"Ce-i bun ii putin"
Lumini saracacioase, scenografie inexistenta, efecte vizuale - ioc, costume de scena: jeansi si tricouri negre. Si totusi, iubitorii rockului care au umplut pe 11 decembrie pana la refuz Sala Mare a Teatrului National din Capitala au petrecut o seara de neuitat. Pentru ca formatia Celelalte Cuvinte a facut ceea ce stie cel mai bine: muzica si doar muzica. De cea mai buna calitate. N-a fost un show, ci un concert special, prin care, la aniversarea a 25 de ani de la debut, oradenii au aratat inca o data cine sunt ei: patru oameni care din pasiune pentru muzica rock au refuzat compromisurile din care s-au infruptat mai toate trupele romanesti, preferand sa iasa mai rar din "barlog" si doar atunci cand au ceva de spus. Voce inconfundabila, perfectiune instrumentala, albume elaborate si o marca proprie, ce s-a pastrat de-a lungul anilor, chiar daca trupa a trecut prin numeroase schimbari de stil, de la rockul plutitor la sonoritati mai dure.
Trupa si-a serbat cei 25 de ani scursi de la primul ei concert sustinut in Timisoara, in decembrie 1981, printr-un turneu ce i-a purtat prin cluburi, teatre, case de cultura. La Bucuresti, in cele aproape trei ore de concert, s-a asternut o atmosfera deosebit de calda, de emotionanta, mai multe generatii de iubitori ai rockului regasindu-se in piesele vechi sau (doua dintre ele) nou-noute.
"Atmosfera, reactia publicului au fost asemanatoare peste tot pe unde am cantat in turneul asta, atata doar ca aici, la National, a fost mai tare decat oriunde", ne-a declarat intr-un interviu acordat revistei noastre Calin Pop, solistul vocal si chitaristul trupei. "Ne doream de mult sa cantam aici, e un loc decent, frumos, nu un hangar, un hogeac in care se urla rock. Stii cum ii, e teatru, lumea sta cuminte pe scaune si aplauda... In toata cariera noastra ne-a interesat calitatea si nu cantitatea. Hai sa fim sinceri, stii cum ii: ce-i bun ii putin. La fel si cu publicul. Reactia lui ne face sa credem ca nu am gresit cand am hotarat sa nu facem compromisuri in muzica. Daca le-am face, n-am mai fi noi."
"Intotdeauna ne-a placut sa stam deoparte si sa ne facem treaba"
La inceputul concertului de la National, au fost proiectate fotografii - in mare parte alb-negru - din arhiva formatiei. Una din ele infatisa un baietel in uniforma, cu un zambet cuminte si o chitara electrica atarnata de gat. Spectatorii au recunoscut, salutand prin chiote si aplauze, trasaturile "baietelului" de azi, Calin Pop.
"Pe atunci, scolile aveau in dotare chitare, tobe, puteai sa canti la ele. Eu eram la Casa Pionierilor, participam la concursuri, Cantari ale Romaniei, la cate cantari am fost, cine le mai stie? Ii vazusem pe Phoenix la Casa Studentilor, in Oradea, si atunci am simtit, la 11 ani, forta, puterea rockului. La varsta aia, sa-i vezi pe Covaci si pe Kappl cu chitarele si boxele lor uriase, sa auzi live o asa trupa, te impresioneaza. De atunci am vrut sa fac asta. Prima mea chitara electrica am primit-o in clasa a Ix-a. Mi-a zis tata ca daca am minimum media 9, mi-o cumpara. Eu plangeam pe la profesori sa-mi mai mareasca notele si, pana la urma, mi-a iesit 9.03. "Star 3" se numea chitara, era romaneasca si a costat, tin minte si acum, 2107 lei."
Nucleul formatiei Celelalte Cuvinte este identic de la inceput si pana astazi: trei oradeni - Marcel Breazu (bas), Leontin Iovan (tobe) si Calin - ce au pornit, la inceputul anilor 80, spre studentie in Timisoara, convinsi ca acolo se vor face mai bine auziti. Dupa cateva luni de repetitii si o scurta aparitie intr-o discoteca, la un festival studentesc, Celelalte Cuvinte, devenita trupa "oficiala" a Casei de Cultura a studentilor, pregatea un prim concert. "Era intr-o sambata, zapada mare afara, frig, ma gandeam ca n-o sa vina nici naiba la concert. Lipisem pe stalpi cateva afise si ne chemasem colegii", isi aminteste Calin. "Prima varianta a afisului era o fotografie cu noi in fata unei locomotive, insa ne-a fost refuzata. Au zis: "Ce, vreti sa fugiti cu trenul in Vest?". Pana la urma, a aparut pe afis un vultur stilizat, cu patru capete. Aveam emotii mari, ne-am intarit cu niste coniace, asa ca multe nu mai stiu despre concert. Dezbracasem un coleg, ii luasem hainele: un palton lung-lung si un fular albastru cu F.C. Bihor, si asa am aparut pe scena. Dar concertul a fost in asa fel, incat la urmatorul, peste doua luni, s-au rupt efectiv usile, nu mai avea lumea pe unde sa intre."
