Bucatarie provensala

Redactia
Salata cu pui si cartofi.


Ingrediente (pentru 4 persoane): 1 pui fiert (cca 800 g), 225 g cartofi fierti in coaja, 2 castraveti murati, 215 g ciuperci din conserva (bine scurse), 2 lingurite sos Worchester, 150 ml maioneza, sare, piper negru macinat, 9 masline negre fara samburi, taiate in doua, 3-4 oua fierte tari, taiate felii, patrunjel verde pentru garnisit.
Mod de preparare:

Se indeparteaza pielita de pe puiul fiert, se desface carnea de pe oase si se taie fasii subtiri si scurte.
Cartofii curatati de coaja se taie felii de aceleasi dimensiuni.
Castravetii la fel.
Se amesteca intr-un castron puiul, cartofii, castravetii si ciupercile scurse, avand grija sa nu se sfarme cartofii.
Se incorporeaza sosul Worchester in maioneza, se amesteca cu puiul si legumele, se sareaza si se pipereaza.
Se aranjeaza salata pe un platou putin mai adanc, se garniseste cu feliile de ou, jumatatile de maslina si frunzulitele de patrunjel verde si se tine la rece pana cand va fi servita.

Quiche cu peste

Ingrediente (pentru 4 persoane):
aluat fraged (diametrul: 20 cm) copt pe jumatate, 1 albus de ou, cateva fire de patrunjel pentru garnisit.
Pentru umplutura: 500 g fileuri de peste afumat, 4 linguri ulei de masline, 1/2 lingurita chimen macinat, 1/4 lingurita praf de curry, 1 ceapa verde tocata marunt, 3 galbenusuri, 150 ml frisca nebatuta (smantana), sare, piper negru macinat, 1 varf de cutit piper de Cayenne.
Mod de preparare:

Se-ncinge cuptorul la 200gr.. Se bate usor albusul si se unge cu el aluatul fraged copt pe jumatate (aluatul ramane in forma).
Pentru umplutura: se incinge uleiul - la foc potrivit - intr-o tigaie mai mare, impreuna cu chimenul si praful de curry. Se adauga ceapa, se dunstuieste, pana ce se inmoaie, si pe urma fileul de peste taiat cubulete. Se lasa sa fiarba incet 1-2 minute, dupa care se scot cu lingura pentru spuma si se intind peste aluatul din forma.
Intr-un castron, se bat bine cu furculita galbenusurile si frisca sau smantana subtire, se condimenteaza cu sare, piper negru si piper de Cayenne si se toarna peste umplutura. Se da tarta 25-30 de minute la cuptor, se garniseste cu patrunjel verde si se serveste imediat.

Cotlete de vita (vitel)
cu sos Nicoise


Ingrediente (pentru 4 persoane): 4 cotlete, sare, piper negru macinat, faina, ulei pentru prajit, 24 de masline negre fara samburi, 4 linguri busuioc proaspat tocat. Pentru sos: 2 linguri ulei de masline, 1 ceapa verde tocata marunt, 4 catei de usturoi pisati, 800 g rosii decojite din conserva (cu zeama cu tot), 2 linguri bulion, 6 frunzulite de busuioc sau salvie tocata marunt, sare, piper negru macinat.
Mod de preparare:

Se-ncinge uleiul intr-o cratita si se prajesc in el - circa 10 minute - ceapa si usturoiul, pana ce devin sticloase.
Se adauga rosiile taiate bucati (impreuna cu zeama), bulionul, busuiocul sau salvia si se gusta de sare si piper. Se lasa sa dea in clocot, se face focul mai mic si se fierb incet, aproximativ o ora, fara capac, amestecand din timp in timp, pana ce scade sosul la circa 600 ml.
Cam cu 5 minute inainte sa fie gata, se prajeste carnea. Se da prin faina amestecata cu sare si piper si se prajeste, aproximativ 5 minute, in uleiul incins, intorcand-o o data ca sa se rumeneasca frumos.
Se toarna sosul peste cotlete si se lasa sa fiarba incet, cu capac, circa 15 minute, pana ce se patrund bine.
Se aseaza pe un platou incins, se garnisesc cu masline si busuioc tocat si se servesc fierbinti.



Dulciuri

Tort Esterel

Ingrediente (pentru 6 persoane): 1 lingura drojdie uscata, 150 g unt topit, grasime si faina pentru forma, 4 oua, 225 g zahar, 225 g faina, 1 priza sare, 8 linguri gem de portocale sau caise, 250 g ciocolata amaruie taiata bucatele, 1 lingura lichior de portocale sau caise. Pentru sirop: 100 g zahar, 3 linguri lichior.
Mod de preparare:

Se-ncinge cuptorul la 200gr.. Se pun intr-un bol 4 linguri cu apa calduta, se presara drojdia, se acopera si se lasa sa stea 6 minute la cald, dupa care se amesteca cu o lingura ca sa se dizolve.
Se unge o forma de savarina (diametrul: 20 cm) si se infaineaza.
Se freaca spuma ouale cu zaharul, se adauga faina, sarea, untul si drojdia, se amesteca bine, se toarna aluatul in forma si se coace 10 minute in cuptorul incins.
Se reduce temperatura la 180gr. si se mai da 25 de minute la cuptor sa se rumeneasca, dupa care se rastoarna pe un grilaj si se lasa sa se raceasca.
Intre timp, se topeste zaharul - la foc mic - in 250 ml apa si apoi se fierbe (circa 10 minute) pana ce se ingroasa ca un sirop. Se ia de pe foc, se lasa sa se raceasca si se incorporeaza lichiorul.
Se taie tortul in doua (pe lat), se imbiba ambele jumatati cu sirop (punandu-se 6 linguri deoparte), se ung cu gem si se aseaza, din nou, una peste alta.
Se topeste ciocolata pe baie de apa, se amesteca cu restul de sirop (6 linguri) si de lichior si se unge tortul cu glazura astfel preparata.