Din tot ce s-a scris despre daci in antichitate, pana la noi nu a ajuns mai mult de 10%! Stranie si tragica soarta a unor documente distruse din voia destinului sau cu buna stiinta, ori care poate zac inca nestiute, in beciurile vreunor manastiri sau biblioteci!
Drama izvoarelor scrise
Pana la aparitia tiparului in sec. 16, scrierile antice au supravietuit cu destula dificultate, prin intermediul copistilor. Totusi, din noianul greu de evaluat de scrieri ale eruditei antichitati, s-a pierdut enorm de mult, fie din pura intamplare, fie cu reavointa, din pricina fanatismului care a dus la incendieri de biblioteci, fie din neglijenta, ignoranta sau dezinteres. Scrierile care marturiseau despre geti si daci au avut, aproape toate, aceasta soarta: nu au reusit sa traverseze veacurile. Ceea ce a ajuns pana la noi nu reprezinta, probabil, nici 10% din ce s-a scris despre acesti nestiuti locuitori ai pamanturilor de la nordul Dunarii. Istoricii nostri ii citeaza adesea pe Herodot, pe Strabon si pe Dio Cassius, cu putinele lor fragmente in care se vorbeste despre geti si daci, lasandu-ne impresia ca acest neam a fost fie ignorat de marile puteri vecine, fie pur si simplu prea "barbar" ca sa prezinte interes. Totusi, exista numeroase marturii antice despre scrieri care vorbeau de stramosii nostri, dar care s-au pierdut. Insa cata vreme aceste marturii exista, trebuie sa tinem cont de ele si sa admitem ca s-a scris mult mai mult despre geti si daci, decat ni s-a spus in cartile de istorie, ca acestia au starnit interesul vecinilor lor intr-o masura mare, atat prin modul lor de viata si prin religia si credintele lor, cat si prin relatiile pe care le-au avut cu cei din jur si prin razboaiele pe care le-au dus. Cu exceptia lui Al. Papadopol-Calimah, un istoric uitat din veacul al Xix-lea, pe care nimeni nu il citeaza si a carui opera a fost in totalitate ignorata pana in prezent, nimeni nu a incercat pana acum sa faca o evaluare completa a ceea ce s-a pierdut din documentele despre daci. Conform acestuia, numarul autorilor care au scris sau doar au pomenit in treacat despre stramosii nostri este de... aproape trei sute.
Nu stim daca pentru alte neamuri s-au facut astfel de evaluari. Nu stim daca soarta izvoarelor privitoare la daci a fost mai vitrega decat a altora. Marele invatat Posidoniu calatorise la gali si scrisese o carte despre acestia, astazi pierduta. Imparatul Claudiu scrisese si el o istorie a etruscilor in 20 de volume, din care nimic nu a ajuns pana la noi. Totusi, despre gali stim multe lucruri din alte izvoare, de la etrusci avem monumente si inscriptii, doar dacii s-au dovedit mult prea "tacuti", ori poate noi nu am cautat indeajuns, caci suntem prea putin interesati de soarta lor...
Unde "s-au ascuns" getii si dacii?
Pentru antici, in vremurile cele mai indepartate, teritoriile de la nordul Dunarii reprezentau un loc enigmatic, populat de fiinte mitice. Cu timpul, pe masura ce relatiile comerciale s-au dezvoltat si sfera de influenta a lumii greco-romane s-a extins, getii si dacii au inceput sa fie mai bine cunoscuti si pomeniti in scrierile grecilor si ale romanilor. Totusi, putini au fost aceia care au scris ceea ce au vazut cu ochii lor, caci putini au calatorit pana pe aceste pamanturi. Astfel ca majoritatea informatiilor pe care ni le transmit aceste izvoare sunt informatii de a doua sau a treia mana, aproximative, deformate, transmise din gura in gura printr-un fel de "telefon fara fir". Au existat si lucrari ale unor martori oculari care au fost in Dacia si au descris cu mare exactitate geografia, istoria, organizarea politica si sociala, traditiile, poate si limba dacilor, dar toate aceste scrieri s-au pierdut. Vom reveni mai jos asupra lor.
