Un bucovinean inzestrat cu harul lui Dumnezeu
In septembrie 2003, am ajuns in Italia, la Napoli, la mormantul lui Ieremia Valahul. Stiam ca el slujise la Manastirea Efrem cel Vechi, asa ca intai am batut la poarta acelui asezamant, sa-l caut pe marele meu consatean. (Suntem bucovineni amandoi.) Dar trecusera 450 de ani, asa ca sfantul pribeag nu se afla acolo; calatorise si dupa moarte, schimbase cripte si orase. L-am aflat, la urma, in acelasi oras, dar la o alta adresa: Manastirea capucinilor din Calea Vittorio Emmanuele. Am fost primit frumos. Un calugar cu barba alba ma prezenta celorlalti astfel: "Il signore e venuto dal paese del Beato Geremia!" ("Domnul a venit din tara (satul!) Fericitului Ieremia!". Asadar, nu eram un strain, nu eram numai "peregrinus", ci ma inrudeam spontan cu acesti oameni, ma stramutam din satul carpatic in satul mondial, si sfantul Ieremia imi deschidea usile. Mi-a fost prezentat fratele Agostino, roman absolvent de teologie la Napoli, parintele Augustin asadar; astepta sa fie hirotonit si spera sa slujeasca in tara, la Onesti.
*
L-am indragit demult pe Ieremia Valahul, sfantul protector al celor care au facut experienta emigratiei, cand eu insumi am fost ispitit de aceasta aventura.
Ieremia Valahul s-a nascut la Sasca, langa Baia - Suceava, la 1556, pe vremea lui Alexandru Lapusneanu, intr-o Moldova cu mari elanuri evlavioase, intr-o Moldova in care se construiau manastiri, iar voievozii dadeau subventii mari, lunare, pentru Muntele Athos. Lapusneanu insusi a ctitorit o manastire pe Athos, iar in final, voievodul s-a calugarit, sfarsind cu totul altfel decat in nuvela lui Negruzzi!
Ieremia Valahul a fost contemporan cu Despot Voda si cu Radu Mihnea, acel voievod-calugar care a facut stagii de isihie pe Athos.
*
Il chema de acasa Ioan Stoica si venea dintr-o familie cu cinci copii. Mama le citea copiilor zilnic din Biblie, asa cum si azi se mai cresc copiii in satele bucovinene. Intr-o sursa italiana, citesc despre "il dubbio sulla sua appartenenza al cattolicesimo", asadar: dubii cu privire la catolicismul sau. Oricum, optand arzator pentru modelul Sfantului Francisc din Assisi, Ieremia se simtea frate cu toti, frate cu un turc pe care a vrut sa-l converteasca la crestinism, frate cu un toscan care l-a lovit cu pumnul, frate cu fetita Caterini pe care a salvat-o. "Frate trup si sora apa, frate lup si sora piatra...", cum zicea Sf. Francisc (citam din memorie).
*
Hotararea sa emigreze a fost precoce si spectaculoasa. Cuvantul "migrare" a avut, intai, referinta ornitologica. Legenda spune ca Ioan-Ieremia privea toamna un stol de pasari care migrau dinspre Carpati spre Mediterana si a decis sa faca acelasi lucru. Alta legenda spune ca tanarul a avut o viziune a sortii sale. Se mai stie ca era fascinat de Roma. Caci amintirea Romei a inflacarat imaginarul romanilor dintotdeauna.
A pornit spre Roma pe jos. Avea 18 ani. A trecut prin Brasov, prin Alba Iulia. Soarta ii ajuta pe indrazneti. Junele moldav intra in slujba unui medic italian care ingrijise un principe transilvan si tocmai se intorcea in Italia. Ieremia are 20 de ani cand ajunge la Roma. Capitala i se pare profana, ludica, petrecareata, fojgaitoare, anti-ascetica. "Migreaza" spre Sud, ajunge in Calabria, ajunge in tinutul Napoli. Descopera mediul capucinilor, cu incantare. La 22 de ani, are fericirea sa fie calugarit. Dupa aceea, primeste doua ascultari importante: la bucatarie si la infirmerie. Adica: hranirea semenului si vindecarea.
*
Tineretea sa a fost intens traita: o ardere mistica. A avut si o etapa de excese ascetice. Noi stim, dintr-un cliseu folcloric, ca romanii sunt inclinati la "dreapta masura" si nu se omoara cu asceza. Uneori ne innobilam lenea ontica spunand ca e vorba de incetineala sapientiala, de protectie...
Ieremia contrazice acest cliseu "potolit" al nevoitorului roman: a trait asceza austera, pana la experienta mortificarii. Dar nu din ambitie, ci simtea cum se naste dulceata iluminarii. Aceasta secventa de viata e comparabila cu cea a lui Siluan Athonitul, de mai tarziu. Ieremia Valahul a obtinut extazul si iluminarea la 24 de ani. Tot la 24 de ani va obtine-o si Sf. Siluan.
*
Ieremia Valahul este omul unui singur extaz. In rest, toata viata, el si-a infranat ispita extazului. A avut, asadar, o traire vizionara, cand s-a intalnit cu Maica Domnului. A avut un pilduitor schimb de cuvinte cu Ea. A fost o intalnire rascolitoare, care i-a redimensionat viata, si poate aceasta i-a conferit darul vindecator. Ucenicul sau, care i-a publicat biografia, a scris ca Ieremia s-a ferit, apoi, sa aiba extaze, considerand ca extazul este o prea mare desfatare, este un lux metafizic, este o ispita uriasa; si ca numai slujirea aproapelui este importanta. Acelasi ucenic a marturisit intru posteritate ca, in momentele de meditatie, Ieremia Valahul avea fata fosforescenta. (Efect constatat si in cazul lui Serafim din Sarov, de pilda.) Ucenicul il ruga sa-l invete si pe el experienta aceasta: sa dobandeasca fata fosforescenta. Dar Ieremia l-a sfatuit bland sa nu caute efecte suprafiresti. Zicea: "Daca Dumnezeu ti-ar darui harul extazului, tu ai fi indatorat fata de El. Dar daca faci fapta buna pentru bolnavi si saraci, Dumnezeu se indatoreaza la tine, si asta e grozav: caci daca El se indatoreaza la tine, dobandesti darul facerii de minuni!".
