Zodiacul Anului 2007

Tana Rosca
Planeta care isi pune amprenta asupra lui 2007 este Saturn, stapanul timpului, al institutiilor oficiale, al legitatilor inflexibile, al disciplinei si autodisciplinei.

Nu suna prea grozav, dar in realitate Saturn ne confrunta cu rezultatele felului in care am muncit si am trait in ultimii sase ani. Este ca un examinator exigent dar drept, care trage linia si scrie rezultatul. Dar lui Saturn, o planeta orientata catre structura si forma, i se opune misticul Neptun, stapanitor al marilor si oceanelor, dar si al viselor. Vom crea asadar structuri si le vom lasa sa se dizolve, ceea ce este bulversant. Marele benefic Jupiter, aflat in Sagetator pana pe 3 septembrie, ne permite sa privim lucrurile cu incredere si optimism si este un instrument puternic in depasirea obstacolelor si atingerea idealurilor. Ne vom simti insufletiti de idealuri, vom fi insetati de cunoastere si simtul dreptatii ne va motiva sa luam atitudine in fata injustitiei. Eclipsele de Luna se produc pe 3 martie in Fecioara si 28 august in Pesti, iar cele de Soare pe 19 martie in Pesti si pe 11 septembrie in Fecioara.

Berbec
Expansiune si constructie


Expansiune si constructie: acestea sunt cele doua axe in jurul carora va veti organiza activitatea in acest an. Ceva mai precauti trebuie sa fiti in aceste domenii intre 7 aprilie si 8 august, nu in sensul ca ar exista riscuri, ci de-a va da seama ca trebuie sa nu puteti sa fructificati chiar toate oportunitatile care se ivesc, caci vor fi prea multe. Intre finele lui februarie si inceputul lui aprilie, relatiile de prietenie trec in prim-plan si va pot aduce multe bucurii, atata doar ca in jurul datei de 26 martie pot aparea conflicte de interese care sa duca la o triere radicala in cercul dvs. social.
Bani: Anul acesta investitiile nu vor aduce la fel de mult profit ca anul precedent. In schimb, munca personala este rasplatita generos intre 18 martie si 13 aprilie, initiativele financiare sunt favorizate intre 25 iunie si 7 august, iar afacerile ce presupun investitii comune iau avant intre 6 si 30 decembrie.
Cariera: Faceti echipa grozava cu factorii de decizie pana pe 15 ianuarie, dar initiativele pe care le luati din 17 incolo se pot ciocni cap in cap cu cele ale sefilor, cu potential de conflict pana pe 26 februarie. Creativitatea este crescuta si relatiile de munca sunt echilibrate intre 9 mai si 5 iunie. Din 16 noiembrie, probleme legate de casa va pot afecta serios performanta profesionala.
Dragoste: Relatiile dvs. sunt stabile pana in iulie, desi dvs. insiva va simtiti adesea tulburati de oscilatiile emotiilor dvs. Este o perioada in care vi se cere sa invatati noi forme de convietuire cu persoana iubita.
Sanatate: In perioada verii energia e inegala, pot sa reapara tulburarile de somn si probleme de circulatie periferica afectand picioarele. Afectiunile netratate tind sa se cronicizeze incepand din 3 decembrie.

