"Sarmisegetuza": un cuvant pe care unii nu l-au auzit niciodata. Altii l-au auzit, dar nu stiu ce inseamna. Nu multi reusesc sa-l pronunte corect. Unii stiu ca e vorba de o cetate, desigur romana. Cativa stiu ca, in realitate, e vorba de doua cetati cu acelasi nume: una dacica si una romana. Si dintre acesti cativa, foarte putini au ajuns sa o vada pe prima, adevarata Sarmisegetuza, capitala regilor daci. Ea se afla in Muntii Orastiei, abandonata de istorici, jefuita de cautatorii de aur
Sora din munte si sora de la oras
Sarmisegetuza adevarata, capitala regilor daci, este o cetate aflata in Muntii Orastiei. Soarta cea vicleana a facut sa se intemeieze o a doua Sarmisegetuza, de data aceasta romana, care astazi are parte de o faima mai mare decat cea dacica. Colonia romana se afla aproape de fosta capitala devastata a dacilor. Numita in vremea lui Traian - "Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica" si primind, abia mai taziu, sub Hadrian, numele dacic de Sarmisegetuza, asezarea a functionat fara voie ca agent de diversiune. Cei mai multi dintre cei care au ajuns in tara Hategului, la Sarmisegetuza romana (se afla in campie, la vreo 60 km distanta de cetatea montana a regilor daci), au socotit ca se afla la capat de drum. Dar adevarata cale abia acolo incepe. Cei ce raman la sora vitrega a Sarmisegetuzei din munte nu mai apuca sa deschida cufarul surorii celei bune. Ulpia este o colonie romana ca multe alte sute din intreaga lume cucerita de romani, cea mai grandioasa din provincia Dacia, dar intru nimic unica, intre orasele romane. In vreme ce ea, sora de la oras, umple lapidariile si muzeele si sporovaie cu sutele de turisti veniti cu autocarele sa o vada, sora de la munte ramane tacuta sub valul ei de mister. Departe de ochiul pervertitor al civilizatiei, intr-un turn de fildes zidit de munti-pavaza si de fagi adumbritori, Sarmisegetuza dacica nu se lasa usor ajunsa din urma. De la Orastie la Costesti, drumul asfaltat serpuieste printre dealuri din ce in ce mai stranse si se opreste brusc, dincolo de "poarta cu daci". De aici incolo e doar drum forestier framantat de hartoape si sfasiat de torenti, iar pana la Sarmisegetuza, mai sunt 20 de kilometri, pe care o masina obisnuita nu-i poate strabate. Unii se opresc din drumul lor aici, descurajati. Altii abandoneaza la jumatatea drumului. Pana si timpul se opreste aici si, odata cu el, se opreste istoria insasi.
Sarmisegetuza Regia, cea regala, cea din munti, cea de la Gradistea Muncelului, cea de la poalele muntelui Godeanu, cea cucerita de romani si facuta una cu pamantul, ca sa nu mai ramana piatra peste piatra din nici un templu, ca sa nu mai ramana os peste os din nici un preot dac, Sarmisegetuza a existat dinainte ca Burebista sa-si fi stabilit capitala acolo. Regele get, venit probabil din campie, pregatit si sprijinit de marele initiat Deceneu, venea in munti pentru a pregati unificarea triburilor de daci si geti sub o singura inima. Indelungata sa domnie a fost curmata de un complot, in acelasi an in care si Cezar a fost ucis. In acest rastimp, Sarmisegetuza a devenit capitala pe care Decebal o va duce, mai tarziu, pe culmile stralucirii, apoi romanii pe cele ale ruinii. Intregul munte a fost modelat. Zeci de terase au imblanzit coamele salbatice printr-un efort urias, greu de calculat, starnind admiratia istoricului Dio Cassius, care spunea ca dacii si-au zidit muntii. In jurul Sarmisegetuzei, in cercuri concentrice, o multime de alte cetati strajuiau accesul spre capitala, intr-un sistem de fortificatii unic in antichitate: Costesti, Blidaru, Piatra Rosie, Fetele Albe, Capalna... Toata aceasta munca avea sa serveasca, dupa opinia "specialistilor", apararii strasnice a unor ziduri intre care nu se afla nimic si dincolo de care se aflau niste temple. Aceasta este Sarmisegetuza, in reconstituirea lor naiva sau poate tendentioasa. Un semet si sfidator nonsens. Sau, poate, un nepatruns mister...
