Vedeta a vietii politice romanesti si campioana a adoratiei publice, a fost legata la stalpul infamiei, sub acuzatia grava de concubinaj cu securitatea. O pagina de drama medievala, cu patimi negre si gazi mascati.
"Un veritabil linsaj"
- In urma cu doua luni, cand v-am propus acest interviu, el urma sa fie dedicat celei mai iubite femei din viata politica romaneasca. Si iata-va acum legata la stalpul infamiei, dezonorata public, sub acuzatia de fost informator al securitatii. Cum e sa fii adorat si apoi lapidat?
- Ma simt incoltita, dar nu de panica, ci de oameni. Este un fel de asasinat politic ce mi se intampla. Mi se imputa vinovatii mult prea mari, de care nu ma simt responsabila. Niciodata, dar absolut niciodata, nu am avut constiinta ca incriminatul angajament semnat cu reprezentantul securitatii care se ocupa de studentii straini din Timisoara este o colaborare cu securitatea, in sensul de "politie politica". Era o practica uzuala in epoca. Facea parte din procedurile curente aplicate acum aproape patru decenii in Romania regimului de relatii cu strainii. Chiar si cand dadeai mana pe strada cu un strain erai suspectat si uneori chiar chemat sa "dai cu subsemnatul", sa spui cu cine ai vorbit si ce ai vorbit, daramite daca erai un profesor care statea, cel putin opt ore pe zi, numai cu studenti straini. Mi s-a comunicat fara drept de apel ca, daca nu colaborez pe problema aceasta cu ei, toata responsabilitatea a tot ceea ce se intampla in universitate cu studentii straini imi revine mie. Cum sa-mi iau o asemenea responsabilitate? Au fost foarte multe cazuri cand studentii straini isi transferau la scoala conflictele din tarile lor, incercand sa le rezolve in stilul lor, impulsiv. E vorba de ultima jumatate a anului 1977 si prima jumatate a anului 1978, cand Irakul si Iranul erau in razboi si, nu de putine ori, studentii ce venisera la noi din aceste tari s-au batut intre ei. Rafuieli soldate, adesea, la cimitir. Apoi, erau vendete intre cipriotii greci si cipriotii turci. Uneori erau batai in toata regula intre studentii romani si studentii straini, pentru cate o fata. Am avut un caz in care un grup de studenti greci, cu cutitele in maini, au avut intentia sa atace un grup de studenti romani. Unul din ei a venit si m-a anuntat ca grecii sunt foarte agresivi si trebuie sa previn acest lucru, altfel va iesi varsare de sange. Asta am si facut: am prevenit organele de securitate, impreuna cu colegii mei, profesori, iar conflictul s-a detensionat. In sensul acesta, cererea de a colabora, pe care mi-a avansat-o reprezentantul securitatii, am luat-o doar ca pe o procedura in lucrul cu studentii straini. Nu am facut-o din constiinta, din aderenta la dictatura lui Ceausescu. A fost, pur si simplu, o responsabilitate cu care m-a incarcat ofiterul de recrutare. Am crezut, am fost ferm convinsa, si asa am interpretat-o si de atunci incoace, ca toata aceasta procedura face parte din lucrul cu studentii straini, si nu este o colaborare cu securitatea, in sensul de politie politica. Acesta este motivul pentru care nu am incercat niciodata sa aflu daca exista un asemenea dosar, iar cand am aflat ca exista la Cnsas, m-am grabit sa-l cer si sa-l dau publicitatii si pe Internet. De altfel, daca as fi fost un colaborator de nadejde al securitatii, asa cum se insinueaza acum, as fi avut un parcurs profesional mai usor. In primul rand, as fi devenit membra a Pcr, ceea ce nu s-a intamplat, as fi plecat in strainatate, ca altii, avantaj de care n-am beneficiat niciodata.
