Venind dintr-o istorie plina de cotropiri si lupte pentru dezrobire, nu e de mirare ca romanul considera un miracol faptul ca si-a pastrat, fie si superficial, instinctul de gazda, instinct pe care a inceput sa-l considere a doua natura. Tocmai de aceea, poate, cand Romania este sfatuita sa parieze pe turism, oamenii obisnuiti par nemultumiti de meschinaria unui asemenea viitor. Turismul este considerat un fel de copil usor degenerat al ospitalitatii noastre traditionale. Cine stie, poate ca e vorba de sentimentalismul nostru de gazda, exploatat in scopuri mercantile.
Romanul nu crede nici azi ca exista gazde care fac bani buni din arta de a fi ospitalier. Ca poti trai, si inca bine, din asta. Nu o data ospitalitatea e chiar mai importanta ca peisajul din fundal. Faptul ca romanul, desi mereu bucuros de oaspeti, ignora principiile simple ale unei ocupatii atat de umane cum este ospitalitatea, nu poate sa nu se intoarca impotriva lui. An de an, turismul romanesc e tot mai aproape de dezastru, in beneficiul destinatiilor exotice, care costa la fel de mult sau chiar mai putin. Si, spre bucuria vecinilor nostri bulgari de care, desi ne leaga o plaja, ne desparte un ocean in privinta turismului.
Problema este ca romanul, atat de priceput ca gazda, este un ageamiu cand e vorba sa devina musafir. Nu stie ce si cat sa ceara pentru banii lui, nu citeste bine contractul semnat cu agentiile turistice. Vrea prea mult sau prea putin pentru banii dati. Iar cand e vorba despre turismul romanesc, e vindecat, nu vrea mai nimic. Prefera alte destinatii. Daca-l intrebi, nu prea mai are incredere in calitatile de gazda ale concetatenilor. Are motive nenumarate sa se fereasca si doar cei care nu au fost de curand pe litoralul romanesc nu stiu despre ce e vorba.
Fie vara, fie iarna, turismul romanesc pare sa lesine din cauza stresului. Are si de ce. Cele mai multe hoteluri sunt construite si exploatate conform principiilor meschine care au nascut cartierele dormitor pentru "blocatarii" de la marginea marilor orase. Asa si functioneaza. Hotelul arata si astazi ca o hardughie supraincarcata cu mobila de talas incleiat si covoare de iuta. Cele mai multe constructii de pe malul marii nu ar mai primi in veci certificate de urbanism si e un miracol ca si-au gasit un loc in standardele internationale de turism. E ceva putred in generozitatea cu care sunt evaluate unele hoteluri. Cert e ca acolo, pe tarmul marii, ca si pe varful muntelui, printre resturile furtunilor, printre alge, deseuri si urme de poluare, e greu de gasit o umbra anemica de ospitalitate. Si daca o gasesti, e foarte costisitoare.
De curand, guvernul a anuntat ca-i va reinvata pe romani sa fie gazde. Toti cei care vor sa castige un ban de pe urma turismului vor fi obligati, conform unui proiect de lege, sa se inscrie din nou la scoala. De data asta, guvernul isi propune sa dea note celor care au o mica afacere turistica in familie si ofera un acoperis turistilor veniti in statiuni. Si, daca lucrurile vor merge bine, adica nu se va plati mita pentru o clasificare mai buna sau macar pentru o nota de trecere, atunci industria turistica de mica anvergura ar putea sa mai aiba o sansa pe care turismul hotelier, din meschinarie si lipsa de instructie, a inceput s-o piarda. Poate ca e mai bine asa. Romanul ar trebui sa reinvete ospitalitatea, nu in halele turismului industrial, ci sub propriul sau acoperis, la el acasa. Este, probabil, ce lipseste cel mai mult turismului romanesc - decenta, putin suflet si ceva mai multa raspundere. Si peste toate acestea, era sa uit, ceva mai multa curatenie. Nu numai acasa, unde de bine, de rau, fiecare se straduieste, face ce poate si cat poate, dar si dincolo de usa locuintei. Acolo-i durerea cea mare!