Edvin Marton: "Sunt mai rapid ca Schumacher"
Pe 28 septembrie, violonistul maghiar Edvin Marton si vioara sa Stradivarius au poposit si la Bucuresti. Cei care se asteptau la un concert de muzica clasica, numai de asta nu au avut parte. In schimb, Edvin n-a dezamagit publicul, oferindu-i o muzica excentrica, nonconformista, spumoasa ca o cupa de sampanie fina, care a impletit acordurile clasice intr-o tesatura moderna si ritmata.
***
Concertul de la Bucuresti a fost, de altfel, primul spectacol de promovare a albumului sau intitulat "Stradivarius". "Am decis sa-mi incep turneul la Bucuresti, pentru ca nu am mai cantat niciodata aici. Cred ca e interesant sa vezi reactiile publicului, intr-un loc in care nu ai mai fost. De altfel, m-a bucurat mult sa primesc pe internet scrisori de la iubitori ai muzicii mele din Romania, care-mi cereau sa ajung si aici". Admiratori in numar destul de mare, dupa cum s-a putut vedea din epuizarea biletelor, la doar cateva zile de la punerea lor in vanzare. Dar nici Marton nu s-a lasat mai prejos si a rasplatit efortul celor care au ajuns la concert, cu un spectacol de lasere si lumini, cu o supertrupa de dansatori si dansatoare, cu montaje video cu imagini din show-uri pe gheata, alaturi de patinatorul rus Evgheni Plusenko.
Structura concertului a fost incarcata, un mix-grill muzical, care aduna la un singur loc ritmuri latino cu acorduri din Paganini, dansuri din buric cu remake-uri dupa Michael Jackson, muzica clasica, alaturi de zgomotul oceanului. Toate aduse insa la un numitor comun, de virtuozitatea lui Edvin Marton, de arcusul lui care facea minuni. "Sunt mai rapid ca Schumacher!", a declarat el razand la conferinta de presa.
Stralucirea serii s-a datorat, nu in ultimul rand, si celor cinci fete superbe, trase prin inel, in rochii rosii ca focul, care alcatuiau Orchestra din Monte Carlo: doua la vioara, doua la clape, din care una era chiar sora artistului, si o blonda la violoncel.
Pe parcursul a doua ore fierbinti de muzica si spectacol, Edvin Marton, alaturi de echipa lui de 27 de tehnicieni si luministi, a oferit publicului adunat in Sala Palatului din Bucuresti o portie imensa de muzica buna, care s-a sfarsit cu rauri de aplauze si nu mai putin de trei bisuri.
"Sursa mea de inspiratie
este planeta intreaga"
Considerat in intreaga lume un fenomen, Edvin Marton este castigatorul premiilor "Vioara de Aur" si "Emmy 2006", are o medalie de aur obtinuta la Montral si a devenit cunoscut publicului prin aparitiile pe gheata, alaturi de Evgheni Plusenko. Marton este, de altfel, preferatul patinatorilor care de foarte multe ori ii aleg muzica pentru evolutiile lor artistice. Punctul maxim al carierei lui a fost, insa, momentul in care a primit in custodie din partea Bancii Elvetiei, o veritabila vioara Stradivarius, estimata la circa 4 milioane de dolari. Este una din cele 8 viori asemanatoare, singurele care mai exista in lume, faurite pe vremea lui Paganini si finisate cu un luciu in care, conform legendelor, Stradivarius ar fi pus si sange, pentru a da viorilor sale atat de faimoasa nuanta de rosu.
Foarte bun cunoscator al muzicii clasice, Edvin a preferat sa dea o turnura diferita compozitiilor sale. "Ma aflam la New York, student la Juliard School of Music, iar colegul meu de camera era Dj. Asa am inceput sa merg la petreceri si prin cluburi. Atunci mi-am dat seama ca pot sa transform muzica clasica in ceva mai potrivit cu timpurile moderne. Intr-o seara, jucandu-ma, am compus prima mea piesa: Miss you!".
In prezent, Marton traieste in atmosfera de vis de la Monte Carlo, unde compune, adesea, pe malul oceanului. "Cateodata, plec cu barca pe ocean si-mi iau vioara cu mine. Acolo compun cele mai bune bucati", a declarat violonistul pentru jurnalistii de la Bucuresti.
***
Cu zece zile inainte de show-ul din Bucuresti, Edvin a venit special in Romania, pentru a promova concertul, a se intalni cu presa si cu iubitorii muzicii sale, prilej cu care revista "Formula As" a obtinut un interviu in exclusivitate.
"Bine ati venit pe planeta mea!"
- Combinatia neasteptata de ritmuri moderne si de muzica clasica socheaza audienta la concertele tale. Semeni cu muzica pe care o canti? Esti la fel de nonconformist si excentric?
- Mi-am dorit mereu sa fac lucrurile altfel. Nu-mi plac deloc caile batute, ci mai degraba sa experimentez, sa incerc lucruri neincercate. Asa se explica faptul ca muzica mea e iesita din comun. Imi place sa creez lucruri noi si, da, sunt putin excentric. Imi place sa stiu ca stau alaturi de George Clooney sau Gnarls Barkeley. Ca evoluez pe gheata alaturi de Evgheni Plusenko. As fi ipocrit sa spun ca nu-mi place high-life-ul in care ma misc. Mai ales cand ma gandesc ca vin dintr-un satuc din Ungaria.
