stralucea vesel pe cer, semn ca ursul urma sa isi vada umbra. Oaspetii inghetati de frig aveau nevoie urgenta de-un ceai fierbinte. M-am pornit sa il fac, nu fara o stare de ciuda si enervare. Era clar ca nu voi mai ajunge la nici o biserica; trebuia sa-i servesc si sa le tin companie. Dezmortindu-se in bucatarie, unde era cald si bine, au inceput sa sporovaiasca veseli. Vorbele si rasetele lor mi-au facut si mie bine, incat am simtit, dintr-o data, ca gesturile mi se armonizeaza cu atmosfera de sarbatoare ce plutea in casa. Atatasem focul in soba si urma sa scot apa dintr-o galeata acoperita, asezata pe un scaunel. Cand sa iau capacul de pe galeata, am observat pe el un curcubeu. Surprinsa, m-am uitat sa vad culorile de aproape: mult verde, albastru si rosu. Stiam ca verdele inseamna iarba, albastrul secara si rosul grau, adica rod bogat in anul ce incepea. Ridicand capacul, in apa din galeata era un alt curcubeu, mult mai mare, culorile fiind mai puternice si mai clare. Cand am turnat apoi apa in ibric, am observat ca si in el se formase un puiut de curcubeu. M-a cuprins o emotie strasnica, de-mi tremura mana, si mi-am aplecat capul ca pentru o matanie. Toate trei curcubeiele se trageau de la o raza de soare ce patrundea prin cele doua randuri de sticla ale ferestrei sub care statea galeata. Raza se desfacuse si inflorise in cele sapte culori ale sale. Eram cu adevarat fericita. De "Ziua cu Lumina" primisem un dar fara seaman, un dar ceresc. Daca s-ar fi intamplat intr-o zi oarecare, n-ar fi avut nici un fel de semnificatie. Dar de Ziua Luminii era de parca m-as fi dus, nu la bisericuta din sat, ci la biserica lumii, din centrul universului. Lumina zambise, inflorise pentru toti "dusii", pentru toti prezentii si, in particular pentru mine, pacatoasa, binecuvantandu-mi intentia. Si am realizat, infiorandu-ma, ca "Ziua cu Lumina" este un nume absolut perfect pentru "Intampinarea Domnului".
Parasca Fat