"Noi ne-am crescut unul pe celalalt"
- In vara asta, in viata ta s-a produs, cu adevarat, un eveniment: te-ai imbracat in mireasa! Mirele care te-a purtat la altar a fost Aurelian Temisan, barbatul care iti sta alaturi de unsprezece ani. De ce v-ati casatorit asa de tarziu? Va e frica de juramintele nuptiale?
- (rade) Nu stiu. Noi ne-am simtit foarte bine impreuna, legal sau nu. N-am simtit niciodata dorinta sa ne oficializam sentimentele printr-un contract. Suntem doi oameni maturi, cu picioarele pe pamant, doi artisti care stiu ce vor de la carierele lor si care muncesc pentru ambitiile lor profesionale. Ne-am ajutat reciproc, n-am avut nici furtuni domestice, nici dispute, deci nici un motiv sa ne prindem unul pe altul in latul certificatului semnat la primar. Doar ca, in ultima vreme, prietenii, parca intelesi intre ei, au inceput mai in serios, mai in gluma, sa ne bata la cap: "Mai, da voi nu dati o petrecere din aia care se numeste nunta?". Au fost ca picatura chinezeasca. Asa ca pe 13 ianuarie, cand am implinit unsprezece ani de cand ne-am cunoscut, Aurelian s-a prezentat cu verighetele. Apoi, la inceputul lui martie, am zis: "Bine! Facem nunta!", iar pe 3 iunie, am organizat o mare petrecere pentru prieteni, rude, colegi si apropiati, ca sa le inchidem gura tuturor. Fiindca in casa, crede-ma, nu s-a schimbat nimic. Amandoi ne comportam la fel, avem aceleasi indatoriri si obligatii si, mai ales, aceleasi sentimente. Si nici n-a fost vorba de vreun calcul legat de imagine, asa cum s-a spus. Nu ne-a interesat niciodata sa aparem cu orice pret in ziare, ca atunci am fi urzit si noi telenovele cu despartiri si impacari cutremuratoare. Eu, una, pot sa muncesc la fel de bine si casatorita, si necasatorita. Scenic ma exprim la fel.
- Dupa unsprezece ani de viata comuna, se mai poate spune ca ai facut o casatorie din dragoste? Psihologii dau pronosticuri cinice: nici o iubire, oricat de mare, nu depaseste un barem de 5 ani...
- Nu suna cinic, suna realist. In orice relatie, oricat de fierbinte ar fi ea, intervine o transformare a sentimentului de dragoste. Dupa trei-patru ani, dragostea, sau mai curand indragostirea dispare. Esti langa un om pe care-l cunosti deja. Care nu-ti mai rezerva surprize majore, nici in bine si nici in rau. In cinci ani, un om isi manifesta 99% din fete. Si la noi s-a intamplat la fel, dar dupa cinci ani, am ramas cu esenta iubirii, cu lucrurile pe care si eu si Aurelian ne bazam si care cred ca ne-au tinut impreuna: respectul reciproc - ca persoane, nu ca artisti - , increderea, tot la nivel de persoane, sentimentul de singuratate cand esti fara celalalt, fara cel care a devenit o bucatica din tine si dupa care tanjesti cand imprejurarile ti-l rapesc. Nu cred ca e chiar obisnuinta, ci e mai degraba o stare de implinire pe care o traiesti cand esti umar la umar cu celalalt. Si mai e dorinta de a face ceva impreuna cu cineva, cu Acel cineva. Am citit candva un lucru care mi-a placut foarte mult: in fiecare om traieste un actor. Fiecaruia ii place sa se puna in scena, sa joace un personaj, si-atunci iti trebuie un spectator. Ca nu toata lumea se poate manifesta pe scena, asa cum avem eu si Aurelian norocul. In consecinta, fiecare isi ia propriul lui spectator, pe care-l are de-a lungul intregii vieti. Si eu am acum propriul meu spectator, dar un spectator al vietii, care nu tine de longevitatea profesionala. Si asta e un gand reconfortant. Deci, da, chiar si dupa unsprezece ani se poate spune ca ai facut un mariaj din dragoste, dar o dragoste matura, care a adastat, s-a consolidat si a fost testata.
