Moartea nu inseamna disparitia completa a individului. Numai corpul sau material devine inanimat, disparand, apoi, prin descompunere. O parte componenta a fapturii umane ramane, insa, si dupa moartea trupului: corpul astral sau perispiritul. Iata de ce in parapsihologie nu se spune "mort", ci "dezincarnat". Deci: daca defunctii nu dispar total, inseamna ca ceea ce ramane din ei se poate manifesta. Ei pot deveni fantome. O fantoma este, deci, ivirea unei persoane defuncte, o forma albicioasa, mobila, rece la atingere.
Parapsihologia sustine ca, daca un spirit defunct doreste sa revina in lumea din care a plecat, el se poate folosi de materii organice flotante, din care isi poate construi aparenta unui corp terestru.
Problema fantomelor a fost studiata nu doar de catre parapsihologi, ci si de catre multi savanti din domeniul fizicii si al biochimiei, multi dintre ei devenind prin vreme adepti ferventi ai ideii de supravietuire. Avand in vedere interesul de care parapsihologia si manifestarile ei se bucura in ultima vreme, ne-am gandit ca unele intamplari privind existenta fantomelor bucurestene i-ar putea interesa pe cititori.
Casa calaului
Este aproape ora doua noaptea. Insotitorul meu, arhitectul Marcel Apostolesei, aprinde o noua tigara. Parca a treia in acest sfert de ora, de cand ne aflam aici, zgribuliti de frigul sfarsitului de septembrie.
- Dom inginer, ai cumva emotii? il intreb ironic, incercand sa mai incalzesc atmosfera.
- Lasa, batrane, am sa te vad ce-ai sa faci, uite acusi. Vom vedea cine are nervii mai tari, imi raspunde putin iritat Marcel.
Stam la intersectia a doua stradute, luminate slab de un felinar ramas printr-o minune nespart. Suntem undeva in preajma Pietii Dorobanti. Este o liniste mormantala si totul pare incremenit in jurul nostru. Din cand in cand, dinspre soseaua Stefan cel Mare, se aude zgomotul surd al unor camioane de mare tonaj trecand in viteza. Intr-un bloculet de peste drum incepe sa planga un copil. Fara sa vreau, imi imaginez o tanara mama aplecata deasupra micutului, soptindu-i vorbe de mangaiere...
- Stai bland!
Ma uit incordat de-a lungul stradutei strajuite de castani uriasi, ce se ghicesc in semiintuneric. La inceput, nu deslusesc nimic. Apoi, parca disting zumzetul slab al unui motor. Intai mi se pare ca zgomotul masinii vine dinspre sosea, dar se apropie tot mai mult si incep sa-mi dau seama ca masina ruleaza pe straduta direct spre noi. Scrutez cu privirea strada din fata mea; este la fel de pustie ca si acum cateva minute...
Uit subit toate instructiunile lui Marcel. Ma cuprinde o groaza inexplicabila: zgomotul se apropie. Deslusesc clar uruitul domol si uniform al unui motor puternic de automobil. Privirea mea incearca sa distinga aceasta masina invizibila. Iata, zgomotul se apropie, trece prin dreptul nostru, se indeparteaza. Strada este insa pustie, ca orice straduta dintr-un oras care doarme linistit la ora doua noaptea...
Cu coada ochiului observ cum se mistuie tigara uitata in mana intepenita a lui Marcel, care urmareste vrajit, ca si mine, punctul mobil dinspre care se aude zgomotul misterios. Intre timp, automobilul invizibil s-a oprit la vreo douazeci de metri mai incolo, la intrarea slab luminata a unui bloculet cu doua etaje. Motorul puternic functioneaza in gol. Ceea ce se intampla dupa aceea ma ingrozeste si mai mult: aud zgomotul unei portiere deschise, pasi cadentati, parca ai unui militar, o voce joasa si calma (nu reusesc sa disting cuvintele). Portiera se tranteste, aud motorul ambalandu-se si... masina porneste, apoi se indeparteaza. In strada pustie ramanem numai noi. Acest "spectacol" misterios nu dureaza decat vreo doua minute si, probabil, tot atata timp am stat tintuiti locului: eu - paralizat de spaima, Marcel - savurand reactia mea.
- Ce zici, maestre? spune el triumfator, cand imi revin cat de cat in fire. Drept raspuns, baigui ceva fara noima: realitatea celor vazute de mine a depasit toate descrierile anterioare ale prietenului meu. Pentru a explica, intr-un fel, starea de soc in care m-am aflat, trebuie sa spun esentialul: vilisoara in dreptul careia s-a oprit masina invizibila este cunoscuta printre locuitorii cartierului drept "casa calaului". Pana nu demult, aici a locuit un sangeros tortionar comunist, colonelul A.C. Ce anume, ce forte dincolo de intelegerea noastra il recheama din infern pe calau, din cand in cand, acasa, in masina lui fantomatica? Greu de spus. Potrivit afirmatiilor lui Marcel Apostolesei, aparitiile acestei fantome sinistre sunt destul de rare, dar au o anumita periodicitate, al carei secret il detine numai prietenul meu.
