Cantece aromane, in colectia "Ethnophonie"
Ajunsa la cea de-a douasprezecea aparitie pe Cd, distinsa colectie muzicala "Ethnophonie", pe care i-o datoram pasionatei d-ne muzicolog Speranta Radulescu, propune o premiera. Pana acum, pe albumele colectiei s-au mai regasit muzicile altor popoare: ucraineni, evrei, unguri, inregistrate in Romania, insa "Aromanii din Andon Poci: cantari si povestiri" prezinta traditiile muzicale ale aromanilor dintr-un sat albanez de munte. Descendenti ai unor ciobani bogati, carora comunistii le-au confiscat oile si averile, locuitorii din Andon Poci, toti aromani, isi pastreaza vie cultura mostenita. Atras de aceste traditii, austriacul Thede Kahl, de la Institutul de Studii Europene din Viena, insotit de sotia sa, o aromanca provenita din Romania, au sustinut in acest sat mai multe sesiuni de inregistrari, incepand cu anul 2003. Rezultatul muncii asidue a austriacului si a echipei romanesti a colectiei "Ethnophonie" este acest album de o valoare inestimabila, atat din punct de vedere muzical, cat si antropologic. Alaturi de Cd-ul cu 70 de minute de cantari rituale, balade, cantari istorice sau lirice, interpretate in mare parte polifonic, pe trei voci distincte, de grupuri de femei si barbati, albumul contine si o cartulie cu versuri ale cantecelor, fotografii de epoca si un text de prezentare tradus in cinci limbi: aromana, engleza, greaca, albaneza, romana.
- Ce v-a determinat sa va implicati, sa investiti atata munca in acest proiect, diferit de ceea ce ati facut pana acum?, am intrebat-o pe doamna Speranta Radulescu, etnomuzicolog si coordonator al colectiei "Ethnophonie".
- Cu cativa ani in urma, la un seminar din Croatia, m-a abordat un tanar vorbind in romaneste: "D-na Radulescu, pentru dvs. am venit!". Era austriacul Thede Kahl, care voia sa-si plaseze proiectul sau cu muzica aromana in colectia noastra, pe care o urmarea de mai mult timp, si avea nevoie de un specialist care sa lucreze cu el. Mi-a pus sa ascult muzica si povestirile si cu asta mi-a sucit capul. Muzica este senzational de frumoasa, iar naratiunile au o intonatie, o expresivitate, ce le imprima o muzicalitate grozava. Am ascultat si am zis ca merita orice efort. La momentul acela, nu stiam insa cat va fi de munca. Toate versiunile in cele cinci limbi au fost trimise la cate doi specialisti in tarile respective, editia este foarte atent ingrijita si, la fel ca orice lucrare stiintifica, solicita mult efort. Pe langa problemele de redactare, mi-am facut nervii prastie incercand, fara sa cunosc limba, sa-i prind ritmul, sa analizez schema versului. Din cauza problemelor cu banii, ce au venit foarte tarziu, este pentru prima oara cand nu ajung la locul inregistrarilor, si am fost foarte frustrata din cauza asta, pentru ca altfel pune un etnomuzicolog intrebarile si altfel intelegi muzica cand te afli acolo. Muzica aromanilor din Albania nu se compara cu nimic de la noi, pentru ca aria culturala exercita mai multa presiune decat apartenenta etnica asupra unei culturi. La noi mai gasesti cativa aromani in Dobrogea si Bucuresti, care stiu astfel de cantece, insa oarecum deturnate. Cultura celor din Andon Poci este extraordinar de puternica, are o vlaga remarcabila, oamenii astia, pensionari, agricultori, proprietari de restaurant, sunt foarte reflexivi in legatura cu muzica lor, stiu prea bine ce au de facut. De aceea, cred ca discul nostru-i cel mai bun dintre cele cateva realizate in Occident pe aceasta tema. Dar, cum i-am spus si austriacului, care-i cam suparat din cauza asta, probabil o sa ratam, asa cum am mai facut-o, un mare premiu international, pentru ca nu avem distributie in Occident. La sumele vehiculate si la birocratia noastra, mai degraba emigrezi in Zanzibar, decat sa obtii licenta de export. Noi, si cand trimitem cateva discuri la biblioteci, jurnalisti sau prieteni straini, suntem luati la intrebari.
"Povestea Rolling Stones",
o carte de Ioan Big
Catalogata de multi drept "cea mai mare trupa de rocknroll din lume", The Rolling Stones are la activ 45 de ani de muzica si aventuri. Oricate ne-am fi imaginat despre aceasta legenda ce intruchipeaza spiritul rock, adevarul este cu mult mai spectaculos, iar cartea lui Ioan Big, "Blue Black & White: Povestea Rolling Stones", demonstreaza cu prisosinta acest fapt. Pasionat de muzica, Ioan Big a mai publicat pana acum "Clapton" si "Era Punk", insa cu aceasta carte s-a inhamat la cu totul altceva. "Am vrut sa prezint o poveste, povestea culturii pop, spusa prin ochii stones-ilor. De ce Stones? Pentru ca ei au fost si sunt in varf de 40 de ani, au vazut totul, au simtit totul", spune autorul.