Prin urmare, informatiile pe care le mai avem sunt adesea confuze. Ba mai mult, anticii nu faceau intotdeauna distinctie clara intre sciti si geti sau intre traci si geti, iar mai tarziu, ii confunda pe geti chiar cu gotii (cu sau fara intentie) sau cu alte neamuri. Astfel ca, nu de putine ori, sub referintele la sciti, traci, goti etc. se pot ascunde informatii pretioase despre daci si geti. Ce fel de evenimente consemneaza scrierile vremii? In primul rand, inregistreaza numai evenimente politice si militare importante - razboaie, victorii, aliante, tradari, asasinate, succesiuni la tron, iar o perioada de pace si liniste este aproape intotdeauna absenta din documente. Asadar, cei ce traiau in pace traiau intr-un fel "in afara" istoriei. In al doilea rand, istoria scrisa este aproape intotdeauna istoria invingatorilor. De aceea, izvoarele latine nu vor pomeni prea mult despre autohtoni, ci in primul rand despre romanii colonizatori, si tot de aceea, mai tarziu, numele dacilor sedentari si pasnici dispare din scrieri, in primul plan fiind gotii, gepizii, hunii si alti migratori cu o istorie "activa".
Primele informatii
Putem presupune ca primele informatii despre geti au fost consemnate de popoarele orientale cu care acestia au intrat in contact, in primul rand pe calea comertului. Dar din cronicile orientale nu ni s-a pastrat nici o informatie cu privire la geti. Comertul i-a pus in contact cu scitii de pe tarmurile nordice ale Marii Negre, cu persii, cu fenicienii, cu neamurile din Asia Mica si chiar cu egiptenii. Documentele acelora ii vor fi pomenit si pe stramosii nostri, cel putin cei dobrogeni. Cel mai vechi eveniment in care sunt antrenati getii este cel pomenit de Herodot cu referire la campania lui Darius (sec. Vi i.Cr.), regele persilor, impotriva scitilor, care, inainte de a ajunge la Istru, ii biruie si pe geti. Cea de-a doua informatie ne trimite in timp doua secole mai tarziu si se refera la expeditia impotriva tribalilor a lui Alexandru cel Mare (sec. Iv i.Cr.) care, ajuns la Dunare, infrunta opozitia getilor.
Numarul mare al geografiilor pierdute, in care foarte probabil erau descrise si teritoriile getice, face ca misterul sa fie si mai adanc. Insusi marele geograf Strabon a scris o carte despre Tracia si Dacia, astazi cu desavarsire pierduta. Marele geograf Marin din Tyr descrisese in amanuntime teritoriile locuite de geti si daci, dar lucrarea sa nu a ajuns pana la noi, decat intr-o palida masura, prin intermediul unei prescurtari facute de Ptolemeu. Una dintre geografiile pierdute apartinea lui Demetrios din Callatis (actuala Mangalia), iar datele prezentate de el cu privire la teritoriile getilor trebuie sa fi fost foarte exacte. Nici hartile, nu putine, care infatisau lumea cunoscuta in vremea dacilor nu au ajuns pana la noi: de la cea mai veche harta a lumii despre care avem stiinta, cea a lui Anaximandru (sec. Vi i.Cr., invatat care a calatorit pana la sciti), si pana la cucerirea romana, nu s-a pastrat absolut nici o harta care sa infatiseze Dacia veche. Cele mai vechi harti reprezinta Dacia de dupa cucerire.
Un interes aparte au starnit, cu siguranta, religia si credintele getilor, mult diferite de ale altor neamuri din Europa, dar si in acest aspect documentele pierdute spuneau de buna seama mult mai mult decat cele pastrate.
Un get celebru: regele Dromihete
Grecii aveau o admiratie fata de "barbari" (cuvant care inseamna in greceste "balbait, persoana care vorbeste o limba de neinteles", caci asa le pareau grecilor cei care vorbeau alta limba decat a lor), pe care si-i reprezentau ca virtuosi, curajosi si generosi. Un celebru model il constituie regele get Dromihete (sec. Iii i.Cr.), care l-a invins pe Lisimah, unul dintre urmasii lui Alexandru cel Mare. Acesta venise cu oastea macedoneana impotriva getilor, dar a fost infrant si luat prizonier, impreuna cu fiul sau, Agatocle. Dromihete i-a dus pe prizonieri la cetatea Helis, resedinta sa, i-a ospatat regeste la o masa scumpa, cu pocaluri si vase de aur si argint, in vreme ce el si getii sai stateau la o masa de lemn, modesta. Apoi i-a eliberat, spunandu-le ca, daca au acasa atatea bogatii, sa nu mai ravneasca la avutul modest al altora. Campania lui Lisimah si patania de la curtea generosului rege get au fost mult preluate si citate in scrierile vechi, dar tocmai acele scrieri care le prezentau in amanunt s-au pierdut - in primul rand cartea 21 din "Biblioteca Istorica" a lui Diodor din Sicilia, apoi istoria universala a lui Polibiu si altele. Tot ce stim despre aceasta victorie a getilor provine din prescurtari si marturii marunte.