Harta fantomelor
Marcel conduce un mic grup de amatori de senzatii tari care cerceteaza fenomene paranormale ce pot fi observate pe strazile nocturne ale Capitalei.
- Ne intereseaza, in special, strazile. De lucrurile neobisnuite care se intampla in case, in subsoluri, prin podurile caselor se ocupa alte grupuri. "Parohia" noastra sunt strazile Bucurestiului dupa miezul noptii.
In decurs de aproape doi ani, Marcel si prietenii lui, doi studenti politehnisti, un fizician, un sofer de taxi si chiar un sergent de politie, inregistreaza scrupulos, verifica si analizeaza fenomene sonore si optice misterioase, care au fost semnalate de zeci de martori.
- Evident, multe lucruri, la verificare, se dovedesc a fi simple zvonuri sau niste minciuni banale, se destainuie Marcel. De exemplu, cuiva care se intorcea de la o sprituiala serioasa i s-a parut ceva straniu si ciudat: a doua zi prin cartier incep sa se amplifice fel de fel de zvonuri. De regula, noi inregistram in fisierul nostru numai acele fenomene paranormale care au fost fixate, observate personal de membrii grupului, de cel putin doua ori in acelasi loc.
Am continuat discutia noastra in garsoniera tanarului arhitect, situata in Piata Amzei, la o ceasca de cafea turceasca, dupa ce ne-am incalzit cu o dusca zdravana de palinca. Marcel a desfasurat pe masa o harta obisnuita a Bucurestiului, pe care, cu cativa ani in urma, puteai sa o cumperi de la orice chiosc de ziare. Numai ca aceasta harta este acoperita cu tot felul de semne si cifre.
- In fata ta se afla o schema a aparitiilor unor fenomene sonore si optice a caror natura nu am reusit sa o explicam rational. Forma semnului arata modul de manifestare a fenomenului semnalat, iar cifra alaturata vorbeste despre frecventa si durata "vizitelor" nocturne.
- Aceasta, de pilda, ce arata? il intreb, indicandu-i la intamplare o cruciulita cu cerculete, situata undeva langa Piata Matache.
Pret de cateva clipe, Marcel se concentreaza asupra locului aratat.
- Da, aici este vorba de o uriasa umbra neagra. Este un musafir destul de rar. Locul aparitiei fantomei este situat in strada Stefan Furtuna, in curtea interioara a trei blocuri vechi, semanand mai mult cu un put de piatra. Imagineaza-ti o silueta imensa a unui barbat cu palarie, ce se proiecteaza perfect pe calcanul unui bloc. Umbra nemiscata poate fi vazuta numai in noptile inabusitoare de vara, pana la trei noaptea: este o priveliste lugubra, dar "umbra" este inofensiva.
- Aici, de exemplu, stii ce este? Marcel muta degetul aratator spre intersectia strazilor Berzei cu Stirbei Voda. In acest loc pot fi vazute niste pisicute tare nostime. Ele traverseaza strada, iesind dintr-un perete absolut orb al unei case si intrand intr-un alt perete, fara nici o fereastra sau vreo crapatura a altei case. La inceput, te umfla rasul. Dar daca te gasesti, intamplator, in drumul lor intr-o noapte cu luna plina, poti s-o iei razna.
Potrivit afirmatiilor lui Marcel, toate fenomenele paranormale nocturne intalnite in Bucuresti pot fi impartite in patru mari grupe. Prima: aici intra doar sunete si zgomote neobisnuite. Aceste fenomene acustice sunt cele mai inofensive pentru om. In cele de-a doua si a treia, intra fantomele mobile si fixe, dar silentioase. Intalnirea cu asemenea fenomene nu reprezinta un pericol deosebit pentru un trecator nocturn. Cel mult, acesta poate lesina de spaima. Cele mai periculoase par a fi fantomele ce emit sunete, din cea de-a patra categorie.
- Sunt convins, continua Marcel, ca unele dintre aceste fenomene sunt periculoase pentru om. Cred ca este vorba de o manifestare a unei lumi total necunoscute si ostile omului, iar intalnirea intamplatoare cu aceste forte, care in timpul noptii ies la iveala, trebuie sa fie evitata. In ultima vreme, banuiala mea, ca cel putin o parte a disparitiilor misterioase a unor persoane se datoreaza acestor monstri necunoscuti, a devenit aproape o certitudine.
