Ultimele zile ale Parintelui Gheorghe Calciu

Claudiu Tarziu
Ne-a parasit un mare preot si un mare duhovnic. Mii de credinciosi au urcat sus, in munte, la Manastirea Petru Voda, pentru a fi de fata la inmormantare.


Am batut la usa si am intrat, fara sa mai asteptam sa ne intampine gazda. Stiam ca e deschis. Apartamenul modest din Drumul Taberei devenea loc de pelerinaj o data pe an, cand Parintele Gheorghe Calciu venea in Romania. Ne astepta sezand in fotoliul lui preferat. Chipul sau, umbrit de suferinta, a cautat fulgerarea unui zambet. Era bucuros sa vada vechi prieteni, dar fiecare cuvant rostit, fiecare semn de binecuvantare, fiecare gest ii cerea un efort dureros. Rasul ghidus, miscarile repezi si volubilitatea de odinioara ii pierisera inexplicabil. Nu-l mai vazusem niciodata asa.
Ne-a ascultat indelung, pana am epuizat noutatile. Din cand in cand, incuviinta din cap sau incrunta sprancenele. Intr-un tarziu, ne-a spus ca este bolnav de cancer. Simplu, taios, fara emotie, ca pe-o sentinta. Venise din America sa-si ia ramas bun de la prieteni, rude si locuri dragi. Credea ca va muri aici. Era 20 septembrie 2006, prima dintre ultimele sale 60 de zile.

"Castigat la belciuge"

"Soldatul lui Dumnezeu", invesmantat in reverenda ca intr-o armura, s-a incordat pentru un ultim tur de onoare. Inainte sa moara voise sa mai vada o data, ca intr-o recapitulare finala, locurile de suflet ale vietii sale. Boala ii muscase adanc din trup, dar inca nu-l doborase. Intai l-a tradat inima, slabita sub loviturile primite in 81 de ani de viata, din care 21 indurati in temnitele comuniste. Insa, Parintele s-a intors de pe buza prapastiei, ca de atatea alte ori. Dumnezeu a mai facut o minune cu el, prin mana dibace a unui chirurg convertit la ortodoxie. A suportat patru operatii si a ramas in viata. "Am fost castigat la belciuge" - glumea, vorbind despre interventiile chirurgicale prin care arterele care alimentau inima i-au fost intarite cu inele de fier. Apoi cancerul i s-a strecurat, ca un fur, in ficat si pancreas. Atunci a stiut ca este vremea pentru marea trecere din Biserica luptatoare in Biserica biruitoare.