Omul locului
La Sarmisegetuza Regia se poate ajunge in patru feluri: fie pe jos, dar fara sanse de intoarcere in aceeasi zi; fie cu o masina de teren si cu mult curaj, mai ales pentru cei care nu cunosc salbaticia drumului; fie cu unul dintre camioanele care urca zilnic dupa lemne; fie cu... Nunu. Eu am avut sansa ultimei variante. Nunu, pe numele din buletin Vladimir Brilinsky, apartine Sarmisegetuzei. El nu este decat o alta piatra dintr-un sanctuar. Fiu de inginer silvic, cu o fire navalnica si semeata, a crescut acolo, impregnat de sfintenia locului, de bucuria fara margini pe care ti-o da frumusetea naturii, dar si de durerea samavolniciilor care se succed de sute de ani, ca un blestem, in cetatea dacica. Acum e ziarist, redactor-sef la revista "Dacia Magazin". A ridicat glasul cand buldozerele au intrat intre sanctuare, tavalindu-ne istoria. Apoi a protestat cand arheologii si-au instalat corturile in zona sacra si si-au intins rufele pe stalpii templelor. A strans in saci gunoaiele menajere, pe care aceiasi arheologi le ingropasera in incinta sacra, si le-a pus la usile oficialitatilor. A protestat din nou, cand arheologii au ridicat o cabana cu brau de piatra desprinsa din zidurile si templele dacice. Si este coplesit de tristete cand asista neputincios cum padurile dacilor sunt doborate fara judecata. E revoltat ca Sarmisegetuza inca nu are o monografie, dupa aproape un secol de sapaturi arheologice. Ca in fiecare an, raportul de sapatura este de doar doua-trei pagini. Ca nu se sapa mai mult de trei saptamani pe an. Ca la doi pasi de sapatura arheologilor, care nu gasesc decat cioburi si cuie, cautatorii de comori dezgroapa mii de monede de aur si bijuterii dacice fara egal in lumea asta, care iau calea pribegiei. Calauza benevola, pe drumul cel potrivnic, pe care numai el stie sa-l imblanzeasca, povesteste cu pasiune, cat de frumoasa si cat de ranita e Sarmisegetuza. "Cand eram copil, mergeam in fiecare zi la cetate, cu sora mea. Ne urcam in trenuletul care transporta lemne si urcam la Gradiste, unde ne jucam de-a regele si sora lui - Decebal si Andrada. De atunci si pana acum am urcat la cetate de sute de ori si am dus cu mine mai mult de o mie de oameni. Daca nu urc intr-o saptamana, in cealalta saptamana urc de doua ori. De la moartea ultimului preot dac al Sarmisegetuzei si pana astazi, nu cred ca cineva a mai pasit de-atatea ori pe drumul sacru, poate cu exceptia paznicului cetatii. Si nici nu cred ca cineva sa mai fi iubit vreodata Sarmisegetuza atat de mult.
Poiana cu zei
Drumul de la Costesti pana la Gura Vaii Albe este rupt, in cateva locuri, de torenti. Masina strabate cei 20 de kilometri ca intr-un dans salbatic, ritualic. Razvratirea si durerea din povestea lui Nunu par sa adanceasca hartoapele din drum. "Oamenii care au lucrat cu Daicoviciu al batran, mosi in varsta de 80, 90, 100 de ani, mai povestesc si astazi ca academicianul frigea miei pe altarul dacilor, pe Soarele de andezit. Punea cate un fag din cei mari sa arda pe altar, dadea jarul cu poca la o parte si arunca miei acolo, care se frigeau... Dar despre sabia de aur descoperita de Maria Trufas din Cucuis ati auzit? Inca mai traieste femeia. I-a dat-o istoricului, dar nimeni nu mai stie ce s-a intamplat cu ea. Dar de galeata cu bani, descoperita de un taran si data lui Hadrian Daicoviciu?" Varful Godeanu se zareste doar pentru o clipa, si numai intr-o anumita parte a drumului. "Godeanu este Kogaionul, muntele sfant al dacilor. Iar Valea Godeanului, apa sfanta." Reusesc sa-l vad: un varf trist si gol, de pe care nu a fost iertat nici macar un fag: toti au fost secerati.