As mai adauga ceva aici. S-au vehiculat in aceste zile doua idei de o imensa gravitate. Una, ca dintr-o asemenea colaborare cu securitatea pot suferi oameni nevinovati. Ei bine, spun cu tarie ca in aceasta privinta sunt absolut linistita, ca sunt impacata in cugetul meu, pentru ca in viata mea, eu nu am facut nimanui nici un rau. Cele cateva note informative pe care le-am dat nu pot fi considerate turnatorie. Era vorba doar de posibilele conflicte dintre studentii straini. In al doilea rand, s-a spus ca o asemenea colaborare iti aducea avantaje. In ceea ce ma priveste, eu eram deja asistent universitar cand mi s-a cerut semnarea acelui angajament, si asta am si ramas: asistent suplinitor, in vreme ce altii s-au titularizat. Inca un argument in favoarea mea ar fi acela ca, in 1988, cand am fost contactata din nou de un tanar ofiter de recrutare (eram pe atunci la Institutul de Lingvistica din Bucuresti), am refuzat categoric colaborarea cu securitatea, pentru ca atunci era vorba efectiv de o delatiune, si anume - furnizarea de informatii despre colegii mei. Imi pare rau ca nu-i stiu numele acelui ofiter, dar poate ii va da Dumnezeu gandul cel bun sa vina el insusi si sa confirme ceea ce spun.
- Cu alte cuvinte, pietrele aruncate spre dvs. lovesc un nevinovat?
- Va asigur ca pot sa ma uit in sinea mea si nu am sa-mi reprosez nimic, decat usurinta de a semna acel angajament. Dar pe fond, eu nu am facut rau nimanui. Nu am distrus vieti si cariere, nu am schimbat destine. Sunt unul dintre oamenii care au incercat intotdeauna, pe cat au putut, sa faca sa mearga lucrurile un pic mai bine. Sigur, imi cer iertare in fata celor ce au avut incredere in mine si regret ca nu am facut publica mai devreme acea imprejurare din viata mea, pe care, repet, nu am considerat-o si nici nu a fost "colaborare" cu securitatea, in sensul "turnatoriei", al delatiunii.
- In mod normal, deconspirarile securistice trebuiau sa inceapa cu pestii cei mari, aflati la conducerea Romaniei. Detinatorii puterii politice si financiare. Cum ati cazut chiar dvs. in plasa?
- Am fost socata, si eu, de virulenta campaniei dezlantuite impotriva mea, un veritabil linsaj, cum n-a mai fost altul, intr-o tara unde numai in ultimii 16 ani de democratie s-au facut porcarii uriase: s-a furat, s-a distrus, s-a mintit. Mi-e teama ca prin aceasta campanie vehementa, indreptata impotriva mea, se acopera vinovatii cu mult mai mari. Imi e teama ca aceasta campanie distrage atentia publicului de la lucrurile cu adevarat grave. Asta nu inseamna ca sunt impotriva deconspirarii dosarelor securitatii. Chiar daca ea se face acum patimas si mai putin rational si riguros, e binevenita. Societatea romaneasca nu are decat de castigat de pe urma acestei limpeziri. Cred ca in societatea romaneasca e nevoie de multa transparenta. Acesta e si motivul pentru care, in momentul in care am realizat cum este interpretat acel angajament al meu, am dat publicitatii dosarul, l-am pus si pe Internet, ca sa-l vada toata lumea si sa ma judece in cunostinta de cauza, pe dreptate.
- Voiam sa vorbim de iubire si suntem in plina ura. Ce-ati facut sa meritati un asemenea tratament? Cine sunt cei care va pedepsesc?
- Nu am informatii despre cine a instrumentat campania, stiu doar ca inainte cu doua zile de a aparea in presa, mai multi politicieni au primit Sms-uri prin care erau instiintati despre ce se va intampla. Ceea ce inseamna ca aceasta campanie la adresa mea a fost pregatita. Nu stiu motivele. Dupa cum v-am mai spus, eu nu am facut niciodata nici un rau nimanui. Asta e lucrul cel mai important pentru mine si cred ca este foarte important si pentru cei care mi-au daruit increderea lor. Daca, totusi, ea a fost zdruncinata prin evenimentele petrecute, profit de discutia noastra si-mi cer iertare, in fata celor pe care i-am dezamagit. Fac pentru prima data declaratia aceasta in presa, si ma bucur ca va fi publicata in revista "Formula As", pe care o admir si o iubesc foarte mult.
