Adresat unui public mai numeros si mai raspandit decat presa scrisa, jurnalismul cultural radiofonic instruieste si educa gustul valorilor intr-un mod mai usor de asimilat, daca e facut cu profesionalism dublat de pasiune. Scriitoarea Victoria Dragu Dimitriu, care a realizat timp de patru decenii emisiuni culturale la postul national de Radio, intruneste calitati rare azi: o cultura temeinica imbogatita mereu prin documentare, o curiozitate reala pentru interlocutor, pus in valoare cu o modestie si caldura umana, o comprehensiune, sensibilitate, capacitate de uimire si entuziasm - proprii artistilor veritabili. Emisiunile ei trezeau empatie, te transformau in participant, in special lungile serii cu genericul Bucuresti, istorii scrise si nescrise si Arhipelagul Bucuresti. Caci Capitala e iubirea cea mare a Victoriei Dragu. Discutiile despre strazi si case, despre destinele familiilor ce le-au locuit, purtate cu varstnici depozitari de amintiri (ce riscau sa dispara odata cu ei), nu meritau soarta efemera a transmisiilor in eter, pastrate cel mult in arhivele cu benzi, rar cercetate. In ultimii trei ani, aceste convorbiri si altele, nedifuzate, au fost adunate in volume la Editura "Vremea". Pe primele doua, Povesti ale Doamnelor din Bucuresti (2004) si Povesti ale Domnilor din Bucuresti (2005) vi le-am recomandat la aparitie. Cel "mixt", intrat chiar zilele acestea in librarii, continua seria cu aceeasi stralucire: alti venerabili bucuresteni (unii constransi sa emigreze, dar iubind poate cu atat mai mult locurile copilariei si tineretii, de unde o mare placere de a vorbi despre ele) ii incredinteaza Victoriei Dragu mostenirea memoriei lor. Iar colectionara de amintiri ne face partasi la comoara: sunt scoase astfel din anonimat personaje admirabile, drame si comedii, sunt inviate cartiere doborate sub buldozere, cu cotidianul lor din bunele sau mai putin bunele vremuri de odinioara. Aflam o gramada de informatii inedite si ni se atrage atentia asupra unor datorii de implinit. Din prima categorie va dau doar un exemplu. Pun pariu ca nu stiti cine a botezat atat de popularii mititei. De la domnul Teodor Orasanu, descendent al unei vechi familii de intelectuali, emigrat de peste 30 de ani, dar ramas indragostit de Bucurestii lui, aflam intre multe altele ca stramosul lui, N.T. Orasanu, cunoscut jurnalist satiric, prieten cu Domnitorul Cuza, s-a amuzat odata schimband pe meniul unui restaurant la moda numele felurilor de mancare. El a botezat carnaciorii fara piele mititei, pe cei cu piele, patricieni, iar caldarii cu gheata in care se tineau bauturile i-a spus baterie. Si asa a ramas pana azi. Din povestirile Tatianei si ale lui Stefan Anghel, nepotii pictoritei Olga Greceanu, creatoare a nenumarate fresce si picturi bisericesti, aflam ca aceasta, avand si o vasta cultura, a alcatuit un dictionar teologic splendid ilustrat. Manuscrisul l-a donat Patriarhiei, care-l tine ascuns de mult intr-o biblioteca. Desi are tipografie proprie si fonduri, inaltul for bisericesc n-a gasit de cuviinta sa editeze aceasta veritabila opera de arta (Preafericitul Teoctist s-a multumit sa dea binecuvantarea urmasilor pensionari, sa realizeze ei daca vor costisitorul op in patru volume!). Aceeasi ignorare oficiala a unor valori de patrimoniu ne intristeaza si din marturia sotilor Lydia si Mihai Papae, fiica si ginerele baronului George Lovendal. A fost acesta un mare artist multilateral - pictor, scenograf, actor, cu o biografie fabuloasa, pe cat de fabulos ii e si arborele genealogic, care urca in linie directa pana la regele Danemarcei, Frederic al Iii-lea (1609-1670) si are pe ramuri alte familii regale europene (Habsburg si Hohenzollern, intre altii). Sotii bucuresteni Papae au adunat cu mari sacrificii tot ce au putut gasi din opera risipita a tatalui: pregatisera pentru tipar albume cu decorurile lui, rascumparasera 500 de tablouri si visul lor era sa construiasca un Muzeu George Lovendal. Dintr-un epilog sobru indurerat al autoarei, aflam ca au murit amandoi, la scurta vreme unul dupa altul, fara sa-si vada visul implinit. Cum nici Janine Costescu, o profesoara de muzica pasionata de fotografie, care in anii oribili 80 a imortalizat cartierul Uranus si celelalte, inainte si in timpul demolarilor, si care a publicat pe cont propriu in Elvetia un splendid album bilingv, nu si l-a apucat tiparit in tara. Toti interlocutorii Victoriei Dragu sunt exemplari in felul lor, si din variatele povesti complementare se contureaza o harta afectiva a Bucurestiului. Cu puncte in care viata bate literatura, ca de pilda senzationala poveste a casei din Bulevardul Ferdinand nr. 24, pe care va las placerea sa o descoperiti.