Magie populara
La 30 noiembrie, cu 21 de zile inaintea solstitiului de iarna, crestinatatea il sarbatoreste pe Sfantul Andrei, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Cristos, care i-au purtat cuvantul si legea si pe pamanturile din nordul Dunarii. Peste tot pe unde trecea, oamenii se converteau si-l urmau, uimiti de puterea duhovniceasca si de darul tamaduirii cu care fusese inzestrat. Prins si martirizat, asemeni Invatatorului sau, le-a cerut calailor sa nu-l rastigneasca pe-o cruce, la fel cu cea a Mantuitorului, pentru ca nu este vrednic de ea, ci sa-l tintuiasca in piroane cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, care i-a purtat numele in eternitate.
Nunta lupilor
La romanii ortodocsi, sarbatoarea de Sfantul Andrei s-a suprapus (asa cum s-a-ntamplat cu aproape toti sfintii din calendar) peste o straveche sarbatoare pagana foarte puternica: Andrelusa, sau Ziua Lupilor.
Vechea religie pagana avea la 30 noiembrie o sarbatoare foarte puternica, inchinata lupului, lupilor si divinatiei, in vederea aflarii ursitului sau ursitei. Dupa crestinare, numele sfantului a fost preluat, atribuindu-i-se diminutivul de Andrelusa si pus patron peste cele mai inteligente si mai temute salbaticiuni din padurile noastre: lupii. Pentru imblanzirea si induplecarea lor, de Sfantul Andrei erau interzise toate felurile de munci, dar mai ales carausia, scoaterea animalelor la lucru.
Perioada cuprinsa intre 30 noiembrie si 30 decembrie este si rastimpul in care lupii se imperecheaza si umbla in haite conduse de o capetenie, un animal mai batran, numit si Pastor, investit cu puteri supranaturale. Pastorul lupilor cunoaste faptele si gandurile oamenilor si are asupra lor drept de viata si de moarte.
Asa se face ca pe unii ii iarta, iar pe altii nu. Haita primeste ordine precise, pe care le indeplineste intocmai. Totusi, pare-se, in perioada imperecherii, lupii sunt foarte blanzi; la fel de blanzi ca mieii. Exista marturii despre intamplari ce se constituie in adevarate miracole.
O intamplare de iarna
In urma cu vreo douazeci de ani, un copil din satul Barsana, din Maramures, Ion, a fost eroul unui asemenea intamplari minunate. Parintii lui aveau peste o suta de oi, pe care, iarna-vara, le tineau afara din sat, unde aveau o casuta si multe clai de fan. Oile stateau in staul, pazite de caini, iar copilul ii tinea deseori de urat parintelui sau. Era in Postul Craciunului. Intr-o zi insorita, tatal a coborat pana acasa, lasandu-l pe baiat singur. Urma sa se intoarca inainte de caderea serii. De la un timp, copilul incepu sa se plictiseasca si se gandi ca ar fi bine sa se urce pe o claie, sa vada lumea de sus. Cat cuprindea cu ochii, era numai o mare alba de diamante stralucitoare. Privind asa, in zare, vazu deodata o haita de caini care venea in directia lui, spulberand zapada si latrand subtirel. Se apropiau cu repeziciune, jucandu-se, muscandu-se cu tandrete de urechi. In fata, conducatorul, mare, sur si puternic, parea un adevarat rege. Dar toti erau suri! In momentul acela, baiatul a inteles, cu groaza in suflet, ca in haita aceea nu erau caini, ci lupi, si parul i s-a ridicat in varful capului, gata-gata sa-i arunce caciula de miel. S-a lasat moale, tinandu-se cu amandoua mainile de parul claii, si a inchis ochii, asteptandu-si moartea. Haita de vreo cincizeci de lupi a trecut pe de o parte si alta a claii, cu aceleasi schelalaieli dragastoase, pasind ca orbii pe langa staulul oilor si pe langa copilul suit pe claie, ametiti cu totul de bucuria dansului nuptial. Cand haita s-a-ndepartat, baiatul si-a ridicat capul incetisor. Oile si cainii pareau stane de piatra. Nu scosesera absolut nici un sunet la trecerea lupilor. Si mintenas dupa aceea, isi facu aparitia tatal. Auzind ce s-a intamplat, deschise poarta staulului si imediat se porni cu oile spre sat. "Noa, de-amu inainte, om duce fanu la oi, n-om aduce oile la fan", a zis. Minunea petrecuta avea insa o explicatie: mama baiatului tinea toate sarbatorile de peste an, facand tot ce se cerea prin traditie, adica toate practicile mostenite de la mama si buna ei. Lega gura lupilor, la fiecare sarbatoare de Andrelusa, pentru ca acestia sa n-aiba putere sa-i atace animalele sau pe membrii familiei. Lega foarfecele, pieptenele, hrebdinca (pieptene cu mai multe randuri de dinti folosit la extragerea fuiorului si a parului din lana), zicand: "Io nu leg pieptenele, foarfecele, hrebdinca, io leg gura lupilor, ca sa nu poata straca oile, marhale si oamenii din familia mea". Din cauza asta, pe ea n-o latrau si n-o muscau nici cainii, si imblanzea serpii, jucandu-se cu ei fara nici o teama.
