Stefan Heym (1913-2001) e unul dintre scriitorii germani care, silit la exil american in 1933, ca si alte nume mari ale literaturii europene, s-a angajat dupa razboi in miscarea de sustinere a comunismului. Dar entuziasmul initial al unor valorosi artisti fata de ceea ce credeau ca reprezinta opusul totalitarismului nazist cu cohorta lui de orori s-a stins destul de repede, pe masura ce si-au dat seama ca utopia comunista, pusa in practica, se bazeaza tot pe teroare si arbitrariu, ca sistemul e la fel de anihilant pentru individ ca si cel nazist. Rod al dezamagirii acestor idealisti, unii deveniti prizonieri ai "dictaturii proletariatului", au inceput sa apara carti cu cheie, parabole ale "lumii perfecte" pe care, suprimand libertatea de gandire, o impune orice totalitarism. In ciuda cenzurii institutionale, fictiunea propriu-zisa era dublata de un nivel abuziv, cu trimiteri la punerea brutala in practica a "idealului de dreptate si echitate sociala" prin strivirea de destine si valori, prin crima si minciuna oficiala. In tarile "lagarului", oamenii citeau cu aviditate printre randuri trimiterile la realitatea cotidiana, criticile ascunse in subsolurile epicii, adevarurile istorice ocultate. Riscul unor asemenea carti, curajoase in momentul aparitiei, e ca interesul pentru ele sa dispara odata cu contextul in care au fost scrise. Dupa caderea regimurilor comuniste, putine din romanele de mare impact au mai rezistat estetic si ca marturii ale unei epoci, ale unei experiente cu cobai umani, manipulati pana la limita suportabilului. (Si la noi, nu prea multe din cartile "subversive" aparute in comunism si citite atunci cu infrigurare de toata lumea mai intereseaza, aluziile au devenit de neinteles pentru noile generatii, iar limbajul sibilinic - plicticos intr-o vreme cand se poate vorbi liber despre orice).
Relatare despre regele David de Stefan Heym, aparuta in Rfg in 1972 si tradusa cativa ani mai tarziu si la noi, a rezistat perfect probei timpului, dinamicii rasturnarilor politice, desi lectura si-a pierdut caracterul subversiv care ne-a exaltat odinioara. Dar talentul impresionant cu care e scris si construit romanul, eruditia, miza lui universala fac din istoria inspirata de Vechiul Testament o carte de "raftul intai", perena. Subiectul istorico-politist, cu personaje biblice arhicunoscute, e centrat pe gramaticul Etan ben Hosaia, chemat la curtea regelui Solomon pentru a intocmi o istorie oficiala a tatalui si predecesorului acestuia, regele David. Sub supravegherea unei Inalte Comisii, Etan trebuie sa adune si sa ordoneze toate dovezile "misiunii divine" incredintate lui David, de unificare a triburilor libere din Valea Iordanului intr-un stat strict ierarhizat, sub domnia "alesului" si a familiei lui. Cronicarului i se cere sa "perie" toate informatiile scrise si orale si sa faca din ele o biografie exemplara, justificatoare a regimului de control absolut al societatii instaurat de rege. "Comanda" e ca actiunile lui David sa fie prezentate drept concretizari ale vointei divine, cerinte dumnezeiesti, si nu ca manifestari arbitrare ale unui om insetat de putere. Etan ben Hosaia ar vrea - defect intelectual - sa impace comanda oficiala cu dovezile documentare ce pastreaza imaginea unui David imoral, ahtiat de putere si avere, cinic si lipsit de scrupule in atingerea scopurilor lui, pentru care "misiunea divina" e doar o justificare politica pentru mari ticalosii. Dar, mai ales, pentru lipsirea de libertate a propriei comunitati, pentru transformarea ei intr-o masa amorfa, menita sa-i satisfaca fara cracnire interesele. Coroborand marturii, gramaticul ajunge sa descopere treptat mecanismele instituirii puterii absolute, a arbitrariului totalitar, in care omul conteaza cel mult ca mijloc, si nu ca scop, si ar vrea ca relatarea lui sa nu intre in contradictie flagranta cu adevarul. Dar onestitatea intelectuala il costa scump: descoperitorul realitatii neconvenabile e ostracizat de Solomon, care il deposedeaza de toate bunurile, ii ia si iubita, Lilit, ii confisca si poemele scrise pentru ea, insusindu-si-le sub titlul Cantarea cantarilor. Ii lasa viata, dar il transforma intr-un "cadavru viu", condamnat la tacere publica si supravegheat permanent. Relatarea despre regele David e un mare roman al secolului Xx, o condamnare a oricarui totalitarism, indiferent de justificarea lui religioasa, ideologica, politica. Scris in stilul imagistic al Vechiului Testament, cu o virtuozitate expresiva si o forta epica exceptionala, romanul a fost citit la noi, in anii "comunismului triumfator" al lui Ceausescu, mai ales ca o demascare a aberatiei pe care acesta o reprezenta si ca o speranta ca, pana la urma, adevarurile istorice ies la lumina. Ceea ce s-a si intamplat.