Intr-o zi insorita de vara, mi-am lasat biblioteca intesata de carti, mi-am lasat calculatorul, Internetul si am plecat la... specializare, pe Valea Cibinului, in judetul Sibiu. Nu, acolo nu exista vreun institut medical celebru, ci... un baci batran si intelept, cunostinta mai veche a revistei noastre, Babu Nitu al lui Stef. "Babu", in zona Sibiului, este un apelativ care arata respectul, stima cu care cei tineri li se adreseaza celor batrani si intelepti. Iar la 83 de ani impliniti in aprilie, Babu Nitu nu este doar unul din cei mai varstnici ciobani din Gura Raului, ci si cel mai intelept dintre ei, sfetnic neintrecut in toate pricinile vietii si, mai presus de toate, un geniu al medicinei satesti. Insa inainte de a-l asculta pe Babu Nitu vorbind, trebuie sa va spun cate ceva despre drumul strabatut pana la el, o adevarata calatorie catre culmile inverzite ale Cibinului.
Vara, Babu Nitu nu-i de gasit niciodata acasa, in sat. La anii sai, urca inca singur la munte, unde-i sunt oile. Asa ca a trebuit sa ajung sus la stana, ceea ce inseamna vreo treizeci de kilometri de urcus, pe drum forestier noroit si serpuit printre paraie. Iar dupa drumul acesta, incepe un drumeag de padure, pe care nu se mai poate trece cu nici un fel de masina. Asa ca am luat-o la urcus cu piciorul printr-un codru de brazi, pe alocuri doborati de vanturile napraznice, deschizand privelistea fascinanta a crestelor muntelui Cindrel, cu iezerele si varfurile inca acoperite de gheata si de zapada. Nu stiu unde e stana, dar latratul cainilor ciobanesti care imi adulmeca urma imi arata directia. Ma indrept catre ei, cu curaj si cu o bata zdravana in mana, pana cand ma trezesc inconjurat de vreo zece dulai. Semn bun ca am ajuns la tinta, dar si riscul de a fi facut petice. Singura solutie: sa strig cu putere, ca sa auda ciobanii si sa ma scape din coltii lor. Din fericire, vin repede si-mi deschid calea spre Babu Nitu, pe care il gasesc, cum altfel?, in exercitiul functiunii: mulge oile. Tarcul se afla chiar in inima padurii, sub niste brazi uriasi, care abia lasa razele soarelui sa patrunda. Ii spun cine sunt, de-unde vin, si desi a mai dat interviuri pentru revista noastra, ma incearca in dinti, ca pe galbeni: "Pai noi sedem toata ziua la stana, nu stim nimic. Dumneavoastra care veniti de la oras stiti, cu siguranta, mai multe, si poate ne invatati si pe noi." Daca treci peste mandria de orasean "invatat" si perseverezi, intr-un tarziu, calcandu-si parca pe inima, Babu Nitu incepe sa mai spuna cate ceva, mai degraba intrebandu-te: "Dar lemnul lupului il cunoasteti? Creste, ia asa, pe langa campuri";"Brusturele trebuie sa-l stiti, face la vremea aceasta ca un puf alb pe langa paraie". Daca ai rabdare si raspunzi fara tafna, ascultand si mai ales intreband, ai sansa ca Babu Nitu sa se dezlege in cele din urma la vorba, sa te bata pe umar si sa te poarte cu sine spre lumea fabuloasa a leacurilor populare din Marginimea Sibiului. O adevarata initiere, care te duce pe potecile intunecoase si umede din padure, dar si pe plaiurile pastorale insorite, acolo unde sute si sute de plante si ierburi asteptau, parca, sa fie chemate de glasul lui Babu Nitu, dezvaluindu-si puterile. Sute si sute de plante, multe din ele necunoscute, dintre care am ales cu greu si cu parere de rau, doar pe cele mai cunoscute si mai usor de gasit.