"Am incredere in judecata omului simplu"
- Sunteti frumoasa, inteligenta, puternica. O premianta a sondajelor de popularitate, in care il secondati pe presedintele Romaniei. N-o fi si putina ranchiuna la mijloc? Invidie masculina? Misoginism?
- De-a lungul istoriei, femeile au fost mult mai incercate decat barbatii. Dar in ciuda tuturor greutatilor cu care s-au confruntat, n-au tradat niciodata telul suprem al vietii lor: "Familie, casa, sot, copii". Un "proiect" care tinea o viata intreaga si, uneori, si dincolo de mormant. Asta era politica lor. De fapt, cred ca asta le-a dat foarte multa rezistenta, pe de o parte, dar si foarte multa responsabilitate. Poate de asta femeile sunt mai putin corupte, mai muncitoare, isi fac un tel din a duce pana la capat ceea ce isi propun, si asta nu pentru a obtine avantaje personale sau materiale. De asta cred ca femeile pot reusi in politica, chiar daca ea este o arena a barbatilor. Invidie masculina? Nu cred ca exista o lupta intre barbati si femei in politica. Am refuzat sa iau in seama acest lucru. Cred insa ca succesul e greu de gestionat in viata, si ca increderea de care m-am bucurat pana acum din partea opiniei publice romanesti a provocat si anumite reactii mai speciale in sinea colegilor mei din politica si din Parlament. Dar, asta e viata!
- In jurul dvs. se face frig? Capitalul de simpatie de care v-ati bucurat se destrama?
- Imi e greu sa spun. M-ati prins in momentul cel mai dificil al vietii mele. Dar sunt o persoana perseverenta si voi izbuti, in cele din urma, sa-mi dovedesc corectitudinea. In acelasi timp, cred ca in viata nu trebuie sa te lasi doborat de reactia viscerala a unora, cred ca trebuie sa ai incredere in tine, in sprijinul familiei si al prietenilor, in ajutorul lui Dumnezeu. Si sa incerci sa demonstrezi, de dragul lor, ca ai meritat acea incredere. Am primit sute de mesaje de incurajare, telefoane, Sms-uri, mail-uri si chiar scrisori de sustinere din partea oamenilor. Sunt convinsa ca exista - nu tot atatea - ci infinit mai multe dezamagiri, tot din partea lor. Dar daca mai ramane doar o singura persoana care are incredere in mine, am datoria ca pentru acea persoana sa incerc sa demonstrez ca am meritat sa-mi dea votul si increderea sa. Am incredere in judecata omului simplu. Unii ar fi uimiti sa vada cat de bine stie el sa citeasca printre randuri si sa afle acolo adevarul gol-golut, nu invesmantat in haine de parada, ca sa para ce nu este, cum il infatiseaza politicienii.
- Cand ajung la necaz, oamenii striga dupa ajutor. In cazul cand dvs. ati striga, ar sari cineva?
- Intotdeauna, eu m-am bazat pe mine in primul rand. Pe corectitudinea gesturilor mele politice din acesti 16 ani de zile si pe alegatorii mei, pe cei care au avut incredere in mine. Acestea sunt punctele mele de sprijin. Am fost parlamentar de Caras Severin timp de opt ani de zile. Doua legislaturi. Am batut drumurile judetului pana in cele mai indepartate catune si mi-a fost drag sa-i vad pe oameni si sa-i cunosc la ei acasa. I-am simtit alaturi de mine tot timpul si cred ca mi-am luat mai multa putere de la oamenii simpli si curati de acolo (gugulanii, traitori pe Muntele Mic, la 2000 de metri deasupra Caransebesului), decat de la colegii mei de partid si de echipa. Asa se face ca in opozitie eu am fost unul dintre cei mai mari adversari ai puterii dintre 2001 si 2004, ai Psd-ului, si am indraznit acest lucru, cand altii taceau linistiti, in banca lor. Si am mai primit multa putere si din partea familiei mele, pentru ca eu am avut marele noroc sa ma nasc intr-o familie formidabila, cu niste bunici si niste parinti extraordinari. Parintii mei au fost niste oameni deosebiti. Tatal meu a fost dat afara din serviciul pe care il avea in Timisoara, la trei luni dupa ce a terminat facultatea, pentru ca bunicul fusese declarat chiabur si a fost inchis si batut de comunisti. Pe atunci, cand erai dat afara, foarte greu mai erai primit undeva. Asa ca tata s-a dus unde a vazut cu ochii, a gasit de lucru la Turda, a luat-o si pe mama, care era gravida cu mine, si asa m-am nascut eu la Turda. Apoi ne-am mutat la Dej, unde am stat pana cand eu am implinit sapte ani, dupa care parintii mei s-au putut reintoarce in Timisoara. Tata s-a dus in cer, dar mama traieste si sufera grozav din pricina necazurilor mele.