Taur
Un sac cu bani


Saturn va simpatizeaza si veti face fata cu destula usurinta regulilor riguroase pe care le impune. Pana pe 20 aprilie se va tine de capul dvs. pentru a rezolva o problema legata de casa sau familie, care treneaza din vara lui 2006. Vi se cere un ultim efort pentru a ajunge la o rezolvare definitiva pe la finele lui iulie. Din septembrie incepand, Saturn trece in Fecioara, pozitie care va avantajeaza mult in privinta creativitatii, a echilibrului afectiv, dar si a relatiilor cu copiii si a celor mondene. Pe 20 decembrie, Jupiter ajunge in Capricorn si veti fi in fericita situatie in care atat marele mafelic Saturn, cat si marele benefic Jupiter sa se afle in aspecte favorabile pentru voi. Este ca si cand destinul dvs. se gaseste in mainile cele mai competente.
Bani: Locuinta in sine sau un membru varstnic al familiei este sac fara fund pana pe 20 aprilie, cand puteti scapa macar de cele mai grele obligatii financiare.
Castigul la serviciu poate fi sporit intre mijlocul lui aprilie si 29 mai, dar anul acesta este remarcabil de propice afacerilor, si inca a celor de anvergura. Propunerile vin singure catre dvs. Succesele cele mai importante se pot obtine pana pe 7 aprilie, iar apoi intre 8 august si 20 decembrie.
Cariera: Nemultumirile dvs. profesionale pot fi acute pana pe 20 aprilie, cu greutati casnice care se dovedesc un obstacol in plus. Pana in iulie, nemultumirea dvs. provine atat dintr-o exigenta exagerata cu privire la calitatea muncii, cat si din cauza ca nu va mai place ce faceti. Perioade pozitive sunt 5-29 ianuarie si 9 noiembrie - 5 decembrie.
Dragoste: Satisfactiile emotionale ale anului trecut v-au dat incredere in forta dvs. de seductie, si multi Tauri vor fi prinsi anul acesta in capcana senzualitatii excesive. Puteti fi tentati de aventuri fara obligatii pina in septembrie, cand va stabilizati emotional.
Sanatate: Aveti o perioada lunga in care capacitatea de regenerare a organismului este maxima, si anume pana catre finele lui septembrie. Pentru a fi in forma cea mai buna trebuie doar sa evitati excesele alimentare sub forma de grasimi sau alcool.

Gemeni
Mai multa rigoare


De obicei, curiozitatea dvs. se indreapta, ca cea a unui adevarat roman impartial, catre toate domeniile cunoasterii. Pana pe 20 aprilie veti trece insa printr-un proces de concentrare si structurare a cunostintelor dintr-un singur domeniu sau veti fi pusi in situatia de-a revizui informatii insuficient de bine asimilate sau dezordonate. Procesul nu va face placere, dar va va fi de folos. Si nevoia dvs. de miscare poate fi ingradita drastic in aceasta perioada, multe calatorii scurte pe care doriti sa le faceti pot fi supuse intarzierilor sau blocate de circumstante exterioare de necontrolat. Comunicarea si drumurile sunt problematice intre 27 februarie si 8 martie, 16 iunie si 10 iulie si 24 octombrie - 2 noiembrie. Intervalele optime sunt cuprinse intre 14 aprilie si 8 mai si 12 - 29 mai.
Bani: Primele doua luni ale anului sunt favorabile investitiilor si puteti invarti multe afaceri pe degete. Castiguri serioase sunt previzibile intre 9 mai si 5 iunie, iar calitatile dvs. de negociatori sunt remarcabile intre 30 mai si 15 iunie, apoi intre 11 iulie si 4 august. Evitati afacerile cu barbatii sau initiativele intempestive din 16 noiembrie incolo.
Cariera: Evenimente neasteptate sau interventii ale prietenilor va pot afecta in mod neplacut devenirea profesionala de la sfarsitul lui iunie si pana la finele lui noiembrie. Periculoase sunt si zilele de eclipsa, respectiv 3 si 19 martie, la fel, daca nu mai grav, 28 august - 11 septembrie.
Dragoste: Marele benefic Jupiter se ocupa direct de afacerile voastre sentimentale si va poate materializa un partener facut parca la comanda, in sensul ca va vine perfect. Sansa este de partea dvs. pana pe 20 decembrie.
Sanatate: Perioadele mentionate in primul paragraf, precum si zilele de eclipsa anunta momente precare pentru sanatatea voastra, dar numai daca nu va ingrijiti.

