O sa fie bine sau rau? Opinii despre intrarea Romaniei in Ue, luate "la cald", pe strada, in Piata Universitatii din Bucuresti
Suntem in Piata Universitatii, seara tarziu, intr-una din ultimele zile ale anului 2006. Totul e scaldat in lumina multicolora, bulevardele, cladirile, aerul. Sunt mii de masini, fluvii de oameni pe trotuare, in fata Teatrului National este o scena pe care se canta si se danseaza, un brad urias, luminat, se afla in fata la Inter, si un altul, in marea rotonda din centrul pietei. Marile cruci de piatra, amintind de mortii revolutiei, sunt putin stinghere, in aceasta atmosfera de sarbatoare. Cu 17 ani in urma, locul acesta era al intunericului, al gloantelor, al mortii, dar si al sperantelor nebune. Acum, intunericul a disparut, fetele oamenilor sunt altele, chiar si timpul pare sa curga altfel. Un ceas luminos masoara zilele, orele, minutele pana la marea clipa in care Romania va intra in Europa. Ca si acum 17 ani, traim momente de istorie. Locul acesta pare un fel de clepsidra prin care trece totul. Revolutia, mineriadele, grevele, marsurile, protestele, bucuria marilor victorii, totul trece prin Piata Universitatii, iar acum, asteptarea aceasta, a clipei europene a Romaniei, se petrece tot aici. Este locul in care vin oamenii atunci cand vor sa traiasca impreuna marile momente. De aceea sunt aici, in mijlocul acestei efervescente multicolore. Vreau sa iau pulsul strazii, vreau sa masor gandurile si sentimentele acestor romani in asteptarea unui moment istoric: 1 ianuarie 2007, clipa in care pentru noi, toti, se incheie un capitol, pentru ca altul sa inceapa. As vrea sa stiu daca oamenii sunt optimisti sau nu, daca toate schimbarile uriase ale acestor 17 ani, toate framantarile si bulversarile au lasat urme, daca sunt constienti de importanta acestor clipe, daca inteleg ca am ajuns intr-o rascruce a istoriei. Si, mai ales, as vrea sa stiu cum privesc viitorul.
"Istorie pe viu"
E tanar. Poate ca are vreo 35-40 de ani. Tuns scurt, imbracat sport, figura de intelectual. Sta langa marele brad din fata Teatrului National si priveste pe ganduri. Pare putin trist, dar copilul agatat de mana lui este in culmea incantarii. Niste fete frumoase, imbracate in ingeri, strabat multimea. Barbatul are in mana un aparat de fotografiat.
- Mergem in Europa sau vine Europa peste noi?
Cristian Iordan (putin uimit, cu ochii dupa ingeri): Cred ca si una si alta. Europa ne vrea, e clar, dar nu ne-ar primi daca nu ne-am fi facut temele. De fapt, mie personal nu-mi vine sa cred ce se intampla. Nu-mi vine sa cred ca sunt aici si ca locul acesta, peste cateva zile, va fi... in Europa. E extraordinar. Nu, nu sunt trist, dar... Am asteptat asa de mult, si acum, cand e gata sa se intample, e ca un fel de gol. Vedeti, pustii astia care se zbenguiesc pe-aici, lor li se pare normal, ei nu stiu cum a fost inainte, habar n-au despre ce asteptari, ce sperante aveam. Cred ca nu-si imagineaza cum era locul acesta acum 17 ani. Si poate e mai bine. Dar eu stiu cum a fost. La revolutie aveam 21 de ani. Parca vad si acum ce era aici, de-aia ma uit asa, cumva. Cat despre astia mici (arata spre copilul lui, care trebuie sa aiba vreo 3 ani), ei pur si simplu vor trai in alta lume, vor citi despre perioada asta in manualele de istorie. Este impresionant cand te gandesti asa: traim istorie pe viu.
- Optimist?
- In general, da. Cred ca lucrurile vor merge spre bine, chiar daca nu e totul perfect. Tara asta incepe sa arate si sa se comporte ca o tara normala, si asta ma face sa fiu optimist. Sunt printre aceia care au fost afara, in Occident, dar care s-au intors. Si nu-mi pare rau. Ma descurc binisor in Romania, am o mica afacere cu computere, dar sunt constient ca altii n-o duc prea bine. Totusi, suntem pe drumul cel bun. E doar inceputul.
- Politica?