Cartea ia la puricat istoria trupei, raportand-o mereu la timpurile traite, si reuseste un balans impresionant intre informatiile strict muzicale si stirile mondene, amanuntele picante din viata membrilor trupei. Puteti afla povestea din spatele unor cantece, ce vanzari a avut un disc single, cine a realizat coperta discului, dar si ce actrite si fotomodele celebre au trecut prin patul lui Mick Jagger, cum le taia politia curentul in tinerete in timpul concertelor, cum a scapat Keith Richards cu viata, dupa ce a fost electrocutat pe scena, de ce s-a hotarat acum 40 de ani sa poarte mereu un pistol la indemana in culise, in timpul turneelor americane.
In jurul Stones-ilor s-au aflat oameni politici, scriitori, pictori, balerini celebri, regizori, actori, iar cartea lui Ioan Big va prezinta conexiunile, importanta pe care a exercitat-o aceasta trupa in cultura ultimilor ani.
Titlul ei? "Blue", adica perioada de inceput, influentata de blues-ul american (de altfel numele trupei vine dintr-un cantec al bluesmanului Muddy Waters), "Black" - adica anii 70, cand trupa a asimilat diferite forme ale muzicii negrilor (de curand, Stones i-a omagiat pe parintii "soul" si "funk", Ray Charles, respectiv James Brown) si "White", adica perioada de dupa anii 80, cand stilul propriu a devenit unul pregnant, slefuit, greu de asociat unor alti artisti sau curente.
Un cuvant de lauda si pentru grafica acestei carti, aparuta la Editura Rao, care ar avea loc, fara diferente, in orice librarie din Europa.
Nightlosers in haine noi
Dupa ce au calatorit mii de kilometri in strainatate - Norvegia, Belgia, Anglia, Statele Unite etc. -, ardelenii de la Nightlosers au cantat intr-o singura seara, la Sala Radio, pentru publicul din 11 tari! Concertul de pe 20 ianuarie a facut parte dintr-un eveniment - "Bucuresti - oras al muzicii" - ce a propus concerte simfonice, cantari bizantine, un recital de jazz, toate inregistrate si transmise pe posturi de radio din tarile Uniunii Europene. Cei cinci "noctambuli" au privit acest concert ca pe o data importanta in cariera lor, asa ca au pregatit ceva special: o aparitie unplugged (in direct), cu instrumente acustice, exersand inainte prin cluburi, pentru a se prezenta la cel mai inalt nivel. "Am vazut si noi la televizor, pe Dvd-uri, ca artistii care canta unplugged stau mai mult pe scaune, si am zis si noi ca suntem de-acum batrani si ne-ar prinde bine sa mai si sedem cateodata", a glumit liderul trupei, Hanno Hoefer, in timpul show-ului. Explicatia data cititorilor revistei noastre a fost insa alta: "Stiam de mai mult timp de acest concert si am vrut sa venim cu ceva nou, cu alta abordare ca pana acum. Piesele sunt cele cunoscute, de pe albumele noastre, "Plum Brandy Blues" si "Rhythm & Bulz", insa cantate fara instrumente electrice, in afara de clape. Cred ca o sa mai pastram o perioada acest gen de concerte, pentru ca ne motiveaza si ne mentine in priza."
La fel ca toti cei prezenti in seara concertului, Hanno s-a aratat dezamagit de promovarea extrem de firava a unui eveniment care ar fi putut si ar fi meritat sa umple sala. Asa, aceasta a fost doar pe jumatate plina. Am mentionat partea plina a salii, pentru ca publicul a incalzit atmosfera, ce s-a apropiat foarte mult de cea a cluburilor unde canta de obicei Nightlosers. Pe scena, El Lako Jimi si-a aratat virtuozitatea la chitare, mandolina, vioara, vioara cu goarna, Hanno a mai lasat chitara din maini pentru muzicuta si scandura de spalat rufe, "Barila", cu o palarie de cowboy pe cap, a avut de lucru cu un contrabas impozant, din spatele tobelor, Octavian Condrea, cu o basma pe cap, i-a binedispus pe toti, imitand strigatele tigancii de pe "Rhythm & Bulz", iar Grunzo Geza a creat atmosfera retro propice slagarului "Dragostea-i ca si o raie", ce a inchis evenimentul. Alaturi de ei s-a aflat la tambal Constantin Dinu, fiul lui nea Vasile din Marsa, lautar devenit celebru dupa colaborarea cu Zdob si Zdub. Dupa aceasta iesire in spatii largi, Nightlosers-ii se intorc in cluburi, iar la sfarsitul lunii februarie, vor sustine un miniturneu in Grecia.