Diminetile de sfarsit de iulie, in padure, sunt magice: lumina rasaritului filtrata prin coroanele uriase ale copacilor, roua scanteietoare, aburii subtiri prelinsi peste trunchiuri, cantecul vesel al pasarilor salutand soarele. In fiecare dimineata, vara, lumea parca se naste din nou in padure si, odata cu ea, tot universul cuprins sub acoperisul ei vegetal. Iar printre cei "renascuti", imbatati de farmecul unei noi dimineti de vara, se afla si doi muritori fericiti: profesorul Parvu si reporterul-ucenic. Am plecat dis-de-dimineata, in cautare de plante medicinale, si pe masura ce soarele se inalta pe cer, ele nu intarzie a ni se arata. D-l Parvu se opreste tot mai des, la aproape fiecare raspantie de carari, la fiecare ochi de apa sau luminis, spunandu-mi: "Vezi, acela este Piperul Baltii, la vremea aceasta trebuia deja sa fie inflorit. Gustati frunza: asa-i ca-i iute? Nu gasesti leac mai bun pentru bolile venelor."; "Vedeti frunza aceea aproape rotunda? Este de anin. Aninul negru. E foarte buna pentru intarirea gingiilor si contra infectiilor de orice fel."; "Mai sus, trunchiurile acelea albe sunt de mesteceni. La vremea aceasta, frunzele mesteacanului sunt cele mai bune de cules. Nu am eu tinere de minte sa va spun la cate boli este buna frunza lor.". Fiecare floare, fiecare frunza are povestea sa, tainele sale pe care profesorul Constantin Parvu le cunoaste asemenea unui magician al padurii. Iar faptul ca ma ingaduie si pe mine, partas la atatea minuni, e un dar pentru care nu voi putea niciodata sa-i multumesc indeajuns.
Frunzele de Boz (Sambucus ebulus)
Lelea Tinca si leacul ei impotriva infectiei respiratorii
"Este ruda foarte buna cu Socul, avand frunza la fel ca acesta, florile albe si facand tot ca si el, prin august, niste fructe negre. De planta aceasta, care creste la marginea padurii si prin luminisuri, ma leaga o amintire foarte puternica. Era in vara lui 44, eram copil de 12 ani pe timpul acela si de la o ploaie rece, in care statusem prea mult, ma imbolnavisem de o infectie respiratorie grava. In vremea aceea, in satul nostru nu era doctor, si eram atat de bolnav, incat nu puteam rezista unui drum cu caruta pana la oras. De cateva zile, trupul imi era macinat de febra, nu puteam manca nimic si respiram tot mai rar si mai greu, incat femeile pe care le chemase mama in ajutor ziceau ca nu mai apuc a doua zi. Si acum, dupa mai bine de jumatate de veac, imi aduc aminte cum stateau cu lumanarile la capul meu, ca sa nu mi se duca sufletul in lumea de dincolo fara lumina. Si atunci, a venit o batrana de la noi din sat, Tinca a lui Bratescu o chema, si i-a spus mamei mele un lucru care a sunat nebuneste: "Nu-ti fa grija, ca-l lecuiesc eu, de-o sa-ti zburde prin curte chiar maine!".
