"Daca aceasta lovitura imobiliara va functiona, atunci avem de-a face cu cea mai incredibila escrocherie care s-a petrecut vreodata in Europa. O escrocherie echivalenta cu o tradare de tara."
Dupa ce guvernul Tariceanu a retrocedat opt sute de mii de hectare de padure (fostele composesorate) catre entitati juridice care nu le-au avut niciodata in posesie, dupa ce a fost cat pe ce sa le cedeze maghiarilor mostenirea Gojdu, de o valoare enorma, iata ca acum, datorita incompetentei sau coruptiei sale, guvernul Romaniei este pe cale sa piarda sute de cladiri din centrele istorice ale oraselor din Transilvania. Nu este vorba numai despre o valoare imobiliara colosala, estimata la circa 20 de miliarde de euro, ci de mult mai mult: de o valoare simbolica fundamentala, caci pierderea acestor cladiri anuleaza, de fapt, Marea Unire de la 1918. De ce? Pentru ca aceste cladiri revendicate acum de diverse institutii maghiare au fost preluate de catre statul roman, dupa 1918, de la statul austro-ungar. Ele nu au apartinut niciodata unor particulari. Ne aflam in fata unei situatii incredibile: statul roman, prin institutiile sale - guvern, justitie, parlament - pare incapabil sa-si apere interesele. Cedarile succesive fata de revendicarile Udmr, din teama de a parea ne-europeni, nepasarea fata de istoria Romaniei si a patrimoniului sau, incompetenta cumplita a celor care ar trebui sa apere statul roman in fata pradatorilor de tot felul, toate acestea explica situatia critica in care ne aflam acum. Deputatul si juristul Aurelian Pavelescu este unul dintre putinii politicieni care au sesizat pericolul: posibilitatea ca Romania sa piarda inima patrimoniala, culturala si teritoriala a Ardealului.
"Miza acestei batalii este identitatea nationala"
- Domnule Pavelescu, care este adevarata miza a retrocedarilor cladirilor de patrimoniu din centrele oraselor din Ardeal?
- Foarte pe scurt, avem de-a face cu anumite structuri unguresti care pretind faptul ca numeroase cladiri de patrimoniu din centrele marilor orase ardelene le-ar apartine. Vorbim aici nu numai despre Cluj, unde sunt revendicate in jur de o suta de cladiri istorice, dar si despre alte orase ca Targu-Mures, Oradea, Sibiu, Satu Mare. Este vorba despre scoli, gradinite, colegii, cladiri ale unor institutii publice, toate aflate in centrele istorice ale oraselor, toate avand o valoare materiala, simbolica si patrimoniala exceptionala. In fapt, sunt revendicate centrele istorice ale acestor orase. Este o situatie unica in Europa, nicaieri nu s-a mai pomenit asa ceva, ca statul sa nu fie in stare sa-si apere bunurile. Daca valoarea in bani a acestor bunuri este enorma, de ordinul a zeci de miliarde de euro, valoarea simbolica, culturala si de patrimoniu a acestor bunuri imobiliare este inestimabila si vizeaza identitatea nationala. Aceasta este de fapt miza acestei batalii.
- Cine revendica aceste cladiri?
- In principiu, o parte dintre cladiri sunt revendicate de catre Biserica romano-catolica, cea care se pretinde a fi succesoarea unei organizatii medievale. Aceasta organizatie se numea Statusul romano-catolic. Alte revendicari le fac anumite ordine calugaresti ce fusesera aduse in Transilvania in perioada medievala de catre statul imperial, cu misiunea de a educa religios pe maghiarii din Transilvania, dar si cu aceea de a maghiariza populatia romaneasca. Mai sunt si alte organizatii care revendica cladiri si terenuri, paduri si alte bunuri, dar cele pe care le-am pomenit sunt cele mai importante. Oricum s-ar numi insa aceste organizatii, toate sunt legate, fie de Biserica romano-catolica, fie sunt entitati de limba maghiara. Este important de precizat ca exista toate dovezile necesare pentru a arata ca proprietatile revendicate nu au apartinut niciodata, nici Bisericii romano-catolice, nici Statusului romano-catolic, nici vreunor ordine calugaresti. In cel mai bun caz, aceste entitati religioase au fost administratorii acelor bunuri care apartineau in fapt statului austro-ungar, coroanei. Acest lucru este dovedit fara dubiu de documente. Din proprietatea statului austro-ungar, ele au trecut in proprietatea statului roman, ca urmare a Marii Uniri de la 1918. Biserica romano-catolica si ceilalti care revendica aceste bunuri, revendica de fapt ceva ce nu le-a apartinut niciodata. Este exact aceeasi situatie ca in cazul retrocedarilor de paduri in Transilvania. Posesia asupra unui bun nu este acelasi lucru cu proprietatea asupra acelui bun. Cu toate acestea, statul roman a retrocedat paduri aflate in aceasta situatie. Pe acelasi principiu se incearca acum o noua lovitura, de o mie de ori mai importanta. Usurinta cu care statul roman a cedat ceea ce-i apartinea de drept ii face pe unii sa creada ca ar putea proceda din nou in acelasi fel, avand castig de cauza. Nu m-as mira sa reuseasca.