Si-a pregatit mormantul in munti

Insotit de cativa prieteni de o viata, Parintele Calciu si-a inceput ultima calatorie prin Romania la Mahmudia, localitatea de pe marginea Dunarii, unde s-a nascut. Si-a imbratisat rudele si le-a dat cuvant de folos, dar mai mult si-a cautat, din ochi, odihna, in leaganul trestiei si in scanteierile fluviului. De la Mahmudia a plecat la Manastirea Diaconesti - Bacau, unde tanara obste de maici daduse la iveala o bijuterie a literaturii de detentie: "Intoarcerea la Hristos" de Ioan Ianolide. Parintele il cunoscuse pe autor in inchisoare si, in semn de pretuire, a prefatat aceasta carte scrisa in anii 80, ascunsa pana acum doi ani prin strainatate si apoi recuperata si diortosita la manastire. La Diaconesti, a fost primit cu un covor de flori si cantari dumnezeiesti, ca o mare calauza spre Cristos a romanilor crestini. Chiar in acea seara, un sobor de preoti i-a facut Sfantul Maslu, caci Parintele se simtea sfarsit. Dar, dupa ce i s-au citit rugaciunile, parea inviat din morti. Si-a regasit forta pentru a urca apoi in Muntii Neamtului, la Manastirea Petru Voda, staretita de vestitul duhovnic Iustin Parvu, de care il lega o prietenie calita in temnitele comuniste. Hotarase ca acolo isi va dormi somnul de veci. Sub cantecul clopotelor care cheama la rugaciune, cu glas aspru la inceput si sfarsit bland, ca al tatalui care, la caderea serii, cere copilului sa vina acasa. Parintele Calciu a fost incurajat si intarit de rugaciunile si puterea duhovniceasca a Parintelui Iustin, pentru care avea mare evlavie.
Urmatorul popas a fost Clujul. Nu voia sa plece la Domnul fara sa-l mai vada o data pe unul dintre arhiereii pe care ii pretuia cu deosebire, Ips Bartolomeu Anania. La invitatia Ascor, a tinut o conferinta in capitala Ardealului, despre cum trebuie sa raspunda ortodoxia la provocarile veacului. Apoi, parintele Calciu si-a ingaduit un popas la Ocisor - Hunedoara, satul de bastina al prietenului sau, Marcel Petrisor. Era unul dintre locurile pe care le vizita in fiecare an, de 17 ani incoace, in amintirea unui episod ce i se parea hazliu acum. "Dupa ce-am iesit din puscarie a doua oara, in 1984, eram permanent urmarit si hartuit de Securitate. Odata am mers la Ocisor, cu Marcel, si, pentru ca securistii impanzisera satul, ca sa ma tina sub observatie, sa nu cumva sa pun la cale vreo lovitura de stat, ne-am zis sa le jucam o farsa. Intr-o noapte, m-am strecurat prin gradina afara din sat si m-am dus la Cluj, iar apoi la Alba, sa ma intalnesc cu niste prieteni. Marcel a ramas acasa, impreuna cu un elev al sau, Lucian Popescu. Asa ca securistii au continuat sa supravegheze casa, crezand ca sunt si eu acolo. Dupa vreo doua zile, s-au prins ca am fugit, i-au ridicat pe Marcel si pe Lucian si au inceput sa ma caute. I-au tinut pe astia doi la Securitate, incercand sa afle unde sint, vreo cateva zile, pana cand m-am intors in Bucuresti. Atunci, s-au linistit si le-au dat drumul".

Pelerinaj la patul Parintelui

Dar tocmai la Ocisor, Parintele Calciu a cazut la pat. Pe 14 octombrie, a fost adus de urgenta in Capitala si internat la Spitalul Militar Central. Medicii au banuit ca are o ocluzie intestinala, lesne rezolvabila de un chirurg priceput. L-au operat si au descoperit ca organele nu-i mai functionau, din pricina cancerului cu metastaze. Din acel moment, doctorii au apreciat ca nu va mai trai mai mult de cateva saptamani si s-au straduit sa-i faca sfarsitul cat mai putin dureros. Timp de o luna a stat la pat, legat la mai multe aparate cu tuburi transparente, prin care curgeau substante hranitoare, medicamente si, uneori, sange proaspat. A avut doua hemoragii interne care l-au vlaguit, dar medicii l-au salvat de fiecare data. Doua maicute de la Diaconesti - Bacau i-au stat, cu randul, zi si noapte, la capatai in tot acest rastimp. Vestea bolii Parintelui a traversat repede tara si oceanul, iar Sectia Reanimare, unde era internat, a devenit loc de pelerinaj. La orele de vizita, holul gemea de lume. Fiecare voia sa intre la Parintele Calciu, fie si pentru un minut, cat sa-i ureze sanatate si sa capete o binecuvantare. Invingandu-si durerea si neputintele, Parintele a primit sute de oameni, cunoscuti sau nu, pe care i-a mangaiat cu un cuvant bun si un zambet. Dezbracat pana la brau, in cearsafurile albe, cu trupul de culoarea cerii si barba colilie, Parintele parea un voievod. Nimic stanjenitor in aceasta ipostaza neobisnuita pentru un preot. In sufletele celor care il vedeau ducand astfel lupta cu boala a incoltit speranta. "Poate s-au inselat medicii si nu este atat de grav. Poate Dumnezeu mai face o minune si ne lasa Parintele macar inca un an, doi". A fost vizitat, intre altii, de Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist, de Ips Bartolomeu, care l-a spovedit si impartasit, de Arhimandritul Arsenie Papacioc, marele duhovnic de la Techirghiol, si de fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu. Aproape zilnic, preoti veniti din toata tara ii faceau Sfantul Maslu. Sute de persoane din toata lumea si mai multe obsti manastiresti au intrat in post aspru si au format un lant de rugaciune neincetata pentru sanatatea Parintelui Calciu. Pe patul de spital, el si-a intocmit testamentul. Cateva randuri de multumire catre cei care l-au inconjurat cu dragostea lor, un indemn la iubire si jertfa facut enoriasilor Sfintiei Sale din Alexandria - Washington, precum si dorinta de a fi inmormantat cat mai sobru, aproape calugareste, la Petru Voda. A cerut sa fie ingropat cu icoana Maicii Domnului primita de la Parintele Patriarh Teoctist si cu mataniile daruite de maicile de la Diaconesti.

