Dupa ce generatia postbelica a asteptat in zadar, cu ochii la cer, sa vada avioanele americane aterizand la Baneasa, iata, veni si randul nostru, al generatiei postdecembriste, sa privim spre cerul cu stele, dar de data asta cu o speranta implinita: Romania a intrat in Ue. Un loc unde gazdele, de data asta europeni ca si noi, si-au tinut pana acum cuvantul. Iata-ne proaspeti membri ai "Clubului de cinci stele" de la Soare Apune, cu legitimatia in mana si cu toate "credentialele" in buna regula. Presedintele Basescu, marinar norocos si vesnic la datorie, a dezvoltat chiar o teorie a accesului in clubul elitei europene, atentionandu-ne ca, odata asezati la masa, nu putem comanda decat atat cat putem plati, riscand altminteri dispretul gazdelor.
Ne bucuram ca intram, dar parca ne si temem cumva. Ne bucuram pentru ca de la 1918 incoace, romanii n-au trait clipe mai mari decat acestea si pentru ca, de drept si de fapt, noi am fost totdeauna in Europa, absenta de 50 de ani fiind strict politica. Ne temem pentru ca nu stim prea bine ce ne asteapta, intram intr-o casa ultraluxoasa, in care ne simtim stingheriti. Ne temem pentru ca nu intram pe deplin primeniti, ci taram dupa noi o clasa politica corupta pana in radacini, scursuri hotesti si mafii de tot felul, toata "mana a doua" a nomenclaturii comuniste, deghizata in partidele la putere si in afacerile cele mari. Ne temem pentru ca vom fi "colegi de Ue" cu fosti turnatori si tortionari inca nedeconspirati, cu fosti activisti comunisti ajunsi in pozitii incomparabil mai grase decat pe vremuri, cu cameleonii din "Lista lui Turcu" si cu imbogatitii care au pus la pamant industria si agricultura romaneasca. Suntem colegi de "club" si cu cei care au vandut petrolul, gazele, aurul si argintul tarii, dupa ce au vandut in mod simbolic, pe 1 euro, fabrici si uzine care nu ajunsesera chiar de aruncat la fier vechi.
Suntem nelinistiti ca intram in Ue, de mana cu extremistii care agita spiritele secuilor deznationalizati, indemnandu-i la autonomie prosteasca, cu demolatorii Bucurestiului vechi si cu judecatorii si guvernantii care au retrocedat centrele istorice ale oraselor din Transilvania, pe baza unor acte false de proprietate, si, in general, cu toti aceia care au lucrat si lucreaza impotriva intereselor tarii. Sunt jenat ca voi sta, in marea "trasura" a Uniunii, alaturi de patronii unor posturi de televiziune si ai unor ziare care si-au facut din cultul gretos al banului, din pervertirea gustului public si din imbolnavirea generatiei tinere un titlu de glorie; voi sta ca pe ghimpi alaturi de mai marii Culturii, care n-au facut nimic pentru salvarea patrimoniului national, lasand castele si palate istorice in ruina, abandonand grija pentru traditii si folclor, permitand satelor sa cada prada uratului, pierzandu-si identitatea si pecetea traditiei. Cu toate astea, maretia evenimentului trait in aceste zile de Romania face inconjurul lumii. Europenii de la Bruxelles au ajuns sa tipareasca deja jurnale in limba romana, iar afacerile pana acum "externe" ale Romaniei (asa cum remarca un politician inspirat) au devenit afaceri "interne". Intr-o buna masura, Bruxelles-ul este de acum si capitala noastra, iar Parlamentul European este si parlamentul romanilor. Poate, de-acolo, ne vor veni randuieli mai bune. Poate va fi starpita coruptia. Si, cine stie: poate de acolo vor veni si salvarea taranilor nostri, salvarea traditiilor, a muntilor si a rezervatiilor naturale, a padurilor care au mai ramas in picioare si, mai mult ca sigur, a Rosiei Montane.
Mana, birjar! Ne-am urcat in caruta!