Primul lucru pe care l-am vazut, atunci cand am ajuns, cu ani in urma, la vecinii maghiari, a fost o pista de biciclete ce strabatea, de la un capat la altul, paralel cu soseaua, satul aflat imediat dupa granita. Oameni de varste diferite pedalau linistiti, multi dintre ei cu cosulete de cumparaturi, ba chiar am vazut o tanara mamica ce-si ducea in cosulet odorul de cativa anisori. Fara frica, fara priviri alarmate in spate, fara claxoanele sau injuraturile soferilor. Anul acesta, in drum spre Viena, primul lucru intrezarit prin ochii carpiti de somn, in gara Keleti din Budapesta, a fost o bicicleta desenata pe un tren. Toate trenurile interne ce au oprit in gara timp de o ora aveau desenate pe vagoane biciclete, semn ca prezenta lor este permisa, ca exista loc pentru asa ceva. N-am putut sa nu fac o paralela cu situatia de la noi, unde vagoanele de bagaje aproape au disparut si, daca vrei sa urci cu bicicleta in tren, esti mai intai privit ca un ciudat, apoi ti se spune ca nu prea se poate si trebuie sa te descurci cu "nasul".
Ajuns la Viena, am putut vedea, tot din gara, ce inseamna la ora actuala bicicleta intr-un oras civilizat. La biroul de informatii, un sir de pensionari, cu casti pe cap si harti in mana, venisera sa faca un tur al orasului pe biciclete. In fata garii, zeci de biciclete se aflau la dispozitia turistilor. In Viena poti imprumuta, fara bani, o bicicleta, daca prezinti un card - o varianta ceva mai precauta a Amsterdamului, acolo unde bicicletele se gasesc la liber, rezemate de garduri, copaci si case. Capitala austriaca este strabatuta de o lunga retea de piste destinate exclusiv biciclistilor si celor ce fac jogging. Chiar si micile ecrane de la semafoare prezinta un pieton si un biciclist, atat de indragit este aici acest mod de deplasare. Ii vezi zburand pe pistele de biciclete, turisti, dar mai ales vienezi, in drum spre munca, la plimbare sau cu te miri ce treburi. Rezultatul: un trafic mai relaxat, mai putini nervi si poluare, un plus de miscare si de sanatate. La noi, coruptia edililor ne-a "oferit" cea mai poluata capitala europeana. Lacomia reprezentantilor statului se masoara in vieti omenesti. Cu patru ani traieste mai putin, din cauza poluarii, un bucurestean, decat restul romanilor, spune o statistica. Si atunci, se intreaba probabil cei ce administreaza orasul, la ce bun sa mai facem miscare? Cui ii mai pasa de sanatate? Mai bine sa ne inghesuim cat mai multi in tramvaie, sa ne dam toti banii pe benzina, pe piese de schimb si sa ne injuram in traficul sufocant. In Bucuresti, sa te plimbi cu bicicleta este nu doar periculos, dar aproape ilegal. Cu toate ca tot mai multi bucuresteni si le cumpara.
Intrarile in parcuri sunt strajuite de semne cu interzis biciclistilor, iar pe sosea, teoretic, nu mai ai voie. Incearca pe trotuar, daca poti trece printre masinile parcate la cativa centimetri una de cealalta. Iar pista de biciclete din fata Primariei nu inseamna absolut nimic. Poate doar o gluma!
"La noi, au dat in folosinta pista de biciclete acum vreo zece ani, iar acum cred ca masoara vreo 300 de kilometri", imi spune Rudolf, un vienez de 64 de ani. Are parul grizonat, si cu toate ca lucreaza ca sofer pentru o agentie de turism, nu detine o masina personala, preferand ca in timpul liber sa se deplaseze pe bicicleta. "Pista asta inseamna foarte mult pentru viata orasului. Cel mai mult insa imi place sa ies din oras cu prietenii, sa pedalam inspre dealuri. Inainte, faceam cate 100 de kilometri pe zi. Acum, am mai imbatranit, unii s-au ingrasat, altii s-au lenevit. Facem vreo 40-50 de kilometri, ne oprim la un pahar de vin, povestim, si la un moment dat, invariabil, unul din noi incepe: "Hai sa ne intoarcem, ca-mi vine nepotelul in vizita si mi-e dor de el". Asa ca ne intoarcem, dar ce bine ne-a prins!"
In Bucuresti, dreptul bunicilor de a-si vedea nepoteii, cat mai des, este strict ocrotit prin lege.
Foto: Iulian Ignat