Un mare poet rus, care de peste 5 decenii poarta Flamura Poeziei, a Artei si a Culturii, pe mai toate meridianele lumii.
Emisiunea cu pricina s-a numit "Poezia ca spectacol" si a fost, intr-adevar, un superb spectacol, un duel efervescent, scanteietor, intre doi poeti. "Doi", pentru ca interlocutorul lui Evtusenko a fost Mircea Dinescu. Nici ca se putea gasi o "gazda" mai nimerita pentru genialul rus. Mult mai tanar, dar avand aceeasi vioiciune de spirit, acelasi temperament vulcanic, carisma, autoironie si umor din belsug, Dinescu i-a tot ridicat la plasa magnificului sau invitat, timp de aproape o ora. O ora de superba scanteiere intelectuala!
Teme de vorbire au fost din belsug... Au vorbit cei doi despre teribila, indepartata Siberie, imparatie a gheturilor si a viscolului cumplit, acolo unde, "Intr-o statie de tren", s-a nascut, in 1933, Evgheni Evtusenko. "Lumea se mira ca ma imbrac atat de colorat, ca port multe bratari albastre si galbene. Si tot felul de inele de aur. Este si asta un mod de a ma vindeca de atata alb, de atata frig, pe care l-am trait in Siberia mea natala..." "Stantia Zima" (satul in care s-a nascut), pe romaneste "Statia Iarna" a dat si titlul primului sau poem. Un poem publicat in 1963, cu care Evtusenko a intrat in lumea poetilor sovietici "disidenti" si cu care avea sa-si inceapa "operatia de seducere a lumii contemporane"...
Parintii poetului au fost geologi. Au divortat curand. Dupa un timp, mama lui a devenit artista de estrada. De la tatal sau, "Jenicika" a mostenit talentul de poet. De la mama sa - talentul, remarcabil, de actor. Si vocea - cand de catifea, cand de tunet... dupa cum o cer versurile.
In fata noastra, a telespectatorilor, Evtusenko si-a descris un pic copilaria, adolescenta, tineretea. Conflictul, timpuriu, cu cenzura comunista, cu autoritatile sovietice de tot felul. La varsta de 19 ani este primit in Uniunea Scriitorilor Sovietici. De-a lungul fulminantei sale cariere de scriitor si ambasador al Culturii in lume, Evtusenko publica opt volume - cuprinzand poezie, proza, eseuri, teatru, scenarii de film. Poeziile de dragoste - mai ales ele - ii aduc adoratia tinerilor rusi, satui pana peste cap de poezia "militanta" sovietica. Cu un zambet foarte cinematografic, Evtusenko recunoaste ca iubeste femeile (a avut patru neveste, de care este foarte mandru, "fara alte comentarii"), iubeste natura, minunile ei. Iubeste vinul bun ("Vodca nu e buna de nimic, te face sa-ti pierzi memoria"). Iubeste calatoriile (celebritatea mondiala i-a facilitat, inca din anii tineretii drumurile prin lume, chiar si in vremea neinduratoare a comunistilor). Evtusenko iubeste Romania. "A fost prima tara pe care am vizitat-o, de indata ce am scapat din chingile securitatii... Acuma am venit la voi cu mare placere, pentru a doua oara". De mai multi ani traieste in America, unde tine conferinte pe teme literare - si nu numai. Preda la Queens College din New York si la Universitatea Tulsa din Oklahoma. Literatura, desigur. "Mi-a placut si imi place America. Am fost prieten cu mari americani. Cu Hemingway, cu Arthur Miller, cu John Steinbeck... Acum, insa, ma revolta vulgaritatea triumfalista din America. Americanii nu-si cunosc istoria, nu cunosc nici istoria si nici cultura altor popoare. Cand ma aflu in Siberia, le citesc studentilor sute de versuri. La Kremlin, in sala mare, am citit Poezie in fata unui public format din 6000 de tineri, mai toti sub varsta de 20 de ani... Nici in America nu mi-am pierdut spiritul razboinic!" In "New York Time" a publicat un articol in care a atacat vehement bombardarea Belgradului de catre americani. "Acolo nu au murit numai oameni, ci si monumente ale culturii." Dinescu ii da dreptate si-si aminteste cum, la randul sau, a atacat tot cu violenta, in "Allgemeine Zeitung", bombardarea podurilor din Iugoslavia. Superb, intr-adevar, acest "Spectacol de Poezie", in care cei doi scriitori au vorbit - printre altele - si despre "autoironie, ca excelent leac pentru salvarea din ridicol". Au fost de acord cu faptul ca politicienii lumii ar trebui sa cheltuiasca mai putini bani cu inarmarea, cu starnirea unor razboaie nu prea justificate, si sa aloce multi bani si multa energie pentru "inarmarea morala". Poetii au pledat pentru "cainta", pentru nevoia de regret fata de toate crimele comise, si in capitalism, si in comunism. "Papa Ioan Paul al Ii-lea s-a rugat intruna pentru salvarea constiintei oamenilor", isi aminteste Evtusenko. "Intr-o zi am primit o scrisoare de la Kalasnikov (inventatorul cumplitei mitraliere cu acelasi nume - n.n.), de fapt, o carte postala, in care mi se adresa cu "Cetatene", si in care ma intreba daca stiu o arma care nu ucide. Ci invie..."
Si tot in aceeasi seara, in sala Atelier a Teatrului National din Bucuresti, superbul Evtusenko, atat de viu la cei 73 de ani ai sai, ne-a citit din volumul de versuri Mierea tarzie - lansat cu acest prilej. Un volum pe care-l datoram Editurii Cdpress. Selectia versurilor, traducerea initiala si postfata sunt semnate de Nadia Brunstein. Iar traducerea - de mare frumusete si rafinament - ii apartine poetului Stefan Dimitriu. Asadar, un alt regal, in care, alaturi de Evtusenko, au aparut, citindu-i versurile, cu mult talent si mult farmec, tinerii actori ai Nationalului - Tania Popa si Marcelo Cobzariu. Iata ca si deasupra cerului Bucurestilor mai apar, din cand in cand, stele luminoase, care ne spun, cu glas de Poezie, ca viata e frumoasa. Si ca merita traita din plin.