Cand lucrezi cu eternitatea, nimic nu se face la voia intamplarii, iar precautiile, impuse de Sfintii Parinti, se respecta cu sfintenie, pentru a impiedica amagirile vrajmasului, care, nu de putine ori, poate lua infatisare de inger, de gand aparent bun.
Manastirea Rarau, unde s-a nevoit, printre altii, parintele Daniil (Sandu Tudor), a fost ridicata acum 450 de ani, pe locul unde, urmarit de tatari, Petru Rares a ingropat tezaurul domnesc. Un sihastru care se nevoia prin acele locuri l-a binecuvantat, i-a vorbit despre ajutorul lui Dumnezeu si i-a prorocit ca va urca din nou in tronul Moldovei, semnul fiind savarsirea unei minuni. Cateva zile mai tarziu, capeteniile tatarilor vor descoperi ascunzatoarea tezaurului, dar, vrand sa-l dezgroape, un varf de stanca va cadea peste ei, ucigandu-i pe toti.
La intervaluri de timp doar de Dumnezeu stiute, la Manastirea Rarau, ridicata in semn de multumire de Petru Rares, s-au savarsit pana in zilele noastre multime de minuni.
La un moment dat, icoana Maicii Domnului disparea misterios din fata altarului, calugarii gasind-o la iesirea din biserica. Intrand in post si rugaciune, staretul de atunci, Ieroschimonahul Sisoe, a facut priveghere toata noaptea, impreuna cu intreg soborul, pana ce Maica Domnului i-a vorbit din sfanta icoana, avertizand obstea sa mute in vale totul: odoarele si putina avere agonisita. Nu peste mult timp, manastirea va fi incendiata de austriecii generalului Bukow.
In 1935, staretul Martinian Conut a mutat sfanta icoana in pronaos. A doua zi, icoana era din nou la vechiul ei loc. Speriat de acest semn, staretul a cerut raspuns in post si rugaciune, si noaptea, Maica Domnului i s-a aratat in vis, spunandu-i sa faca o strana in fata catapetesmei, pe sub care sa treaca multimea credinciosilor, pentru implinirea rugaciunilor si pentru sanatate. Imbracata cu mare cinste in argint, icoana Maicii Domnului va savarsi din acea clipa numeroase vindecari miraculoase.
Fara a le aminti pe toate, parintele Veniamin Baican a asistat personal la cateva din ele. Un tanar de 18 ani, care - in urma unei batai cumplite - facea crize de epilepsie la doua-trei saptamani, a incercat sa se vindece prin multe spitale. Apoi, a incercat ajutorul bisericii si, la Manastirea Cetatuia din Iasi, i s-au citit Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Desi starea generala i s-a imbunatatit, crizele de epilepsie nu au disparut. Disperat, a cazut la rugaciune in fata icoanei Maicii Domnului si mintea i s-a luminat cu indemnul de a merge la Manastirea Rarau. Aici, vindecarea s-a produs intr-o clipa. Doar atingand icoana facatoare de minuni, tanarul a simtit ca boala il paraseste si ca devine un alt om. Bucuria a fost atat de mare, incat tanarul nu a mai parasit Manastirea si a ramas la Rarau, unde vietuieste si astazi, ca preot slujitor si duhovnic.
Un alt vietuitor al manastirii, parintele Silvestru, a paralizat, pierzandu-si graiul si auzul. Nu l-au ajutat nici macar rugaciunile staretului de atunci, parintele Daniil Tudor. Abia dupa Craciun (Soborul Maicii Domnului), parintele Silvestru a venit singur in biserica si, atingand icoana facatoare de minuni, sufletul i s-a umplut de o bucurie enorma si s-a trezit cantand Maicii Domnului cantece de lauda si de multumire. Atrasi de frumusetea glasului, ceilalti calugari au intrat in biserica si, vazandu-si fratele vindecat, au izbucnit cu totii in lacrimi, continuand alaturi de el minunatele cantari.
In 1970, in galeria 20 din muntii Caliman, sapte mineri au fost surprinsi in adanc de o inundatie catastrofala. Nimeni nu le mai dadea vreo sansa de salvare. Problema ortacilor era sa goleasca galeria de apa si sa recupereze cadavrele celor inecati. Tragedia din familia minerilor e lesne de imaginat. Totusi, nu toate sotiile lor au cazut in disperare. Cu ravna si credinta in ajutorul lui Dumnezeu, ele au mers la Manastirea Rarau si s-au rugat cu lacrimi fierbinti in fata icoanei facatoare de minuni. Nu peste mult timp, cei sapte mineri vor fi salvati, spre uimirea tuturor, chiar si a celor mai batrani, care nu-si aminteau sa se mai fi petrecut o asemenea intamplare. Timp de zece zile, cei sapte mineri s-au inghesuit intr-un loc salvator, rezistand fara apa si fara mancare, inchisi ca intr-un mormant. Rugaciunile in fata icoanei de la Rarau i-au salvat.