Ploaia care a spalat cerul diminetii s-a domolit, iar pamantul cald musteste de ceturi. Un sfarsit de toamna ca-n povestile cu duhuri si stime. Intram in ceata deasa a padurii, ca in suflarea calda a unui zeu primordial, de la facerea lumii. Stravechiul drum pavat luceste precum o piele uda de sarpe. Tacerea care ne insoteste devine tot mai vie. Incinta sacra izbucneste brusc, dincolo de poarta, ca o oda a bucuriei: am intrat in poiana cu zei. Un spatiu bogat si darnic, ca o oglinda a universului, insa a unui univers inca nenascut, desi in timpii nostri pare mort demult.
Ranile Sarmisegetuzei
Cand Vladimir Brilinsky incepe sa vorbeasca, cuvintele lui imprastie valatucii de ceata. "Arheologii se tot cearta pe interpretari, pe semnificatiile pietrelor. Nu cred ca asta este important acum. Nu trebuie sa ne cheltuim energia pentru a descifra semnificatia asezarii acestor pietre. Trebuie sa ne dedicam toata energia pentru a spune tuturor ca Sarmisegetuza Regia este unica in lume. Castre si amfiteatre romane sunt cu sutele in lume. Dar un ansamblu ca cel din Muntii Surianului nu mai exista nicaieri. Important e ca lumea sa afle ca Sarmisegetuza exista."
Tocmai zaresc panoul cel nou cu planul cetatii. Inainte era un panou ruginit, scris si in engleza, dar arheologii au socotit ca turistii straini nu au nevoie de lamuriri, deci cel nou este doar in romana. Coboram pe terasa a Xi-a, unde se desfasoara un curcubeu de sanctuare. "Aici era rotonda de andezit. O roata mare de piatra, formata din 8 piese ca niste segmente de cerc, care pe interior aveau zimti dispusi la distante egale. Un fel de roata dintata, un mecanism misterios. Arheologii au scos pietrele de la locul lor si le-au aruncat in tufele de la marginea incintei sacre. Nu le placea ideea unui mecanism atat de avansat la daci. Sau nu-l pricepeau. Ba mai mult, i-au invatat si pe discipolii lor ca aceste incizii sunt rezultatul rangilor romanilor care au venit sa distruga spiritualitatea dacilor... Cata "precizie" puteau avea romanii astia, cand trebuiau sa distruga!" Astazi, nimeni nu mai vorbeste de acest ansamblu. "Marele sanctuar rotund, care dupa unii ar fi un calendar, este emblema Sarmisegetuzei. Dar este o emblema falsa, caci el nu a aratat asa in original. Ce se vede acum este pur si simplu rodul fanteziei regizorului Gheorghe Vitanidis, cand a turnat filmul "Burebista". Asa i s-a parut lui ca arata mai bine. Reconstructia nu are nici un suport real, stiintific. Locul stalpilor este respectat, dar forma si inaltimea lor sunt doar fantezii tolerate de catre lumea stiintifica."
Sub ramurile descarnate ale fagilor, marele sanctuar isi pazeste taina asemenea unui Sfinx. Ceturile se destrama domol, iar pe sirurile de pietre care formeaza marele calendar strafulgera, din cand in cand, petele aurii ale unei salamandre de foc. "Templul mare de calcar al lui Burebista a fost distrus in vremea lui Ceausescu. A fost ideea Suzanei Gadea, ministrul culturii si educatiei socialiste din acea vreme, care dorea sa cosmetizeze cetatea in vederea unei posibile vizite a "tovarasului". Au fost scoase plintele originale de calcar care nu aveau un aspect "comercial", si aruncate in vale. S-a turnat o placa de beton, iar intentia culturnicilor de atunci era de a inlocui vechile plinte cu unele prefabricate la Barca. Ceausescu nu a mai venit, iar acele replici din beton au ramas in incinta sacra, marturie a imbecilitatii cu care a fost tratata in acea perioada istoria noastra. In anul 2000, dupa multe scandaluri si interventii, s-au gasit bani pentru ca plintele originale sa fie recuperate si puse la locul lor, chiar daca amplasarea lor a fost facuta intr-un mod dezastruos."
