Ne scriu cititorii
Am trait o minune
Apartin generatiei care, la o varsta frageda a trait toate ororile celui de-al doilea razboi mondial, cat si urmarile acestuia: foamete, boli, mizerie, lipsuri de tot felul.
In vara anului 1947, din cauza apei pe care o beam, m-am imbolnavit de febra tifoida, o forma foarte severa. Internata la Spitalul de boli contagioase din Oradea, impreuna cu mama, m-am zbatut intre viata si moarte, zile in sir. Mama, de religie romano-catolica si foarte credincioasa, se ruga zi si noapte langa patul meu. Vedeam ca prin ceata palpairile lumanarilor, auzeam suspinele si plansul inabusit al mamei. Se ruga Sfantului Anton de Padova, la o mica statueta-amuleta a Sfantului, proptita de lumanare, si la o iconita.
Intr-o noapte, boala atinsese punctul critic, medicii imi dadeau prea putine sanse, si disperarea mamei ajunsese si ea la punctul culminant. Nu-mi amintesc nimic din acea noapte de cosmar, imi pierdusem cunostinta.
Dimineata, febra mi-a mai scazut, am reusit sa ingan cateva vorbe, cu toate ca in timpul noptii n-am luat nici un medicament nou sau mai aparte. Am cerut ceva de mancare, semn ca ma intorceam la viata. Dupa un regim drastic, m-am refacut cat de cat, incepea scoala, dar inca ma simteam slabita, iar turtele din malai, painea unsa cu marmelada si grisul fiert in apa indulcita "ma ajutau" sa-mi mentin silueta.
Buna si iubita mea mama - Dumnezeu s-o odihneasca in pace! - dupa insanatosirea mea a facut ce fac toti catolicii in urma unei minuni a Sfantului Anton. A comandat la un pietrar o placuta de marmura alba, cam cat o coala format A4, pe care a fost sapata, inscriptionata cu litere aurii, multumirea noastra adresata Sfantului Anton, cat si rugamintea de a ne ocroti si in continuare. Placuta si-a gasit locul pe peretele din stanga al bisericii catolice "Sf. Ladislau" din centrul orasului Oradea, alaturi de zeci de alte placute asemanatoare ce inconjurau statuia Sfantului Anton.
Anii au trecut. Valurile vietii m-au purtat departe de orasul meu natal, dar in fiecare vara imi vizitam parintii, rudele, prietenii. Nu pierdeam prilejul de a ma duce la biserica, sa ma rog Sfantului Anton si sa verific daca placuta era la locul ei. Era.
Ciudat in toata aceasta intamplare este ca eu sunt de religie ortodoxa (dupa tata), si totusi, ma rog Sfantului Anton si cred in minunile sale. Exista o singura explicatie, aceea ca Dumnezeu cel Atotputernic este unul si acelasi pentru toti crestinii, iar sfintii pe care El i-a trimis printre noi sa ne pastoreasca vorbeau si vorbesc toti aceeasi limba universala: limba credintei, a dragostei pentru oameni, atat de expusi greselilor si nenorocirilor.
De vreo 10 ani n-am mai fost la Oradea, nu stiu daca placuta mai exista, dar eu exist! Daca astazi ma mai pot bucura de lumina soarelui, de parfumul florilor, de rasul unui copil sau de acordurile "Simfoniei a Ix-a", ii multumesc neincetat Sfantului Anton de Padova.
Viorica V. Dragota -
cartier "Lamaita", bl. 156,
ap. 3, Ploiesti