La primul concert si la multe altele, trupa a cantat cu chitare facute in intregime sau modificate de Marcel Breazu, basistul si principalul autor, alaturi de Calin, al versurilor si compozitiilor trupei. "Am prins o conjunctura favorabila", isi aminteste el. "La vremea aceea erau putine trupe, era un vid ce trebuia umplut. Era ceva, pe atunci, sa fii intr-o trupa, erai undeva sus. Dar era si un efort mare din partea noastra. O chitara straina nu doar ca era foarte scumpa, dar sa o aduci in Romania insemna o adevarata aventura. In plus, ne mai alerga si militia pe strada, sa ne tunda. Nu era usor, dar pentru noi era incitant, faceam ceva deosebit. Nu ne incadram in marea masa care te-nghite si nu te mai vezi de acolo. Intotdeauna ne-a placut sa stam deoparte si sa ne facem treaba, iar publicul a apreciat lucrul asta."
Chitara cu corzi de plastic
La jumatatea anilor 80, cand deja devenisera o trupa importanta, celor trei li s-au alaturat Radu Manafu, ce a parasit formatia dupa 10 ani, Ovidiu Rosu, care este si astazi sunetistul grupului, si actualul responsabil cu clapele, Tiberiu Pop, care atunci cand a intrat in Celelalte Cuvinte canta la... chitara spaniola, cu corzi de plastic. "Eram fan al trupei si am asistat la concertul lor aniversar de 5 ani, sustinut tot la Casa Studentilor din Timisoara. A doua zi am trecut pe la ei, pe la sala, si Marcel, care mesterea pe acolo, mi-a zis: "Ia canta ceva la pian, sa verific nu stiu ce". Si am cantat ceva asa, cum am simtit eu, din suflet. Leontin a zis: "Nu-l lasam pe Tibi sa cante asta diseara la concert?". "Il lasam, da sa fie in gama". Asa am intrat in trupa."
La inceputul anilor 90, membrii trupei au decis ca daca vor sa faca in continuare muzica din pasiune, fara compromisuri, trebuie sa-si gaseasca fiecare o afacere care sa aduca bani. Aparitiile au devenit rare, dar impecabile. Acum, dupa ce vor incheia la Timisoara, pe 17 decembrie, la Clubul "The Note", turneul aniversar si-si vor petrece in familie sarbatorile Craciunului, rockerii se vor intoarce in studioul propriu, acolo unde au inceput deja inregistrarea celui mai nou album.
- Ati prezentat in concertul de la National doua piese nou-noute, dintre care Zmee a prins din prima. Care este povestea acestei melodii?
Marcel: Zmee are un mesaj foarte simplu si clar. Este felul in care ne simtim noi, dupa 25 de ani, cand nu mai suntem copii si s-au schimbat atatea. Cand esti mic, ai prieteni de care nu te desparti, de dimineata pana seara esti la scoala, la joaca, inalti zmee. Apoi timpul trece si se schimba totul. Intre noi, ca trupa, am ramas impreuna intotdeauna. Insa cu ceilalti prieteni din copilarie, din adolescenta, nu mai e la fel. Ne intalnim foarte rar, unii au plecat in Canada, altii n-au timp...
- Prietenia voastra cum s-a pastrat in toti acesti ani? V-ati simtit bine sa fiti din nou la drum impreuna, mai mult timp?
Calin: Drumurile astea unesc gasca, mai mult decat luni de zile in studioul de inregistrari. A fost o aniversare pe care toti am simtit-o cu sufletul, mult mai puternic decat daca ne-am fi intalnit la o sampanie si ne-am fi spus "La Multi Ani!" unul catre celalalt. Ne mai si certam, ce-i drept, doar avem personalitati puternice, insa disputele astea, mai ales cele pe teme muzicale, sunt constructive. La pastrarea relatiei a contribuit si faptul ca n-au fost cine stie ce interese financiare la mijloc. Noua ne place sa fim pe scena si sa facem muzica. Iar muzica este cea care ne uneste.
(Fotografiile autorului)
P.S. Bucuria fanilor trupei a fost dublata de faptul ca Electrecord a binevoit, in sfarsit, sa lanseze pe compact discuri primele doua albume Celelalte Cuvinte.