"Asistam la o pozitionare clar anti-romaneasca din partea
Bisericii romano-catolice"
- Pe ce se bazeaza Biserica romano-catolica, ca succesor al Statusului romano-catolic, in actiunea ei de revendicare a acestor bunuri?
- In primul rand, pe acreditarea ideii false ca Statusul romano-catolic ar fi avut proprietati in Transilvania. Acest lucru nu este adevarat. Statusul nu a fost niciodata proprietar al acestor cladiri. Nici macar statul austro-ungar nu le-a recunoscut dreptul de a fi mai mult decat un administrator al acestor cladiri, un administrator subordonat ministerului culturii al acelor timpuri. Statusul romano-catolic a fost deci o organizatie care a avut insarcinari administrative. El a incercat de mai multe ori sa revendice aceste bunuri ca fiind ale sale, si in timpul imperiului, si dupa 1918, dupa ce imobilele intrasera in proprietatea statului roman. Nu a reusit niciodata. Ba mai mult decat atat, in perioada interbelica a avut loc un proces la Cluj, in care s-a dovedit faptul ca organizatia sus-numita s-a folosit de falsuri si de inselatorii in incercarea de a pune mana pe aceste proprietati. Exista o hotarare definitiva si perfect valabila a acestei Curti de la Cluj, prin care se arata nu numai ca Statusul nu are nici un fel de drept de proprietate asupra patrimoniului, dar si ca aceasta organizatie nu a avut niciodata personalitate juridica. Spus direct, aceasta organizatie este un fel de fantoma medievala, pe care acum Biserica romano-catolica incearca s-o readuca la viata, in speranta ca ceea ce nu a obtinut timp de sute de ani, nici de la statul austro-ungar, nici de la Budapesta, nici de la autoritatile romanesti ale perioadei interbelice, va obtine acum. Numai ca si acum, ca si atunci, ei incearca sa se foloseasca de documente false, de subterfugii, de o identitate falsa, pentru a intra in posesia a ceea ce nu le-a apartinut niciodata. Ceea ce este de remarcat in toata aceasta poveste incredibila este implicarea Bisericii romano-catolice care, stiind foarte bine adevarul despre aceasta organizatie medievala, se pretinde acum succesoare a acesteia, incercand prin aceleasi metode incorecte sa puna mana, la randul sau, pe cladirile istorice ale Transilvaniei. Biserica romano-catolica isi asuma astfel riscul urias de a se autodiscredita in ochii opiniei publice romanesti si nu numai, participand la o incercare de insusire frauduloasa a acestui patrimoniu. Este o pozitie nu numai incorecta, dar si anti-romaneasca, este un act fara precedent, dar explicabil cumva, daca ne gandim la declaratia recenta a unui inalt prelat romano-catolic de la Bucuresti, care a afirmat public ca la 1918 "imperiul roman a ocupat Transilvania". Asistam la o pozitionare clara anti-romaneasca din partea Bisericii romano-catolice.
"Romania a platit Ungariei despagubiri uriase pentru aceste cladiri"
- Ce legatura exista intre Biserica oficiala romano-catolica si aceasta organizatie "fantoma" a Statusului?
- In momentul de fata, una de conjunctura, cu scopul de a revendica in propriul interes patrimoniul de miliarde de euro al cladirilor istorice din Ardeal. Dar actele dovedesc contrariul. Bunurile revendicate nu au apartinut niciodata, nici Bisericii romano-catolice, nici Statusului romano-catolic. Vaticanul nu avea drept de proprietate asupra lor. Chiar si bisericile apartineau statului. La fel, ordinele calugaresti, care acum revendica imobile, pe atunci erau platite de stat pentru a face educatie si functionau in cladiri ale statului. Nici Statusul, nici ordinele calugaresti, nu au avut personalitate juridica, ba mai mult, dupa 1867, ele functioneaza in subordinea ministerului culturii imperial. Ele au incercat si atunci sa intre in proprietatea acestor cladiri, dar autoritatile imperiale au demonstrat fara dubiu ca totul fusese ridicat din fonduri publice. Dupa Trianon, cladirile intrate in posesia statului roman succesor sunt din nou revendicate de catre Statusul romano-catolic, devenit intre timp o organizatie profund anti-romaneasca. Din nou fara succes. Mai ales ca Romania fusese obligata sa plateasca Ungariei despagubiri uriase, tocmai pentru aceste cladiri care fusesera construite din bani publici. Romania a platit aceste despagubiri. Deci, acest patrimoniu urias care este revendicat, a fost platit o data Ungariei, dupa Trianon. Exista toate documentele care dovedesc acest lucru. Nici un alt stat succesor al Imperiului Habsburgic nu a mai platit despagubiri. Numai Romania. Astfel ca s-a ajuns ca in anii `30, sa se constituie o comisie guvernamentala care a analizat toate datele acestei probleme, si pe baza raportului acestei comisii, justitia a emis acea hotarare de la Cluj, prin care se demonstreaza ca toate pretentiile Statusului romano-catolic sunt nule. Ba mai mult, se dovedeste ca acesta a incercat prin falsificarea unor documente de proprietate sa induca in eroare statul: au falsificat carti funciare, acte oficiale ale fostului imperiu, traduceri false si altele. Ce legatura este intre Biserica romano-catolica actuala si aceasta organizatie laica acuzata de falsuri in acte publice in anii `30? Ei bine, atentie, s-a petrecut un lucru inimaginabil! In 2001, printr-o decizie a judecatoriei din Miercurea Ciuc, episcopia romano-catolica din Alba-Iulia este recunoscuta de catre justitie drept succesoarea acestei organizatii laice numite Statusul romano-catolic, in ciuda tuturor hotararilor judecatoresti interbelice ramase definitive. Intr-o zi de 1 august, cand justitia tocmai intra in vacanta, pentru ca nimeni sa nu mai poata face nimic in termenul legal de 15 zile, o instanta anonima din tara comite aceasta enorma eroare. In baza acestei hotarari judecatoresti, Biserica romano-catolica din Romania se identifica cu Statusul si deschide astfel poarta revendicarilor de cladiri din centrul Clujului si al altor orase transilvane.