Epoca lui Burebista
De la Dromihete la Burebista se intinde o perioada de mai mult de doua secole de mare pustietate documentara. Fie ca dacii traiau in pace si nu au atras atentia grecilor si romanilor, fie ca scrierile care se refereau la acea epoca s-au pierdut, noi nu stim mai nimic despre acele vremuri. De la Strabon avem cateva informatii pretioase despre epoca lui Burebista, cu care vestitul geograf era contemporan. Dar Strabon la randul sau a folosit lucrarile lui Posidoniu, cel mai invatat om al acelei epoci. Din pacate, nici o scriere a lui Posidoniu nu s-a pastrat pana astazi. Dio Cassius scria si el, in cartile sale pierdute, despre aceasta epoca. Augustus insusi, contemporan cu Burebista, a scris despre propria sa viata, lucrare si ea pierduta, unde fara indoiala ca pomenea si de relatiile cu Dacia.
Momentul cuceririi Daciei: o imensa gaura neagra
De la Burebista la Decebal avem din nou o mare lacuna documentara. Cateva nume de regi daci ne sunt pomenite de catre Iordanes, dar mai mult nu stim. Istoricul Titus Livius includea aceasta perioada in opera sa uriasa, dar cartile 124 si 125, dedicate Daciei, s-au pierdut. Distrugerea operei marelui istoric se datoreaza imparatului Domitian, care a decretat crima de stat citirea acestei lucrari, si papei Grigore cel Mare, care a dispus arderea sa, din pricina ca in paginile sale se vorbea despre minuni, inainte de epoca crestina.
Informatiile despre daci reapar in preajma conflictului cu imparatul Domitian, cand batranul rege Duras ii cedeaza tronul lui Decebal. Evenimentele premergatoare cuceririi Daciei de catre romani, campaniile lui Domitian si ale lui Traian, infrangerea dacilor si intemeierea provinciei Dacia, colonizarea si organizarea provinciei, prazile imense luate de la daci - sunt evenimente care au avut parte de numeroase si detaliate consemnari in scrierile vremii. Ne-am fi asteptat ca numarul izvoarelor scrise din acea epoca, ajunse pana la noi, sa fie mult mai mare decat pentru epoci mai indepartate si mai nesigure. Si totusi... O bizara coincidenta a facut sa se piarda cam tot ce s-a scris despre daci si razboaiele lor cu romanii.
Dio Chrysostomos, exilat in Dacia din pricina urii lui Domitian, rechemat de Nerva si apoi foarte pretuit de Traian, a scris o istorie a Daciei intitulata Getica, pierduta astazi cu totul. Probabil scrierea sa infatisa cu mare precizie geografia, istoria si obiceiurile dacilor, precum si societatea dacica, pregatindu-se pentru razboaiele cu imparatul Domitian. O alta Getica a fost scrisa de Criton, medicul personal al lui Traian si martor ocular al evenimentelor din Dacia. Aceasta nepretuita lucrare prezenta, cu siguranta, campaniile lui Traian si furniza valoroase informatii cu privire la daci. Din aceasta scriere avem doar cateva foarte mici fragmente, citate de un autor tarziu. Al treilea martor ocular care a scris despre daci a fost insusi imparatul Traian. El a compus un jurnal de razboi intitulat De bello dacico ("Despre razboiul cu dacii"), in care a consemnat cu grija toate etapele si aspectele campaniilor sale. Si acesta este pierdut in intregime (au ramas doar cinci cuvinte, citate de un gramatic). Dupa intoarcerea triumfala la Roma, Traian a publicat un edict prin care dadea seama de toate operatiunile sale in Dacia si expunea bugetul cheltuielilor de razboi. Nici acest edict nu a ajuns pana la noi. Dar Traian a avut biografii sai, care au scris despre viata si faptele sale, deci si despre cucerirea si colonizarea Daciei. Cunoastem numele a cel putin patru istorici biografi, dar ale caror scrieri astazi sunt pierdute cu desavarsire. Pe langa acestia, Tacit insusi, marele istoric roman contemporan cu Traian, a scris o biografie a imparatului, dar care nu a ajuns pana la noi. Mai mult, in Istoriile sale, pastrate doar in parte, Tacit a scris mult despre daci, infatisand expeditia lui Traian, insa tocmai capitolele acelea s-au pierdut. Pliniu cel Tanar, prieten apropiat al lui Traian, a scris si el pe larg, intr-o istorie a epocii sale, despre cucerirea Daciei si intemeierea provinciei. E posibil chiar sa-l fi insotit pe ilustrul sau prieten in Dacia si sa fi fost martor la evenimente. Dar si aceasta istorie a pierit in negura vremii. Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, a scris in versuri istoria expeditiei lui Traian, poem astazi pierdut. Appian, un mare istoric care a trait in vremea imparatilor Traian, Hadrian si Antoninus Pius, a scris in douazeci si patru de carti Istoria Romanilor, din care ne-a ramas numai jumatate. Cartea 22, care continea o istorie a Daciei, se afla tocmai intre cartile pierdute. Marele istoric Dio Cassius a scris si el o istorie a domniei lui Traian, nimicita cu totul de timpul necrutator. Dar si lucrarea sa de capatai, monumentala Istorie romana, la care a muncit 22 de ani, a ajuns la noi doar fragmentar, mare parte a ei fiindu-ne cunoscuta doar din unele rezumate tarzii. Intre cartile pierdute se afla si intreaga carte 67, care cuprindea expeditia si razboaiele lui Domitian contra dacilor si relatari ample etnografice, istorice si geografice despre Dacia. Tot pierduta este si cartea 68, care cuprindea expeditiile lui Traian in Dacia, caderea dacilor sub dominatia romanilor si colonizarea Daciei. Din acestea nu avem, ca si din multe altele, decat o foarte modesta prescurtare tarzie, plina si aceasta de lipsuri. Plutarh, celebrul istoric grec, a scris o biografie a lui Traian, care a avut aceeasi stranie soarta: pierduta cu desavarsire. Ammianus Marcellinus a scris o istorie de la Nerva pana la Valens, dar aceasta importanta scriere ne-a parvenit cu totul ciuntita. Din 31 de carti care o alcatuiau, cele dintai 13 au pierit - si tocmai acelea in care se trata si despre Dacia si in care se scria istoria de la anii 96 pana la 350 d.Cr. In sfarsit, Apollodor din Damasc a scris o carte in care descria detaliat constructia podului lui Traian. Nici aceasta nu a putut strabate veacurile...
Dacia dupa Traian si disparitia dacilor din izvoare
Informatiile istoriografice din perioada urmatoare nu se refera aproape deloc la dacii autohtoni, care continua sa fie o enigma: aflam doar despre organizarea administrativa si militara a noii provincii Dacia, despre colonistii adusi aici, despre viata in coloniile intemeiate. Dar nici un document nu ne spune ce s-a intamplat cu nobilimea si preotimea daca, cu marea masa a dacilor de rand, cu zeii lor, ale caror temple fusesera facute una cu pamantul de catre romani. "Cartile getice", scrise de Polyainos in sec. 2 d.Cr., au fost inghitite de monstrii intunecati ai timpului. Dupa abandonarea provinciei sub Aurelian, tacerea este si mai adanca. Avem cateva mentiuni ale dacilor liberi, ultimele din sec. Iv d.Cr, cand carpii din Moldova dau de furca romanilor. Dupa aceea, tacere absoluta. In Dacia se perinda nenumarate neamuri migratoare, pe care izvoarele vremii le consemneaza cu constiinciozitate si curiozitate, dar nu mai aflam absolut nimic despre oamenii pamantului - dacii, desi prezenta lor pe vechile teritorii nu poate fi pusa la indoiala, asa cum ne demonstreaza izvoarele arheologice, traditiile, folclorul si chiar lingvistica.
Cum au disparut scrierile vechi
O scurta insiruire, ametitoare, de crime culturale ne poate deslusi tragica soarta a scrierilor din antichitate pana la aparitia tiparului. Dar chiar si dupa Guttenberg, foarte multe manuscrise au ramas necercetate, needitate si chiar in primejdie de distrugere.
