Sihastria din pesteri
E cu neputinta sa nu-ti placa numele: Huda lui Papara, si mai ales locul - aspru, barbatesc, refugiat intre inaltimile ce strajuiesc raul Aries. Manastirea e sus, la capat de drum. Nemiscata, turla bisericutei de lemn vegheaza satul printre copaci si fanete proaspat cosite. In spate, peretele drept si calcaros al muntelui Bedeleu se opinteste sub povara cerului, proiectand din loc in loc umbrele cavernoase ale vestitelor pesteri - hude, cum le numesc ciobanii din Apuseni. Pe tot versantul Bedeleului, poti numara aproape 50 de asemenea hude, cea mai vestita din toate fiind Huda lui Papara - un mocan ciudat, avut si indaratnic, care isi facuse valtoare in spuma raului si macina fara nici o plata sacii de boabe ai satenilor, iar seara se retragea, ca un sihastru, in linistea si intunericul pesterii.
S-ar zice ca Papara a fost primul monah al unei manastiri inca nezidite. Daca povestea lui si a calugarilor ce i-au urmat ar fi data uitarii, tot ar mai ramane ceva. In scorburi si grote, peretii mai pastreaza inca urme de fum, mici firide pentru candela sau elementare simboluri cristice, zgariate direct pe stanca: o cruce simpla sau un contur alungit de peste. Varful Bedeleu nu e o stanca oarecare, ci o suprapunere de chilii verticale. E Meteora noastra, romaneasca.
Cu muntele alaturi, manastirea nu are nevoie de ziduri si nici de porti de acces. Drept curte are toata poiana, iar gard ii este palcul de padure din preajma. E liniste la Huda lui Papara. In jur, nu vezi nici tipenie de om. La ora pranzului, maicutele se odihnesc, dupa lungile slujbe de noapte, ce incep cu miezonoptica, utrenia si ceasurile, si se sfarsesc dimineata tarziu, cu Sfanta Liturghie.
Raiul cu calugari
Pentru duhovnicul manastirii, parintele Nectarie, e singurul moment de ragaz. Cu o carte in mana, citeste, se afunda in ganduri sau priveste din tinda bisericutei de lemn, intr-o meditatie adanca si fara contur. O clipa, timpul incremeneste pe loc. Undeva, in vale, asupra satului cad picuri mari si clocotiti de soare. Sunt cateva case simple si arhaice, unele din ele pastrand inca grajduri vechi de o suta de ani, cu grinzi cladite fara nici un cui si acoperis tuguiat de paie, pe care acum cresc buruieni si copaci fantomatici. Daca te uiti mai atent, observi ca toate ferestrele caselor sunt taiate intr-un fel anume, ca niste icoane primitive - mici si orientate obligatoriu spre biserica. Pentru mocanii din sat, ziua incepe si se termina dandu-i binete lui Dumnezeu.
Ceea ce il uimeste pe parintele nu e frumusetea locului, ci teribila lui putere spirituala. Ca o pecete mistica si greu de deslusit, aceasta streasina a Apusenilor pare anume tocmita rugaciunii si contemplatiei. La Huda lui Papara, nimic nu e la voia intamplarii. Cu bratul intins spre pictura, parintele ne arata straiele calugaresti in care este imbracat Iisus Pantocratorul si, in altar, invesmantati asemenea, sfintii Sava, Cosma si Eftimie. E limpede ca manastirea a fost vietuita inca din vechime de monahi si sihastri batrani. Vrerea lui Dumnezeu a fost insa alta, ea aratandu-se in proorocirea facuta de parintele Arsenie Praga, de la Rameti, cel care a aflat in vis ca Huda lui Papara nu va mai fi manastire de calugari, ci de maici, si ca, intr-o pestera din preajma, se vor descoperi osemintele a cinci mari pustnice - lucru care s-a si intamplat, intarind legenda unor femei sfintite, ce savarseau necontenit Liturghia cereasca, dimpreuna cu ingerii si serafimii Domnului. "Locul acesta are ceva misterios si deosebit. Nu eu l-am cautat, ci el m-a gasit pe mine", zice parintele, amintindu-si cum maica stareta Semfora a venit dupa el la manastirea "Petru Voda", tocmai in Moldova. Isi mai aminteste cum, obosita si cu lacrimi in ochi, maica l-a oprit din drum si, fara sa-i ceara ceva precis, i-a intins doar o fotografie, asa cum face o mama cand se lauda cu pruncul ei, spunandu-i: "Nu-i asa, parinte, ca e mare tristete ca o manastire asa de frumoasa si de veche sa nu aiba duhovnic?". Privind fotografia, parintele i-a dat dreptate si, pe moment, a simtit ca se clatina, ca-si pierde increderea in sine. "Ceea ce vedeam eu in poza era aceasta bisericuta de lemn si o stanca uriasa drept fundal - dreapta si neclintita, asemenea stancii de credinta din Biblie. Parea ca maica ma chema in salbaticia cea mai adanca, si primul meu gand a fost ca nu voi rezista la asprimea vietii de obste. Le credeam pe maicute pustnice si, in adancul sufletului, ma temeam ca nu am suficienta tarie sa le fiu duhovnic. Abia ajungand la Huda, aveam sa vad ca viata in manastire era linistita, ca dealurile Ariesului erau mult mai prietenoase decat pareau, iar oamenii din sat se aratau atat de credinciosi, incat si-ar fi dat si viata pentru biserica, asemenea strabunilor din familiile lor (niste romani adevarati, care dupa navalirea ostirii lui Bukow nu au lasat manastirea sa moara, ci au pastrat Sfanta Masa din Altar, ca loc imprejmuit si de sfintenie, unde nu intra vita si nu calca omul niciodata)."