Multe vindecari miraculoase s-au savarsit in fata icoanei Maicii Domnului: vindecarea unei femei demonizate in 1955, a unei bolnave de leucemie in 1970; salvarea unui dulgher care, lucrand pe acoperisul manastirii, a cazut din inalt, ramanand aproape fara viata. Dus in fata icoanei, si-a revenit imediat, de parca s-ar fi trezit dintr-un somn lung si zbuciumat. Din toate, insa, cea mai mare minune este faptul ca timp de 50 de ani, in ciuda securistilor si a altor vrajmasi, nimeni nu s-a putut atinge de sfanta manastire; ca - prin milostenia oamenilor si a lui Dumnezeu - obstea ei nu s-a stins si nici nu a suferit de lipsuri niciodata. Aflata la 1300 de metri, pe culmile greu accesibile ale muntilor, Manastirea Rarau strajuieste lumea, mentinand aprinsa candela rugaciunii neintrerupte a parintelui Daniil si a sperantei in lucrarea icoanei Maicii Domnului, icoana cea facatoare, nu o data, de minuni.
Miracolul rugaciunii
Vindecarea
Bucuria imi inunda sufletul vazand ca, in sfarsit, am posibilitatea sa povestesc prin aceasta revista, minunea petrecuta cu mine. Sa aduc o marturie in plus, cum ca "Rugaciunea este un miracol adevarat".
In aprilie 99, dupa operatia de chisturi ovariene (situatie obisnuita la majoritatea femeilor) si dupa analiza finala (biopsia), diagnosticul avea sa pice precum trasnetul: cancer. In viziunea mea de atunci, cancer insemna moarte. Cu gandul si inima tot timpul la Dumnezeu, eu nu m-am temut niciodata de moarte, dar fata in fata cu ea, a fost greu sa nu ma intreb de ce mi s-a intamplat tocmai mie. Dar mi-am revenit si am spus: "Faca-se voia Ta, Doamne", hotarandu-ma sa lupt mai departe de dragul celor patru copii ai mei, dintre care doi gemeni, atunci in varsta de doi ani si jumatate. Avand un organism sensibil, am suportat cumplit de greu chimioterapia. La prima cura cu citostatice, aveam halucinatii: pe orice colt al camerei ma uitam, vedeam doar sicrie, cruci, flori si lumanari aprinse. Imi ascundeam capul in perna, vedeam aceleasi lucruri. A fost cumplit, dar ma rugam tot timpul, zi si noapte.
La urmatoarele serii de chimioterapie, timp de o saptamana si jumatate, nu mancam, nu beam nimic, ci doar vomitam la fiecare 5-10 minute. Eram un mort-viu. La a cincea serie cu citostatice (am facut sase) ma simteam la fel de rau, eram acelasi mort-viu, fara puterea de a sta pe picioare. Intr-una din zile, fiind acasa doar cu copiii, care aveau atata nevoie de mine, m-am ridicat din pat cu ultimile puteri, m-am pus in genunchi, am inceput sa plang, si cu ochii indreptati spre icoana Mantuitorului, am strigat cat am putut de tare: "Doamne, stiu ca ma vezi si ma auzi, dar de ce ma lasi s-astept atat? Te rog, fie-ti mila de copiii acestia!". In momentul imediat urmator, am cazut cu capul pe perna, m-am linistit brusc, am simtit ca ma luminez la fata, am simtit o bucurie interioara inexplicabila. Si... am incercat sa ma ridic din pat, sa cobor... Am reusit. Apoi am fost in stare sa fac curatenie in bucurie, sa le dau copiilor de mancare. Toate s-au intamplat uimitor de repede. Era o mana nevazuta care ma sprijinea sa nu cad si care ma ajuta in tot ceea ce incercam sa fac. A fost o experienta extraordinara. Atunci, mai mult ca oricand, L-am simtit pe Dumnezeu chiar langa mine. Au trecut mai mult de doi ani, ma simt neasteptat de bine si nu uit nici un moment sa-I multumesc lui Dumnezeu prin rugaciune si prin fapte bune, pentru ca "Rugaciunea fara fapte este moarta".
Va multumesc pentru rabdarea de a ma fi citit si Dumnezeu cel Mare si Bun sa va aiba in paza Sa.
Macalau Tania - str. L. Rebreanu
nr. 7/1, Onesti, jud. Bacau