Rac
Proiecte mari, bani putini


In cazul dvs., situatia este mai speciala, in sensul ca puteti sa alegeti sa va opuneti influentei saturniene, caz in care veti trage ponoasele, ori sa conlucrati cu ele, iar atunci veti putea sa concretizati multe proiecte ambitioase, care cer multa munca. Evitati sub orice forma deplasarile in zilele de eclipsa: 3 si 19 martie, 28 august si 11 septembrie si nu incercati sa invatati in aceste zile, pentru ca sunteti prada unor emotii puternice si nu va puteti baza pe redutabila dvs. memorie. Din septembrie, Saturn se gaseste intr-un aspect armonios cu Racii si se poate sa va decideti sa urmati cursuri de specializare, care sa va sporeasca prestigiul. Din 16 noiembrie deveniti nervosi si ar fi bine sa renuntati la initiative pe plan personal.
Bani: La acest capitol veti resimti cel mai puternic influenta lui Saturn, in doua etape. Cel mai greu va va veni sa va administrati banii obtinuti prin munca pana pe 20 aprilie, perioada in care si anumite obligatii contractuale pot fi insotite de dificultati provocate de autoritati ori factori exteriori. Intre 25 mai si sfarsitul lui octombrie nu este bine sa incepeti investitii.
Cariera: Anul acesta pote fi splendid din punct de vedere al afirmarii dvs. profesionale. Activitatile dvs. pot fi rasplatite prin promovari sau onoruri oficiale si, cu toata timiditatea dvs., ar fi bine sa acceptati sa aveti aparitii publice. Veti putea constata ca talentul dvs. oratoric este foarte apreciat. Perioada de succese se intinde pana pe 20 decembrie.
Dragoste: O fi Saturn marele malefic al astrologiei traditionale, dar din punct de vedere afectiv aduce in viata persoana cu care suntem meniti sa fim impreuna. Daca suntem intr-o relatia stabila, aceasta va fi pusa la incercare; daca totul este cladit pe temelii sanatoase, se intareste, daca nu, o desface.
Sanatate: Pana pe 20 decembrie energia veche, statuta, se primeneste, iar oboseala acumulata in anii din urma va paraseste in fine si corpul, si sufletul, si mintea. E ca si cand ati renaste. Doar ficatul trebuie menajat.

Leu
Emotii si dragoste


V-ati saturat de Saturn, care va bantuie din vara lui 2006. In 2007, marele malefic al astrologiei traditionale va parasi, in fine, zodia dvs. pe 3 septembrie. Pana atunci veti mai avea de tras, mai ales pana pe 20 aprilie. Diferenta e ca lucrurile se aseaza acum intr-o noua forma. Rezultatul va fi pe masura disciplinei si a staruintei de care ati dat dovada pentru a va atinge telurile si de acceptarea obstacolelor ivite in drum. Rabdarea si autodisciplina va vor mai fi testate pana la finele lui iulie, cu accent pe intervalul 13-31 ianuarie (la sfarsitul caruia puteti gasi insa o solutie multumitoare), 9 februarie, 19-20 martie, 21-25 iulie. Pe 22 august veti dori sa luati o hotarare decisiva. Relatiile cu prietenii sunt in pericol intre 1-3 octombrie. O perioada in care va ajuta micul benefic Venus e cea cuprinsa intre 6 iunie si 16 iulie.
Bani: E bine sa evitati orice are de-a face cu banii in zilele de eclipsa. Afaceri bune se anunta intre 30 ianuarie si 21 februarie. Activitatile comerciale merg bine intre 20 august si 5 septembrie. De acum e indicat sa va faceti planuri pe termen lung.
Cariera: 2007 incepe bine si poate continua tot asa si dupa 16, daca aveti grija sa nu provocati tensiuni colegilor prin initiative impuse cu duritate. Intre 18 martie si 13 aprilie sefii sunt inclinati sa va promoveze. Probleme cu sefii legate de exercitarea autoritatii se pot ivi intre 25 iunie si 7 august, zilele cele mai periculoase fiind 21-25 iulie.
Dragoste: Viata dvs. emotionala devine foarte frumoasa in acest an, mai ales pentru Leii singuri. Cei aflati intr-o relatie stabila se pot decide pana in iulie sa-i puna capat, avand o alternativa buna.
Sanatate: Afectiunile dvs. cronice va pot provoca neplaceri acute pina pe 20 aprilie si suportabile pana la finele lui iulie. Intre 17 ianuarie si 26 februarie sunteti predispusi la accidentari, iar din 16 noiembrie pot aparea probleme de digestie.

