Partiala, selectiva si incompleta - din motive aproape de la sine intelese -, ea a produs o tulburare majora in randurile partidelor parlamentare, le-a rasturnat tabla proprie de valori, a schimbat ponderea gruparilor interne si a "tintelor" spre care acestea tindeau. Desecretizarea a rasturnat si perceptia electoratului, tulburandu-i reperele doctrinare si morale pe care, dupa aproape saptesprezece ani de libertate, le definise, accentuandu-i neincrederea in ansamblul liderilor politici si a formatiunilor pe care ei le ghideaza. Si nu in ultimul rand, desecretizarea a confirmat teza, repetata obsesiv in anii de dupa 1989, ca "revolutia" a fost o mare cacealma, o simpla schimbare de decor pentru actorii din aceeasi trupa. Acum poate intelege oricine de ce "disidentul" Ion Iliescu si companionii lui s-au opus cu inversunare deconspirarii "listelor" Securitatii, de ce "partidul" Fsn a cultivat insistent o confuzie deliberata intre cei patru milioane de membri Pcr si lucratorii si colaboratorii Securitatii, asimilati cu acestia. Acum se poate explica de ce Iliescu si "partidele" sale au respins vehement "punctul 8" al Proclamatiei de la Timisoara, ce solicita lustrarea fostilor demnitari comunisti, dar si a uneltelor represive ale Pcr. Romania a pierdut aproape doua decenii in "cursa pentru Europa" din cauza preluarii puterii de catre mafia comunistoida a lui Iliescu.
Desecretizarea a aratat electoratului cat de intinsa a fost caracatita Securitatii si l-a lamurit de ce performantele clasei politice romanesti au fost atat de slabe. Plasati in toate partidele politice, colaboratorii - conspirati - ai Securitatii erau/au fost (sub amenintarea dosarelor de "turnatori") perfect manipulabili. Doar doi-trei politicieni au avut curajul sa denunte, de la inceput, "pactul cu diavolul" si, probabil, si aceia in imprejurari dramatice. Ceilalti au preferat fie sa se infrupte din averea comuna mostenita de la statul comunist, fie sa incerce o evolutie independenta (in plan politic si doctrinar), cu speranta ca trecutul tenebros poate fi sters in subteranele memoriei sau, oricum, uitat prin conspirarea celor direct implicati in "edificarea socialismului multilateral dezvoltat". Multi au sperat ca in diversele "ruguri" (precum cel de la Berevoiesti), printre alte "dosare grele" au fost arse si dovezile ticalosiei lor (silite sau benevole). Desecretizarea - sa speram, abia la inceput - a permis nu numai perceperea dimensiunilor (deocamdata politice) ale pecinginii securiste, ci si intuirea unui adevarat "plan secret" de asigurare a dominatiei fostei nomenclaturi comuniste, prin transformarea ei in clasa economica (oligarhia), clasa politica (gruparile partinice) si administrativa (inalta functionarime birocratica). Pentru Occident se putea juca astfel comedia democratiei, iar pentru "prostime", drama satanicului interventionism strain care, nu-i asa, ne vrea "tarisoara".
Desecretizarea dosarelor clasei politice este un inceput. Pentru eradicarea "sistemului ticalosit", ea ar trebui dusa pana la capat. "Turnatori" au fost in toate institutiile Romaniei si, in multe dintre ele, ei se regasesc acum in fruntea bucatelor. Faptul ca sunt santajabili ii impinge la o solidaritate "de trib", la acceptarea celor mai oneroase (dar perfect acoperite formal) actiuni. Metaforic vorbind, ei alcatuiesc un "dop" ce blocheaza viitorul tarii si inlatura posibilitatea oricarei competitii reale a valorilor. O exorcizare reala s-ar putea realiza doar prin taierea raului de la radacina, prin publicarea - fie si pe Internet - a listelor ofiterilor Securitatii (care recrutau si manipulau "cazurile"), dar si ale liderilor politici comunisti ce aprobau aceste operatiuni. Ion Iliescu are dreptate sa protesteze impotriva desecretizarii dosarelor si a eventualei lustratii anticomuniste: trimis ca "disident" din Cc al Pcr la conducerea unor "judetene de partid", el dirija direct "prelucrarile" Securitatii.
Multi analisti s-au intrebat de ce deconspirarea a lovit mai mult in anume partide. Victimele principale au fost Pnl-ul si Udmr-ul. Pana acum au aparut foarte putine "cazuri" in Psd, Pd si Prm, iar in Pc doar "ilustrul Felix". Unii au vazut in aceasta "asimetrie" o clara implicatie prezidentiala. Traian Basescu ar fi directionat dezvaluirile spre "rebelul" Pnl, care ii blocheaza multe din initiative, si spre "neutra" Udmr, pentru ca-si face capital din blocarea pretentiilor ei autonomiste. Ar fi trist daca d-l Basescu - desi a anuntat ca va merge pana la capat - si-ar reduce lupta cu "sistemul ticalosit" la un simplu joc politicianist pentru intarirea Pd-ului ca viitor nucleu al partidului prezidential. In favoarea actiunii prezidentiale exista insa cateva "argumente tari". Daca ar fi urmarit sa loveasca Pnl-ul, el n-ar fi deschis "desecretizarea" cu dosarul uneia dintre sustinatoarele sale active, Mona Musca, tocmai dupa ce ea si-a declarat deschis aderenta la gruparea pro-prezidentiala condusa de V. Stoica si Th. Stolojan. "Cazul" batranului informator Ionescu-Quintus a fost repus in discutie de d-l Ticu-Dumitrescu, in calitatea sa de membru al Cnsas. Deconspirarea Monei Musca intareste "aripa Tariceanu-Patriciu" din Pnl, slabita mult dupa dezvaluirea sponsorizarii Psd-ului, in aparenta dusmanul de moarte al Pnl-ului, de catre magnatul petrolier. Deconspirarea conducatorilor Udmr s-a realizat, in primul rand, pentru ca, sub Ceausescu, minoritatea maghiara "beneficia" de o atentie speciala si, in consecinta, numarul racolatilor era, proportional, mai mare. Pnl-ul a fost, ca si Pntcd-ul, profund penetrat de "baietii teleghidati" ai Securitatii. Inca din 1990, in cercurile partinice Fsn-iste se vorbea de eliminarea "partidelor istorice". Anularea Pntcd-ului trebuia sa fie urmata de cea a Pnl-ului. Mona Musca devenise un simbol al renasterii liberalismului, fie el si in forma populara. S-a inceput, in consecinta cu ea. In privinta Psd-ului, alcatuit in principal din fostii "politruci" comunisti, este aproape normal sa fie putine dosare de "colaborator". Membrii Pcr nu erau racolati decat in situatii exceptionale. Oamenii lui Iliescu, proveniti din Cc al Utc, Academia de Partid "Stefan Gheorghiu" si institutele de cercetari "speciale", erau, in fapt, cei destinati sa dirijeze Securitatea. Iar Prm-ul este, in cea mai mare parte, alcatuit din ofiterii Securitatii, adica din cei ce racolau, dirijau si manipulau "cazurile". Ei nu aveau cum sa apara pe "listele colaboratorilor", tocmai pentru ca le intocmeau. Lucrurile sunt amestecate in Pd, din care - totusi - au aparut destule "cazuri". Daca d-l Basescu are realmente puterea in mana, si daca este realmente decis sa zdrobeasca "sistemul ticalosit, atunci presiunile institutiei pe care o conduce ar trebui orientate spre publicarea listei ofiterilor Securitatii si a liderilor comunisti ce ii dirijau.