"Imi place ce fac. Cred in bine"
- Doamna Mona Musca, ce cautati in politica? Dorinta de afirmare, placerea celebritatii? N-ati sacrificat prea mult pentru ea?
- Fac parte dintr-o categorie de oameni care chiar au aplecare spre interesul public. Imi place ce fac. Cred in bine. Cred ca merita sa lupti pentru el. Politica pe care o fac e curata. Nu m-am compromis niciodata ca sa castig favoruri sau bani. Daca e vorba de sacrificii, ele au fost facute de membrii familiei mele, care au fost frustrati de absenta mea zile si nopti in sir. Am lipsit foarte mult de acasa, timp in care s-au intamplat mai multe evenimente in familia mea, la care eu nu am participat. Norocul meu este ca am un sot extraordinar, cu care ma inteleg minunat, un om cu care ar fi trebuit sa stau 24 de ore din 24, sa ma bucur de cultura, de umorul, de intelepciunea lui, de relatia extraordinara dintre noi doi. Ne-am vazut foarte putin in ultimii ani. Am o fiica minunata, un ginere la fel, doi nepotei extraordinari - Luca si Matei -, fata de care n-am reusit pana acum, si-mi pare extraordinar de rau, sa fiu o bunica adevarata. Pentru ca ne-am vazut rar, putin, si copiii cresc repede. Si foarte multi prieteni au fost neglijati si micile mele oaze de bucurie si liniste: muzica, cartile...
- A meritat?
- Stiti cum e? Depinde ce urmaresti. Pentru ce am urmarit eu, a meritat! Eu am urmarit sa contribui la consolidarea democratiei in Romania, sa fiu de folos oamenilor care m-au ales si care au incredere in mine, si atunci, din acest punct de vedere, a meritat, pentru ca am reusit aceste lucruri. Am reusit sa dau o lege a informatiilor de interes public, o alta lege, corecta, a unei institutii de mass-media - e vorba de Rompres, o lege privind sprijinirea proiectelor comunitare si a organizatiilor neguvernamentale (prin acea lege numita "doi la suta"), am reusit sa dau o lege care sa apere victimele violentei in familie si sa-i atentioneze pe agresori. N-am fost in Parlament doar ca sa-mi iau un salariu, nu m-am desprins de oamenii apropiati, n-am ametit de putere. Iar daca ar fi sa-mi iau de la capat viata, as face exact la fel. Nu, nu regret. Ma uit in urma si sunt mandra de ceea ce am facut in acesti 16 ani de zile. Cred ca am facut treaba buna.
"Modelul meu? Bunica. Era taranca,
dar isi purta ca o regina catrinta"
- Daca v-ar obliga cineva sa coborati de pe scena fosforescenta a vietii publice, v-ati putea multumi cu anonimatul simplei vieti de familie?