- Cum e un mariaj intre doua vedete, intre o Zana a Zanelor (tocmai interpretezi un asemenea personaj pe scena...) si un Fat-Frumos? Aveti loc in casa unul de celalalt? Nu va bateti pe oglinzi?
- Credeam ca pe Aurelian o sa-l pui la Zmei (rade cu pofta). Nu, n-avem intotdeauna loc in casa. De asta ne-ar trebui o casa mai mare. De multe ori, el isi doreste sa lase basii sa urle sau sa puna la nesfarsit aceeasi melodie, ca sa extraga din ea un anumit ceva. In timp ce eu am nevoie de liniste pentru lectura. E adevarat ca amandoi suntem plecati foarte mult timp, si-atunci ne folosim de absentele celuilalt, ca sa ne rezolvam problemele de genul asta, care cer o anumita atmosfera, o oarecare forma de solitudine. Dar, in rest, ne completam, ba chiar faptul ca amandoi avem meserii artistice e un beneficiu. Eu vad cand el nu se simte bine pe un gest sau pe o replica si-l pot corecta. Si reciproc. Mai ales ca eu repet, nu doar la teatru, ci cam peste tot: cand spal vasele, cand calc sau cand conduc masina. Deci, daca ma vedeti la semafor vorbind singura in masina, sa nu credeti c-am innebunit. Inca. (rade)
- Sa rasturnam intrebarea pe dos: dar timp pentru voi aveti? Majoritatea mariajelor intre vedete esueaza din cauza distantelor prea mari, si de timp, si de spatiu.
- Daca avem timp pentru noi? Hmmmm .... Da si nu. Sa facem un calcul: din unsprezece ani, trei ani i-am dormit. Ca o treime din zi se doarme. Doi ani am fost separati, din cauza turneelor cumulate. Sunt deja cinci ani. In fiecare zi, douasprezece ore suntem la munca. Departe unul de celalalt. Alti cinci ani si jumatate. Deci noi suntem impreuna cam de o jumatate de an. Ideal pentru o casatorie! (rade)
- Un alt motiv de disputa in cuplurile celebre il reprezinta geloziile profesionale. Ati trecut prin astfel de momente?
- Nu, pentru ca nu functionam neaparat in aceeasi bransa. Si-atunci, nu ne ramane decat sa ne-ajutam reciproc si sa ne bucuram enorm de izbanzile celuilalt. E o forma de afectiune si de complicitate care ne leaga mai presus de meschinariile cotidiene. Noi ne-am crescut unul pe celalalt. Aurelian vine de la Craiova, iar parintii lui au ramas acolo. Aici m-a avut pe mine, si ca sora, si ca mama, si ca tata, si ca tot. Eu vin din Prahova. Mama a murit cand eram foarte mica, iar tata acum patru ani. Surorile mele au ramas in Prahova. Prin urmare, eu aveam nevoie de cineva caruia sa-i cer sfatul, cu care sa discut sau caruia sa ma lamentez. Si l-am gasit pe Aurelian. Nevoia asta de comunicare si de protectie ne-a ferit de multe rele si uratenii care pot eroda un cuplu.
- In vara asta s-a spus ca ai fost vazuta la mare servind ca barman in propriul bar. Celebritatea e paguboasa in Romania?
- E partial adevarat ce s-a spus, doar contextul e fals. Aurelian, impreuna cu un prieten foarte bun de-al lui, au facut o asociatie familiala, din care a rezultat o terasa pe malul marii, la Mamaia, cu sezlonguri, umbrelute, cocktailuri si muzica buna. Se numeste "La prieteni". Cei mai multi clienti ne-au fost, intr-adevar, prietenii, care ne-au vizitat in flux continuu. Asa ca de unde eu m-am dus la mare zicand ca ma odihnesc, a trebuit sa fiu foarte activa si sa ma achit de rolul de gazda primitoare. Dar totul a fost cu bucurie. Am investit niste bani pe care, intr-adevar, ni i-am scos. E un job de vara. Nimic rusinos. Toti artistii straini au investitii pe langa meseria propriu-zisa. La noi e un inceput foarte mic, dar speram ca in timp sa devina o afacere in adevaratul sens al cuvantului, din care sa ne putem permite vacante mai luxoase si o casa mai mare.
