- Intr-adevar, sfarsitul lui 2006 nu marcheaza numai un capat de an, ci sfarsitul simbolic al unei epoci. Acum 17 ani, o Romanie in Nato si Ue parea o utopie. Iar acum, iata-ne in pragul unei date care va figura in manualele de istorie: 1 ianuarie 2007! Romania o rupe cu trecutul. O Romanie bulversata de schimbari, de probleme nerezolvate inca, de intrebari care nu si-au gasit raspunsul, dar si o Romanie plina de speranta. Singurii care nu par impresionati de acest moment sunt chiar politicienii romani, care par decisi, pe aceasta ultima suta de metri, dinaintea integrarii, sa-si deconteze vechi rafuieli, sa-si imparta ceea ce a mai ramas de impartit. Ei nu au mai avut rabdare sa astepte data integrarii oficiale, nu au mai pastrat nici macar aparenta unei stabilitati politice. Conflictele intre partide si intre lideri au devenit deschise, facand astfel sa se vorbeasca deja in mediile europene despre instabilitatea politica de la Bucuresti, cu atat mai ingrijoratoare, cu cat ea se manifesta nu numai in opozitie, dar mai ales in interiorul aliantei aflate la guvernare. Dar sa facem o scurta rememorare a evenimentelor. Mai intai am asistat la iesirea de la guvernare a conservatorilor lui Voiculescu. Acesta ameninta mai demult sa faca acest lucru, dar numai dupa 1 ianuarie. A facut-o acum, alarmat de faptul ca un ministru al sau - Seres - a intrat in atentia Parchetului. Acest pas al conservatorilor a confirmat, din nefericire, imaginea de "solutie imorala", pe care o avea acest partid. Desi Voiculescu era un aliat al lui Tariceanu, el nu a ezitat sa-l lase pe acesta intr-o pozitie foarte dificila, intr-un moment foarte dificil. Guvernul Tariceanu a ramas fara o majoritate stabila in parlament. Dar lovitura de gratie pentru Tariceanu a venit din interiorul propriului partid: desprinderea "platformistilor" lui Stolojan si configurarea unui nou partid liberal, care a si anuntat ca se considera parte a Aliantei, deschizand discutii cu democratii. Toate acestea s-au petrecut intr-un moment nepotrivit, pentru ca cel putin pana la 1 ianuarie, Romania avea nevoie de liniste si de stabilitate. Atat in interior, cat si in exterior, toate aceste evenimente creeaza impresia de instabilitate, iar consecinta este diminuarea increderii in Alianta. Pnl pare in acest moment izolat, in criza.
"La capatul acestor doi ani, cred ca bilantul ar fi, mai degraba, pozitiv"
- O criza generata, totusi, de Tariceanu. El este cel care, dupa un sir de gafe monumentale, i-a exclus pe platformisti din Pnl, punand in primejdie propriul partid si Alianta. Vom avea alegeri anticipate?
- Este adevarat ca Tariceanu a facut o imensa greseala excluzand membrii importanti ai Pnl, refuzand orice dialog intern, dar este la fel de adevarat ca gruparea Stolojan aproape ca l-a obligat sa-i excluda. Privind la desfasurarea evenimentelor, pare ca totul a fost un plan iscusit. Noul Partid Liberal Democrat pare hotarat sa se substituie Pnl in cadrul Aliantei. Democratii i-au acceptat imediat ca parteneri de discutie, ca si cum totul ar fi fost stabilit dinainte. Tariceanu plateste pretul propriei sale rigiditati si pretul propriilor sale interese, care nu au tinut seama de interesul general al partidului sau si al Aliantei, iar adversarii sai au calculat perfect fiecare pas gresit al primului ministru, folosindu-se de slabiciunile lui. Problema este ca toate aceste lupte intestine care au dus la fragmentarea Pnl arunca neincrederea asupra intregii Aliante. Si nu este deloc sigur ca alegerile anticipate ar rezolva in vreun fel problema. Procentele pe care le vor obtine fiecare vor fi asemanatoare si se vor gasi, dupa alegeri, in situatia de a face aceleasi aliante ca si acum. De altfel, nu cred ca alegerile anticipate sunt obligatorii. Parlamentarii, atat cei ai opozitiei, cat si cei ai puterii, au platit un sejur parlamentar de patru ani si nu par dispusi sa renunte la jumatate, nici macar pentru a face sa cada guvernul. Asadar, pentru anticipate, ar trebui ca Tariceanu sa demisioneze, ceea ce nu pare sa fie deloc printre intentiile sale. Fara indoiala ca ruperea liberal-democratilor din Pnl tinde sa refaca scenariul "Basescu presedinte, Stolojan prim-ministru", un scenariu posibil, dar pentru moment improbabil, chiar daca cei doi sunt, intr-adevar, creatorii acestei Aliante. Tariceanu va ramane pe pozitii pentru moment, salvat de faptul ca parlamentul va ezita sa opteze pentru alegeri anticipate. De altfel trebuie sa recunoastem ca in ciuda