Cel mai bun detergent natural pentru otravurile din organism.
Aflat la capat de saptamana pe-un drum de munte, am vazut-o, bucuros si uimit, langa un izvor, la poalele Pietrei Craiului: o tintaura in plina splendoare, incarcata de flori rosii si delicate, raspandind o mireasma suava. Desi suntem in prag de toamna, iar frunza mestecenilor incepe sa bata deja spre auriu, tintaura care imi iesise in cale avea boboci ce asteptau cuminti sa se transforme in flori. Un paradox al naturii: pe cat sunt de delicate si gratioase florile de tintaura, pe atat sunt de amare la gust si tot pe atat de puternice ca actiune terapeutica. Tintaura este una dintre cele mai puternice ierburi detoxifiante din flora medicinala romaneasca, o planta care despovareaza organismul, acum, in prag de toamna, de toate otravurile cu care este imbuibat. Dar s-o cunoastem mai de aproape.
Descrierea plantei
Tintaura (Centaurium erythraea) se recunoaste, in primul rand, dupa flori, care sunt rosii-roz, crescute in mici ciorchini, evidentiindu-se usor printre ierburi. Apoi, dupa statura: creste nu mai inalta de doua palme (rar depaseste 30 cm), tulpina sa este simpla, cu frunze cu codita scurta, inguste, si cu varful oval. Daca avem vreun dubiu asupra speciei, putem rupe o bucatica de frunza, nu mai mare decat o unghie, si sa o gustam. Veti recunoaste tintaura imediat: este mai amara decat tot ceea ce ati gustat pana acum.
Recoltarea
Se culege iarba, adica tulpina cu tot cu flori, fara radacina, de care se desprinde prin taiere, si nu prin smulgere. Dupa recoltare, tulpinile de tintaura se leaga in buchete, nu foarte groase, care se atarna pe o sfoara si se usuca la umbra, in locuri bine aerisite. Din jumatate de kilogram de tintaura rezulta, dupa uscare, ceva mai putin de o suta de grame de planta.
Preparate pe baza de tintaura
Extractul hidroalcoolic (tinctura)
Se pun intr-o sticla cu gura larga 20 de linguri de pulbere de tintaura, peste care se adauga o cana (250 ml) de alcool alimentar de 90 de grade si o cana de apa de izvor. Se inchide sticla ermetic si se lasa continutul sa macereze vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, agitand sticla de patru ori pe zi, pentru o mai buna extragere a principiilor active. Dupa trecerea timpului de macerare, continutul sticlei se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza din acest remediu, de patru ori pe zi, cate 50 de picaturi diluate in putina apa.
Pulberea
Se obtine prin macinarea plantei uscate cu rasnita electrica de cafea, urmata de o cernere prin sita pentru faina alba. Pulberea de tintaura se depoziteaza in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si cat mai reci, pe o perioada de maximum 3 saptamani. De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate o jumatate de lingurita rasa de pulbere, pe stomacul gol.
Siropul de tintaura
Se pun 2 linguri de tintaura maruntita la macerat, in 50 ml de apa (un sfert de pahar), vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca 50 ml de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, iar peste acest amestec se pune jumatate de kilogram de miere, obtinandu-se un sirop recomandat mai ales copiilor, care suporta mai greu gustul amar. Doza pentru copii este 2-4 lingurite din acest sirop pe zi, iar pentru adulti de 4-6 linguri.
Vinul de tintaura
Intr-un litru de vin negru de struguri se pun sase linguri de iarba de tintaura maruntita, trei tulpini inflorite de busuioc si sase linguri de miere. Se lasa la macerat intr-un borcan inchis ermetic, vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza. Se obtine o licoare foarte parfumata, cu un gust amar pregnant, din care se iau 1-3 linguri inainte de masa, pentru evitarea indigestiei si a balonarii, pentru accelerarea metabolismului si pentru redobandirea poftei de mancare, la convalescenti si anorexici.
