Scrisori din America si Canada
"Dumnezeu e cu noi"
Am trait, recent, un adevarat miracol. Dupa investigatii ce au durat trei luni de zile, efectuate de mai multi medici de la spitale diferite, s-a stabilit ca am o tumora ce trebuie operata. Traiesc in Canada, si fiind asistenta medicala, dispun de ultima tehnologie in domeniu, care nu da gres niciodata. Era, in mod sigur, un cancer ce trebuia urgent operat. Pe masura ce medicii reconfirmau diagnosticul, eu ma rugam fierbinte lui Dumnezeu: "Doamne, fa o minune si contrazice stiinta, ca sa pot povesti minunea Ta", desi, logic, eram constienta ca nu pot gresi toti medicii si toate aparatele lor sofisticate. Pe scurt, am fost operata, dar spre stupefactia si, in acelasi timp, bucuria tuturor, nu a fost cancer, ceea ce pentru mine nu are decat o singura explicatie: Dumnezeu mi-a salvat viata. Va rog sa ma credeti, mi se pare absolut incredibil ca tocmai eu sa traiesc acest miracol. Sunt oameni bolnavi mult mai credinciosi decat mine, nu meritam din partea bunului Dumnezeu aceasta atentie. Dar poate ca dorinta Lui a fost sa povestesc aceasta minune a vietii mele. Dumnezeu sa va ajute si sa ne tina sanatosi pe toti. Amin.
Marinela - e-mail: dusumarinela@yahoo.ca
"Medicii mi-au spus ca in cazul
meu era vorba, sigur, de un miracol"
In urma cu patru ani, am inceput o lupta dura cu cancerul si sunt hotarat sa inving. Am avut norocul ca in timpul din urma sa fiu tratat in Italia, si anume la Spitalul Universitar din Padova, unde printre altele, am cunoscut o tanara care a fost beneficiara unui transplant de ficat. Dupa o lupta de aproape un an, starea initiala a bolnavei fiind deosebit de grava, urma sa mai efectueze o operatie, pentru eliminarea unor calculi la fiere, care erau de mari dimensiuni. Aceasta femeie, despre care cred ca este una dintre cele mai nenorocite fiinte pe care le-am cunoscut in viata mea, se deplasa doar in carucior, avand si o afectiune la genunchi, fiind legata permanent de spital. Intr-una din zile, i-am cerut femeii sa-mi dea o scrisoare adresata Sf. Antonio de Padova, in biserica caruia eu mergeam sa ma rog de cate ori aveam ocazia (sunt ortodox, dar nu aveam unde sa ma rog si duhovnicul meu mi-a dat dezlegare). Am pus scrisoarea in urna de langa mormantul sfantului, dupa care bolnava a primit permisiunea sa plece acasa pentru trei saptamani, unde nu mai fusese de aproape un an. Cand a revenit, a repetat analizele si... miracol, toti acei calculi disparusera, medicii privind mirati la seturile de analize. Nu am vazut om mai bucuros si mai recunoscator decat femeia aceea. In scurta vreme, aveam sa fiu, si eu, la fel ca ea. Carcinomul meu, care masura 12 cm, devenise invizibil, rezultatul anatomopatologic a fost negativ. Mirarea medicilor italieni a fost si mai mare, ei spunandu-mi deschis ca in cazul meu era vorba de un miracol al rugaciunii. Nu am fost si nu sunt credincios fanatic, dar dupa ce am vazut analizele medicale, cred orbeste in puterea rugaciunii si sunt convins, asa cum m-au asigurat medicii, ca sunt beneficiarul unui miracol. Singura mea nedumerire este de ce am fost ales tocmai eu, multi oameni fiind mai credinciosi si, poate, mai meritorii.