Fecioara
Solitudine si intimitate


Autoritarul Saturn e bun prieten cu zodiile de pamant, printre care va numarati, de aceea nu va va speria vestea ca anul acesta va intra peste dvs. pe 3 septembrie, cu intentia de-a ramane aici timp de doi ani si ceva. Pana atunci va poate afecta sub forma unor autoritati neprietenoase (daca aveti de-a face cu functionari sau oficialitati pana pe 20 aprilie, aceste intalniri pot fi neplacute sau marcate de obstacole si intarzieri si la fel se va intampla in ultimele zile din iunie si iulie). Saturn va poate face sa petreceti ore lungi in solitudine, pentru a rumega in minte vechi probleme. Intrarea lui in zodia dvs. va accentua nevoia de singuratate, va va da un comportament sobru si distant, dar va va trezi ambitia de a va afirma pe plan social. Statul acasa va face bine (pana pe 20 decembrie), pentru ca atmosfera din familie va fi buna tot anul, ceea ce va prieste. Unii dintre dvs. vor avea parte de nasterea unui copil.
Bani: Pe 2 si pe 17 aprilie ar fi bine sa evitati manevrele cu banii. Pana pe 22 februarie sunteti probabil excesiv de prudenti, dar din aceasta data si pana pe 17 martie puteti face afaceri excelente, in asociere cu altii. 26 septembrie si 11 octombrie sunt alte zile cu riscuri financiare, dar urmeaza o noua perioada de castig intre 9 noiembrie si 5 decembrie.
Cariera: Acest capitol poate deveni pentru dvs. o adevarata obsesie, in parte, pentru ca nu reusiti sa faceti progresele scontate. Sunt persoane care va pun bete in roate pana pe 20 aprilie. Ulterior progresati cu pasi mici, dar terenul castigat nu vi-l mai ia nimeni. Din septembrie va faceti o strategie ambitioasa pe termen lung.
Dragoste: Din vara si pana in noiembrie, relatia de cuplu poate trece prin momente neasteptate, unele de-a dreptul socante. Din 17 noiembrie puteti trece la contraatac, mai ales ca la sfarsitul lui octombrie va puteti indragosti de altcineva.
Sanatate: Starea de extenuare fizica se estompeaza intrucatva la finele lui aprilie, dar trebuie sa va ingrijiti in continuare strict oasele, dentitia si pielea, altfel problemele se pot croniciza din septembrie.

Balanta
Cu usa inchisa


Pana la mijlocul primaverii va puteti simti izolati din punct de vedere social, sa aveti tot felul de complexe fata de prietenii despre care aveti impresia ca au reusit sa castige un statul social pe care si dvs. il ravniti, dar nu credeti ca-l veti putea atinge. Va simtiti persoane mai putin dezirabile decat sunteti in realitate. Complexele se estompeaza in vara, iar din august va reveniti. Din 3 septembrie incepe sa se manifeste o senzatie de singuratate interioara, care nu are nimic de-a face cu numarul de persoane care va inconjoara. Simtiti nevoia de-a sta retrasi, de-a va examina trecutul si de-a va pritoci pe indelete viitorul. Calatoriile si studiile sunt excelent aspectate pana catre finele lui decembrie.
Bani: Intre 18 martie si 13 aprilie se intrevad castiguri in afaceri ori investitii. Pe 2 si pe 16 mai ar fi bine sa nu va ocupati de nici un fel de tranzactii care implica bani. Activitatile cu caracter comercial merg bine intre 28 aprilie si 11 mai (cu exceptia datei de 2, deja mentionata). Castiguri suplimentare la serviciu se anunta intre 12 noiembrie - 1 decembrie si 6 - 30 decembrie.
Cariera: Pana pe 20 aprilie puteti face eforturi exagerate de-a stabili contacte sociale cu persoane investite cu autoritate, despre care credeti ca va pot fi de folos. Aceste demersuri vor functiona de-abia in luna august, pana atunci efectul poate fi contrar. Pe acesta il veti putea constata incepand din 3 septembrie, cand puteti simti ca sunteti tinuti pe linie moarta, in ciuda faptului ca vi se dau tot mai multe responsabilitati.
Dragoste: Veti putea cunoaste multe persoane fascinante pe parcursul drumurilor (lungi sau scurte). Relatiile stabile sunt foarte placute intre 22 aprilie si 17 mai, iar apoi in toamna, intre 9 noiembrie si 5 decembrie. Balantele singure se pot indragosti intre 5 si 29 ianuarie.
Sanatate: Tulburarile de somn si problemele de circulatie in gambe se pot croniciza in septembrie daca le tratati cu indiferenta.