Scara monumentala a templului, din care s-au gasit mai multe trepte, zace acoperita de brusturi si urzici, intr-o paragina dureroasa. Aruncata intr-o margine de terasa, sub un frunzis des si acoperita de muschi, zace o alta plinta misterioasa. "Plinta asta are sapte orificii cu diametre si adancimi crescatoare intr-o progresie aritmetica perfecta. Si despre gaurile astea zic arheologii ca-s facute cu ranga, de romani. Stateau romanii sa calculeze exact distanta intre gauri si adancimea lor atunci cand distrugeau?" Mai spre mijlocul poienii, se afla ramasitele unui vas de andezit, plin cu apa de ploaie, in care misuna mormoloci de broasca. "Un cercetator englez care a vizitat Sarmisegetuza spunea ca si la Stonehenge exista asa ceva si ca este vorba de un astrolab stravechi. Vasul se umplea cu apa, si noaptea se urmarea pozitia stelelor care se oglindeau in el. Arheologii de azi sustin ca e vorba de un vas de cult, folosit la libatiuni." Nici despre acest vas nu auzisem din lucrarile pe care le-am consultat. Nu e considerat suficient de important ca sa fie mentionat. Soarele de andezit, misteriosul altar circular, isi arata ranile oblojite cu ciment: mai multe raze de piatra au fost distruse, intai din pricina furiei romanilor, apoi din pricina agapelor academicianului Daicoviciu. Mai sus, pe terasa a zecea, marele templu cu coloane de andezit pare surpat in propriile-i temelii: un camp de plinte imense, cu diametrul de peste doi metri, martore ale unei grandori apuse inainte de a rasari. Templul nu a mai ajuns sa fie terminat, din pricina razboaielor. "Romanii erau in general toleranti cu religia si zeii popoarelor pe care le cucereau. Totusi, la Sarmisegetuza, au distrus absolut totul in incinta sacra, cu o furie oarba. Nu au mai facut asa ceva decat cu templul din Ierusalim. Dacii erau atat de puternici, datorita religiei lor, datorita credintei in nemurire. Probabil, pentru romani, asta era calea cea mai sigura de a-i infrange: sa le distruga templele si altarele si sa le alunge zeii. Mai multe bucati din coloanele templelor au fost folosite de romani la refacerea zidului cetatii. Altele zac aruncate in vale, ca si multe alte fragmente din constructiile din incinta sacra. Nimeni nu se ingrijeste de ele, sa le aduca, sa le curete, sa le expuna intr-un muzeu. Sunt cu sutele. Nu au fost inventariate niciodata." Sarmisegetuza imi pare un crai sfartecat, cu oasele imprastiate, doborat de un frate hain, venit sa-i fure imparatia. Cand va veni cineva sa-i aseze la loc toate franturile de trup, sa le stropeasca cu apa vie si sa sufle de trei ori asupra lor, Sarmisegetuza va reintra in timp, in istorie.
Palatul lui Decebal
Zidurile cetatii si incinta sacra reprezinta tot ce se poate vedea la Sarmisegetuza. Nu poti sa nu fii uimit cand citesti in putinele lucrari de specialitate ca regele dac nu avea un palat al lui. Ca in fapt, el isi conducea regatul de pe cal. Ca avea comori de aur si bijuterii fabuloase, dar dormea prin colibe sau direct pe pamant. Se afirma ca la Sarmisegetuza s-au descoperit doar ziduri si templele din zona sacra. S-a presupus ca e vorba doar de o cetate de refugiu, niste ziduri intre care se adunau oamenii la primejdie, si de un centru religios. Si totusi, daca acolo era doar un refugiu, unde era capitala? Caci o capitala grandioasa trebuie sa fi existat. "Pana in prezent, nu s-a sapat nici 10% din ceea ce inseamna Sarmisegetuza Regia. Arheologii sapa foarte putin si mereu in aceleasi locuri. E adevarat ca nu sunt fonduri si nici conditii normale pentru a face arheologie moderna. In ultimele campanii de sapaturi, au inceput sa sape pe terasa a Ix-a. S-au scos la iveala vestigiile unei cladiri civile, care pare unica intre descoperirile de pana acum. Unii arheologi spun, pe la colturi, ca acolo ar putea fi palatul lui Decebal. Dar nu pot sapa mai departe. Situl arheologic Sarmisegetuza este inclus in Parcul National Gradistea Muncelului-Cioclovina. Deasupra vestigiilor se afla fagi seculari. Fiind rezervatie, nu se poate taia nici o creanga, deci sapaturile nu pot continua. E un cerc vicios, o aberatie."
