Sansa crestin-democratiei

Toma Roman
Aparitia UPSC (Uniunea Populara Social Crestina), partidul lui Ioan Talpes, atrage - inca o data - atentia asupra situatiei crestin-democratiei romanesti.

D-l Talpes a mai incercat, dupa caderea Psd de la putere, sa se inscrie in acest curent politic, momentan firav in Romania. Tratativele lui cu Pntcd-ul, concretizate si in aranjarea unei intrevederi a presedintelui acestuia, d-l Gheorghe Ciuhandu, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, au esuat, majoritatea liderilor taranisti reprosandu-i trecutul imediat. D-l Talpes nu s-a lasat insa si a recidivat pe terenul in cauza, construind Upsc-ul, cu care spera sa dea lovitura la viitoarele alegeri. Curentul crestin-democrat este, cum am scris mai sus, slab reprezentat, titularul lui "de drept", Pntcd-ul, zbatandu-se ani de zile in marja de eroare a sondajelor, cu un impact de 1-2%. Invizibilitatea Pntcd-ului a trezit apetitul pentru crestin-democratie a unor formatiuni diverse, in cautare (sau inventare) de identitati. Crestin-democratia este, dupa cum se stie, cel mai important curent din compunerea Partidului Popular, dominant in Europa unita. Racordarea oricarei grupari politice la aceasta formula internationala reprezinta un succes, o admitere in Ppe insemnand garantarea participarii la conducerea Ue, dar si sprijinul concret dat de formatiune. Din Romania, sunt inscrise in Ppe doua partide, Pntcd-ul si Udmr-ul, al treilea, Pd-ul, avand statutul de observator. Pd-ul va deveni, desigur, foarte curand, membru cu drepturi depline al Ppe, popularii europeni intelegand, in mod pragmatic, sa sustina partidele de impact electoral, chiar daca unele - cum este cazul Pd-ului - nu sunt foarte marcat de centru-dreapta. De altfel, Ppe-ul aduna partide nationale cu orientari diverse, de la liberalism la crestin-democratie.
Slabiciunea Pntcd-ului a facut atractiv "culoarul crestin-democrat". Au incercat sa se inscrie pe el, chiar si prin naparlire ideologica, partide ca Prm-ul, Pc-ul si, mai nou, Png-ul. Partidul d-lui Talpes calca pe o poteca deja batatorita. Problema este ca, dupa multele incercari de asumare a ei, crestin-democratia este perceputa derizoriu de un electorat derutat de miscarile caruselului politic romanesc. Este greu de crezut ca un electorat convins de intransigenta politica si morala a lui Corneliu Coposu, cel care a impus dupa caderea comunismului redresarea Pntcd-ului, va vota stangismul incoerent si xenofob al Prm-ului, primitivismul nationalist al Png-ului sau oportunismul clar al Pc-ului. Upsc-ul d-lui Talpes nu aduce, din aceasta perspectiva, nimic nou, vesmantul crestin-social al formatiunii fiind, mai degraba, o deghizare folositoare la eventuale negocieri cu partidele de impact ca Pd-ul sau Pnl-ul. D-l Talpes va trebui, mai intai, sa-si faca uitat trecutul nu tocmai onorabil pentru multi dintre adeptii convinsi ai democratiei crestine. Oricat de jos a ajuns, Pntcd-ul nu poate fi inmormantat de formatiuni ce isi asuma de circumstanta doctrina sa. Mai grav este ca, cel putin in acest moment, Pntcd-ul nu face nimic pentru a frana un proces ce risca sa-l duca la o previzibila sinucidere. Partidul lui Maniu si Mihalache, al "seniorului" Coposu, pare a se regasi intr-un imobilism autist, complet neproductiv, autoanihilant.
Nu are rost sa rememoram cauzele disparitiei Pntcd-ului din lista partidelor parlamentare. Generatia succesorilor lui Corneliu Coposu s-a dovedit, constient sau nu, interesat sau nu, catastrofala. Ambitii marunte, dar hipergonflate, proiecte sectare si strategii derizorii au dus partidul in starea actuala, l-au transformat in propria lui umbra. Pntcd-ul nu s-a aflat intr-o situatie asemanatoare nici macar atunci cand marii lui conducatori din perioada interbelica agonizau in inchisorile comuniste. Inca o ratare a alegerilor generale (care s-ar putea, totusi, tine inainte de termen) ii va fi fatala, lasand doctrina - consolidata de traditia istorica - pe seama cui vrea sa si-o asume. Si asta in situatia in care, repet, crestin-democratia este componenta majora a celui mai mare partid european: Partidul Popular. Din ce cauze, trebuie sa ne intrebam, se afla Pntcd-ul in starea de precolaps? Cum poate iesi din aceasta agonie, indepartand pradatorii ce abia asteapta sa-i sfasie cadavrul? Exista mai multe posibilitati de revenire, dar toate presupun o anume flexibilizare a structurilor inca existente, o anume deschidere spre "vehicule" dinamice ce-i pot asigura obligatoriul tratament revigorant, adica revenirea pe scena parlamentara a politicii romanesti. Calitatea de membru asociat al Ppe nu mai este deja suficienta pentru pastrarea unei imbufnate izolari. Pe de alta parte, chiar daca politica este "arta compromisului", nici orice asociere nu este o treapta spre reusita. In clipa de fata, cei mai multi dintre posibilii "aliati naturali" ai Pntcd-ului nu par interesati de o colaborare cu acesta. Recent, d-l Gheorghe Ciuhandu, presedintele partidului, a marturisit ca a avut mai multe discutii cu liderul Pnl, Calin Popescu-Tariceanu, toate terminate in "coada de peste". Pnl-ul aflat la guvernare este mult prea interesat de disputele sale interne, de disputele din alianta Da, pentru a medita serios la constituirea unui "pol al partidelor istorice". Si as adauga, aflat "pe cai mari", Pnl-ul nu vrea sa isi asume sarcina de a tracta dupa el in Parlament un partid care, in viziunea liderilor lui, nu mai exista.
D-l Ciuhandu are dreptate cand sustine ca Pnl-ul ar putea avea, la viitoarele alegeri, soarta Pntcd-ului din 2000. Dar nu... grija de soarta altuia trebuie sa-i preocupe pe "taranisti". Grupul disident din Pnl, condus de d-nii Stoica si Stolojan, a propus, dupa lansarea "Platformei" sale politice, o formula de federalizare a centrului-dreapta sub sigla Ppe. Pentru reformistii din Pnl, o asemenea regrupare este salvatoare, inclusiv pentru formula lor doctrinara. Pd si Pntcd, ca membre ale Ppe, ar putea realiza cu acesti reformisti o "federatie populara" in Romania, care sa castige viitoarele alegeri. Pntcd-ul ar avea, in momentul de fata, avantajul ca disidentii liberali nu au inca o organizatie constituita pe baza algoritmului, ar cere mult prea multe. Cu "reformistii", Pntcd-ul ar putea juca altfel decat cu Pd-ul, tentat si el de aventuri solitare pe scena.
Se poate replica, desigur, la o asemenea propunere, ca - in acest mod - Pntcd-ul se inhama la proiectatul "partid prezidential", structurat pentru asigurarea continuitatii lui Traian Basescu. Daca actiunea are sanse de a revigora un partid de traditie, impunandu-i reorganizarea absolut necesara, atunci merita. In politica, riscul este, uneori, absolut necesar.