Ucenicul parintelui Iustin
Om de carte cu doua facultati (Electronica si Teologie), dar si ucenic al vestitului duhovnic Iustin de la "Petru Voda", parintele Nectarie simte ca abia aici si-a gasit fagasul si menirea. Pentru nimic in lume, n-ar mai parasi Huda. Asa cum sta in pragul bisericutei de lemn, pare sa cuprinda intreaga lume, cufundandu-se negrabit de nimeni in ganduri si contemplatie. Cand si cand, se intalneste cu parintele Rafael Noica, cel ce sihastreste senin si cu blandete nu departe, in Muntii Ariesului, ascultandu-l cum vorbeste despre pacat si slabiciune, despre trufia omului care a schimbat cu de la sine putere rugaciunea "Faca-se voia Ta", cu "Faca-se voia mea", fapta buna cu delasarea, crezul cu indoiala, pentru a cadea in ispita lui oare si a deschide astfel poarta spre negatie.
Izvorul lui Papara
Departe de zgomotul si valvataia orasului, parintele nu e niciodata singur. Sus, pe acoperisul Muntilor Apuseni, discuta si se imprieteneste cu gandurile starnite de o zi tihnita de vara. Nu vrea sa vorbeasca prea mult despre viata si incercarile lui, stiind ca "Harul Domnului e ca un roi de albine - harnic si sperios", si nici n-ar vrea sa scriem prea multe despre el, considerand ca fuga sa de lume nu are nimic deosebit sau eroic in sine. Cu adevarat eroi sunt doar preotii de parohie - oameni puternici si neobositi, care bat cu piciorul toata Valea Ariesului, prin catune si stane izolate, sau pornesc de cu dimineata slujba de inmormantare si ajung cu mortul la groapa abia a doua zi, asa cum a vazut el la Rameti sau Cechiaje. Eroica este si rezistenta maicii starete Semfora, cea care a fost alungata din manastire in 1960, dar nu s-a lasat, si-a facut chilie in camara sufletului vreme de 30 de ani si apoi a luat viata monahala de la capat, ca simpla ucenica, spunand, in ciuda tuturor incercarilor, fara sa ezite o clipa: "De m-as naste de 20 de ori, tot la manastire m-as duce".
In lumina blanda si catifelata a inserarii, parintele tresare la auzul chemarii sacadate de toaca si se ridica, pregatindu-se de slujba. In curte, cateva studente de la Ascor robotesc, urmandu-si ascultarea cuvenita zilelor de tabara. Parintele Nectarie nu le zice nimic. Doar le priveste, cu un zambet misterios, gandind ca multe dintre ele vor implini, asemenea lui, o alta proorocie a cuviosului Arsenie Praga, de la Rameti: "Cine calca batatura manastirii si bea apa din izvorul lui Papara nu mai pleaca".
Cu muntele in preajma, manastirea nu are nevoie de ziduri sau porti de acces. Paza e sus, in albastrul tremurat al cerului, si jos, in rugaciunile maicilor. Litania cantata a rugaciunilor de vecernie pluteste, impreuna cu umbrele inserarii, spre satele motesti de pe culmi. Imbracat in vesminte calugaresti, Iisus paseste prin iarba. Unde exista credinta exista minuni.