- Fara schimbarea de acum doi ani, n-am fi trait acum ce traim. S-a facut o oarecare curatenie, s-au schimbat niste legi, atmosfera... Cred ca Basescu e omul momentului. E cam... original ca presedinte, dar cred ca e exact ceea ce trebuia pentru acest moment. O sa trec pe-aici in noaptea de revelion, am auzit ca o sa fie si el. De asta nici nu plec din Bucuresti. Vreau sa fiu in Piata Universitatii in clipa in care se face 1 ianuarie 2007. Cred ca o sa aprind o lumanare.
"Nu credeam ca o sa apuc sa traiesc
momentul in care tara se intoarce in Europa"
Doi batrani. Se plimba de mana prin multime, privesc luminile. Nu prea vorbesc intre ei. El e inalt, putin adus de spate, cu ochelari, pardesiu lung, protector. Ea, micuta, aranjata, arata ca o doamna din anii `60. Familia Herghelegiu.
- Va vine sa credeti? Intram in Europa! Va place?
El: (retinut) Ne place, cum sa nu. Am venit sa vedem luminile, multimea. Copiii nostri sunt plecati din tara, cu tot cu nepoti. Nu i-am vazut de mult. Ii asteptam sa vina si pana vin, ne uitam la copiii astia. Poate daca intram in Europa o sa-i vedem mai des. Eu am 86 de ani si nu stiu cat mai traiesc. Dar sunt fericit, nu credeam, nu credeam ca o sa apuc sa traiesc momentul in care tara se intoarce in Europa. Eu am facut razboiul, am vazut tot ce s-a intamplat, am facut si putina puscarie politica sub comunisti. Au fost vremuri in care regimul comunist parea instalat pentru totdeauna. 50 de ani care au durat cat o mie. Si acum... Prietenii mei, fratii mei nu mai traiesc sa vada. Nu-i nimic, ma uit eu bine, ma incarc de tot ce vad, sa le povestesc pe lumea ailalta.
- O sa fie bine sau o sa fie rau?
El: N-are cum sa fie mai rau decat a fost. Ce-a fost cel mai greu a trecut. Pentru noi, acum, nu e prea grozav, pensiile sunt mici si banii se duc pe intretinere si medicamente, dar nici nu ne mai trebuie mare lucru. Ne uitam la televizor si asteptam copiii. Batranii n-o sa-i vedeti in strada, cu greve, pentru ca inteleg mai bine si au invatat sa aiba mai multa rabdare. Ce conteaza e ca poate copiii astia n-or sa mai plece din tara pentru o paine mai buna. Pana la urma, ei au facut toate. In `89 tinerii au iesit pe strazi. Pacat ca a durat asa de mult. Sau poate ca n-a durat mult, nu stiu. Ce inseamna 17 ani la scara istoriei?
"O sa platim de-o sa ne sara
capacele pentru certificatul
asta de europeni"
Un tanar cu par lung si ochelari asteapta pe cineva asezat pe bordura inalta din fata Teatrului National. Priveste multimea si luminile. Din rucsac iese un "teu", un fel de rigla mare, drept care ma gandesc ca ar putea fi student la arhitectura.
- Peste cateva zile si cateva nopti vom fi europeni cu acte in regula. Ce zici?
Ioan Avram Sandor, 22 de ani: Eram europeni oricum. A fi european e o chestiune in primul rand de apartenenta culturala. Noi suntem europeni. Mai europeni decat multi europeni care se cred europeni. Excluderea Romaniei din Europa a fost politica, nu de alt fel, asa ca mi se pare uneori ca se face prea mult caz de chestia asta. Mare smecherie! Ce sa spun! Ne primesc intr-o Europa din care noi oricum faceam parte, pentru ca au nevoie de noi. Ne bagau oricum in sistemul lor economic, suntem o piata de desfacere cum nici n-au visat. De fapt, o fac mai mult pentru ei, nu pentru noi. O sa muncim pentru firme occidentale si cu banii pe care ni-i dau ei, o sa cumparam bunuri occidentale. Mare afacere! Singura chestie buna in povestea asta e ca poate scapam naibii de comunistii astia care au rontait din tara asta cum au vrut. Mie nu-mi vine sa cred ca dinozaurii mai sunt in viata, ca mai au inca pretentii. Ai vazut in parlament, cand cu condamnarea comunismului? Si cel mai socant a fost sa descopar ca dinozaurii batrani au si pui. Cum e asta, nene? Ponta ala trebuie sa aiba vreo treizeci si ceva de ani, e tanar, dar zici ca e copilul lui Iliescu! Si ala intra in Europa, chiar daca nu vrea!
