Unire ecologista
"Intrarea verzilor in scena,
o necesitate istorica"
In cele din urma, dupa adevarate aventuri in cautarea identitatii ideologice, Partidul Ecologist Roman (Per) si Partidul Verde (Pv) din Romania au hotarat sa mearga in Europa sub aceeasi umbrela si sa-si exprime pozitiile printr-o singura voce: "Alianta Verde Ecologistii". Conducerile celor doua formatiuni politice au semnat un acord de alianta electorala, inainte de organizarea alegerilor pentru Parlamentul European din luna mai, promitand public ca, dupa alegeri, cele doua partide vor fuziona. Inca din primele momente ale reuniunii, dovedind un pragmatism si un stil nonconformist european, Petru Lificiu, presedintele Per, a tinut sa anunte sec: "A sosit timpul nostru! Responsabilitatea fata de generatiile viitoare se asuma, nu se negociaza. Vom fi blamati, maine-poimane, daca astazi mai avem vreo ezitare, in unirea tuturor fortelor verzi din tara. Denuntam incoerenta de pana acum a politicilor de mediu si ne propunem sa reinviem interesul oamenilor fata de politica verde". Lificiu a dat citire celor trei obiective ale noii aliante: 1. Obtinerea a cel putin doua locuri in Parlamentul European 2. Fuziunea intregii miscari ecologiste din Romania si trecerea pragului electoral de 5% la viitoarele alegeri nationale si 3. Participarea la guvernarea Romaniei in viitoarea legislatura. "In balamucul politic actual", a spus Lificiu, "intrarea verzilor in scena este o necesitate istorica. Valorile traditionale romanesti sunt amenintate, la fel ca padurile, centura verde a Dunarii de Jos, Rosia Montana, imensele suprafete agricole nelucrate. Am ramas fara paduri, fara petrol si gaze, iar unii vor acum sa ramanem si fara aur si argint, fara zacamintele minerale care au scris istoria acestui popor. Apa geo-termala sta sub pamant nefolosita, chiar Bucurestiul sta pe o punga de apa termala, iar alte 300 de sonde au fost parasite in restul tarii. In acest timp, sursele alternative de energie asteapta idei si fonduri europene, spre a fi puse in opera. Cine s-o faca, daca nu noi, ecologistii? Vrem sa ne racordam suta la suta cu programele europene si sa impanzim tara cu turbine eoliene, sa construim mici hidrocentrale la poale de munte, sa punem la lucru firmele care produc panouri solare si biocombustibili, benzina vegetala, biometanol etc. In 50 de ani, rezervele mondiale de hidrocarburi vor seca. Ce vom pune in loc?" Stabilindu-si ca prioritate politica formarea unui guvern paralel, ecologistii vor monitoriza actiunile guvernului aflat la putere, cu maxima atentie fata de temele sensibile ale zilei: Padurile, Patrimoniul cultural si Rosia Montana.
In contextul de confuzie si deruta a momentului politic actual, Alianta Ecologista reprezinta o alternativa pentru sfera politica si o sansa pentru societatea civila din Romania. Verzii vin cu un discurs pur european, si sunt un partid cu impact social major. Programul lor se identifica, in mare masura, cu programele societatii civile, deoarece, parafrazand un slogan care a facut istorie, ei se unesc cu tara... Se unesc, cu alte cuvinte, cu directia verde din societate, directie aflata pe locul patru in prioritatile Europei Unite.
Vorbind din partea Verzilor, co-presedintele Gheorghe Ionicescu a spus: "Vom face tot posibilul sa sprijinim educatia ecologica a tinerilor in scoli, sa-i avem de partea noastra pe cei ce, scarbiti de politica, se gandesc sa nu mai mearga la vot. Avem nevoie de o gandire compatibila cu valorile europene".
"M-am saturat", a spus si Bogdan Mihailescu, cel de-al doilea tanar co-presedinte al Verzilor, "de modul in care clasa politica a condus Romania ca pe un bun propriu. Experienta Verzilor europeni ne invata cum sa conducem tara in avantajul celor ce locuiesc in dansa".
Prim-vicepresedintele Per, Dan Pop, a accentuat necesitatea elaborarii unor programe destinate civilizatiei montane: "Ecologistii nu vor permite unor companii transnationale, precum cea de la Rosia Montana sau cele care au defrisat cu barbarie codrii multiseculari saditi de contemporanii lui Horia sa-si bata joc de munti, de tot ce avem mai sfant".
O Romanie ecologica, parte a Europei ecologice - iata sloganul propus de Mircea Dutu, rectorul Universitatii Ecologice. "Va provoc", a spus d-l rector, "sa incheiati un pact ecologic cu Romania, in care sa asimilati distrugerea mediului cu terorismul".