tuturor disputelor si bataliilor interne, guvernul Tariceanu si-a trecut in cont, totusi, cateva victorii importante, pe care poate n-ar fi rau sa le pomenim. Dincolo de marele eveniment al integrarii pe care acest guvern al Aliantei l-a reusit, trebuie sa pomenim cresterea economica de 8% a Romaniei, care constituie o performanta formidabila. In Europa, cresterea economica medie este de 2-3%. Cheia de bolta a acestei performante a fost cota unica de impozitare. Au fost schimbari importante in justitie, la interne, a scazut somajul, a scazut inflatia si, in general, lucrurile au inceput sa se aseze pe fagasul lor normal. Romania incepe sa fie o tara normala. Ceea ce s-a petrecut dovedeste faptul ca, odata creat un cadru institutional corect si stabil, un cadru legal coerent, oricat s-ar certa politicienii, economia merge inainte, tara se dezvolta. Faptul ca Romania a obtinut performanta economica, in ciuda disputelor politicianiste, este cel mai incurajator semn ca ne apropiem de societatile "civilizate". La capatul acestor doi ani, cred ca bilantul ar fi mai degraba pozitiv. De aceea este pacat ca politicienii romani nu inteleg necesitatea de a pune interesele tarii mai presus de disputele personale, de interesele personale, de orgolii si de conjuncturi. Este pacat, pentru ca in ultimii doi ani, s-a facut mai mult decat in toate guvernarile anterioare de dupa 1989.
"Pozitionarea d-lui Iliescu ca presedinte de onoare al Psd arunca in derizoriu intreaga reforma pe care acesta pretinde ca o face"
- Pare ca nu numai puterea este bulversata, ci si in opozitie se petrec schimbari importante. In Psd, un partid care se pretinde in plina reformare, a fost resuscitat personajul Ion Iliescu, ajuns presedinte de onoare al partidului si "autoritate morala" a acestuia. Cum suna acest lucru acum, la 17 ani de la revolutie?
- In contextul in care domnul Ion Iliescu este cercetat penal in dosarele revolutiei si ale mineriadelor, in contextul in care toata lumea percepe clar rolul pe care acesta l-a jucat in evenimente care au intarziat cu ani de zile intrarea Romaniei in lumea civilizata, pozitionarea sa ca autoritate morala a Psd si ca presedinte de onoare al acestuia arunca in derizoriu intreaga reforma pe care acest partid pretinde ca o face. Psd isi pune singur eticheta, aceea de partid retrograd, intors cu fata catre trecut, care este impotriva unei democratizari reale a societatii. D-l Ion Iliescu este o figura simbol a unei anumite epoci, este port-drapelul politicienilor de esenta comunista care au orchestrat evenimentele din decembrie 89 si pe cele care au urmat, care s-au opus de fapt din rasputeri si prin toate mijloacele adevaratei democratii de tip occidental. Prin educatie, prin structura, prin faptele sale, prin ideile pe care le sustine, prin tot ceea ce este, domnul Iliescu apartine unei alte epoci, unor timpuri de care nu putem sa ne amintim fara o strangere de inima. De aceea, votul unanim prin care dansul a fost ales presedinte de onoare al Psd nu poate decat sa ne dea frisoane. Tatucul s-a intors. Psd, in ciuda discursului reformist, progresist si aparent european, dovedeste ca a ramas atasat acelorasi valori cu care ne-a obisnuit, un partid cu o viziune anacronica, in contextul in care, peste doua saptamani, Romania urmeaza sa intoarca definitiv spatele unei epoci. Faptul ca Iliescu a fost ales tocmai acum, in decembrie, cand se implinesc 17 ani de la evenimentele numite ulterior revolutie si inaintea intrarii in Ue, pune simbolic o eticheta rosie pe sigla Psd. Nu putea sa existe un context mai nepotrivit pentru revenirea lui Iliescu, decat acum, cand se pregateste o condamnare oficiala a comunismului in parlament si cand se comemoreaza cei 1200 de oameni ucisi in 1989. Personajul care ne-a tinut departe de Europa atatia ani, care a mentinut atatia ani sub protectia sa toate structurile vechiului partid comunist si ale fostei securitati, omul sub obladuirea caruia a crescut intreaga coruptie a acestei tari se intoarce, in mod ironic, tocmai acum. Ba mai mult decat atat, pare ca domnul Iliescu e foarte incantat. El explica faptul ca aceasta pozitie de presedinte de onoare ii permite sa participe la toate sedintele, la toate deciziile, si parea hotarat sa-si asume noi responsabilitati in destinul acestui partid cu fata noua, dar bantuit de fantomele trecutului. Revolutia binelui despre care vorbea Geoana s-a sfarsit in bratele domnului Iliescu, la fel ca revolutia din decembrie 1989.