Si ea, si barbatul ei erau tare priceputi in folosirea plantelor medicinale. Ii stiau oamenii din satele din jur si veneau la ei. Asa ca mama a lasat-o sa faca ce stia. Femeia aceasta a adus o desaga plina cu frunze proaspete de Boz, mi-a invelit tot corpul in ele, si pe deasupra lor, m-a infasurat intr-un cearsaf, lasandu-ma asa, pret de o ora. De unde imi simteam tot trupul cu fiori de gheata, in ciuda febrei, am inceput sa simt o dogoare in mine, care se intensifica tot mai mult. Iar dupa aceasta caldura foarte intensa, care parca ma topea, a aparut ca un fel de liniste, o stare de bine in toata fiinta mea, si am cazut intr-un somn profund. Cand m-am trezit, respiram deja normal, nu mai aveam nici urma de febra, nici urma de durere in plamani sau in corp. Asa cum prezisese Tinca, zburdam prin curte sanatos si eram bun de munca la camp, ca eram deja marisor, si in vremurile acelea copiii munceau mult mai mult decat acum. A fost una din experientele, as putea spune, miraculoase pe care le-am trait vizavi de ierburile de leac. De atunci, am capatat si un mare respect pentru "banalul" Boz, caruia ii datorez viata. De altfel, aveam sa descopar mai tarziu, ca frunza de Boz este un leac exceptional, atat extern, cat si intern. Pentru administrarea interna, se pune o lingurita de frunza uscata la cana si se face un ceai, cu care se trateaza bolile de rinichi, infectiile si calculii in special. Cu acelasi ceai se trateaza tusea si bolile respiratorii, care produc multa flegma. Scaldatorile cu frunze de Boz se utilizeaza in medicina populara romaneasca impotriva reumatismului. Si sa va mai spun un secret: celui care mesteca frunza de Boz inainte de masa i se taie foamea si i se intensifica procesele de eliminare, asa incat aceasta frunza este foarte buna pentru obezi. Dar trebuie avut grija cu ea, ca este foarte puternica si poate reactiva gastritele vechi."
Frunzele de Anin negru
(Alnus glutinosa)
Un adevarat substitut de chinina,
bun contra infectiilor si sangerarilor
Este un arbore nu foarte mare ca inaltime, a carui frunza o recunoasteti usor in padure, pentru ca are o forma aproape rotunda. Creste pe marginile paraielor, pe langa balti, fiind iubitor de umiditate. Frunza de Anin Negru era un medicament de baza in medicina sateasca. Pentru locuitorii din zona baltilor, unde erau frecvente bolile infectioase, aceasta planta era un adevarat substitut de chinina, avand proprietati antiinfectioase si febrifuge foarte puternice. In Banat, in judetele Timis si Arad, se foloseste pudra de frunza uscata, macinata in piua, pentru oprirea hemoragiilor interne, inclusiv a hemoragiilor puternice din timpul menstrelor. Pentru aceasta, se ia cate o jumatate lingurita de pulbere, de trei-patru ori pe zi. Cu ceaiul concentrat de frunza de anin (o mana de frunze la jumatate de litru de apa) se fac niste comprese care se pun pe ranile ce sangereaza abundent, ca sa se inchida si sa nu se infecteze. Clatirea gurii, cate un sfert de ora, cu acest preparat, facuta de doua ori pe zi, opreste sangerarile gingiilor, combate infectiile gingivale si dentare, este si un leac foarte bun impotriva parodontozei, pentru ca intareste gingiile. In Moldova, ceaiul obtinut din trei linguri de frunze uscate la un litru de apa se da betivilor pentru a se trezi. De fapt, in doze mari, frunzele de Anin Negru sunt un bun vomitiv si catartic, fiind utile pentru expulzarea rapida din organism a oricarei substante toxice, inclusiv a alcoolului.
Mesteacanul
(Betula alba)
Batrana din Moeciu, campioana la fan
In zonele de munte, Mesteacanul era pana de curand un medicament foarte pretuit. Am intalnit mai demult, undeva in zona Moeciului, comuna Bran, o batrana care la saptezeci si cinci de ani ii intrecea pe cei tineri la stransul fanului. Am intrat cu ea in vorba si am intrebat-o cum de poate munci la varsta ei, in rand cu nepotii, fara sa oboseasca. Si atunci, ea mi-a zis ca de tanara a fost foarte bolnava, avand un reumatism la articulatiile picioarelor, care o imobiliza saptamani intregi la pat. O matusa de-a ei a tamaduit-o cu reteta aceasta: "Se culeg la amiaza, pe caldura, frunze fragede de mesteacan, care se pun intr-un saculet de panza si se lasa sa stea la soare vreo doua ore. Se baga apoi piciorul sau mana bolnava in sacul cu frunze, care vor fi deja incinse de soare. Se tine mana sau piciorul in sacul cu frunze vreme de macar patru ore, timp in care frunzele "se aprind" (intra intr-un proces de deteriorare a unor substante, proces prin care se degaja o caldura surprinzator de puternica). Apare o fierbinteala foarte puternica la mana sau la picior, iar zeama frunzelor intra prin piele in trup si inmoaie reumatismul, care numaidecat se trage dupa vreo sapte astfel de tratamente."