*
In dosarul sau de canonizare sunt sute de cazuri de vindecari. Aceste cazuri au fost astazi analizate de medici, ca sa vada in ce masura unele sunt explicabile stiintific; astfel sunt selectate acele cazuri de vindecare care sunt datorate harului.
In primul rand, Ieremia era vestit in vindecari ale bolilor de piele, ale plagilor. De aceea, si azi el este invocat ca repede ajutator, in cazuri de boli de piele, rani. Vindeca prin atingere cu mana, cu semnul crucii. Isi aduna puterea vindecatoare rostind cateva stihuri (care nu faceau parte din ritul roman). Facea pe fruntea bolnavului semnul crucii, rostind ferm cuvintele: "Potentia Dei Patris, sapientia Dei Filii, virtus Spiritus Sancti: liberet te ab omni malo" ("Puterea Tatalui, intelepciunea Fiului, Virtutea Spiritului Sfant sa te elibereze de tot raul"). Si pecetluia cu invocarea celor trei nume-forta: Iesus-Maria-Franciscus.
Sfantul vindecator
Notam cateva cazuri de vindecari miraculoase facute de Fericitul Ieremia Valahul. La 1614, a sosit la infirmeria manastirii "Immaculata Concezione" bolnavul Arcella din Napoli. Avea tumora maligna la brat. Tesuturile intrasera in necroza. Un chirurg vestit a decis ca se impune de urgenta amputarea bratului. Ieremia lipsea din Manastire. Cand a revenit, l-a vizitat pe bolnav. Acesta s-a rugat de vindecare. In cazuri din acestea Ieremia simtea mare umilinta, cugetand ca nu dansul vindeca, ci numai "mediaza" vindecarea. A facut semnul crucii peste mana necrozata si a spus: "Eu te insemn si Dumnezeu sa te vindece". Si a disparut. A doua zi, a sosit chirurgul cu trusele de instrumente pentru operatie, dar a ramas inmarmurit sa vada ca mana bolnavului era complet vindecata, trandafirie si fara urmele bolii.
La 1619, Ieremia l-a vindecat pe potentatul Lorenzo de Franchis, bolnav de o eczema care ii acoperea, de multi ani, tot trupul. Dupa insemnarea cu crucea, Ieremia a sters cu un colt al mantiei sale peticite trupul bolnavului, care ramanea curat, de parca ar fi lustruit un obiect de metal.
O mama avand fiul bolnav i s-a adresat astfel lui Ieremia: "Frate Ieremia, voiti sa-i obtineti vindecarea?". Taumaturgul valah, dupa ce a facut ferm invocarea cu cele trei nume divine, a spus catre mama disperata: "Fii linistita. Fiul tau este vindecat". A vindecat si cazuri de epilepsie, dizabilitati psihice, sindrom de posesiune, infirmitati, malformatii.
El insusi traia frumos, eliberat de robii biologice (hrana, apa, somn) sau de robii psihice (egocentrism, mandrie). Nu simtea ofensa ori lauda. Cand staretul sau a vrut sa pedepseasca pe un calugar care il defaimase, Ieremia a fost mirat, caci nu simtea ce inseamna "defaimare", si a oprit pedeapsa.
*
A fost mereu calator. Iesea in lume pentru vindecari. Pentru el lumea era manastire si invers. S-a mutat la Domnul in 1624, la 69 de ani, dupa ce, cu ultime puteri, a mai faptuit o vindecare. "Subito sancto!" ("Sa fie imediat sanctificat!") au clamat multimile de oameni vindecati sau ajutati de Sfant. "Subito sancto!". Astfel ca degraba s-a introdus procedura si s-a numit comisia de instruire a procesului apostolic. Au depus marturie 147 de persoane salvate la viata. Procesul de canonizare s-a reluat in 1677, dupa ce la mormantul lui Ieremia Valahul s-a petrecut un caz miraculos de vindecare a unei infirmitati, o malformatie la picior, a unei fetite. La mormantul sau au fost vindecari mereu, pana in ziua de azi. In 1961 aici s-a vindecat un caz considerat incurabil, de melanocarcinom. In 1963: vindecarea spontana a unui caz de litiaza biliara si icter la o persoana in stadiu preletal. In 1983, a avut loc slujba de beatificare, la Catedrala San Pietro, oficiata de Marele Papa Ioan Paul al Ii-lea.
*
Septembrie 2003. Dupa ce ma reculeg la mormantul lui Geremia da Valacchia, fratele Augustin ma intreaba daca vreau sa-l insotesc la un spital din apropiere, unde el face "ascultare". Caci urmasii Fericitului Ieremia Valahul primesc si ei, astazi, cele doua ascultari vitale: sa hraneasca si sa vindece. Si sa-i intareasca sufleteste pe emigranti, sa-i ajute sa se integreze armonios, amintindu-le exemplar ca omul insusi este pe acest pamant un migrant, un oaspete si un calator.
Fotografiile autorului
Vasile Andru
(Fotografiile autorului)