"Suntem in fata unei incompetente crase, cu consecinte dezastruoase pentru statul roman, cu suspiciunea ca ar putea fi vorba si despre aranjamente de culise"
- Cum a fost posibil asa ceva? Cine ar trebui acum sa se sesizeze si sa repare aceasta eroare judiciara incredibila?
- A fost posibila o asemenea hotarare judecatoreasca, pentru ca Biserica romano-catolica a ascuns hotararile judecatoresti definitive din anii `30, concluziile comisiei de ancheta a guvernului de-atunci, ca si rechizitoriul facut de parchet impotriva Statusului romano-catolic, care dovedeau fara dubiu ca la mijloc nu era decat planul unei imense escrocherii, o inginerie financiara pe care organizatia o mai incercase si alta data. De asemenea, a fost posibila pentru ca reprezentantul statului roman, parat la Miercurea Ciuc de Biserica romano-catolica, habar nu avea despre ce era vorba, lasand la latitudinea instantei hotararea. Suntem in fata unei incompetente crase, cu consecinte dezastruoase pentru statul roman, cu suspiciunea ca ar putea fi vorba si despre aranjamente de culise. Cum altfel se explica faptul ca procesul a fost la Miercurea Ciuc? Cum se explica faptul ca o hotarare de o asemenea importanta capitala a fost strecurata pe usa din dos, in ziua in care se lua vacanta judecatoreasca? De ce actiunea a fost facuta la Miercurea Ciuc, si nu la Alba-Iulia sau la Bucuresti? Totul este extrem de suspect si extrem de grav, consecintele acestei situatii fiind incalculabile. Justitia romana se dovedeste inca o data permeabila oricaror influente, oricaror interese. Daca Csm nu ar fi atat de ocupat cu confruntarile cu Monica Macovei, poate ar avea timpul sa bage de seama ceea ce se petrece. Daca guvernul nu ar practica o asemenea politica inconstienta fata de problema retrocedarilor, nu am avea asemenea situatii care, la un alt nivel, constituie pur si simplu o tradare a interesului statului roman. Aici nu vorbim despre niste cladiri sau niste terenuri care au fost confiscate de comunisti de la niste familii cinstite de unguri. Vorbim despre insusirea frauduloasa a unui patrimoniu care nu a fost niciodata, nici al Bisericii romano-catolice, nici al vreunei organizatii de vreun fel. Daca aceasta lovitura imobiliara va functiona, atunci avem de-a face cu cea mai incredibila escrocherie care s-a petrecut vreodata in Europa. O escrocherie echivalenta cu o tradare de tara. Din nefericire, Biserica romano-catolica, asociindu-se la aceasta afacere murdara, se compromite iremediabil in ochii romanilor si ai lumii, ca si puterea politica, incapabila sa protejeze interesele nationale ale Romaniei.
- Ce se mai poate face acum?
- Opinia publica trebuie in primul rand sa afle ce se petrece, trebuie ca aceasta afacere murdara sa iasa la lumina. Societatea civila va sanctiona drastic conducerea Romaniei atunci cand isi va da seama de pretul acestei tradari a interesului national. La Cluj, orasul care pur si simplu isi pierde centrul istoric, se naste deja o miscare civila, sub forma unei asociatii din care fac parte intelectuali clujeni, oameni de cultura, juristi, artisti, care vor atrage atentia asupra acestei situatii fara precedent. Este o cauza nationala si, ca orice cauza dreapta, va naste un curent de opinie in intreaga societate romaneasca, pe care puterea politica, oricat ar fi de corupta sau de inconstienta, nu va putea sa-l ignore. Aceasta este solutia.