In lumina semiobscura de la "Liberarte", una din zecile de cafenele din Buenos Aires, doi tineri romani, Alina si Catalin, cred ca rup gura targului, dansand tango, asa cum vazusera in filme sau pe casete video. Dupa trei ani de cand tangoul devenise pasiunea vietii lor, cei doi isi facusera un credit la banca si pornisera cu avionul spre Argentina, pentru a vedea cu ochii lor locul de nastere al tangoului, locul unde tangoul este, in continuare, un mod de viata. Credeau ca vor merge la cateva cursuri, vor deveni mari dansatori si se vor intoarce, victoriosi, la Bucuresti.
In timp ce dansau, de la o masa alaturata ii priveau doi barbati trecuti bine de 70 de ani. Intr-una din pauze, unul din ei s-a ridicat si a invitat-o, fara cuvinte, pe Alina la dans. A fost momentul in care cei doi au avut revelatia a ceea ce inseamna de fapt tangoul. "Mosulica asta sa tot fi avut vreo 70-80 de ani... De unde mersese pana la masa noastra cocarjat, cand si-a petrecut bratul dupa talia Alinei, s-a indreptat deodata, precum calul lui Fat-Frumos, dupa ce mancase jaratec. A luat o pozitie pe care eu nu cred s-o fi avut vreodata. Bustul ii era drept, nemiscat, era atat de sigur pe el, atat de elegant, de frumos, ca un vapor de lux, de croaziera. Atunci mi-am zis ca, daca in cinci ani voi ajunge sa dansez pe jumatate cat mosulica, voi fi fericit. Am inteles ce maimutareala, ce comicarie faceam noi, cu toate figurile si fitele alea invatate de la televizor. In Argentina, cand se danseaza tango, oamenii pur si simplu se imbratiseaza si se misca intr-o curgere lina. Tangoul seamana cu cel care il danseaza, sunt atatea stiluri cati oameni. De fapt, tangoul este o arta a imbratisarii."
Dar pe cat de simplu parea, pe atat de greu era de ajuns la acea "curgere lina". Dupa socul initial, Alina si Catalin au inceput o cursa contracronometru sa invete cat mai multe, sa afle, sa nu piarda nimic. "Simteam ca suntem in patria tangoului, si totusi, ca ne scapa ceva." Au mers la mai multe cursuri de grup si chiar private, au participat aproape seara de seara la "milongas" - petreceri in care se danseaza tango pana in zori -, iar declicul s-a produs in cele din urma dupa trei saptamani, din cauza... oboselii. S-au relaxat in bratele partenerului si lucrurile au venit de la sine.
"Ultima saptamana a fost de vis", povesteste Catalin. "Am scapat de statutul de turisti si am fost adoptati de un grup de dansatori trecuti de prima tinerete, care s-au purtat cu noi cu multa caldura si ne-au primit in mediile lor. Trei sferturi din locuitorii Buenos Aires-ului sunt la origine spanioli sau italieni, asa ca spiritul latin domneste acolo. Ne-am indragostit de oras, ne-am simtit ca acasa, iar cand prietenii nostri au venit apoi in Bucuresti au zis: "Ia uite! E ca in Buenos Aires". Exista o comunitate de 3-4000 de dansatori, pentru care tangoul este stilul lor de viata. Unii din ei isi iau pauza de pranz numai pentru a merge sa danseze intr-un loc cochet, ca "Liberarte". Vin pe la sase seara de la serviciu, se culca, iar la 10-11 ies in oras la cate o milonga si danseaza cu prietenii. In fiecare seara, au de ales intre zece variante, prin toate colturile orasului, fiecare varianta cu stilul ei, clasic sau modern. Danseaza pana la doua-trei dimineata, ba unii merg chiar direct de la milongas la munca. Asta-i ritmul lor normal, sapte zile din sapte. Nu scrie pe fata lor ca-s dansatori de tango. Au varste si profesii care mai de care mai diferite. Sunt procurori, avocati, spalatori de vase, pictori. Un lucru au in comun: nu pot trai fara tango."