- Cum va descurcati ca artisti? Cand spui "vedeta", te gandesti la cineva care-si permite haine de firma, masini luxoase, case cu piscina si vacante exotice.
- Iluzii! O perceptie falsa creata de mass-media care insista in exces pe bunastarea vedetelor occidentale. Dar cati artisti traiesc la noi in case ca lumea, proprietati personale? Majoritatea artistilor de varsta mea traiesc in apartamente de bloc modeste. Artistii din Romania traiesc la limita decentei si fac parte din patura de mijloc a societatii. In ceea ce ma priveste, eu am venit de la tara, am pornit de foarte de jos, am ajuns in Bucuresti, unde traiam dintr-un somaj nenorocit, am facut facultatea si apoi m-am angajat pe prima scena a tarii, care imi ofera, fata de alte teatre, un spor la salariu cam de 20%. Dar fara colaborarile pe care le am (cu acordul teatrului), ar fi un dezastru. Artistul roman, in Romania, traieste de azi pe maine si nu se poate intretine, nici macar decent, doar din leafa pentru care semneaza la casierie. Daca e sa luam in calcul numai investitiile legate de imagine, si te ia groaza. Nu poti, ca artist, sa iesi in public cu aceeasi haina de acum sase ani si cu pantofii scalciati. Or, hainele, pantofii, fardurile - toate costa foarte mult.
- Sa vorbim intr-un registru mai optimist. Pe ce fagas merge cariera ta in aceasta toamna? In ce poti fi vazuta la teatru? Mai ai proiecte in televiziune?
- La Televiziunea Nationala am terminat proiectul "Tvr 50". Urmeaza sa joc un rol secundar intr-un nou serial de la Pro Tv. La teatru, in a doua jumatate a lunii octombrie, vom avea premiera piesei Sanziana si Pepelea, in regia lui Dan Tudor. Chicago se va relua tot spre sfarsitul lui octombrie. Si-o noutate absoluta: incepand cu aceasta stagiune, in rolul Billy Flynn, interpretat pana acum de Stefan Banica Jr. si Andrei Duban, va aparea... Aurelian Temisan! Abia astept! Se vor relua si Visul unei nopti de vara, Take, Ianke si Cadar (15 octombrie) si Apus de Soare, care va fi si filmat. Mai am o colaborare cu grupul Voua si probabil ca vom relua la "Nottara" pamfletul politic Matusa Pierduta. Plus o alta colaborare la Tulcea, cu Ansamblul Artistic "Baladele Deltei". Vom relua si in aceasta stagiune basmul Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, in regia lui Dan Tudor, care a imbinat fericit teatrul cu dansurile populare.
- Se spune ca toamna e anotimpul melancoliei. Te incearca si pe tine tristetile?
- Nu se poate spune ca toamna ma apuca melancolia, dar e sigur ca atunci cand nu mai e soare, ma loveste anxietatea. Sunt Leoaica, deci zodie de foc, si am ascendentul tot in Leu. Asa ca sunt teribil de dependenta de soare si de caldura. Cand nu e soare, parca nimic nu-mi iese cum trebuie, toate imi scapa din mana si parca nu mai sunt eu. Solutia? Pe timpul iernii, ma refugiez in teatru, sub reflectoare. Noroc ca asta e perioada cea mai prolifica pentru scena. Ma arunc in masina, ma inchid in teatru, ma arunc la loc in masina si ma inchid in casa. Incerc sa iau cat mai putin contact cu frigul si cu mohoreala de-afara. In lipsa soarelui, ma motiveaza munca. Nu disper.
- Sa presupunem ca sunt zana cea buna si ti-as putea indeplini o dorinta. Care ar fi?
- Nu-mi place sa ma plang, dar de data asta chiar simt nevoia sa strig: vreau o casa mai mare, pe pamant, si un petic de gradinuta pentru cainele si pisica mea! Purtam tratative in sensul acesta, dar sigur ca banii nu ne ajung, asa ca... "Domnilor bancheri, dati-ne un imprumut cat de mare, ca suntem platitori exemplari". (rade)
Foto: Confort Magazin