- Da, desigur, pentru ca sunt un om normal, o femeie care tanjeste dupa bucuriile simple ale vietii, pe care le-a neglijat de atatia ani. Pe de alta parte, as regreta enorm sa nu mai pot sa adaug inca putin la ceea ce am facut pana acum in viata politica. Sa fiu data atat de brutal deoparte, sa fiu judecata atat de ingust, fara sa se tina cont de restul activitatii mele. Regret enorm ca acesti saisprezece ani de activitate, in care am dat tot ce-am avut mai bun, sunt stersi cu buretele, pentru o intelegere gresita de catre mine a unui moment din tinerete. Mi-e foarte greu. E o clipa de cumpana in viata mea. Norocul meu e ca am parte de o familie minunata, solidara cu mine. Imi sunt alaturi. Ma sprijina neconditionat.
- In politica sunteti plina de ardoare. Dar in viata particulara? Duceti si acasa campanii?
- M-am straduit totdeauna sa fiu un rezervor de caldura si de bunatate pentru ai mei, sa ne fie bine acasa, sa-mi incalzesc caminul cu afectiune. Mi-a fost si-mi este draga familia, chiar daca in ultimii 16 ani, am fost mai putin prezenta in mijlocul ei, dar in sufletul meu si in sufletele lor, lucrurile au ramas la fel, sentimentele nu s-au schimbat, dimpotriva, s-au intarit. Familia, acesta este marele succes in viata unui om. Biruinta adevarata.
- Aveti o superbie de premianta, care coboara, cu siguranta, in Banat, unde toata lumea e... "fruncea". Exista inaintasi in care va recunoasteti?
- Bunicii mei din partea tatei, de la Faget, erau tarani, dar cu o biblioteca in casa, si aveau mare respect pentru omul cu carte. Bunica dinspre tata a fost pentru mine un model, cea mai mare doamna pe care am cunoscut-o vreodata. Era taranca, dar purta ca o regina catrinta de matase, si chiar se purta asa cu toata lumea, cu eleganta si bunatate. Iar bunicul meu a fost un om cu o mare tarie de caracter, pentru care pamantul era suprema lui politica. Un om de o consecventa si chiar de o severitate care m-au invatat ca in viata trebuie sa faci totul la maximum, neprecupetit. Si m-a mai invatat ca fericirea poate fi gasita si aproape, in simplitatea vietii. Eram adolescenta cand un flacau din satul bunicilor, m-a scos pentru prima data la joc. Era o sarbatoare a satului, de hram, "Ruga", cum se spune in Banat, iar Ion era un flacau de toata nadejdea, chipes foc, si pe deasupra foarte cinstit, foarte onest, foarte curat la suflet. El era taran, eu eram de la oras, dar nu o data, chiar si dupa terminarea facultatii, m-am gandit cat de drag mi-a fost si cum as fi fost eu ca nevasta a lui, in satul bunicilor mei. O foarte lunga perioada de vreme, mi-am dorit sa traiesc la tara, pentru ca am un mare respect pentru viata de acolo si pentru tarani. Probabil ca acolo viata mea ar fi fost alta, una senina si fericita, lipsita de cutremure interioare. Nu sunt o femeie care plange usor, dar m-ati facut, iata, sa lacrimez, facandu-ma sa ma gandesc la anii aceia. Viata la tara a ramas, pentru mine, ca un vis neimplinit...
- Va intreb la final ceea ce as fi dorit sa va intreb la inceput. E importanta iubirea in viata noastra? Mai foloseste ea la ceva?
- Da! Eu cred in iubire, si nu e vorba numai de iubirea dintre partenerii de cuplu, de sexe diferite, "ba chiar opuse", cum spunea in gluma cineva. Ci e vorba de cat de mult indragesti oamenii, cat de mult din tine oferi, cat de multa incredere ai in ei, cat de mult tii - chiar daca nu manifest, ci in sinea ta - la ei. Iubire inseamna dar, investitie, sacrificiu, devotament.
- Ce rol joaca iubirea in viata unui "tribun", o femeie aflata in permanenta pe baricade? Cum se acomodeaza lupta cu dragostea?