- Ce-o sa schimbe intrarea in Europa pentru tine?
- Pentru mine nimic. Eu ma simt roman, deci european. Puteam sa ma car de mult daca voiam, dar n-am vrut. Vorbesc franceza mai bine decat unii francezi, si am citit mai multe carti in engleza decat va citi vreodata britanicul mediu. Sunt crestin, chestie fundamentala pentru un european, dar pe care marea Europa a cam uitat-o. Asa ca pentru mine nu e mare branza. E doar oficializarea unui statut care exista oricum. De-acum inainte ne vom lupta sa ramanem ceea ce suntem. O sa vezi, Europa nu da nimic pe degeaba. O sa platim de-o sa ne sara capacele pentru certificatul acesta de europeni.
- Student?
- Sunt arhitect. Am terminat la Sorbona.
- Si ce faci pe-aici?
- Pai, lucrez la o firma franceza de constructii. Sunt sef de proiect. A! Stai putin, vrei sa stii ce fac aici... O astept pe iubita mea si ma uit la becuri.
"Ma gandeam ca Romania
e o tara nenorocita pe viata,
dar uite ca n-a fost asa"
Tanara mamica, draguta, cu doi copii micuti, innebuniti de lumina, de muzica, de atmosfera. O cheama Roxana Marin, are 29 de ani si e consultant de marketing la o televiziune comerciala.
- 1 ianuarie 2007. Ce inseamna asta?
Roxana: Mie mi se pare extraordinar. Ani de zile am crezut ca trebuie sa plec de-aici, ca n-am nici o sansa. Ma gandeam ca Romania e o tara nenorocita... pe viata. Toti prietenii si colegii mei de scoala credeau la fel. Dar uite ca n-a fost asa. Nu spun ca e perfect, nici n-are cum sa fie din prima, dar e spre bine. Traim rezonabil, chiar daca avem datorii la banci. Sunt perspective. Ar fi nedrept sa zicem ca totul merge rau. Bucurestiul, strazile, magazinele, totul s-a schimbat, e alta lume fata de acum doar cativa ani. Pe mine ma face optimista pana si faptul ca s-au schimbat figurile pe care le vad in emisiunile politice. Ieri m-a oprit un politist cu masina. Chiar si asta s-a schimbat. Alta atitudine, alta abordare. Suntem mai aproape de ceea ce ne-am dorit ca niciodata. Oricum, pentru mine, revelionul de anul asta nu e deloc un revelion obisnuit. E mai curand unul de care o sa-mi aduc aminte toata viata. Timpul o sa fie impartit in "inainte de 2007" si "dupa 2007". E drept ca si "dupa", tot o sa trebuiasca sa platim ratele la banca, dar parca suna altfel "in Europa" decat in afara ei.
Text si foto: Horia Turcanu
Personalitati publice,
despre 1 ianuarie 2007
Ana Blandiana, scriitoare
"Pentru mine, momentul integrarii europene
din 2007 seamana cu cel al
unitatii nationale din 1918"
Numai cei care simt ca vor fi deranjati de rigorile democratiei europene privesc integrarea ca pe un potential atentat la definitia noastra nationala. Pentru mine, momentul integrarii europene din 2007 seamana cu cel al unitatii nationale din 1918, cu sensul intrarii "in randul lumii", al recunoasterii noastre ca stat si ca natiune printre natiunile Europei. Pentru ca integrarea europeana si visul viitoarei Europe unite nu inseamna un demers pentru stergerea diferentelor, ci unul pentru armonizarea lor. Nu cunosc un text mai plin de adevar pe aceasta tema, decat o declaratie din 1926 a lui Iuliu Maniu, care spunea ca Europa viitorului nu va fi o Europa a natiunilor separate, ci o Europa a conglomeratelor de natiuni si ca trebuie sa ne pregatim "de pe acum" (din 1926!) pentru acel moment, ca sa intram in randul natiunilor europene "ca niste egali, nu ca niste neoiobagi". Textul este transcris pe peretii Memorialului de la Sighet si cred ca trebuie sa-l avem mereu in minte, pentru a nu uita ca numai de noi - si de felul in care vom sti sa ne negociem interesele si caracteristicile - vor depinde si locul pe care il vom ocupa in Europa viitorului, si felul in care ne vom formula si impune propria definitie. Atunci cand strainii vin la noi pentru a ne descoperi autenticitatea, numai de noi si de intelepciunea noastra va depinde sa nu renuntam la ea, inlocuind-o cu forme fara fond. Faptul ca traditiile noastre au fost conservate adesea prin saracie nu este un motiv sa renuntam la ele, ca si cum ar fi opuse bunastarii. Formula "noi suntem romani" din cantecul ardelenesc de la inceputul secolului 20 insemna, in timpul memorandistilor, demnitate si nerenuntare la fiinta nationala, si insemna cu totul altceva (oportunism, supunere, capacitate de a supravietui prin orice mijloace) in anii `80, cand se repeta pana la satietate. De noi depinde sa turnam in ea acum continutul contemporan al egalitatii si fraternitatii cu celelalte natiuni in conditii de demnitate si libertate. De noi va depinde sa fim si europeni, si romani, in acelasi timp, si sa devenim cu atat mai autentic europeni, cu cat vom fi in stare sa fim, intr-un mod mai autentic si mai specific, romani.