Iti vine greu sa crezi, cand ii vezi atat de tineri, ca Alina si Catalin sunt casatoriti de 15 ani. "Nu stiu in ce fel ne-a schimbat tangoul relatia", imi raspunde ea la intrebare. "Insa viata sigur ne-a schimbat-o. Prin tango am crescut, am ajuns sa ma cunosc mai bine, mi-am descoperit acel interior care iese mai greu la iveala."
In urma cu cativa ani, pe cand sotia sa trecea printr-o pasa mai proasta, Catalin a vrut sa-i faca o surpriza si s-au inscris - ce-i drept, dupa multe cautari - la un curs privat de tango. De ce tango? Greu de spus. Poate pentru ca muzica lui pasionala si lenta putea sa devina un... leac. Un remediu pentru impasul Alinei. Dansul tamaduieste. Risipeste nelinistea, iar imbratisarea aduce consolare si mangaiere. Cu toate astea, la inceput nu a fost prea usor. Desi prietenii carora le aratau noile figuri erau incantati, Catalin si Alina nu se simteau deloc in largul lor, incercand sa imite miscarile pe care profesionistii le repetau opt ore pe zi. "Ne intrebam: "Chiar asa de greu se invata tangoul?". N-am renuntat, pentru ca simteam o chemare. Se-ntampla uneori sa intalnesti in viata ceva misterios care te atrage, te cheama, nu stii sa-i spui pe nume, dar vrei sa-l urmezi. Cu tacaneala asta am devenit in cele din urma pasionati de tango si asa am ajuns la Buenos Aires. Iar cand ne-am intors, am vrut sa dam mai departe macar o farama din bucuria si implinirea pe care ni le oferise tangoul."
Au renuntat o perioada la locurile de munca, ea - cercetator fizician, el - contabil, si au deschis, mai intai pentru placerea lor si a prietenilor, scoala de dans "El Tango". Cursuri de dans, milongas, concerte de tango in diferite cluburi bucurestene si, pe perioada verii, "Aleea Tangoului" in Parcul Cismigiu. Scopul? Sa aduca tangoul aproape de oameni, sa le arate ca poate fi un mod de viata, o preocupare plina de farmec si de emotie si, poate, un mod de a-ti alunga singuratatea in bratele unui necunoscut. Ceva viu, fascinant, dar numai cu conditia simplitatii, a firescului, fara cliseele hollywoodiene, cu "figuri" ce-i stirbesc latura sa intima, profund umana.
Bucuresti 2006
Cine se aseamana se aduna
"Tam-tam-tam, pam-pam-pam." Luminile vin de la lumanarele si de la spoturile prinse in tavan. Cateva masute inguste, dreptunghiulare, sunt lipite de canapelele stranse langa pereti, si toata camera le apartine dansatorilor, care stau cuminti si-l urmaresc pe Catalin, "maestrul" ce paseste printre ei, cu salturi mari, glumeste, le explica, le arata. Nici n-ai crede ca, doar cu cateva minute inainte, ai strabatut toata zarva si mitocania care te urmaresc la fiecare pas in Bucuresti, ca te-ai strecurat pe stradutele Lipscaniului si ai intrat la Amsterdam Grand Cafe. Ai coborat la subsol, ai tras de usa grea de fier si ai nimerit intr-un spatiu paralel, aflat in acelasi timp cu cel de afara. O trompeta in surdina, viori, acordeoane, un ritm imbietor, care raspandeste "un nu stiu ce". Din difuzoare se aude o voce tremurata, care ti-l aduce in minte pe Rudolf Valentino, cu buzele sale senzuale, ochii intredeschisi si gesturi teatrale. Muzica vine din alte timpuri, insa tinerii care incearca sa-i afle ritmul si grandoarea fac parte din Bucurestiul anului 2006. Un tip de 30 de ani, cu barba si cu parul strans in coada, imbracat in jeansi si adidasi, danseaza cu o fata in rochie lunga si pantofi argintii, cu toc inalt. Unii sunt mai crispati, altii, cu oarecare vechime, stiu ca relaxarea este o regula de baza. Rad, glumesc intre ei, in pauza fetele isi arata noile perechi de pantofi sau genti, baietii vorbesc de-ale lor. Sunt oameni cat se poate de normali, de diferiti intre ei, nu au accese de romantism, nu-si doresc sa fi trait in alte epoci, nu-s batosi, nu-s teribil de eleganti, sunt doar in cautarea unei oaze de relaxare, guvernata de bun gust. A unui alt fel de a se distra. "Avem deja in Bucuresti o comunitate de dansatori, de amatori de tango", spune Catalin. "Nu-i nimic planificat, totul vine pe principiul "Cine se aseamana se aduna"."