- Cred ca dragostea m-a facut, in primul rand, un om mai bun. In al doilea rand, cred ca m-a ajutat sa ma cunosc si sa ma inteleg pe mine insami mai bine, pentru ca te cunosti mult mai bine intr-o relatie de iubire, de buna intelegere sau chiar de adversitate cu cineva, decat te poti cunoaste analizandu-te de unul singur. Cred ca toate acestea m-au format pana la urma ca om, asa cum sunt, cu bune si rele. Nu pot vorbi de o relatie patimasa intre mine si sotul meu. Daca ar fi asa, m-ar consuma complet si nu as mai avea resurse sa fac si altceva. La 57 de ani cati am, si dupa mai bine de 20 de ani de casatorie, dragostea noastra a castigat in profunzime si ne arata alte fatete. Descopar, de pilda, in sotul meu un om care are inca extraordinar de mult de daruit, iar eu am foarte multe de aflat despre el. Relatia noastra e vie, si inca plina de emotie. Iar faptul ca pot sa am atata incredere in el imi da o putere de neclintit. E langa mine, alaturi, chiar si in acest moment de restriste din viata mea. Pana la urma, evolutia relatiilor dintre doi oameni aici trebuie sa duca, la o prietenie afectuoasa, respectuoasa si solidara. Sigur, poate duce, cum spunea cineva, si la o plictiseala cumplita. Nu, nu cred ca doi oameni si-au spus totul, chiar si dupa cincizeci de ani de casnicie, doar daca nu s-au iubit niciodata, nu se iubesc si nu au nimic in comun. Asteapta doar sa le treaca viata.
- Dvs. va e frica de timp? Treceti peste proba oglinzii? Regretati ca imbatraniti?
- Of, e tare greu sa te asezi in fata oglinzii la 57 de ani. Lucrurile se schimba extraordinar de mult, mai ales in ce priveste fizicul. Dar important e sa-ti asumi varsta cu ridurile ei, cu parul alb si, mai ales, sa stii sa renunti la ce nu ti se mai potriveste. Sa intelegi ca, daca pana la o anumita varsta fardul de obraz te ajuta, acum e in zadar. Important e sa-ti pastrezi credinta in tine si sa ai umor. Cu simtul umorului reusesti sa nu pari ridicol si reusesti sa treci cu vederea toate semnele de batranete care-si fac loc, unul dupa altul, pe chipul tau. Altfel, e destul de dureros sa vezi ca din tanara frumoasa care erai - si eu am fost frumoasa, nu sunt deloc modesta pe tema aceasta - ai ajuns o femeie batrana, pentru care orice efort de "innoire" e zadarnic. E o ipocrizie sa spui ca nu conteaza daca trupul imbatraneste, ca important e sa ramai tanar cu sufletul. Nu e adevarat! Conteaza mult daca mai poti sa urci scarile sau daca mai poti sa fugi dupa tramvai, daca poti sa nu dormi o noapte fara ca a doua zi sa fii terminat. In cele din urma, cel mai important e sa poti avea incredere in tine si in fortele tale, la orice varsta, sa-ti placa oamenii si sa iubesti viata, chiar daca ai parul alb, sa te ingadui pe tine si pe ceilalti.
- O ultima intrebare, si o sa ma iertati daca este, poate, prea generala: care este adevarul despre Mona Musca, spus de ea insasi?
- E greu sa spui tu, despre tine, cum esti. Pot sa spun cateva lucruri care ma definesc, si bune, si rele. Sunt un om simplu, necomplicat, dar destul de incapatanat, uneori impulsiv (sunt Taur, dupa zodie), perseverent, consecvent, luptator pana la capat, chiar daca uneori par un fel de Don Quijote al cauzelor pierdute. Dar cred ca merita sa lupte cineva si pentru aceste cauze, daca ele sunt corecte. Sunt un om bun, in general, nu tin rabojul animozitatilor, nu atac niciodata la persoana, atac insa vehement pe argumente. Sunt un om normal, cu bune si rele.
- Iar normalitatea, in lumea aproape alienata in care traim, este o virtute?
- Eu stiu?... Eu sunt dintre cei care cred ca intotdeauna, pana la urma binele invinge, nu numai in povesti, ci si in viata. Numai ca uneori, prea tarziu. Oricum, trebuie sa luptam pentru asta.