Scorpion
Succese sociale


Saturn contribuie la formarea unui cerc social in care va puteti face remarcati prin cunostintele voastre si seriozitatea cu care le puneti in aplicare. Este vorba despre calitati sociale: maniere, punctualitate, respectarea conventiilor si a contextului in care evoluati. Aceste insusiri se pot concretiza printr-un sistem de relatii util si eficient. Efectele acestor succese sociale se vor observa incepand din luna august. Sistemul dvs. de valori este intr-o schimbare foarte dinamica si se poate sa va apucati sa studiati si sa calatoriti, manati de noi interese si pasiuni.
Bani: Cresterea veniturilor dvs. poate fi de-a dreptul exploziva, dar acest lucru s-ar putea produce prin schimbarea succesiva a ocupatiei. Ceea ce se intampla sigur este ca va veti descoperi noi aptitudini de castig si se vor ivi situatii in care sa le puneti in practica. Incercati sa va finalizati obiectivele principale pana pe 20 decembrie. De ocazii de-a dreptul spectaculoase de castig va veti bucura din 21 ianuarie si pana la mijlocul lui mai, apoi din octombrie si pana catre sfarsitul lui decembrie.
Cariera: Pana pe 20 aprilie va simtiti persecutati si aveti dreptate. S-ar putea sa lucrati de doua ori mai mult ca de obicei (sau sa va vina de doua ori mai greu sa va indepliniti sarcinile), iar acest efort sa nu va duca nicaieri. In plus, suferiti si de confuzie si nemultumiri cu privire la ceea ce faceti. Din august situatia se schimba, iar din 3 septembrie puteti ajunge sa va redefiniti statutul profesional.
Dragoste: Scorpionii singuri petrec momente romantice intre 30 ianuarie si 21 februarie, pot trai aventuri mai mult sau mai putin platonice intre 14 aprilie si 8 mai, dar vara trec din nou prin stari de raceala si dezinteres. In noiembrie si decembrie va reconectati la natura dvs. profund pasionala.
Sanatate: Sunteti intr-o forma buna tot anul, cu conditia sa faceti exercitii de flexibilitate si sa va duceti cu regularitate la dentist.

Sagetator
Marii castigatori


Cu marele benefic Jupiter in zodia dvs., pe care o si guverneaza, efectul marelui malefic Saturn de-abia se va face simtit. El se va manifesta totusi sub forma unei discipline mai pronuntate, pe care v-o impuneti singuri (oricum nu suportati reguli impuse arbitrar de altii) si a unei mai mari usurinte de-a va organiza si de-a va stabili prioritati. Pana pe 20 aprilie se poate totusi sa dati dovada de o rezerva si de un formalism care in mod obisnuit nu va caracterizeaza atunci cand sunteti in public sau sa va comportati la scoala ca si cand ati fi autoritatea suprema in toate domeniile. Tot in acest rastimp se poate sa aveti probleme in educarea copiilor si sa aveti pretentii excesive fata de ei. Din septembrie, energia lui Saturn se va transforma in ambitie si meticulozitate.
Bani: Anul incepe cu belsug si cu ocazii de castig suplimentar, care pot sosi pana pe 15 ianuarie. Initiativele noi le puteti fructifica cel mai bine intre 17 ianuarie si 26 februarie. Oferte de afaceri bune puteti primi intre 29 septembrie si 15 noiembrie, dar dupa acesta data ar fi indicat sa nu mai faceti investitii in asociere cu altii.
Cariera: Saturn este planeta raspunzatoare de succesul profesional, iar simtul practic si metodic pe care vi-l imprima va va ajuta sa va prezentati proiectele creative sub o forma bine gandita. Schimbari neasteptate in bine pot surveni intre 30 ianuarie si 21 februarie. Lucrul in echipa merge struna intre 18 martie si 13 aprilie. Sefii va pot dezamagi intre 28 iulie - 9 august. Din septembrie, activitatea profesionala trece pe primul plan, iar sefii dvs. devin foarte exigenti.
Dragoste: De la sfarsitul lui februarie si pana in aprilie sunteti intr-o dispozitie romantica si puteti incepe o relatie. In cuplu, comunicarea afectiva este optima intre 14 aprilie si 8 mai.
Sanatate:
Forma dvs. oscileaza intre buna si foarte buna pana in septembrie, daca va protejati ficatul si pancreasul pana pe 16 noiembrie, cand pot incepe migrene agresive si probleme digestive care pot imbraca forme acute.