Dar daca aceasta comunitate, asa restransa cum e ea, are o inima, un puls, numele ei este Cornelia. Tunsa scurt, strengareste, este o dansatoare fara varsta. Mereu in "primul rand" la cursuri, la milongas, a inceput acum cateva luni ca eleva, iar acum nu se mai poate opri din acest tavalug-tango. Cara boxe, pune muzica, intretine atmosfera si, mai ales, danseaza. Nu prea are timp de vorbe, pentru ca nu poate sta pe loc, nu vrea sa piarda nimic, vrea sa danseze, sa danseze. "Am ajuns aici intr-o dimineata geroasa de duminica, pe 23 ianuarie. Am intrat zgribulita, si cand am vazut ce atmosfera era, cu lumanari, cu muzica asta superba, m-am indragostit pe loc. Mi-am propus sa invat intr-o saptamana, pentru a participa la milongas si, oricat de aspru a fost gerul, am fost o eleva fidela si am venit la toate lectiile. Cand eram mica, am facut balet clasic, apoi am dansat toata viata cu pasiune, dansez si dupa Bach, si dupa danganitul de clopote, nu ma pot abtine, iar la vreo nunta, trei zile daca tine, nu ma opresc. Am o energie speciala, imi vine mereu sa topai, de aia merg si la salsa, ca sa-mi mai consum din energia asta. Acolo te distrezi, insa la tango te intorci spre interiorul tau. Este si o relaxare grozava, dar te obliga si la disciplina, fizica si psihica deopotriva. Pe langa faptul ca ma atrage atmosfera seducatoare de aici, tangoul inseamna pentru mine un tratament. Te face sa-ti pastrezi o pozitie corecta a corpului si a coloanei. Ma chinuiam la gimnastica medicala, cu tot felul de exercitii, si uite ca de cand fac tango, nu ma mai doare coloana. Asa ca n-am cum sa renunt la el, chiar daca uneori imi e peste mana sa vin la cursuri. Acum, de pilda, vin chiar de la aeroport. Dar te rog sa ma scuzi, trebuie sa dansez."
Matei este, si el, un pasionat. Nu are experienta si talentul nativ al Corneliei, insa vrea sa invete. "La inceput, te simti cam tampit, toata lumea se uita la tine, te evita, iti mai calci partenera destul de urat. Insa intalnesti cate o tipa cumsecade, care isi gaseste timp si energie sa-ti explice, si daca-ti iese un dans intr-o seara, te simti atat de bine, ca nu poti renunta."
Matei a inceput sa ia lectii de tango, dupa ce a vazut cat bine le-a facut dansul acesta unor prieteni de-ai lui, imprastiati peste tot prin lume. "Nici nu stiu de unde a pornit. Pe unul l-a lasat nevasta si, stii cum e, te cateri, te dai cu barca, faci tot felul de lucruri, pana ce a dat de tango si s-a vindecat. Acum, ei sunt damblagii cu tangoul. Cauta pe Internet, si daca descopera vreun curs special, un atelier, merg din Spania in Olanda sau te miri unde, dorm pe saltele, pe la prieteni."
Matei imi spune ca si el locuieste in alt oras, iar acum s-a intors pentru o vacanta la parinti. Nu vrea sa se dea mare, asa ca un timp evita sa-mi spuna unde sta. Vancouver. Atunci cand pleaca prin lume, la vreo conferinta, cauta pe Internet, iar seara merge la un curs de tango sau la milongas. E un mod de a cunoaste oameni, intr-un oras strain. La Paris, se danseaza pe un ponton de pe malul Senei. Fiecare oras mare are scolile si cluburile sale de tango. "La Vancouver e haios, ca marti seara se aduna elevi ai celor zece scoli de tango intr-o sala mare, de bal, si danseaza fiecare in stilul sau. Poti vedea care ti se potriveste. Noi avem aici doar doua grupuri, insa in Bucuresti, se intampla exact ce se intampla in marile orase ale lumii. Pastrand proportiile, bineinteles. Daca vrei sa stii mai multe, de ce nu vii maine, dupa 11, in "Chocolat"?" "11 noaptea?" Ochii lui Matei zambesc din spatele ochelarilor. Ce intrebare! "Bineinteles ca noaptea."
