Festivalul Callatis n-a fost pregatit pentru marea trupa belgiana. Nivelul lui e mult prea modest.
"Nu-i nici om si nici avere pe lumea asta/ Care sa poata cumpara o bucatica din mine." Aplecata in fata, cu ochii scaparand, Dani Klein, solista care de-a lungul anilor s-a confundat cu trupa pe care o conduce, Vaya Con Dios, canta in concert aceste versuri cu o pasiune nebanuita, cu incrancenare, aproape cu ura. Ele reprezinta, probabil, motto-ul ei, cheia carierei si vietii unei femei independente si puternice. Cu 20 de ani in urma, cand primul cantec al trupei belgiene Vaya Con Dios, Just a Friend of Mine, devenea peste noapte hit, Dani Klein nu era doar o cantareata frumoasa, cu un timbru vocal inconfundabil, dar totodata scria cantece, versuri si era seful trupei. Unde mai gasesti asa ceva? Industria muzicala ar fi dat oricat sa puna mana pe ea si sa o modeleze dupa propriile interese, insa Dani Klein a preferat sa-si pastreze libertatea, indiferent de consecinte. O cariera serpuind intre drame si succese mondiale. La 10 ani dupa entuziasmantul concert sustinut la Brasov, in cadrul "Cerbului de Aur", Dani Klein si trupa sa au revenit in Romania, tot pe scena unui festival. Pe 15 august, de Sfanta Maria, Vaya Con Dios a cantat in inchiderea "Festivalului Callatis", in fata catorva zeci de mii de oameni stransi pe unul din digurile Mangaliei.
"Asta am eu de facut in viata: sa cant"
"Asta este ceea ce am vrut sa fac de mica, de cand ascultam discurile tatalui meu", spune Dani Klein. "Toti vor sa devina acum faimosi, sa aiba succes, insa pentru mine succesul inseamna sa fac ceea ce am de facut, ceea ce-mi place mai mult, nu banii sau celebritatea." Pentru Dani, discurile tatalui sau, pasionat de muzica si chitarist amator, au reprezentat in copilarie o comoara, mai ales ca erau atat de diferite: jazz, opera, muzica tiganeasca, rocknroll, pop. "Ca adolescenta, imi placeau Otis Redding, Aretha Franklin si toti ceilalti cantareti de soul. Dansam pe muzica lor (si acum imi place mult sa dansez), in fiecare saptamana inventam noi pasi. Apoi am inceput sa fiu atenta la versurile cantecelor si i-am descoperit pe Leonard Cohen, pe Leo FerrE, iar mai tarziu au urmat revelatiile Bob Marley, Marvin Gaye, Amalia Rodrigues si, recent, Cesaria Evora. Daca ma nasteam in Spania, as fi cantat probabil flamenco, in Portugalia - fado, dar asa, ca belgianca, pot sa preiau ce-mi place din muzica intregii lumi si sa-mi gasesc propriul drum."
Drumul lui Dani nu a dus-o de la inceput spre succes. A acompaniat diferiti artisti, trupe, insa pana sa castige destui bani cat sa se intretina din muzica a durat. "Nu mi-e rusine sa spun ca am spalat pe jos si am facut diverse munci pentru a continua sa cant. Stiam ce am de facut in viata." In 1986, improvizeaza o trupa impreuna cu doi chitaristi, cu care canta la inaugurarea unui magazin. Cei trei se inteleg bine, iar numele trupei se stabileste atunci cand vad un documentar Tv despre cartierul cubanez din Miami. "Vaya Con Dios" scrie pe un zid: "Du-te cu Dumnezeu", o expresie des intalnita in regiunile hispanice. Influentele spaniole aveau sa se resimta din plin pe primele doua albume ale trupei, ce contineau piese devenite hit-uri in intreaga lume: Puerto Rico, Dont Cry For Louie, Nah neh nah. Pe culmile succesului, Dani primeste o lovitura puternica: solistul Dirk Schoufs, partenerul ei de scena si de viata, paraseste trupa si, in scurt timp, moare. Devastata, Dani isi strange fortele si, acompaniata de muzicieni de studio, lanseaza al treilea album, tulburatorul "Time Flies". Dupa un turneu mondial de succes, urmeaza, in 1995, un nou album - "Roots and Wingo" -, in care influentelor muzicii negre americane li se adauga accente muzicale arabe si indiene. Parea ca Dani Klein a gasit calea de a-si mentine singura corabia pe drumul cel bun, insa chiar si o "femeie fatala", dura si vivace poate ceda. In 1996, ea a pus punct, pentru cel putin sase ani, carierei muzicale. "Nu mai simteam nici o placere sa cant. Vaya Con Dios devenise o masinarie care trebuia tinuta in functiune. Presiunea, stresul devenisera insuportabile, asteptarile pentru fiecare nou album erau prea mari. Nu mai comunicam deloc cu muzicienii, nici macar nu stiam daca le place muzica pe care o canta. Isi faceau treaba si atat. Nu-mi placea deloc nici singuratatea cantaretului intr-un turneu. Toti ceilalti isi petreceau noptile la bar, iar eu trebuia sa merg devreme la culcare, sa-mi menajez vocea si sa apar impecabil a doua zi la concert. Asa ca in turneu eram singura, iar cand ajungeam acasa dupa trei luni, epuizata, prietenii mei aveau cu totii treaba, iar eu ramaneam tot singura."
