Constantin Beldie (1887-1954) s-a relevat ca un exceptional memorialist abia in ultimii ani, cand au putut fi in sfarsit publicate evocarile sale privind viata culturala (si nu numai) bucuresteana din prima jumatate a secolului trecut. Manuscrisul amintirilor lui scrise la inceputul anilor `50 a zacut in deceniile ceausiste prin edituri, tentativele de publicare izbindu-se mereu de cenzura. Tribulatii ale mostenitorilor au facut ca editarea sa intarzie pana in 2000, cand la Editura "Albatros" a aparut volumul Memorii (Caleidoscopul unei jumatati de veac in Bucuresti, 1900-1950), completat in 2005 cu editia exemplara a manuscrisului salvat de Dan Zamfirescu, Oameni vazuti de aproape. Fiindca mijloacele de informare asupra noilor aparitii editoriale sunt precare (nu avem un catalog periodic exhaustiv), am citit cu intarziere cea de-a doua parte a memoriilor lui Constantin Beldie si ma grabesc sa va impartasesc entuziasmul meu, in speranta ca veti mai gasi cartea in librarii sau direct la editura. Intai sa va spun pe scurt cine a fost Constantin Beldie, nume necunoscut marelui public de azi, fiindca intreaga lui activitate s-a desfasurat in "bucataria" unor reviste culturale, ca secretar de redactie, si in alte slujbe fara vizibilitate publica. Fiul cel mare al unui self-made-man bucurestean pagubos si idealist, nepot de tarani din Stroiesti-Arges, C. Beldie a primit o educatie ingrijita in copilarie, a invatat la scoli de elita - "Sava" si "Sincai", dar moartea prematura a mamei si saracirea tatalui ramas cu grija a cinci copii l-au obligat sa-si castige existenta inca din liceu. Anul de cotitura al destinului sau e 1908, cand se angajeaza ca secretar de redactie la "Noua revista romana" a lui C. Radulescu-Motru, caruia ii devine indispensabil prin spirit organizatoric, putere de munca, initiative benefice publicatiei si atragerea unor colaboratori de prestigiu. In paralel, isi continua studiile universitare, absolvind in 1912 Literele si Filosofia. Dupa primul razboi, il secondeaza pe magistrul si prietenul sau Radulescu-Motru la noua lui revista, infiintata in 1919, "Ideea europeana", unde va face gazetarie timp de peste un deceniu, lucrand in acelasi timp si ca profesor la diverse scoli, pana la pensionarea din 1947. In redactiile in care a lucrat, a avut prilejul sa cunoasca indeaproape toata floarea lumii intelectuale interbelice si, fiindca era un conviv simpatic si simpatizat pentru verva, cultura si talentul lui de povestitor, a avut relatii in diverse medii sociale, de sus pana jos. Printre personalitatile de care a fost apropiat se numara filosoful Mircea Florian (ii era cumnat), Emanoil Bucuta, Ion Minulescu, Nae Ionescu, Ion Barbu, Tudor Arghezi, Ion Vinea, Octav Onicescu, Tudor Vianu, Serban Cioculescu, H. Sanielevici si multi altii, portretizati in pagini memorialistice, carora anecdotele malitioase le dau o savoare speciala. Caci avea o limba ascutita acest barbat atragator, plin de haz si de vitalitate debordanta, care starnea printre femei pasiuni uneori mortale (se spune ca din dragoste pentru el s-ar fi sinucis la 34 de ani colega lui de redactie Cora Irineu, iar folclorul barfelor de epoca mai inregistra si alte victime). In sumbrii ani `50, si-a retrait scriind, fara ipocrizii si false pudori, vremurile cand se bucura impetuos de placerile vietii impletite cu acelea intelectuale. Scrisul se voia atat ca o marturie a adevarurilor sale, cat si o terapie in fata saraciei (isi vanduse pana si cartile mult iubite) si a perspectivei urate. Oamenii vazuti de aproape, din intimitate, cu ochi curios - necrutator - dar tocmai asta da sarea si piperul portretelor - sunt impartiti in volum pe categorii profesionale: universitari, medici, magistrati, scriitori, ziaristi s.c.l., pentru fiecare specie alegandu-se unul sau mai multe personaje reprezentative. Ca si alt mare memorialist roman, Petre Pandrea, cu care C. Beldie se inrudeste si temperamental, si in expresivitatea stilului, autorul nostru isi priveste semenii fara menajamente. Dar, spre deosebire de "mandarinul valah", mai patimas, el e incapabil de ura, nu e razbunator. Vrea doar sa spuna franc ce stie si ce crede despre cunoscutii lui mai vestiti. Unii ajunsi astazi pe socluri foarte inalte, si carora talentul de povestitor al lui Beldie le reda dimensiunea umana, le perfuzeaza sange viu in contururile pietrificate de idolatrie. In acest sens trebuie neaparat citite cele 50 de pagini despre Arghezi si cele 170 despre Nae Ionescu, impreuna cu intregul aparat de note ale editorului, ce nu lasa nimic nelamurit.