***
Ne scriu cititorii
O minune a Maicii Domnului de la Dalhauti
Nu de mult timp, sa fie aproximativ un an de zile, o cunostinta mi-a imprumutat colectia revistei "Formula As" pe anul respectiv. Am citit-o si am gasit-o foarte interesanta, fapt ce m-a determinat ca din putinii mei bani de pensionar, sa o cumpar in fiecare saptamana.
Va scriu aceste randuri, intrucat in numarul 728 (iulie a.c.) am gasit, citit si rascitit materialul "Sub codrii Vrancei, la Manastirea Dalhauti - Umbra Sfantului Vasile Carpatinul", semnat de d-l Sorin Preda, articol ce mi-a rascolit amintiri din frageda copilarie. Iata despre ce amintiri este vorba: prin anii 1931 sau 1932, exact nu mai stiu, cand eu aveam 4 sau 5 ani si inca nu mergeam la scoala primara, a fost o seceta cumplita in Moldova, incat pamantul crapase de puteai intepeni caruta prin gaurile din el, iar pe islazul comunal, iarba se uscase de parca o parjolise focul. Satenii fostei comune Bogza, din fostul judet Ramnicu Sarat, impreuna cu preotul paroh al bisericii din comuna, cu aprobarea superiorilor bisericii de la judet si Episcopia Buzaului, au hotarat sa aduca "Sfanta Icoana a Maicii Domnului" de la Manastirea Dalhauti, pentru ca, prin rugaciuni, Domnul Dumnezeul nostru sa dezlege baierele cerului si sa dea ploaia cea binecuvantata.
Imi amintesc, ca azi, ca "Sfanta", asa cum ii spuneau taranii icoanei, a fost adusa intr-o zi de sarbatoare. Duminica, cred, in prima jumatate a lunii august si, dupa slujba de la biserica, savarsita de un sobor de preoti, in frunte cu parintele Coman Negoescu, venerabilul nostru preot, cu barba albita de ani, tot alaiul s-a indreptat spre islaz, pe "drumul vacilor", si de acolo, tot pe un drum de tara, caruia localnicii ii spuneau "linia mare" (pentru ca facea legatura podgoriilor judetelor Ramnicu Sarat si Putna, cu portul dunarean Braila, un drum trasat pe toate hartile militare, aproape ca o linie dreapta), pana la Movila lui Ion Croitoru - loc ce delimiteaza trei sate: Bogza la Vest, Bordeasca la Est si Gologanu la Nord.
Tin sa precizez ca acest periplu al "Sfintei" a fost insotit de toata suflarea celor doua sate, Bogza si Retezati, iar la toate raspantiile de drumuri, atat in sat, cat si pe camp, se oprea toata lumea si, asezati in genunchi, oamenii ascultau slujba soborului de preoti, care se rugau pentru ploaie. Acelasi lucru s-a facut si la "Movila lui Ion Croitoru", de unde tot alaiul s-a indreptat spre padurea "Crangul Mieilor", urmand ca dupa traversarea padurii, sa ajunga iarasi la biserica. Pe aceasta portiune de drum, inainte de a ajunge in padure, s-a petrecut insa minunea minunilor. De unde pana atunci fusese o caldura inabusitoare, deodata, cerul s-a intunecat, a venit un vant rece si, insotita de tunete si fulgere, s-a dezlantuit o ploaie curata, ce ne-a insotit pana in sat, la biserica.
Va spun cu mana pe inima ca, atunci cand a inceput ploaia, toata lumea, cu preotii in frunte, a ingenuncheat si a multumit "Sfintei Icoane" si bunului Dumnezeu, ca le-a ascultat ruga si a inviorat pamantul, parjolit si uscat de caldura.
Am tinut sa povestesc acest amanunt legat de minunile "Sfintei", dar in perioada de trista amintire a comunismului, n-am indraznit sa cer si sa gasesc si o explicatie stiintifica, desi, ca fost "cercetator stiintific" in domeniul "Culturilor Irigate", am fost obligat sa ma documentez in probleme de agrometeorologie si fizica atmosferei. Se pare ca marele nostru meteorolog, regretatul prof. Topor, in lucrarile sale de fizica atmosferei, a gasit si explicatia stiintifica a acestor fenomene locale, pe care eu prefer sa le cred minuni.
In incheiere, doresc sa urez revistei "Formula As" viata lunga si sa dea si generatiilor viitoare multa lumina si sfaturi de folos sufletesc si trupesc.
Cu deosebit respect,
Ing. Renea Stefan - B-dul Al. Lapusneanu 11C,
bl. X2, Constanta, cod 900419