Infuzia combinata de tintaura
Se pun 2-3 lingurite de tintaura maruntita la macerat intr-o cana de apa de izvor, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca o cana de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ o jumatate de litru de preparat, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern, sub forma de comprese si bai.
Cataplasma calda cu tintaura
O mana de frunze maruntite de tintaura se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50 de grade Celsius). Dupa trecerea acestui interval de timp, se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, peste care se pune o sticla cu apa cat de fierbinte puteti suporta si se lasa vreme de o ora. Se aplica in caz de colici renale, precum si contra durerilor lombare si a nevralgiei sciatice.
Tratamente Interne
Stari gripale - se administreaza extractul hidroalcoolic, cate o jumatate de lingurita, de 6-8 ori pe zi. Are efecte miraculoase pentru alinarea simptomelor pacientilor bolnavi de infectii respiratorii acute. In cazul infectiei gripale, reduce febra, elimina gradat durerile musculare, calmeaza cefaleea (durerile de cap), stimuleaza apetitul alimentar. De asemenea, elimina starile de moleseala, apatie care apare in timpul bolii, ajutand corpul si psihicul sa lupte foarte eficient impotriva gripei.
Febra - tintaura este printre cele mai puternice plante romanesti cu efect febrifug. Mecanismul prin care reduce temperatura corpului este inca o enigma. Se stie ca anumite substante pe care le contine au efect sudorific, activand astfel un mecanism natural de reglare a temperaturii organismului, insa acest efect nu explica pana la capat puternica actiune febrifuga a plantei. Contra acceselor de febra, indiferent de cauza lor, adultilor li se administreaza cate o lingurita de extract hidroalcoolic de tintaura, de 4-6 ori pe zi. Copiilor li se administreaza siropul, 4-6 lingurite pe zi, dar nu mai mult de trei zile la rand.
Intoxicatii alcoolice, intoxicatii cu substante chimice - se administreaza 1-2 cani de infuzie combinata de tintaura pe zi. Favorizeaza eliminarea toxinelor prin scaun, urina si transpiratie. Cel mai important efect al sau in aceste cazuri este, insa, cel drenor si protector hepatic, tintaura ajutand ficatul - cel mai solicitat organ in cazul intoxicatiilor - sa isi exercite functia de "filtru al otravurilor" care intra in organism, stimuland ulterior procesul de regenerare a celulelor hepatice.
Hepatita virala de tip A, B, C - se iau patru lingurite de pulbere de tintaura pe zi, in cure de o luna, cu 7-10 zile de pauza. Este foarte eficienta in fazele incipiente ale bolii, inhiband - se pare - proliferarea virusurilor si incetinind foarte mult ritmul de evolutie. In cazurile avansate de hepatita, cand apar deja modificari structurale la nivelul ficatului, tintaura se administreaza combinata in proportii egale cu iarba de anghinare (Cynara scolymus).
Diskinezie biliara - se tin cure de trei saptamani, timp in care se administreaza, inainte de fiecare masa cu un sfert de ora, cate o lingurita de extract hidroalcoolic de tintaura, diluat cu putina apa. Are un puternic efect stimulent asupra musculaturii netede de la nivelul veziculei biliare, favorizand varsarea bilei in colecist. Este foarte eficienta si in prevenirea colecistitei si mai ales a litiazei biliare.
Constipatie atona - se iau dupa fiecare masa 1-3 linguri de vin de tintaura, care are un intens efect de stimulare a peristaltismului intregului tub digestiv, inclusiv a colonului, ajutand astfel la eliminarea materiilor reziduale prin scaun.
Adjuvant contra giardiei - se administreaza o lingurita de extract hidroalcoolic de tintaura, dupa care se ia la un sfert de ora medicamentul sau remediul natural prescris de medic contra acestei afectiuni. Tintaura stimuleaza puternic peristaltismul intregului tub digestiv, ajutand substantele active cu efect giardinocid sa actioneze mult mai eficient. S-a constatat ca efectuarea tratamentului cu tintaura, in paralel cu cel clasic, creste foarte mult procentajul de reusita al acestuia din urma in combaterea parazitilor tubului digestiv.