Noapte de vara la "Chocolat"
Vineri, la miezul noptii, centrul Bucurestiului forfoteste de grupuri de tineri care - mai galagiosi sau mai tacuti - merg la terase, in cluburi, la concerte sau chefuri. Pe strada Stavropoleos, la doi pasi de "Carul cu bere", petrecerea e-n toi. Amfitrion este Matei, care-si primeste oaspetii in prag, descult, cu un pahar in mana, in timp ce prin ferestrele mari de la "Chocolat" poti vedea ca inauntru se danseaza cu foc: salsa, rocknroll si, bineinteles, tango. Privesc in jur si sunt foarte mirat de ceea ce vad si aud, mai precis de ce nu vad si nu aud. Nu aud nici o grosolanie, nici o injuratura, nu vad nici o boaba de vulgaritate. Unde ma aflu? Ce-i cu oamenii astia care stiu sa se distreze, rad, beau, danseaza, discuta, povestesc, sunt atat de curati si de prietenosi? Habar n-au cine sunt si de unde am aparut, insa ma saluta, imi intind mana, isi spun numele si ma intreaba ce fac. Ce sa fac, ma uit uimit si ma bucur ca am intalnit astfel de oameni frumosi.
Inauntru, nimic din atentia si concentrarea de la lectii nu se mai regaseste. Se danseaza cu frenezie, iar Cornelia, intr-o rochie sic, albastru inchis, este in prim-plan.
"Nestiutorii cred ca la milongas vin doar cei ce se pricep sa danseze tango. Pana la urma, cine se pricepe cu adevarat?", imi spune Petruta, o fata cu ochi mari, albastri, si suvite carliontate, blonzii, ce-i incadreaza chipul. Acum este asistenta lui Catalin la cursurile de tango, insa inainte de a ajunge aici, a facut dans sportiv, tae-bo, kick boxing si alte alea, de care acum e mandra. "Ce-mi place la tango atat de mult? Ce-ti place la o reuniune de familie? Atmosfera calda, totul. Este un dans atat de personal. In imbratisarea lui nu poti sa minti, simti orice miscare intima a partenerului, simti cand ofteaza, cand chicoteste. Inchizi ochii si te rupi de lume. E super sa dansezi tango cu ochii inchisi. Dar nu e vorba doar de dans. Te urmareste si in viata de zi cu zi, iti formeaza gusturile, te formeaza un pic si ca om. Prietenii pe care-i am sunt cei de la tango. Nu mai pot merge la petrecerile de pana acum, in care fetele dansau singure in sufragerie, si baietii fumau toata noaptea in bucatarie si vorbeau despre masini. Nu mai umblu in echipament sportiv. Cand ne cumparam ceva, o fusta, o margea, o fantezie, ne intrebam: "Asta oare se potriveste la o milonga?". Si, in plus, am facut cu totii o pasiune pentru scriitorii sud-americani."
Aleea
Cu o palariuta de soare pe cap, un medalion vechi, cu un cap de tigru, prins la piept, si cu un zambet larg pe fata, Mery se plimba printre bancile aleii din Cismigiu si da informatii, imparte fluturasi, invita trecatorii sa danseze. Si danseaza si ea tango.
"Atat de fericita si de entuziasmata am fost atunci cand am auzit muzica asta rasunand in parc! Ma plimbam si eu, ca tot pensionarul, cand colo, ce sa vezi: se dansa tango in Cismigiu! Dansul tineretii mele. Muzica asta imi da sanatate, ma face fericita si acum. Dansam in studentie, la caminul 303, pe malul Dambovitei, unde au fost inainte grajdurile regelui, mai apoi dansam cu sotul meu la restaurantul Vatra Dornei sau la un restaurant langa Intercontinental, unde canta Gica Petrescu. Tangoul este o arta sentimentala. Cata afectiune se transmite intr-un minut de dans! Dar si o arta a miscarii, atata gratie, se pot scrie poezii despre o miscare a mainii sau a piciorului. Este minunat ca vin atatia tineri, pensionarii mai mult privesc, insa tinerii au curajul sa danseze de la inceput."