Pe harta Bucurestiului, fenomenele paranormale sunt distribuite neuniform. Cele mai dese cazuri se intalnesc in cartierele situate la est de Piata Romana, in special pe stradutele care traverseaza strazile Dacia si Eminescu; destul de rar se semnaleaza asemenea aparitii pe Calea Mosilor si in Piata Unirii; foarte putine cazuri au fost observate in cartierele rezidentiale din Cotroceni si spre Arcul de Triumf. Locuitorii noilor cartiere sunt aproape cu desavarsire scutiti de intalnirile cu aceste fenomene bizare.
- Nu cred ca trebuie sa ne lansam in explicatii care de care mai fanteziste si pseudostiintifice ale unor asemenea fenomene, afirma Marcel Apostolesei, refuzand politicos rugamintile mele de a explica, intr-un fel, natura acestor aparitii care se manifesta sub clar de luna, in Bucurestiul nostru iubit. Dupa parerea mea, este greseala cea mai raspandita a multor specialisti care studiaza diferite fenomene paranormale. Cred ca trebuie sa acumulam un material statistic suficient, sa efectuam o serie de experiente relevante, si numai dupa aceea, sper ca ne vom putea apropia de eventualele concluzii. Pana atunci, raspunsul clar si lamuritor privind aceste fenomene misterioase nu exista.
Vadim Galche
Misterul de pe Strada Parfumului
In vremea lui Ceausescu, pe strada Parfumului nr. 20, intr-o casa modesta, cu o curte mica, in care latra intruna un caine slab si nefericit, o casa neingrijita, cu tencuiala cazuta, lasand sa se intrevada caramida veche, trandafiriu-galbuie, o casa cu fatada vopsita in verde spalacit, cu ferestrele zabrelite de teama tiganilor din zona, locuia o pereche ciudata. O femeie vesnic indoliata si un barbat mereu ocupat cu repararea unei motociclete cu atas, clasicul "Zundap", ramasa, probabil, ca amintire de pe urma vreunui Hans ce trecuse, prizonier, pe undeva pe-aici, venind, cu vehicul cu tot, de pe frontul sovietic... N-am stiut niciodata cum ii cheama. Se fereau de toata lumea - se fereau si de mine. Li se parea probabil ciudat ca ma interesam de soarta cainelui lor, vesnic legat si, mai presus de orice, ii nelinistea faptul ca ma interesa casa. Femeia in doliu era incredintata de faptul ca asasinii surorii ei o urmaresc fara incetare. Biata femeie murise intr-un groaznic accident de masina, petrecut pe soseaua Bucuresti-Snagov. Un bolid negru spulberase, pur si simplu, viata celei ce traversa, pasnica, soseaua, purtand o sacosa cu rosii proaspete. Asasinii pareau sa fie persoane sus-puse. Din cand in cand, niste civili o vizitau pe sora femeii moarte, sfatuind-o sa nu sufle o vorba, ca altfel va avea si ea acelasi sfarsit.
Era, desigur, un mare gest de incredere al femeii in doliu, care-mi spunea toate astea in fata casei cu numarul 20, terorizata de microfoanele pe care le-ar putea avea inauntru. Si o mai teroriza ceva: o fantoma care bantuia, aproape noapte de noapte, prin pod, fasaind hartii...
Prin anii 30 - 40, in casa de pe Parfumului 20, traise un poet: Ilarie Voronca. El era, desigur, proprietarul foilor ce "fosneau noapte de noapte" in podul pustiu. Numai ca Ilarie Voronca nu murise in casa din Strada Parfumului, ci, asa cum ne incredinteaza George Calinescu, "...la Paris, unde s-a sinucis in zorii zilei de 5 aprilie 1948...".
Britanicii stiu ei ce stiu, Scotia are 2000 de castele, si toate - ori aproape toate - sunt bantuite de stafii - adica de spiritul celor ce au locuit intre acele ziduri, s-au plimbat prin poienile si padurile ce imprejmuiesc si azi castelele, au iubit, au plans, au suferit, au fost bolnavi si au murit striviti de pietrele ce alcatuiesc acele ziduri... Asa ca, desigur, femeia avea, si ea, dreptatea ei. Dupa moarte, autorul "Micului manual de fericire perfecta", dar si al volumului "Plante si animale" (ilustrat de insusi Brancusi), Edy Mercus - adica Ilarie Voronca, se va fi intors de multe ori pe locurile unde a fost fericit alaturi de iubita lui sotie, Colomba, in Bucurestiul pitoresc, rafinat, tandru si crud al tineretii lui, ocrotite de prietenia - pe-atunci a tanarului Geo Bogza.
Acum, cand perechea ciudata a disparut, cand imobilul de la nr. 20 - lipsit, si azi, de "placa memoriala" - va fi, se pare, refacut de niste oameni cu bani care au luat tot "coltul" strazii intru "valorificare", spiritul lui Edy Mercus va fi ratacind si mai nelinistit pe strada tineretii lui. Noaptea mai ales, in podul casei lui, cauta vreun vers uitat.