America, speranta zadarnica

La insistentele fiului sau, Andrei, care l-a vegheat in acele saptamani, si ale sotiei sale, Adriana, bolnava si ea, Parintele Calciu a acceptat, cu strangere de inima, sa fie dus in America. Familia spera ca acolo i se va gasi un tratament care sa-i prelungeasca viata. Parintele a spus: "Stiu ca Dumnezeu a randuit sa mor si sa fiu ingropat in tara mea, pe care o iubesc atat de mult. Dar am o datorie si fata de familie...". Cu o zi inainte de a implini voia apropiatilor sai, Parintele a dat inca o dovada de nepretuita iubire. Desi abia se tinea pe picioare, s-a ridicat din pat si a mers la fiecare bolnav din Sectia Reanimare, pentru a-l imbarbata si a-l binecuvanta. Intr-o dimineata umeda si trista, pe 16 noiembrie, Parintele a plecat inspre tara lui adoptiva. "Traiesc de peste 20 de ani in America, dar intotdeauna m-am simtit strain, ca venit in vacanta. Si astept sa ma intorc acasa", a marturisit. Cinci zile mai tarziu, trecea la cele vesnice, tinut de mana de copilul si de sotia sa, intr-un spital din Washington. Era praznicul Intrarii in Biserica a Preacuratei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.

Mii de credinciosi la inmormantarea
Parintelui Calciu


Dimineata de toamna neverosimila pentru un inceput de decembrie. Soare prietenos, aurind turlele manastirii Petru Voda. Duminica, 3 decembrie 2006, ziua in care Parintele Gheorghe Calciu a fost ingropat, asa cum a vrut, in acest lacas de rugaciune, la poalele Ceahlaului, va ramane intiparita in memoria celor peste 2000 de credinciosi care l-au condus pe ultimul drum. Au venit odata cu noaptea, inca de sambata, si l-au privegheat cu lacrimi pe cel pe care il numesc "Parintele nostru". Frigul taios s-a inmuiat si el, parca in fata evlaviei lor, asa incat 34 de preoti, ucenici ai Parintelui Calciu sau ai Parintelui Iustin Parvu, staretul manastirii Petru Voda, au putut sluji Sfanta Liturghie si apoi slujba de ingropaciune afara, pe o estrada acoperita cu cetina verde. A fost a treia slujba de inhumare, dupa ce la Washington, fostii enoriasi ai Parintelui Calciu au vrut sa se desparta crestineste de Sfintia Sa, si dupa ce, pe 1 decembrie, un sobor de ierarhi si preoti, in frunte cu Preafericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Romaniei, a oficiat, de asemenea, o ceremonie la manastirea Radu Voda din Bucuresti, locul din care Parintele Calciu a fost arestat, in anii 70, si in care i-a fost depus trupul neinsufletit, pentru trei zile, la intoarcerea in tara.
La finalul slujbei de la Petru Voda, Parintele Iustin a rostit un omagiu pentru marele sau prieten plecat la Domnul. "Parintele Gheorghe Calciu este un nou apostol al romanilor, un nou sfant, care ne va calauzi si ne va ajuta, raspunzand rugaciunilor noastre, si de-acum inainte, cum a facut-o si cand era printre noi."
Apoi, sicriul in care era trupul neinsufletit al Parintelui Calciu a fost dus pe brate de preoti pana la mormant, in coasta muntelui, unde un fir de apa il desparte de umbra manastirii. Mult timp dupa ce ultimul bulgare de pamant se pravalise peste sicriu, nimeni n-a plecat de langa mormant. Linistea a fost, inlaturata, intr-un tarziu, de cantecele, pe versuri din inchisori, ale unor maicute, carora li s-au alaturat repede alte glasuri. Apoi, palcuri, palcuri, oamenii s-au indepartat, precum frunzele in vantul toamnei.