Acad. Dan Berindei, istoric
"Suntem dispusi sa renuntam prea usor
la identitatea noastra, pentru a deveni... europeni"
Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana reprezinta un moment de cotitura. Vor avea loc si socuri, mai ales in perioada initiala, in primii ani urmatori, dar, pe de alta parte, vom fi integrati noului sistem. Sunt optimist in ceea ce-i priveste pe romani. Ei sunt inteligenti si priceputi, ceea ce le lipseste este o abordare mai serioasa si responsabila; or, acest lucru le va fi impus de integrare. Sunt convins ca vor trece aceasta proba de foc, desi, mai ales la inceput, vor mai fi probleme. Am insa o ingrijorare referitoare la tara si natiune. Spre deosebire de popoarele vecine noua, suntem dispusi sa renuntam prea usor la identitatea noastra, pentru a deveni... europeni. Dar cetatenia europeana este doar o trasatura de unire menita a facilita conlocuirea natiunilor. Este probabil ca, dupa sute de ani, notiunea de european sa reflecte o realitate in sine, dar pana atunci, va mai curge multa apa pe Rin si pe Sena! Procesele istorice, mai ales cele "planificate", nu au loc "la comanda", ci doar in cursul existentei catorva generatii. Pana ce un astfel de proces va fi implinit, francezul va ramane francez, spaniolul spaniol si englezul englez! Se cuvine ca si noi, romanii, sa nu uitam prea grabnic ca suntem romani! Acest lucru se impune si dintr-un considerent fundamental practic. Procesul de constituire a Uniunii Europene este inca in curs, statele componente sunt inca in faza in care concurentele, mai ales pe plan economic - cu evidente consecinte pe plan social -, fiinteaza. N-am intrat pentru a capata tava plina cu placinte, ci doar pentru a ne integra cu munca si priceperea noastra intr-un joc continental, uneori foarte dur. Trebuie sa ne strangem randurile si sa actionam cu seriozitate si daruire nationala, pentru a dobandi pentru tara noastra pozitii bune. Un rol decisiv revine clasei politice in ansamblul ei, si aici - marturisesc - am multa ingrijorare. Luptele la care asistam, ca si nivelul lor, nu numai intre putere si opozitie, dar si inauntrul celor doua "fronturi", sunt departe de a fi incurajatoare. Deseori asistam la actiuni partizane politic si la "pare la Stambul", care irosesc timpul si energiile si care sunt departe de a contribui la mersul inainte. In momente de cotitura ale Romaniei moderne si contemporane, acest tip de lupta a fost lasat deoparte, fortele politice in ansamblul lor intelegand sa serveasca interesul national. Asa s-a intamplat in 1866, in 1916 si in 1944. Si astazi, suntem confruntati cu un astfel de moment, cand s-ar impune ca interesul national sa nu fie doar o vorba in vant! Romania a trecut relativ cu bine examenul fiintarii sale in hotarele din 1918. Ramane mai departe rana de la Rasarit, dar neindoielnic ca Uniunea Europeana va putea oferi, la un moment dat, romanilor de pe ambele maluri ale Prutului, prilejul regasirii. In ceea ce priveste insa restul teritoriului, atat Nato, cat si Uniunea Europeana ne-au intarit hotarele, si aceasta dupa ce, in cursul ultimelor doua decenii, am asistat la descompunerea catorva state vecine.