Frunza de mesteacan este insa cea mai valoroasa administrata intern. Culeasa pana la sfarsitul lui iulie, este leac pentru plamani si caile respiratorii, fiind un excelent expectorant si antibiotic, folosit in bronsita si astm, precum si in rinita. Mai tarziu, inspre toamna, frunzele mesteacanului acumuleaza substante care sunt foarte bune pentru rinichi, fiind diuretice si antiinfectioase. Frunzele de mesteacan dizolva pietrele la rinichi (in special uratii si in mai mica masura oxalatii si fosfatii), combat infectia si reduc inflamatia cailor urinare, fiind folosite in cure de cate doua-trei saptamani, impotriva cistitei si nefritei. In toate aceste boli, eu recomand infuzia combinata: patru-sase lingurite de mesteacan se pun in jumatate de litru de apa sa macereze de seara si pana dimineata, cand se strecoara, iar maceratul rezultat se pune deoparte. Planta ramasa dupa filtrare nu se arunca, ci se fierbe in inca o jumatate de litru de apa, se lasa sa se raceasca, apoi se filtreaza. La sfarsit se combina cele doua extracte si se obtine infuzia combinata, din care se consuma cate un litru pe zi.
Coada-racului
(Potentilla anserina)
Cum a scapat de infectie
intestinala o taranca din Fagaras
Este o planta ierboasa, pe care o intalnim la marginea padurii, crescand in liziera, in poieni, si mai ales pe margini de drum. Se numeste asa dupa frunza sa, care este adanc crestata, amintind de o coada de rac. Eu am pretuit-o foarte mult, dupa ce m-a invatat o taranca din tara Fagarasului cum si mai ales la ce se foloseste. Eram la marginea satului Ohaba si culegeam frunze de Coada-Racului, cand o femeie care trecea inspre camp mi-a spus ca bine fac ca o culeg, fiindca pe ea, buruiana asta a scapat-o de o boala pe care nici un doctor n-a stiut sa o tamaduiasca. Fireste, am intrat in vorba si nu s-a lasat mult rugata ca sa-mi spuna povestea ei. Nu stia cum, poate de la o mancare alterata de caldura verii, a facut o infectie a intestinului, care a produs o diaree extrem de puternica. Este o boala care poate parea banala, dar care atunci cand este foarte puternica sau prelungita, devine foarte periculoasa. Femeia aceasta ajunsese atat de deshidratata, incat a fost dusa de urgenta la spital, unde i s-au pus perfuzii, ca sa nu moara din cauza pierderii excesive de lichide din corp. I s-au administrat cele mai puternice pastile, a fost pusa la regim, dar boala tot nu a putut fi stopata. Pana la urma, a fost trimisa acasa, desi practic nu se putea tine pe picioare. Din fericire, in satul ei era o batrana care a invatat-o cum sa se vindece. A trimis pe o sora de-a ei sa culeaga frunze de Coada-Racului, iar dintr-o mana de frunze, puse la un litru de apa, i-a facut o fiertura, pe care ea a baut-o vreme de o zi, fara sa manance nimic altceva. Si a continuat astfel tratamentul cinci zile la rand, desi i se facea gura punga de la acea fiertura. Si acolo unde nici un medicament nu reusise, a reusit buruiana asta, pe care nici nu o observi cand pasesti peste ea. Pentru ca in boli de acest fel ale intestinului nu este leac mai bun decat frunza de Coada-Racului.