Promisiunea
Iesita din lumina reflectoarelor, Dani a incercat sa-si puna ordine in viata personala. A calatorit in intreaga lume, in locuri exotice, precum India, Cuba, Africa, a studiat filosofia si psihanaliza, si-a construit o casa izolata, intre maslini, in Andaluzia, si a incercat sa petreaca mai mult timp alaturi de familie si de prieteni. Dupa ce vanduse 7 milioane de albume si 3 milioane de discuri single, in peste 40 de tari, Vaya Con Dios parea o poveste uitata. Asta, pana in 2004, cand Dani Klein lanseaza la propria ei casa de discuri, "Promise", un album mai rafinat, mai introspectiv decat precedentele. Cantat in engleza, franceza, germana, spaniola si dialectul Kimbudu, albumul contine atat piese originale, cat si preluari din diferite culturi.
"Sunt cantece care inseamna mult pentru mine, intr-un fel mi-au marcat viata. "La Llorona", de pilda, l-am auzit prima oara in Mexic, acolo unde am locuit in perioada in care s-a nascut fiul meu, Simon. El este acum Dj, cunoaste multa muzica si el mi-a sugerat sa inregistrez Aint No Love In The Heart of The City, initial o balada rock. Je laime je laime este o adaptare dupa Djelem djelem, imnul international al tiganilor. L-am inregistrat impreuna cu o orchestra de tigani si a fost o reala placere sa lucrez cu oameni dintr-o cultura atat de diferita, mai ales ca mi-au pupat si mana la plecare."
Dani Klein si-a promis siesi ca, daca va pune din nou trupa pe picioare, o va face numai in termenii impusi de ea si nu se va lasa din nou prinsa in capcana stresului si a show-business-ului. Aceasta este semnificatia titlului noului album Vaya Con Dios, care a fost promovat printr-o serie de concerte programate in asa fel, incat Dani sa pastreze atat controlul total, cat si placerea de a strabate din nou scenele lumii. Un astfel de concert s-a desfasurat pe 15 august pe scena plutitoare din Mangalia. Sosita aici a doua zi dupa show-ul din Istanbul, Dani Klein s-a comportat ca o doamna ajunsa intr-un loc nepotrivit. A zambit rece si a trecut cu vederea festivismul cu accente penibile si brambureala organizatorilor de la conferinta de presa (decat sa-si laude si sa-si umfle atata festivalul, mai bine si-ar bate capul cum sa-l salte peste nivelul actual, mediocru), a facut cu mana si a pozat ca o actrita de cinema si apoi a trecut la treaba. A urcat in soarele puternic, de august, pe scena, si a supravegheat, timp de aproape doua ore, probele de sunet. Voia sa se convinga ca totul va merge perfect peste cateva ore, la concert, mai ales ca avea langa ea peste zece instrumentisti - chitarist, violonist, acordeonist si o alta solista, de culoare, cu un timbru vocal foarte apropiat.
Fata de concertul de la Brasov de acum zece ani, recitalul de pe 15 august a insemnat mai putin dans si voie buna si mai multa muzica. Adunati in slapi, de prin toate colturile tarii, si imbuibati din serile precedente de play-back-uri, spectatorii de la Callatis nu erau pregatiti, insa, pentru asa ceva. Bineinteles ca au fost destui care au apreciat faptul ca Dani Klein si-a pastrat vocea exceptionala, ca are piese noi si ca propune o formula elaborata pentru concerte insa, foarte multi altii s-ar fi multumit si cu Guta sau cu orice trupa de frumusei care dau drumul la microfon doar cand striga: "Mainile in sus", dupa care mimeaza cu pasiune banda dinainte imprimata. Acesta este pretul evenimentelor gratuite si al pacalelii numite "industria muzicala romaneasca". Intr-un august cu putine concerte serioase, Vaya Con Dios a insemnat o prezenta de clasa pe scenele noastre. Au cantat o ora si a parasit scena atunci cand jocul de artificii a facut imposibil un bis. Sunt oricand bineveniti in Romania, pentru a treia oara, intr-un spatiu unde pot fi apreciati, la adevarata lor valoare.
Fotografiile autorului