Ursitul de langa fantana
Sub semnul lupilor si al nuntii lor sta si cea de-a doua mare practica magica de ghicire a ursitului sau ursitei, pentru ca dupa Sf. Ion, incep caslegile si este dezlegare pentru nunti. Revelatia ursitului se face prin vis. Mai intai se tine post negru, pana la rasaritul stelelor, cand se mananca o turta (pogace) framantata cu sare. Visele, de obicei foarte frumoase si coerente, dau indicii clare, despre intreaga viata, asa cum se va putea constata din relatarile ce urmeaza.
"Am tanut si eu, odata, Andrelusa. Am ajunat ziua tata, n-am baut nici apa, decat sara, dupa ce o rasarit stelele. Pogacea (turta) o fost mnicuta. O zas mama s-o fac in palma; in palma stanga. Am pus un picurut de farina, un pic de slatina (sare), si am scuipat acolo. Ase o zas sa fac. Am copt-o pa spori (soba) s-am mancat-o jumatate. Ceielalta jumatate am pus-o intr-o camesa de-a tatii, sub perina. Ca trebe sa fie o haina barbateasca. Pogacea am mancat-o pe taietori (butucul pe care se crapa lemnele) cu fata cata rasarit, pieptanandu-ma. Mi-am impartit parul cu carare pa mijloc, din fata pana-n spate, in ceafa. Paru din partea stanga l-am pieptanat pa piept si paru din dreapta pa spate. Si m-am culcat despletita, cu fata cata perete. Si am visat un rau, atata de limpede! Apa era mica si sa videu pietrucale, albe si sure si rosuca, atata era de mandra si limpede apa. Apoi m-am dus acasa si avem o fantana. S-o vinit un fecior de la noi din sat, Gheorghea lu Indries - era in capu gol -, si-o cerut apa. Io am scos apa cu galeata si aveam un pahar de baut albastru pa dinafara si alb pa din lontru. Am luat apa cu paharu si am facut un pas cata el, s-am zas: "Hai si be apa!". El o zas: "Hai si-mi ada tu!". Atunci m-am oprit s-am zas: "Nu ma duc!". Si din spatele lu Gheorghe o zinit alt baiat strain, necunoscut, da oarecum intr-o parte, ca nu-i videam fata. Era imbracat de sarbatori: cu gatii albe, cu camesa mandra alba, cojoc, si cu o cusma rotata, neagra pa cap. S-o zas: "Mie nu-mi dai sa beu un pic de apa?". "Ba da!". Si i-am intins paharu s-o baut. S-am plecat, unu intr-o parte si unu in alta, si tat nu l-am vazut la obraz. Era ase, mai micut de statura. Si m-am trezat si nu mai stiu ce-o fost. Asta s-o intamplat la Andrelusa. Si in primavara, am arat cu frate-mneu, cu Vasalie, la un consatean, cu caii nostri. Frate-meu s-o dus dupa samanta. Io am stat langa cai; le-am dat sa manance. Si ce sa vezi! Langa locu unde aram l-am vazut pe fecioru acela din vis. Asa, mai mic de statura, punea cartofi cu mama lui. Si atunci, el a lasat-o pa ma-sa, s-o zinit, s-o stat pa sac langa mine s-am povestit. De-acolo inainte, o tat vinit pe la noi. O umblat doi ani de zale si pe-al treilea ne-am luat. Da vezi, numa amu stiu de ce nu l-am vazut la obraz. Tata viata o fost ascuns. O fost smecher. Numa pantru el o trait. Nici la coconi nu le-o adus in veci, nimic."
In Maramures, Andrelusa se tine si azi. Televizorul, prezent peste tot, nu-i abate pe oameni de la traditie. Datinile sunt, uneori, cu un pas inaintea stiintei. Visele programate, un domeniu de varf al psihologiei, se practica pe Mara si Iza de mii de ani.