Reteta este urmatoarea: Trei linguri de planta uscata si maruntita se lasa in jumatate de litru de apa sa macereze si apoi se filtreaza. Planta ramasa se mai fierbe apoi vreme de douazeci de minute la foc mic in alta jumatate de litru de apa si pe urma se filtreaza. La sfarsit, se combina maceratul anterior obtinut cu fiertura racita si se obtin cam trei sferturi de litru de preparat extrem de bogat in taninuri si, in consecinta, cu un gust nu prea placut. Aceasta zeama care "face gura punga", cum spunea taranca mea din satul Ohaba, nu da gres niciodata in tratarea diareelor si a infectiilor intestinului, dar nu trebuie administrata decat dupa ce alimentele alterate au fost eliminate din corp. Fiertura de Coada-Racului se da si femeilor ajunse la premenopauza, care au metroragii intense, precum si femeilor in perioada de menstruatie, care au hemoragii prelungite sau prea puternice. In aceste cazuri, se beau cate trei sferturi - un litru de fiertura de Coada-Racului pe zi, avand rol hemostatic si de rehidratare.
Extern, acelasi preparat se foloseste sub forma de spalaturi vaginale, in tratarea leucoreei, fiind un antiinfectios si antiinflamator foarte puternic. In hernia inghinala se pun comprese cu aceasta fiertura de Coada-Racului pentru a strange orificiul largit prin care cad viscerele (este un puternic astringent). Tot cu fiertura de Coada-Racului se fac bai de sezut pentru a opri hemoragiile produse de hemoroizi. Compresele cu acest preparat se pun pe ulcerele varicoase, pentru a favoriza cicatrizarea.
Dudul negru
(Morus nigra)
Amatorii de dulciuri sa faca
doua cure pe an. Previn diabetul
In judetele de la Dunare, exista adevarate palcuri de padure formate aproape numai din Dud Negru, ale carui frunze sunt extrem de cautate ca leac in acele locuri. In zona Teleormanului, de pilda, aceste frunze sunt un medicament de capatai pentru gastrita hiper-acida si pentru ulcerul gastric. Ele au un efect alcalinizant puternic, neutralizand acizii gastrici care ataca peretii stomacului. Era un batran foarte bun mester in ierburi de leac, dintr-un sat de pe langa Alexandria, care vindecase multi oameni ce sufereau de "arsura la stomac" cu aceste frunze. El le culegea in iulie, dupa ce se coceau fructele, apoi le usca in podul casei, asa incat sa le poata folosi tot anul, mai ales primavara si toamna, cand problemele gastrice se activeaza cel mai usor. Amesteca frunzele de dud pisate, impreuna cu frunze de zmeur, in parti egale. Si omul lua din aceasta pulbere in amestec o lingurita de trei-patru ori pe zi, la trei ore dupa masa, sau atunci cand il incerca durerea, si numaidecat, in cateva saptamani, se vindeca. Si in regurgitatiile acide, folosea acelasi tratament cu succes.
Oamenii de peste patruzeci de ani, marii amatori de dulciuri sau cei care au avut antecedente de diabet in familie ar trebui sa faca macar doua cure cu frunze de Dud pe an. Pentru ca frunzele de Dud previn diabetul de tip Ii, de care se imbolnavesc in fiecare an zeci de mii de oameni la noi in tara. Se amesteca pulberea de frunze de Dud in proportii egale cu cea de frunze de Afin, cele doua fiind hipoglicemiante de prima mana. Se administreaza cate o lingurita din acest amestec de pulberi, de patru ori pe zi, in cure de macar 21 de zile pentru prevenirea diabetului, si in cure de 60 de zile, la cei care sunt deja diabetici.
Foto: Dan Varlan (4)
Domnul Constantin Parvu este doctor in biologie, autor al celor mai complexe si complete lucrari despre plante si despre fitoterapie aparute la noi in tara: "Universul Plantelor" - o lucrare de referinta in domeniu, aparuta in 1993, si "Enciclopedia Plantelor" - peste 3000 de pagini despre plantele romanesti, cuprinse in patru volume recent publicate. Pentru prima dintre aceste lucrari, a fost nominalizat in Marea Britanie, printre cei 500 cei mai buni oameni de stiinta din lume, iar la Paris, la targul de carte, a primit Premiul I la sectiunea de specialitate. Domnia sa a strans vreme de zeci de ani retete populare de vindecare din toata tara, pe care ulterior le-a corelat cu datele stiintifice, rezultatul fiind un impresionant tezaur de cunostinte, in domeniul fitoterapiei.