Capricorn
In sfarsit, la putere!


Ati ajuns la stapanire, caci Saturn este guvernatorul zodiei dvs., un manager eficient si un strateg desavarsit. Saturn va ajuta sa obtineti, in multe cazuri cu intarziere de ani de zile, recunoasterea unor merite. Veti fi mai degraba indiferenti la laude, onoruri, caci Saturn ofera satisfactii atunci cand nu te mai astepti sau ele nu-ti mai produc bucurie. Este un an in care priviti cu realism inapoi, examinand cu precadere ultimii sase ani. Vi se va oferi ocazia sa demonstrati ca ati stiut sa valorificati experienta pe care ati dobandit-o intre timp. Toamna se numara bobocii, iar principalele confirmari ale stradaniilor dvs. se vor face vazute din 3 septembrie.
Bani: Superbrambureala din punga dvs. se transforma intr-o stare de confort material intre 5 si 29 ianuarie, dar intre 29 februarie si 8 martie puteti lua decizii gresite, pentru care sa fiti penalizati drastic. Va sfatuim sa va abtineti sa intrati in capital sau sa incheiati contracte ce presupun investitii pana pe 20 aprilie. Aceeasi atitudine precauta trebuie pastrata pana in iulie, desi riscurile devin mai mici. Bani din urma puteti primi intre 10 august si 8 septembrie.
Cariera:
Saturn onoreaza cu prisosinta simtul responsabilitatii, iar acesta va caracterizeaza. Din partea colegilor ori colaboratorilor primiti aprecieri sincere intre 14 aprilie si 8 mai, iar intre 12 si 29 mai conlucrarea merge impecabil. Din 3 septembrie puteti face studii de perfectionare, deplasari in interes profesional in strainatate ori primi premii oficiale.
Dragoste: Anul "vostru" incepe pe o stare emotionala buna, cu usurinta de comunicare, iar din 17 ianuarie si pana pe 26 februarie va descoperiti veleitati de cuceritori. Persoana cucerita s-ar putea sa va cucereasca, la randul ei, intre 18 martie si 13 aprilie. In cuplu pot aparea tensiuni din 29 septembrie, iar ostilitatile devin deschise din 16 noiembrie.
Sanatate: Nivelul si calitatea energiei sunt mult mai bune anul acesta. Rezistenta va creste si puteti scapa pana si de bolile cronice.

