Viata cotidiana din Romania medievala, ca sa dam un exemplu, era materializarea tezelor socialiste, iar domnitorii, de la un manual la altul, semanau tot mai mult cu secretarul general al partidului. Aceste afirmatii teziste au disparut din manuale, doar pentru a fi inlocuite cu altele asemanatoare. Caii de bataie sunt acum democratia si aderarea la Uniunea Europeana. Cutare ministru e prezentat ca un inger pazitor al reformelor in justitie, iar manualele gem de patima cand descriu versiunea propagandistica a revolutiei din 89, cu personaje pozitive care, intre timp, au devenit penale, fara ca acest lucru sa-i faca pe autorii manualelor sa modifice perspectiva paginilor cu pricina. Lipsesc evaluarile serioase, stiintifice, ale perioadei comuniste, dar si ale perioadei antonesciene. Faptul ca autorilor de manuale istorice le lipsesc harul si decenta pentru a descrie pe un ton credibil vremurile in care traim nu este de mirare. Nu au har si decenta autorii principali ai istoriei pe care o traim (politicienii, oamenii de stat, militarii), de ce ne-am astepta sa le aiba tocmai istoricii?
Insa la mijloc nu sunt doar lipsa de discernamant care transforma personaje marginale ale vietii publice in personaje centrale, nici saracia stilistica a textelor. Nu e vorba doar despre superficialitate si ignoranta, ci de ceva mai mult. Nici unul dintre manualele despre care vorbim nu incearca sa porneasca de la premisa ca istoria Romaniei este, in fapt, parte a istoriei europene. (Limba romana face si ea parte din marea familie de limbi romanice, fara ca acest lucru sa fie exploatat de manualele scolare.) Aceste manuale, aproape inutile prin lipsa lor de viziune, sunt parte din ceea ce constata acum expertii in invatamant ca e suprasarcina scolara in ghiozdanele copiilor. Adica, dupa ce ca programele didactice sunt supradimensionate si copiilor le ia tot mai multa energie sa le faca fata, descoperim ca mare parte din povara e constituita tocmai de aceste manuale stupide, care devin o piatra de moara de gleznele copiilor cand e vorba despre adaptarea la un spatiu cultural care depaseste frontierele Romaniei, mai ales ca orizontul de azi este mult mai larg decat cel de acum trei, patru decenii, cand multi dintre autorii de manuale treceau, la randu-le, prin scoala.
E neclar ce a insemnat reforma, in viziunea diversilor ministrii ai invatamantului, altceva decat a cere alti bani pentru acelasi lucru din bugetul de stat si de la Uniunea Europeana. Avem manuale alternative, dar nu se stie cum de comisiile de specialitate din minister au lasat sa apara enormitatile de care radem acum cu atata pofta! E, de asemenea, de neinteles, de ce clasele continua sa fie aglomerate peste media acceptabila la nivel european, sporind probabilitatea stresului scolar si ineficienta pedagogica. Si nici nu spune nimeni de ce nu abandonam invatamantul extensiv, cu zeci de materii, din care copilul nu invata nimic, decat un imens plictis fata de tot ce are legatura cu scoala, si nu trecem la un invatamant mai flexibil, cu mai putine materii, care sa se bazeze pe creativitatea copilului si a educatorului. E ciudat sa vezi ca oameni implicati in profunzime in procesul de invatamant, ministri, lideri sindicali, devin orbi, muti si surzi cand se pune problema unei restructurari in profunzime a programelor scolare. Poate ca sistemul, asa cum e acum, e convenabil pentru toata lumea. Ministerul schimba totul, fara a modifica nimic, profesorii se fac si ei ca aplica tot soiul de reforme, dar nu prea mult, ca sa nu-si piarda motivele de a iesi in strada, autorii de manuale primesc si ei onorarii consistente si se angajeaza la minister. Toata lumea castiga. Mai putin copiii. Dar ei sunt minori si nu au inca discernamant. Asa, ca oamenii maturi...