Ministerul Muncii a elaborat proiectul de lege care pune ordine in saracia cea de toate zilele. Era si timpul! De definitia saraciei depind alocatiile si ajutoarele de la primarii. Primariile au stabilit si pana acum ce inseamna saracia. Pana mai ieri, saracia avea culoare locala. Una era sa fii sarac in Baragan, alta in Bucuresti. De acum, pentru a sti cat e de sarac solicitantul de ajutoare, se va face o lista cu acareturile lui. Daca taranul are casa, curte de o mie de metri patrati, juma de pogon de teren arabil, o vaca, doi porci si un venit de 231 lei, e roman sarac! Desigur, stim ca multi taranii traiesc sub acest nivel. Terenul arabil, cat au si daca au, l-au arendat, de voie, de nevoie. Primesc, cu noroc, o caruta de porumb toamna. Casa este, de regula, din paianta, cu pamant pe jos, privata este in fundul curtii, apa e din fantana, incalzirea se face cu lemne doar in camera in care traiesc toti ai casei. In jurul casei cultiva cateva straturi cu rosii, castraveti si ceapa. Saracia tine si de geografie. Taranii din zonele agricole cu ceva pamant recuperat de la stat sunt mai saraci decat muntenii care n-au recuperat nimic, poate cateva prajini de padure, insa au oi la munte, mai culeg o ciuperca si niscai fructe de padure. Satul este uniform, sarac in mai toata tara, desi acolo traiesc aproape jumatate dintre romani. Investitiile au fost minime. In general, facute cu bani europeni ajunsi in buzunarele clientilor de partid. Multe sate nu au canalizare, apa curenta si, uneori, nici curent electric. Sistemul medical este, adesea, inexistent, iar scolile, pe jumatate parasite, stau sa se prabuseasca. An de an, la examenele de titularizare in invatamant numarul profesorilor care accepta sa predea la tara este tot mai mic si calitatea lor profesionala, tot mai proasta. Satele sunt sarace, chiar si dupa standarde medievale. Vreme de decenii, lipsita de termeni de comparatie, saracia romanilor, ca erau tarani sau oraseni, s-a numit specific national sau pitoresc. Uneori asociata cu viziunea severa asupra vietii plaiesilor si plugarilor, cu austeritatea si cumpatarea.
Definitia pe care o propune acum Ministerul Muncii este o idealizare a saraciei reale, care mineaza spatiul Romaniei rurale. Pe lista bunurilor pe care le poate avea saracul figureaza multe obiecte considerate pana mai ieri de lux, cum ar fi televizorul, telefonul celular, calculatorul, combina frigorifica. Nu figureaza, insa, utilitatile necesare vietii de zi cu zi. Nu stim daca saracul e un absolvent abia intrat in viata activa sau o persoana in prag de pensie, care nu mai are sanse sa-si gaseasca de lucru nici macar la negru. Nu se vorbeste despre diferenta dintre saracii oraselor, cei care se calca pe capete intr-o gasoniera cat o un sicriu mai confortabil si castiga un salariu cat chiria pe o luna si saracii de la sate care, de bine de rau, au o ceapa crescuta in curte, un purcel prin balarii si acoperis propriu deasupra capului. Saracia a fost, mai bine de un deceniu, obsesia discursului politic. S-au facut statistici, rapoarte, programe, numai pentru a se ajunge la un mic artificiu propagandistic. S-a stabilit, ca si cum specificul national al saraciei nu ar fi fost de-ajuns, ca saracia romaneasca sa fie adusa mai aproape de standardele europene! Sa fie mai usor de integrat! Asa a devenit clar pentru toti ca saracia e un domeniu in care le dam clasa tuturor. De aceea guvernul nu face rapoarte despre cresterea bogatiei. Bogatia e un cuvant incorect politic intr-o tara in care trei sferturi dintre locuitori sunt in mod decent saraci. Sanse de a iesi din saracie sunt. Daca te cheama Monica, ai picioare lungi, minte putina, dar suficienta sa gasesti un barbatel mic la stat, dar mare-n portofel, poti schimba un amarat de bloc din Bacau cu un palatel langa Bucuresti. Cu vedere spre Europa.
Alta gasca in alta traista!