Printre tinerii ce vin in Cismigiu pe Aleea Tango, in fiecare sfarsit de saptamana, se numara si cei doi componenti ai trupei Picante, care sustin concerte de cate o ora. Pana acum cativa ani, Alexandru canta rock la chitara electrica. Cand a auzit sunetul bandoneonului, a simtit o atractie irezistibila. "Habar nu aveam cum se numeste instrumentul care scotea asemenea sunete. Am cautat pe Internet si am descoperit ca bandoneonul este regele instrumentelor in tango, ca nu se fabrica in serie, ci la comanda, ca este de origine germana si a fost inventat pentru muzica bisericeasca. Bisericile mai mici si mai sarace nu aveau bani pentru o orga adevarata, asa ca-si achizitionau un bandoneon, care are un sunet asemanator. Am vrut sa-mi iau si eu unul, am sunat la fabrica in Germania, insa costa 3000 de euro. Aveam o garsoniera intr-un cartier marginas si mi-am zis: "Decat un ratat cu o garsoniera, mai bine fara garsoniera si cu bandoneon". Nu pot sa spun cum am fiert alea trei luni, pana a venit instrumentul din Germania. Tangoul este mai mult decat muzica si dans, este o stare. Alina tristeti si singuratati."
Oameni cu aceeasi pasiune ca Alexandru se-ntalnesc la fiecare sfarsit de saptamana pe Aleea Tangoului, pana-n septembrie. Nu-i deloc o coincidenta ca Bucurestiul a avut pana acum un an plin de tango. Marea cantareata de jazz Anca Parghel a sustinut, entuziasta, cateva concerte de tango in cluburi, Razvan Mazilu a avut, in luna mai, premiera la "Odeon" a spectacolului "Un tango mas", formatia Gotan Project a aratat pe scena Salii Palatului cum se canta cel mai modern tango din lume. Oamenii acestui inceput de secol redescopera intensitatea si intimitatea tangoului, ce parea uitat. Si nu este vorba doar de un dans. Au nevoie de putin protocol, putina eleganta, de o delimitare de lumea nebuna de afara. Discrepanta se vede atat de puternic in Cismigiu. La restaurantul de pe lac e nunta, "hop si-asa!", cu muzica populara zbierata si manele la maximum, prost gust cat cuprinde. Pe Alee - desi trec si destui neaveniti, care fac glumite si rad in gura mare, ceilalti continua sa danseze. Danseaza un barbat cu parul cret-cret, in brate cu pustiul lui, de 5 ani, care-i si mai cret, danseaza cupluri de pensionari, parand ca spun, mandri, tinand capul sus: "Uite, asa se dansa pe vremea noastra!", danseaza Catalin cu Petruta, aratand pasii si explicand, danseaza de una singura o tiganca batrana si uscata, intr-o rochie alba cu volanase, cu ochii privind in gol. Un barbat cu trasaturi acviline, imbracat impecabil, cu camasa alba si pantaloni crem, la dunga, se ridica, in sfarsit, si invita din priviri o domnisoara la dans. Cei doi raman nemiscati in picioare, fata in fata, lipiti, in timp ce toata lumea se roteste in jurul lor. Tipul ii spune doua cuvinte la ureche si fata izbucneste intr-un ras nestapanit, cu capul dat pe spate. Desi danseaza mai mult din incheieturile mainilor, mie imi pare ca sar scantei. "Arta de a imbratisa o necunoscuta", imi spune Catalin. "Sunt oameni care se intalnesc doar in dans si trebuie sa-si "spuna" ce au de spus, in cateva minute, fara vreun cuvant. Dansezi asa cum esti, cati oameni, atatea stiluri de tango." Apoi, tipul cel spilcuit face o fandare si fata ii preia miscarea, ca si cum ar fi vorba de acelasi corp, de aceeasi simtire. Nimic din lumea exterioara nu mai exista in afara de aceasta "curgere lina". Tango.
(Fotografiile autorului)
("El Tango", www.eltango.ro, www.aleeadetango.ro, Tel. 0744/.45.36.23)