- E dificil sa lucrezi in echipa cu sora ta?
- Deloc. Din contra, ma bucura foarte mult, pentru ca ea ma ajuta, tinand legatura intre orchestra mea de fete si mine. Ea este organizatorul lor. Cu fetele e intotdeauna dificil. Mai ales la drum, ba intarzie, ba se imbolnavesc, ba sunt vesele, ba sunt triste, ba se distreaza noaptea prea mult la petreceri. Cu baietii e mult mai simplu, dar mie imi place sa am o orchestra de fete. In concerte creeaza o atmosfera deosebita.
- Cum arata o zi a lui Edvin Marton?
- Depinde de zi, programul meu se poate schimba de la ora la ora. Nu pot sa-mi planific deloc zilele. Dar o constanta a lor este ca studiez foarte mult, cateodata si 7, 8 ore pe zi, cum fac acum, cand pregatesc acest turneu.
- Care sunt sursele tale de inspiratie? Depind de starea pe care o ai?
- Nu prea depind de starea pe care o am, pentru ca sunt din fire o persoana foarte pozitiva. In ce priveste inspiratia, fie ca e vorba de prelucrarea unor teme celebre, ca Godfather, Tosca, Carmina Burana, fie ca e vorba de piese semnate in intregime de mine, care impletesc muzica naturii, dansul din buric cu ritmurile carnavalului de la Rio sau cu spiritul muzicii thailandeze. As putea spune ca sursa mea de inspiratie este planeta intreaga.
- Cum reusesti sa fii mereu optimist? Nu cazi niciodata in butoiul cu melancolie?
- E foarte simplu. In viata poti pune lucrurile rele inainte. As putea zice "Uite, sala asta in care stam e asa urata si deprimanta, cu masa asta de plastic maro, chiar in mijloc", dar prefer sa spun "Ce bine e ca ma aflu aici, ce lumina frumoasa patrunde prin fereastra, si uite ce fina si neteda este aceasta masa la care dau interviul." Depinde prin ce fel de "ochelari" vezi lucrurile. Eu le vad prin lentilele unui optimist. Conteaza si cum comunici cu oamenii, ca ei sa-ti raspunda in aceeasi maniera. Eu sunt deschis cu ei si primesc inapoi aceeasi deschidere si buna-dipozitie. Cheia e in fiecare dintre noi. In plus, viata e foarte scurta. In cei aproximtiv 80 de ani pe care ii traieste un om, din primii zece nu-ti amintesti mare lucru, de la 10 la 20 inveti, mergi la scoala si te chinui, de la 20 la 30 incepi sa muncesti, te chinui sa faci ceva, dar n-ai destui bani si stai si visezi, abia de la 30, daca ai succes, incepi sa-ti traiesti viata. Si asta tine doar pana la 40, apoi treci la altceva, mai serios. Devii mai asezat. Asa ca eu, la cei 32 de ani, sunt la inceputul anilor de distractie si nu am nici un motiv de melancolie.
- E dificil sa canti pe un Stradivarius, in conditiile in care este o vioara atat de scumpa? Cum reusesti sa o protejezi?
- Ma gandesc mereu ca am o comoara cu mine. Nu-mi apartine, de altfel, ci mi-a fost imprumutata pe toata perioada vietii mele, de catre banca Elvetiei. Nici nu o transport eu singur, exista intotdeauna o echipa de securitate care o ia si o duce inapoi. Asa se va intampla si acum. Am s-o mai vad la urmatorul concert.
- Cum iti explici succesul mondial de care te bucuri?
- Cineva trebuie sa aiba si succes pe lumea asta, asa ca m-am nimerit sa fiu eu ala. Ha! Ha! Nu stiu, poate ca explicatia consta in faptul ca am reusit sa fac muzica clasica cunoscuta tinerilor prin imbracamintea de sunete moderne pe care o propun. Dar asta nu e totul, mai exista aura personala, bucuria de a canta, de a trai, care cred ca e molipsitoare, si curiozitatea de a cunoaste si intelege oameni si locuri.
- Exista ceva care sa contrabalanseze pasiunea ta pentru vioara?
- Vioara este foarte aproape de inima mea, este cel mai bun mod de a ma exprima. Dar ea este doar un mod de comunicare, ar fi putut fi in locul ei chitara sau altceva. Important este ce simt eu si cum traduc aceste trairi pe intelesul celorlalti.
- Iti aduce destula satisfactie muzica pe care o canti?
- Da, in clipa de fata, pentru asta traiesc. Imi doresc ca fiecare show sa fie tot mai bun. Eu cand ma sui pe scena le spun celor din public: "Bine ati venit pe planeta mea!". Asta ma bucura cel mai mult, sa stiu ca-i pot imbarca alaturi de mine intr-o calatorie speciala, spre o alta dimensiune, aceea a muzicii. Fiecare concert e o noua initiere.
Foto: Amfitrion