Nabonassar, regele Babilonului, a distrus in anul 747 i.Cr. toate scrierile care cuprindeau istoria si faptele regilor predecesori ai sai. Renumita biblioteca din Alexandria, care numara la un moment dat 700.000 de volume, a pierit cu totul intr-un incendiu cand Cezar a cucerit Alexandria. Luptele intre crestini si pagani au fost fatale, si ele, cartilor. In zilele Sfantului Apostol Pavel, efesienii si-au ars in piata toate bibliotecile. Sfantul Papa Grigore cel Mare arde, in anul 604, mii de carti pagane, intre altele pe Titus Livius. Sfantul Grigorie "Luminatorul Armeniei" arde in 277 d.Cr. toate cartile si bibliotecile din Armenia, toata literatura armeana, care era o comoara pentru istoria asirienilor, mezilor, persilor, grecilor, getilor si a tuturor neamurilor cu care armenii au avut a face in curs de secole.
Navalirile barbarilor au distrus, la randul lor, nenumarate biblioteci. In 640, arabii invadeaza Alexandria si ii ard biblioteca. Cand musulmanii au cucerit provinciile persane, mai multe biblioteci au cazut in mainile lor si au fost distruse. Biblioteca din Cairo, a califilor Egiptului, avea peste 1.600.000 de volume. Dar in anul 1073 turcii au pradat si distrus aceasta imensa biblioteca. Biblioteca de la Tripoli (Siria), mai vestita decat cea a califilor, cuprindea 3.000.000 de volume de teologie, stiinte, istorie, traditii, geografie! Dar in 1105, Tripoli a cazut sub stapanirea francilor comandati de Raimond Iv si nepretuita biblioteca a fost prefacuta in cenusa.
Matei Corvin fundase la Buda o mare si pretioasa biblioteca, adunand carti cu cheltuieli enorme, din Italia si din Grecia, dupa caderea Imperiului Bizantin. Acest depozit de eruditie cuprindea o multime de scrieri antice, cu totul pierdute astazi. In 1526, cand sultanul Soliman a cucerit Buda, dupa batalia de la Mohacz, a dat foc si a devastat aceasta biblioteca.
Manastirile de la muntele Athos au fost un mare depozit de scrieri manuscrise vechi, dar bibliotecile de la acest munte au suferit multe devastari. In 1820, la inceputul razboiului de independenta a Greciei, bibliotecile de pe Sfantul Munte au fost silite sa furnizeze turcilor manuscrise pentru fitilele tunurilor! Astfel au pierit mii de lucrari de mare pret.
Si totusi... Suntem indreptatiti sa speram ca nu toate scrierile care au pierdut lupta cu timpul sunt disparute definitiv. In marile biblioteci de manuscrise din lume, cum sunt Biblioteca Vaticanului si cea a manastirii Sfanta Ecaterina de pe muntele Sinai, zac inca zeci de mii de manuscrise necercetate. Timpul poate sa ne mai rezerve mari surprize!
Al. Papadopol-Calimah: un nume de strada in Tecuci
Multe dintre informatiile prezentate mai sus provin dintr-o ampla lucrare a unui istoric uitat din sec. al Xix-lea: Al. Papadopol-Calimah. Pe parcursul mai multor ani, Calimah a strans cu migala si precizie filologica toate informatiile despre scrierile pierdute cu privire la daci, disponibile la acea vreme. Foarte bun cunoscator al limbilor latina si greaca veche, colaborator apropiat al lui B.P. Hasdeu, intr-o vreme - chiar vicepresedinte al Academiei Romane, nestiutul savant a publicat in revista "Columna lui Traian", timp de 6 ani, incepand cu 1872, o serie de 19 articole, despre scrierile pierdute "atingatoare de Dacia". Soarta lor a fost asemanatoare cu cea a cartilor despre care a scris cu atata pasiune: desi a trecut doar un secol, nimeni nu-si mai aminteste de lucrarea sa. Nu e niciodata citat, nu a fost editat, iar timpul trece in defavoarea sa. Cele peste trei sute de nume de autori antici marturisitori despre daci, pe care le-a strans laolalta, formeaza un tablou impresionant, neasteptat. Abia citind cele 150 de pagini de text din lucrarea lui Papadopol-Calimah, putem sa ne facem o imagine reala despre cat si cum erau receptati dacii in antichitate.
Papadopol-Calimah este astazi doar un nume de strada in Tecuci, orasul sau natal. Istoricii, clasicistii, specialistii in izvoare antice nu au auzit de el si continua sa recite pe dinafara cele cateva fragmente din Herodot, Strabon si Dio Cassius despre geti si daci, cei mai multi convinsi de putinatatea si chiar de lipsa de importanta a informatiilor istoriografice. Speram ca apropiata aparitie editoriala a operei lui Calimah in volum va determina o regandire a importantei surselor documentare despre daci si a imaginii acestora in ochii grecilor si romanilor.