Vaduva Florin - e-mail: vaduvanelu60@yahoo.com
"Ma simt vinovata ca mi-am parasit tara"
Eram in postul Pastelui, anul acesta, chiar la inceput, si nu tineam post. Nici nu eram foarte credincioasa. Credeam in Dumnezeu, dar nu eram evlavioasa. Si atunci, in postul Pastelui, am avut un vis care mi-a schimbat viata. Visam ca dorm, iar cineva voia sa ma trezeasca, spunand: "Trezeste-te, ti se va intampla ceva!". Am deschis ochii in vis, sa vad ce ma asteapta, si langa mine era o prietena din copilarie, iar cand m-am uitat in ochii ei, am vazut atata groaza, ca mi-au iesit din gura cuvintele: "Acolo e iadul!". Prin acest vis, eu am vazut o particica din iad. Iar din ziua aceea, am fost ferm convinsa ca ingerul meu pazitor a vrut sa-mi spuna: "Uite ce te asteapta! Fa ceva pentru tine ca sa-ti mantuiesti sufletul". Si din momentul acela, am luat de la capat credinta. Am inceput sa tin post, m-am spovedit la sfarsitul postului (nu ma mai spovedisem de ani de zile), mi-am cumparat o carticica de rugaciuni si acatiste, si merg in fiecare duminica la biserica. Sufar pentru orice pacat pe care il fac, iar acum ma simt vinovata pentru ca mi-am parasit tara mea pentru una mai bogata, si parca nu e la fel ca atunci cand mergeam la biserica de acasa, unde preotul ma cunostea si ma invata fiecare pas al indreptarilor. Acum merg la biserica catolica, pentru ca unde locuiesc acum nu exista alta, si parca m-am indepartat un pic de calea Domnului. Ma rog mai putin, si parca sufar mai mult. Ce sa fac? Dati-mi un sfat.
Mioara Chebac - e-mail: genarcisa@yahoo.com
Icoana din perete
Pana in urma cu cativa ani, nu prea credeam cand auzeam vorbindu-se de minuni. Povesti, imi spuneam. Dar intr-o zi m-am pomenit cu moartea in fata. Venise pe ocolite, asa cum se intampla adesea. Totul a inceput cu o banala apendicita, pe care am operat-o, fara sa fac din ea o problema, gandindu-ma ca aproape orice om face aceasta operatie. Totul a decurs bine, atat interventia, cat si cele sapte zile de spitalizare. Am plecat acasa, tare fericita ca incepeam sa-mi revin. Nu ma durea nimic, mancam normal si totul parea sa mearga spre bine. Dar... Dumnezeu a vrut sa-mi arate un semn. Intr-o noapte, cand am vrut sa merg la toaleta, nu am mai putut sa ma ridic din pat. O durere groaznica imi cuprinse tot corpul, in special in zona operatiei. Am zacut trei zile sperand ca-mi va trece, dar nu puteam sa mananc nimic si mergeam tinandu-ma de pereti. Atunci, parintii mei m-au dus la cel mai apropiat spital, pentru ca eram la tara. Mi s-a administrat penicilina, insa durerea nu ceda. Medicul care ma luase in observatie a hotarat sa-mi faca o ecografie, dupa care sa ma trimita la chirurgul care ma operase, ca sa ma deschida din nou. La ecografie s-a vazut clar: era o pata imensa in abdomen, iar medicul i-a spus mamei ca as avea un inceput de septicemie, adica eram la un pas de moarte. M-au adus inapoi in salon si urma sa ma duca la un spital judetean pentru o noua interventie. Stateam intinsa pe pat, cuprinsa de dureri groaznice si imi imaginam moartea. Mama statea langa mine si nu stia cum sa-si mai ascunda lacrimile. In acea clipa, mi-am intors capul spre rasarit si, brusc, am vazut pe perete o icoana cu Maica Domnului. Instantaneu, am inceput sa ma rog: "Maica sfanta, salveaza-ma de la moarte, si Tu esti mama, priveste-o pe mama mea si vezi cat sufera pentru mine, te rog, ajuta-ma, Maica Sfanta, te rog!", si lacrimile imi curgeau siroaie. In clipa aceea, o putere mai presus de a mea m-a ridicat din pat si am inceput sa pasesc prin camera. Mama a vrut sa ma ajute, dar eu i-am zis zambind: "Lasa, mama, ca pot, nu vezi, nu ma mai doare nimic". Mama s-a inchinat, la fel si femeile cu care eram in salon. Au zis tare, ca este o minune de la Dumnezeu. Din acea clipa, nu m-a mai durut nimic, iar la urmatoarea ecografie, medicul a ramas uimit: pata de pe abdomen disparuse.
Dragii mei, am lacrimi in ochi cand scriu aceste randuri. Cred din tot sufletul ca Dumnezeu a facut in cazul meu o minune: m-a vindecat! Sa credem in Domnul cu toata fiinta noastra, sa ne rugam sa ne dea sanatate, pace in tara si sa ne calauzeasca viata. Amin.
Ana Cavescu - e-mail: barbu.gheorghe7@rdslink.ro