La marginea terasei, se vad, intr-adevar, ramasitele unei cladiri civile. In vara aceasta, arheologii au descoperit acolo baza de andezit a unei coloane. Cu doi ani inainte, arheologii au scos mai multe pietre de calcar din aceasta constructie, care ulterior au fost acoperite cu pamant si date uitarii.
Dupa unele pareri, mai multe reprezentari de pe Columna lui Traian ar putea sugera existenta unui palat la Sarmisegetuza. Si bunul simt ne obliga sa gandim la fel. In acelasi timp, potrivit cu reprezentarile de pe controversatele placi de plumb de la Sinaia (considerate de unii falsuri, de altii copii dupa originale dacice pierdute sau chiar piese autentice, vechi de 2000 mii de ani), chiar in zona in care incepe sa se dezvaluie aceasta cladire, e figurat palatul lui Decebal. O cladire impresionanta, din piatra, cu scari monumentale, pe latura de rasarit. Undeva, in dreapta palatului, sunt cele doua temple patrulatere de pe terasa Xi. Grandiosul templu de pe terasa X nu figureaza in reprezentarile de la Sinaia, lucru firesc, caci templul nu a fost niciodata terminat. Deci, este foarte posibil ca arheologii sa fie la un pas de descoperirea palatului lui Decebal. Si totul se opreste aici, ca intr-o piesa de teatru absurd.
Simple coincidente?
Placile de la Sinaia
Intre placile de plumb de la Sinaia, una este cu adevarat deosebita: placa nr. 21, care infatiseaza planul cetatii Sarmisegetuza, in vremea regelui Burebista. Partizanii ideii de fals, care sustin ca aceste tablite sunt rodul unei minti bolnave, de pe la mijlocul secolului al Xix-lea, nu indraznesc sa se aplece cu temeinicie asupra acestui plan de cetate, ci sustin, incurcati, ca oricine putea sa faca o astfel de reprezentare. Totusi, la acea vreme, inca nici nu se banuia ce fel de vestigii ascunde Gradistea Muncelului. Traseul zidurilor era cunoscut doar vag, iar la existenta unei zone sacre nu se gandea inca nimeni. Abia dupa un veac s-a putut afirma ca acolo a fost capitala regilor daci, dupa ce s-au desfasurat cercetari arheologice sistematice.
Si totusi, traseul actual al zidurilor nu corespunde cu cel din placa 21. Diferentele sunt destul de mari. Dar un arheolog priceput ar trebui sa recunoasca faptul ca tocmai aceste deosebiri fac din acea imagine o marturie vrednica de crezare. In imaginile de pe placa de plumb, exista un zid, inspre sud, care margineste un drum care leaga poarta de vest de cea de est. Acest drum, acoperit de o galerie, duce in afara incintei, la doua temple. In realitatea de pe teren, zidul de sud este departe de acest drum principal care strabate cetatea de la vest la est. Si e normal sa fie asa. Arheologii stiu foarte bine ca zidul dacic de sud a fost demontat integral de romani, laturile de vest si est au fost prelungite si s-a construit un nou zid, mult mai la vale. Astfel, suprafata pe care o inchideau zidurile a fost, practic, dublata. Traseul vechiului zid original de sud a fost descoperit de arheologi abia de cativa ani. Iata cum planul din placa 21 reproduce exact situatia reala din vremea lui Burebista, si nu pe cea actuala, cu modificarile facute de romani dupa cucerire. Mai e de adaugat ca, in vremea lui Burebista, intr-adevar, nu existau decat doua temple...