Scrierile despre daci au aceeasi
soarta si in epocile mai noi
Pare de necrezut, dar si in vremurile mai recente, putinele lucrari despre daci sunt urmarite de acelasi ghinion ca si vechile documente. Marele carturar si poet german Martin Opitz, invitat sa viziteze Transilvania la inceputul sec. al Xvii-lea de catre principele Gabriel Bethlen, se indragosteste de aceste locuri, cerceteaza istoria si traditiile romanilor, se documenteaza intens si lucreaza timp de 12 de ani la o lucrare monumentala: Dacia Antiqua. Dar manuscrisul a disparut fara urma dupa moartea sa. Despre o mitologie a dacilor, lucrare scrisa in limba rusa de savantul B.P. Hasdeu, stim doar ca a ramas in manuscris. Tatal sau, Al. Hasdeu, a scris o istorie a dacilor, care a ajuns in arhiva din Petersburg a lui A.S. Sturdza: nici de soarta acestui manuscris nu se mai stie nimic.
De la misteriosul manuscris despre daci, aflat candva la Centrul National de Manuscrise din Ulan Bator, dar de soarta caruia nu se mai stie nimic, pana la istoria getilor a carturarului italian Niccolo di Modrusa, scrisa in sec. Xv si niciodata publicata (desi manuscrisul se afla la Vatican), drumul tacut al documentelor despre daci este acelasi: catre neant. Dar daca documentele antichitatii au avut de traversat doua milenii de zbuciumata istorie, cele mai recente, aflate la indemana cercetatorului, nu merita soarta pe care o au. Scrieri medievale precum Zamolxis, primul legiuitor al getilor a lui Carolus Lundius si cea despre alfabetul getilor, a lui Vulcanius Bonaventura, sunt inca ignorate la noi, sub pretextul provenientei lor din mediul carturaresc nordic, unde confuziile geti-goti si daci-dani, voite sau nu, erau frecvente. Geografia lui Philippe Briet, scrisa in sec. Xvii si continand informatii inedite despre daci, este cu totul necunoscuta cercetatorilor romani. Si lista poate continua, facand hartia sa roseasca...
Controversatele placi de plumb de la Sinaia, care par sa reprezinte arhivele regilor daci, despre care s-a vorbit acum doi ani intr-un numar al revistei "Formula As", continua sa fie ignorate de catre specialisti. Daca acestea nu sunt falsuri, ci documente autentice (si exista multe argumente in favoarea acestei din urma ipoteze), inseamna ca noi, cu propriile noastre maini, ingropam in uitare cele mai importante documente cu privire la daci care s-au scris vreodata.
Dacii - un subiect incomod
Este oare o simpla coincidenta, o intamplare, ca au disparut aproape toate scrierile despre daci? Ce nestiut blestem bantuie memoria acestor enigmatici si bravi stramosi ai nostri si ce magie poate rupe acest blestem? Este tot o intamplare faptul ca specialistii au decretat drept "falsuri" niste documente pe care nu le-au cercetat niciodata, refuzand sa creada ca dacii si-ar fi putut scrie propria istorie pe placi de aur sau de plumb? Al cui somn este deranjat de acesti intelepti si curajosi daci, care nu fac decat sa-si ceara dreptul la istorie? Este oare tot o intamplare ca singurul care s-a ocupat vreodata de dramatica poveste a disparitiei manuscriselor despre daci a fost in totalitate ignorat? Soarta lui Papadopol-Calimah este una emblematica. Despre daci se vorbeste in mediile academice putin: ei sunt "barbarii" Europei, atat de proslaviti in anii comunismului, cand autohtonismul era ideologizat. Acum, a nu vorbi despre daci reprezinta un absurd si inutil semn de dizidenta, de manifestare anti-comunista si de simpatie pro-europeana: daca vrem in Europa, e de preferat sa vorbim mai mult de Roma, decat de Sarmizegetusa; daca vrem cu Occidentul, trebuie sa ne uitam trecutul si traditiile. Nimic mai gresit! Nu putem fi universali decat prin ceea ce avem particular. Suntem romani tocmai pentru ca stramosii nostri au fost daci: daca ar fi fost celti, noi am fi fost probabil francezi, iar daca ar fi fost iberi, astazi am fi fost spanioli. A ignora sau a contesta importanta componentei dacice a istoriei noastre inseamna a nega propriul nostru specific romanesc.