"Romania a fost singura tara in care trecerea de la comunism la democratie s-a facut in mod sangeros si poate ca ar fi potrivit sa fie prima tara din est care sa condamne in mod explicit comunismul"
- Vom afla vreodata adevarul despre decembrie 1989? Credeti ca pe oameni ii mai intereseaza aflarea adevarului? Se vorbeste acum despre condamnarea oficiala a comunismului. De ce este necesara aceasta condamnare oficiala, cata vreme, vorba domnului Iliescu, "comunismul a fost condamnat deja de istorie, prin disparitie"?
- Adevarul despre decembrie 1989 a fost spus deja si oamenii stiu ce s-a intamplat de fapt atunci. Numai ca a fost spus pe bucati, partial, ici si colo. Important ar fi ca adevarul sa fie spus in justitie, ca aceste dosare, ale revolutiei si ale mineriadelor, sa fie in sfarsit finalizate. Sigur, se lucreaza la ele de ani de zile, dar sa nu uitam ca aceste dosare au "verde" numai de doi ani. Cine ar fi indraznit, in timpul guvernarii Psd si a lui Iliescu, sa scormoneasca in dosarele revolutiei? Iliescu era de neatins atunci. S-au scris mii de pagini despre revolutie, mii de pagini despre mineriade, oamenii stiu ce s-a petrecut. Ceea ce asteapta ei acum este sa vada daca vinovatii vor fi si condamnati pentru ceea ce au facut. Cred insa ca in cele din urma, adevarul va fi rostit in mod oficial. Aceasta ar fi adevarata despartire fata de trecut, rostirea adevarului. Aceasta ar marca, intr-adevar, sfarsitul unei epoci si intrarea intr-un alt timp. De aceea si pare atat de absurda intoarcerea Psd la o figura ca aceea a lui Iliescu. Ma intrebati daca pe oameni ii mai intereseaza adevarul despre ceea ce s-a intamplat? Vreau sa va atrag atentia asupra unui singur lucru. Ganditi-va la succesele uriase pe care le-au avut tineri regizori romani care au castigat premii peste premii cu filmele lor, ducand cinematografia romaneasca la niste cote la care nici nu visam. Toate filmele lor au avut ca subiect povesti in contextul fie al perioadei comuniste, fie al revolutiei din decembrie. Asta inseamna ca exista un interes enorm pentru acele evenimente si pentru lamurirea lor, si daca in afara tarii oamenii sunt interesati de aceste lucruri, atunci cum sa nu fie interesati chiar cei care le-au trait? E vorba despre evenimente care ne-au marcat pe toti, pentru totdeauna, de care ne vom aminti cat vom fi in viata, care ne-au schimbat viata pentru totdeauna, si e normal ca oamenii sa vrea sa stie ce s-a petrecut. Politicienii nu sunt interesati, pentru ca au fost implicati, dar oamenii vor sa stie. Am trait imprejurari care sunt deja un nod al istoriei, care au o incarcatura nu numai politica, dar si emotionala importanta. In decembrie 89 au fost omorati 1200 de romani. Puteam fi noi in locul lor. Nu e important sa aflam cine si de ce i-a omorat, daca acesta a fost pretul eliberarii de comunism sau daca n-a fost decat un scenariu criminal, menit sa aduca puterea in mana cuiva? Nu trebuie rostit adevarul acesta, cu curaj, pentru a ne elibera de trecut? Acelasi lucru este valabil si pentru comunism in ansamblu. Basescu a simtit, cu instinctul lui infailibil, ca este necesara o condamnare oficiala a comunismului, din acelasi motiv pentru care a fost necesara o condamnare oficiala a nazismului dupa razboi, pentru ca intoarcerea la un sistem totalitar sa nu mai fie posibila, pentru ca oamenii care au fost implicati sa nu mai poata fi reciclati, fardati, reabilitati, asa cum s-a intamplat. Nu putem sa mergem inainte, fara sa ne despartim de trecut. Condamnarea oficiala a comunismului este un adio spus trecutului, iar momentul este foarte potrivit. Romania a fost singura tara in care trecerea de la comunism la democratie s-a facut in mod sangeros, si poate ca ar potrivit sa fie prima tara din est care sa condamne in mod explicit comunismul.
- La urmatorul nostru interviu vom fi deja in Ue. Sunteti comentatorul politic al revistei noastre. Aveti ceva sa le spuneti cititorilor "Formulei As"?
- Le-as spune ce imi spun si mie, uneori. Exista greutati pe drumul pe care mergem, dar drumul e bun. A fost o cale lunga pana aici, si mai este inca mult de mers, dar a meritat. Le-as spune sa aiba speranta. Nu se va schimba totul, dintr-o data, dar este un nou inceput. Copiii nostri vor trai in alta lume. Am avut o sansa dupa revolutie, pe care am jucat-o prost, si asta ne-a costat enorm, iar acum avem o noua sansa. Depinde numai de noi sa nu o irosim.