Urcam pe terasa I, in cel mai inalt punct al fortificatiei, unde ar fi trebuit sa fie, potrivit planului desenat pe una din placile de la Sinaia, vechea resedinta a lui Burebista, parasita mai tarziu de Decebal, in folosul marelui palat de piatra construit mai in vale. Pe placuta exista o locuinta modesta, un turn de lemn, cu alte patru turnuri mai mici, la colturi. Dar pe terasa I, cea mai inaltata, arheologii au sapat si nu au gasit nici un fel de vestigii. Au remarcat, in schimb, un lucru trist: ca straturile de pamant au fost ravasite in mod barbar, pana la carnea de piatra a stancii. Nu se mai poate reconstitui nimic. Daca va fi existat o cladire de lemn, pe care romanii au incendiat-o, nu se mai poate da de urma ei. "Aici au sapat multi cautatori de comori, mai ales intre 1802 si 1804, cand Gradistea Muncelului devenise un adevarat balci. Veneau oamenii cu sutele, din toate colturile imperiului. Au facut un rau cumplit arheologiei, ravasind straturile de pamant. Iar terasa I a fost prima ochita, deoarece era punctul cel mai inalt. Acum e prea tarziu sa se mai repare ceva. Cercetarea arheologica din zilele noastre este in mare suferinta din aceasta cauza." Acolo, pe varful cetatii, intre gropile jefuitorilor de istorie, timpul o ia inapoi, cutremurat de atata nenoroc, subtiind prezentul pana la disparitie.
Cand Sarmisegetuza va incepe sa vorbeasca
Vladimir Brilinsky crede ca Sarmisegetuza e blestemata. Ca prea multe rele i se intampla de cand romanii au pus piciorul aici: zdrobita de cuceritori, jefuita de-a lungul timpului de cautatorii de aur, ignorata de autoritati, neglijata de arheologi, pangarita de diverse secte de exaltati... Sprijinit in toiagul lui, asemenea unui Deceneu ce poarta povara a doua milenii de somn tulbure si de intunecate dureri, ghidul meu cade pe ganduri. Privindu-l, imi pare a fi sfetnicul de taina al unui ultim rege nestiut, care isi tot strange oastea, pentru a-i alunga pe dusmani. "Noi suntem dusmanii Sarmisegetuzei: ignoranta noastra, nepasarea noastra, interesele de tot felul." Il intreb, profanand momentul, de ce merge atat de des la cetate: ce-l atrage, ce il cheama? Nu stie. Inca n-a aflat. Si, probabil ca nu e nimic de aflat. Stie doar ca trebuie sa mearga acolo. Cu fiecare om pe care il duce la cetate, raul adunat acolo scade. Le transmite tuturor dragostea sa pentru Sarmisegetuza: unii o primesc, altii nu. Dar iubirea lui este atat de mare, incat, incet-incet, imprastie ceturile si dezleaga blestemele.
M-am reintors la Sarmisegetuza dupa o luna, odata cu prima ninsoare. Nimic nu mai era la fel. N-am putut tulbura Valea Alba din somnul ei de nea, ci am mers de data aceasta pe Valea Godeanului, apoi prin padurea ninsa, pieptis, pana in incinta sacra. Cararea din padure serpuia nestiuta pe sub omat, ratacindu-i pe profani. Dupa un urcus purificator, am iesit la marginea poienii cu zei, sub hora rotitoare a fulgilor. Totul era alb, precum linistea ingerilor. Sanctuarele disparusera sub valul neinceput de zapada. Doar stalpii marelui calendar tasneau intunecati, intruchipand o padure de cruci fara brate. Mi-am tinut suflarea de teama sa nu gonesc clipa. Nu pot sa cred ca Sarmisegetuza este blestemata. Blestemele nu pot atinge raiul. Si mai cred ca umbrele care se preling pe obrazul cetatii sunt date de o piedica trecatoare in calea luminii: ignoranta noastra. Despre Sarmisegetuza stim atat de putine, poate pentru ca inca nu suntem pregatiti sa aflam. Intr-o buna zi, ne vom trezi din adormire si vom intelege ca acesta este un loc unic in lume. Vom intelege cat de saraca e lumea de doua mii de ani incoace, de cand noi ne-am dat uitarii istoria. Abia atunci, Sarmisegetuza va incepe sa ne vorbeasca.