Varsator
Probleme de cuplu


Saturn este vechiul guvernator al zodiei voastre, deci va juca un rol important in anul 2007. Va actiona insa indirect, prin intermediul persoanelor din anturajul dvs. Severitatea lor va avea efectul unui dus rece. Aceasta desteptare se produce pana pe 20 aprilie, iar ulterior veti descoperi ca ati devenit mai realisti si mai practici. Dar momente de confuzie sau lipsa de directie vor mai aparea pana la finele lunii iulie. Din august, va recapatati simtul identitatii si o atitudine pozitiva.
Bani: In zilele de eclipsa sa nu va atingeti de bani sub nici o forma: nici sa nu luati, nici sa nu dati. Perioade bune pentru castig la serviciu sunt 30 ianuarie - 21 februrie si 19 martie - 10 aprilie. Afaceri bune se profileaza intre 15 - 28 iulie si 9 octombrie - 8 noiembrie. Puteti fi insa trasi pe sfoara intre 13 si 24 octombrie, prin formularea contractelor. De investitii pe termen lung va puteti apuca cu prudenta din 3 septembrie si pana pe 20 decembrie.
Cariera: Pana in iulie, dar sub o forma dura pana pe 20 aprilie, puteti fi tinuti pe loc de un asociat mai in varsta. I-o intoarceti din 3 septembrie si puteti avea o tasnire spectaculoasa in intervalul 6 - 30 decembrie. Din 16 noiembrie relatiile cu colegii sau colaboratorii vor deveni conflictuale, in contrast cu perioada 9 mai - 5 iunie.
Dragoste: Relatia de cuplu este in mare pericol pana pe 20 aprilie, iar multe belele pot decurge din comunicarea defectuoasa intre 28 februarie si 8 martie. Procesul de indepartare poate continua discret pana la finele lui iulie. O decizie de rupere in termeni amiabili sau salvarea relatiei se poate produce intre 9 septembrie si 8 octombrie.
Sanatate: Rezistenta la solicitari fizice este crescuta pana pe 20 ianuarie, dar ulterior puteti suferi de cefalee, de tensiune ori accidentari in zona capului. Forma fizica va fi excelenta intre 9 mai si 5 iulie, dar din 16 noiembrie pot sa reapara durerile de cap sau probleme acute cu stomacul.

Pesti
Triumf profesional


Pestii sunt firi maleabile si rabdatoare, asa incat se pot adapta cu usurinta cerintelor lui Saturn. Beleaua decurge din faptul ca Neptun, stapanul Pestilor, se gaseste in opozitie cu Saturn pana prin luna iulie inclusiv. Se succed perioade de rigoare si neglijenta. Rigiditatea periodica reflecta o teama interioara, iar abandonul de dupa, lipsa de directie si incapacitatea de concentrare pe probleme practice. In final, Pestii vor fi mai siguri pe ei in luarea deciziilor, mai ales a celor practice.
Bani: Printre ele se numara si cele legate de bani. Venus va ajuta intre 22 februarie si 17 martie, Mercur va favorizeaza tranzactiile si negocierile intre 11 si 27 aprilie, iar timpul potrivit pentru afaceri si investitii este intre 6 si 27 septembrie (contracte si negocieri), apoi intre 9 noiembrie si 5 decembrie. Perioada riscanta din acest punct de vedere e 24 octombrie - 1 noiembrie.
Cariera: In 2007 sirul de succese profesionale este impresionant. Pana pe 20 decembrie mergeti in crescendo, cu marele benefic Jupiter si Pluton, planeta puterii, in casa carierei. Perioadele maximei capacitati de afirmare sunt din martie si pana la mijlocul lui mai, iar punctul culminant - la sfarsitul lui noiembrie si pana pe 18 decembrie.
Dragoste: Pana pe 15 ianuarie sunteti tare sociabili si iubareti. Puteti sa dati insa cu bata-n balta in zilele de eclipsa: 3, respectiv 11 martie. Busuiocul se poate drege printr-o frumoasa impacaciune intre 9 mai si 5 iunie. Partenerul de cuplu este intors pe dos intre 28 iulie si 9 august si are nevoie de sustinere emotionala. La inceputul toamnei numerosi Pesti vor lua decizia sa se casatoreasca, iar intervalul optim pentru o asemenea decizie este 9 octombrie - 8 noiembrie. Pestii care se decid sa ramana singuri vor avea certuri cu persoana iubita din 16 noiembrie.
Sanatate: Este precara pana pe 20 aprilie, cu energie scazuta, dureri la nivel osos si labele picioarelor foarte sensibile. Oboseala poate ajunge la un stadiu cronic. Din august va recastigati in mai mare masura forma fizica.