P.S. Ioan Selejan
Episcopul Harghitei si Covasnei
"As indemna pe tot romanul ca,
la 1 ianuarie, sa se tina cu o mana
de poala lui Dumnezeu, ca sa nu
se rataceasca"
Romania se afla la o raspantie de drumuri, la o rascruce ce va fi marcata, in istoria neamului nostru, la data de 1 ianurie 2007. Strabunii nostri puneau intotdeauna la raspantii de drumuri cate o cruce, in fata careia drumetul avea sa se inchine lui Dumnezeu si sa se intrebe pe care drum sa mearga mai departe: la dreapta, la stanga, inainte... Problema este daca astazi romanii vor aseza, la cumpana dintre anii 2006 si 2007, o sfanta cruce, inainte sa plece pe drumul ce se arata. Pleaca ei cu Dumnezeu sau fara Dumnezeu? Plecam noi, in pribegia noastra europeana, cu Dumnezeu sau nu? Daca vom pleca cu Dumnezeu, cred ca soarta natiei noastre va beneficia pe mai departe de binecuvantarea Celui de Sus.
Sunt voci sceptice, care afirma ca, intrand in Ue, ni se vor lua clopotul de la biserica si colinda de pe buze. S-ar putea sa se intample si asta, dar numai in cazul in care vom pleca fara Dumnezeu pe cararea istoriei ce ne-asteapta de la 1 ianuarie. Or, cred ca este important sa se stie ca cei din Ue nu doresc sa ni-L ia pe Dumnezeu, desi o parte din marea populatie a Europei L-a pierdut. De aceea, as indemna pe tot romanul ca, la 1 ianuarie, sa se tina cu o mana de poala lui Dumnezeu, ca sa nu se rataceasca. Intram intr-un spatiu unde nu vom mai fi majoritari, ci minoritari, desi ca pondere demografica, vom fi asezati pe numarul sapte. A saptea natiune din contextul european!
As putea sa mai spun ca ne aflam in fata unei alegeri libere. De 17 ani, tot privim cand intr-o parte, cand in alta, intre Rasarit si Apus, dar, slava Domnului, drumul parca se deschide de data aceasta spre zarile Soarelui Apune. Putem face aceasta alegere in viata natiunii noastre, insa nu putem sti consecintele viitoare ale alegerii noastre. Alegem drumul, dar consecintele acestei mari asocieri nu. Le vor simti doar cei ce se vor naste maine, cu buletin de Ue.
Ar trebui apoi sa avem in vedere ca, totusi, sa ramanem inradacinati bine aici, la poalele Carpatilor. Nu cumva, peste sute sau mii de ani, cum vorbim azi despre Retragerea Aureliana de la 271 d.Cr., sa nu spuna cineva ca in 2007 d.Cr. a avut loc o a doua "retragere" din spatiul carpato-danubiano-pontic, fiindca ne paste pericolul de a fi pusi din nou absenti in istorie, asa cum, mai ales in Transilvania, au incercat si incearca unii sa ne puna absenti la capitolul "viata si ruga", imediat dupa plecarea romanilor. As putea sa spun, din pacate, ca a inceput deja un fel de retragere, destul de substantiala, de peste 2 milioane de suflete romanesti plecate in lume la munca, dar speram ca cei mai multi se vor intoarce la vetrele lor. Pentru ca, dincolo de fruntarii, nu se vor mai intalni, oricat le-ar fi de dor, cu parintele Cleopa imbracat in cojoc de oaie, cu parintele Paisie, cu marii duhovnici ai neamului romanesc, risipiti prin bordeiele din Carpati.
Iata, deci, ca ne indreptam spre zarile mangaiate de Asfintitul Soarelui, dar suntem obligati sa privim nu numai inainte, ci si inapoi. Pentru ca nu plecam cu familia romaneasca intreaga, cu sora noastra, Basarabia, care mai are in jurul ei impletitura de sarma ghimpata a lui Ribbentrop si Molotov. Plecam fara sora. Fara sora basaraba, pe care o lasam dupa gratii. Dumnezeu stie cum va fi sfarsitul acestei mari zidiri europene, dar s-ar putea sa ne intoarcem inapoi, cu crucea in mana si tricolorul strans pe piept. De aceea, le spun tinerilor, la rascrucea de drumuri in care ne aflam: daca noi, din nefericire, intram in Uniune fara sora noastra, Basarabie, voi sa nu va intoarceti fara Transilvania, din pelerinajul pe care-l veti face, Dumnezeu stie cati ani, in Apus.