Multumesc, Europa!
Odata cu intrarea in Europa, daca ne vom trezi ca numai raul lor se va impreuna cu raul nostru, va fi vai si amar de Romania. Daca vom veghea insa ca in acest creuzet de culturi, sa armonizam binele lor cu binele nostru, atunci putem spune ca norocul, de care a fost lipsit atatea secole neamul romanesc, va fi poposit si pe ulita noastra. Deocamdata, s-a ajuns parca la un echilibru: destul rau a venit de la ei catre noi (drogurile, prostitutia, televiziunile comerciale, ateismul, pedofilia, fructele si alimentele fara gust etc.), dar si de la noi s-au dus spre ei hotia, smecheria, lipsa de respect al cuvantului dat si altele. Binele, se spune, abia de acum incolo urmeaza sa-si intre in drepturi, si intr-o directie, si in cealalta. N-ar fi oare cazul sa ne intrebam in aceasta clipa ce ducem noi bun in Europa? Avem noi motive sa tinem fruntea sus? Avem, si inca destul de multe. Numim la intamplare: arta, traditiile, folclorul, peisajul, patrimoniul cultural, viata la tara, alimentele cu gust, ecologice, padurile virgine, credinta crestina vie si toleranta fata de aproapele; "kieful" de viata, caldura sufleteasca, priceperea in constructii si in tehnologia informatiei, deschiderea naturala spre tot ce e nou etc. etc. Dar ce aduc ei bun in Romania? Si aceasta lista este destul de lunga. In primul rand, un stil de guvernare mai eficient, respectul pentru legi, respectul proprietatii, scaderea virtuala a coruptiei, protectia sociala mai mare, investitii de multe miliarde. Nu putem neglija libertatea de miscare a persoanelor, un sistem bancar sanatos, un invatamant mai eficient, mai multa curatenie in locurile de fabricare a alimentelor, un nivel de trai in crestere, stimularea initiativei private si o justitie corecta pentru fiecare individ. Nu in ultimul rand, un respect mai mare pentru consumator. Valori dupa care tanjim de sase decenii.
Si totusi, dupa euforia laserelor de la Anul Nou si dupa spectacolul trecerii frontierei cu buletinul, prin ce suntem azi mai europeni decat acum doua-trei saptamani? Vorbind in numele meu, as spune "prin nimic", daca nu mi s-ar fi intamplat sa cumpar doua paini si cateva perechi de sosete! Iata povestea.
1. "Altfel nu mai merge". Intr-una dintre painile cumparate de la un magazin al firmei "Loulis", am gasit un cocolos de hartie. In procesul de fabricatie, un lucrator neglijent scapase in aluat ambalajul unui pachet de drojdie. Nu era mare tragedie, tinand seama ca prin anii 90, painea era garnisita in mod curent cu muste, cuie, sobolani. Totusi, am sunat la serviciul de control al calitatii. La telefon mi-a frant inima chiar directoarea departamentului respectiv, al carei nume, din pacate, nu l-am retinut. Rar mi-a fost dat sa aud un registru mai sfasietor de scuze, un sir mai convingator de explicatii, o sinceritate mai mare in umilitoarea ei pozitie. Mi-a cerut cu insistenta adresa, motivand ca trebuie sa inainteze reclamatia la patronat. La nici o ora dupa convorbire, o doamna intre doua varste, distinsa, imbracata intr-un costum de culoarea coniacului, a sunat la usa. Imi adusese un cos cu esantioane din toate produsele fabricii, de la cornuri la specialitati de graham. "Asa ne cerem noi scuze de la clienti", mi-a spus cu o voce ferma, nedandu-mi timp sa schitez vreun gest de refuz, "altfel nu mai merge...".
2. Nova in... sosete. Firma "Nova" din Bucuresti produce sosete. Cumparand o legatura de cinci perechi de la un hipermarket, am avut surpriza sa constat ca nu mi se potriveau. Una scria pe banderola, alta era in pachet. Nervos, am sunat la numarul indicat pe ambalaj. Mi-a raspuns unul dintre patroni, Paul Stoica, replica la indigo a directoarei de la fabrica de paine. N-am condei sa descriu avalansa de scuze cu care m-a coplesit domnul administrator. A doua zi, asociatul sau in afaceri, Secil Suliman (dobrogean), m-a cautat acasa cu cate o pereche din toate tipurile de sosete pe care le fabrica. Mi-a spus ca au inceput afacerea de la zero, ca vand de sase ani in hipermarketurile din toata tara si au de gand sa ramana si in viitor. Sunt tineri, ambitiosi si... europeni. Mi-e greu sa comentez mai departe. In lipsa unei incheieri mai inspirate, sunt tentat sa spun doar atat: Multumesc, Europa!
P.S. Precizez ca abia acum, pe aceasta cale, doamna si domnii directori afla ca sunt ziarist. Ca, daca n-as fi, nu s-ar povesti...