Cele "Sapte cuvinte" ale parintelui Calciu

l Gheorghe Calciu s-a nascut pe 23 noiembrie 1925, la Mahmudia - Tulcea. Era student medicinist cand a fost inchis pentru prima data, in 1948, pentru "activitate dusmanoasa" impotriva regimului comunist. In prima perioada de detentie, 1948-1964, a trecut si prin valul de teroare de la Pitesti (1949-1951). Dupa Pitesti, unde si el, alaturi de atatia altii, a fost zdrobit in "reeducare", Gheorghe Calciu a mai suferit in inchisorile comuniste vreme de peste 12 ani, facandu-se remarcat prin curajul si dragostea sa pentru ceilalti. l Eliberat in urma amnistiei generale din 1964, a urmat Filologia si Teologia, devenind preot si unul dintre cei mai iubiti profesori ai Seminarului Teologic Ortodox din Bucuresti. S-a casatorit cu Adriana Dumitreasa, cu care are un fiu, Andrei, astazi jurist in Washington D. C. l In postul Pastelui din anul 1978, Parintele Calciu a rostit un ciclu de predici, cunoscute astazi sub numele de Sapte cuvinte catre tineri, in care critica regimul comunist si protesta impotriva daramarii bisericilor din Bucuresti.
In jurul sau s-au strans numerosi studenti, teologi, dar si politehnisti, ca si maturi de toate profesiile, care ii impartaseau vederile si se bucurau ca un preot are curajul sa spuna adevarul. Securitatea l-a urmarit, l-a calomniat, a incercat sa-l intimideze, l-a amenintat, dar nu l-a putut opri. Parintele si-a tinut predicile in sapte duminici la rand, intai in biserica Radu Voda, a Seminarului Ortodox din Bucuresti, unde slujea, apoi in pragul bisericii, pentru ca ierarhia Bor i-a interzis sa mai intre in lacasul de rugaciune. Ceausescu l-a declarat dusmanul sau personal si, in 1979, a fost arestat si condamnat la zece ani de inchisoare. Ierarhia bisericeasca l-a caterisit, pentru a nu fi considerata complice la revolta preotului Calciu. Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu si Paul Goma au protestat si au cerut eliberarea sa. Eliade a constituit chiar un Comitet pentru salvarea parintelui Calciu, care a facut presiuni asupra organismelor internationale sa intervina in acest caz. Parintele Calciu a facut cinci din cei zece ani de puscarie la care fusese condamnat initial. Dupa mai putin de un an de la eliberare, Securitatea i-a cerut sa plece din tara. S-a stabilit cu familia in Statele Unite, unde i se acordase deja cetatenia de onoare. l In Sua, parintele Calciu, recunoscut din nou ca preot de Bor, a fost unul dintre cei care au condus lupta Exilului impotriva comunismului. A fost primit de presedintii FranIois Mitterrand si George Bush, ca si de regele Mihai I al Romaniei. Preocupat de noua generatie, Parintele s-a implicat in educatia acesteia, mai ales prin intermediul unor publicatii din tara si din diaspora, ca si prin Asociatia Rost, al carui presedinte de onoare a fost de la infiintare. De asemenea, a lasat o opera care sa le slujeasca tinerilor drept reper: "Sapte cuvinte catre tineri", Ed. "Anastasia", Bucuresti, 1996; "Rugaciune si lumina mistica. Eseuri si meditatii religioase", Ed. "Dacia", Cluj-Napoca, 1998; "Razboiul intru Cuvant. Cuvintele catre tineri si alte marturii", Ed. "Nemira", Bucuresti, 2001; "Homo americanus. O radiografie ortodoxa", Ed. "Christiana", Bucuresti, 2002; "Occidentali convertiti la Ortodoxie. Sase ipostaze marturisitoare", Ed. "Christiana", Bucuresti, 2002.