Convalescenta, anorexie - inainte de fiecare masa, se beau cateva linguri de vin de tintaura. Acest remediu, pe de o parte, stimuleaza capacitatea de digestie si normalizeaza apetitul, iar pe de alta parte, imbunatateste simtitor capacitatea de asimilare, in special a mineralelor constitutive si a oligoelementelor.
Balonare, dispepsie - cu cinci minute inainte de a manca, se ia pe stomacul gol o lingurita de extract hidroalcoolic de tintaura. Este un tratament simplu, insa foarte eficient, deoarece stimuleaza secretia de sucuri digestive, stimuleaza secretia de bila, normalizeaza si usureaza digestia. Este foarte util acest remediu si pentru cei care fac frecvent indigestii.
Obezitate - se ia o lingurita de pulbere de tintaura cu jumatate de ora (nu mai putin) inaintea fiecarei mese, oricat de neinsemnata cantitativ ar fi respectiva masa. Pe cat posibil, planta se tine in gura cateva minute, dupa care se inghite cu apa. Tratamentul dureaza minimum trei luni si are efecte foarte puternice, mai ales atunci cand este asociat si cu un regim alimentar adecvat. Daca in cantitati mici plantele amare stimuleaza apetitul si asimilarea, in doze mari, repetate si luate pe o perioda indelungata de timp, aceste plante au efectul invers, stimuland procesele de dezasimilare si diminuand pofta de mancare. Mai mult, tintaura este foarte utila in procesul reducerii greutatii corporale, deoarece favorizeaza procesele de eliminare (prin transpiratie, scaun, urina), scoate apa din tesuturi, mareste tonusul fizic si psihic, favorizand o viata activa.
Adjuvant in leucemie - se tin cure cu sirop de tintaura, de doua luni, cu doua saptamani de pauza. Se iau patru-sase lingurite pe zi, intre mese. O eficienta si mai mare o are tratamentul cu pulbere de planta, din care se ia cate o jumatate de lingurita de trei-patru ori pe zi, pe aceeasi perioada de timp. Mecanismul de actiune al tintaurei in aceasta afectiune este inca prea putin elucidat, insa este cert ca administrarea ei pe o perioada suficient de lunga ajuta la normalizarea proceselor de productie a elementelor figurate ale sangelui.
Tratamente Externe
Oxiuri - se fac bai de sezut calde (38-40 de grade Celsius), cu infuzie combinata de tintaura. Suplimentar, o data la doua zile, se face cate o clisma cu infuzie combinata de tintaura, introducandu-se prin rect, in zona inferioara a colonului, cca 200 ml de extract.
Nevralgie sciatica - pe zona dureroasa, se pun cataplasme calde cu tintaura, care se tin vreme de o ora. Tratamentul se face in timpul crizelor de sciatica, de doua ori pe zi.
Colici renale - se aplica acelasi tratament de la nevralgia sciatica, cu diferenta ca aplicatia se tine vreme de 2-4 ore, schimband bidoanele cu apa fierbinte, o data la 30-40 de minute, asa incat cataplasma sa ramana mereu calda.
Eczema - se aplica pe zona afectata suc proaspat de tintaura, obtinut prin zdrobirea tulpinilor de curand culese. Are efect antiinflamator, antiinfectios si favorizeaza vindecarea rapida si fara semne pe piele.
Precautii si contraindicatii
la tratamentul intern cu tintaura
Tintaura este contraindicata femeilor insarcinate, deoarece poate produce contractii uterine. De asemenea, este contraindicata in doze mari (peste doua grame pe zi) persoanelor foarte slabite, casectice, deoarece efectul sau tonic amar foarte puternic este greu de suportat de un organism devitalizat.
Se administreaza cu prudenta in timpul crizelor biliare, intrucat poate produce contractii ale musculaturii netede si poate agrava durerile.