Retete din farmacia muntelui
Rasina de brad
"Domnule, sa stiti de la mine ca cel mai bine ii sa te stii cu un mestesug. Ia, eu am invatat de la cei mai batrani ca mine mestesugul la buruienile de leac. Si eu n-am ras de nimene dintre cei batrani care stiau leacuri vechi, ba m-am dus si-am intrebat si am furat meserie cat am putut. Ca meseria asta se fura, nu se invata asa, in scoli. Ca in scoli ii numa teorie, da la cei batrani ii practica, cum se spune. Ma duceam si spuneam: "Babule, invata-ma si pe mine la ce ii buna iarba asta, la ce ii buna ailalta", ba ma duceam si spuneam ca ma doare aici sau acolo si sa ma invete ce sa fac. Si poate nu ma durea, dar asa am invatat. Ca fecioru meu ii veterinar si nu vrea sa stie decat de injectii, dar aici, la stana, daca se imbolnaveste o oaie sau un om, cu ce-i mai faci injectie? Si apoi, si la injectie - poti sa bagi tu mana in foc ca ce-i pus acolo-i bun? Vedeti, bradul acela de care va rezemati ii plin de rasina. Daca un om sau un animal se betegeste la un picior, ceva, atunci luati rasina din asta, o puneti pe din doua cu seu de oaie si le topiti impreuna la foc domol, dupa care le lasati la racit. Cu unsoarea care ramane, ungeti lovitura sau vanataia si numaidecat se vindeca, mai repede decat cu doctoriile de la oras. Daca-i rana cu sange, atunci se pune rasina in rachiu tare si se lasa la dospit, si cu leacul asta se spala rana, care se inchide si se vindeca fara sa coaca. Pentru reumatism, rasina se incalzeste tare, dar nu cat sa arda pielea, apoi se pune pe ciocurile dureroase de la picioare si maini. Dupa ce se pune rasina se leaga pe deasupra cu panza si se tine asa cam la vreo jumatate de zi. Se pune leacul acesta in fiecare zi, vreme de o luna - doua, si ciocurile se topesc, ca rasina de brad ii leac puternic. Multi oameni o scapat cu rasina de brad de doctori si de operatii grele."
Ghintura
(Gentiana asclepiadea)
"In ziua de azi, oamenii se iau care mai de care la intrecere si beu, pana nu mai pot. Ba, parca o inceput muierile sa be mai mult ca barbatii, si dupa aceea, ii ajung pe toti durerile de ficat. Si vin la mine si se roaga: "Ajuta-ma, Babule, ca nu mai pot. Mi-or zis doctorii ca nu mai stiu ce sa-mi faca.". Vara, eu ma duc ia, acolo, pe muchia muntelui, unde vezi dumneata ca sa termina padurea, si mai e ici-colo cate un petec de zapada. Acolo gasesc ghintura. Ii de mers cale de o zi, dar in fiecare an ma duc. Si iau doua-trei radacini, si mai pun si vreo doua-trei buruieni: cateva frunze de rostopasca, zece fire de patru-frati, o radacina de osul-iepurelui. Pe toate le pisez si le pun intr-un litru de rachiu si le las sa stea asa, vreo doua saptamani, la soare. Din leacul asta ia omul cate 2-3 linguri pe zi si se vindeca numaidecat, de toate boalele de ficat. Numai ca trebuie sa manance cu socoteala: fara prajit, fara multa osanza, mai mult din ce da campul si lapte."
Vascul
(Viscum album)
"Trebuie ca-l stiti: il vedeti iarna cum sta in copacul golas. De la distanta, zici ca-i asa, un cuib, numai cand te apropii, vezi ca-i tufa si sta in copac, verde tot anul, nu-i cad frunzele. Si-s mai multe feluri de vasc: de par, de prun, de salcie, de plop, de mar. Cel mai bun e cel de pe par. Pe asta il dau eu la diabet - ia omul si piseaza frunza uscata si pune cate o lingura rasa la cana, dupa care il lasa sa stea vreo zece ceasuri si-l bea. Se beau cate doua-trei cani din acestea pe zi si se vindeca diabetul. Doctorii zic ca nu-i leac pentru diabet, dar este. Tot pentru diabet se mai ia frunza de afin si frunza de dud, cu care se face fiertura si se bea o litra-doua peste zi. Multi oameni care or luat vasc si fiertura asta nu le-o mai trebuit dupa aceea doctorii de diabet. Tot vascul de par luat in apa ii bun pentru inima, la palpitatie si naduseala (ischemie cardiaca cu tulburari respiratorii - n.r.), si pentru tensiune. Da pentru tensiune, vascul trebuie luat multa vreme, asa, cam la vreo cateva luni, in fiecare zi. Cum ii acuma, vara, caldura asta inadusitoare, se iau si trei cani cu vasc pe zi."
Branca-ursului
(Heraclea sphondyllium)
"Creste asa, inalta de un stat de om, pe marginea paraielor, si are o frunza mare si crestata. Apoi, eram la oi, cu inca un cioban, si la cal i-o sarit o potcoava. L-am pus pe cioban sa-l tina ca sa-l potcovesc la loc, da el nu l-o tinut bine, iar calul m-o lovit, ia aici in genunche, de m-o sagetat durerea pana in cap. Eram singur in munte cu acel cioban, si de durere ma tavaleam pe jos si nu stiam ce sa fac. Apoi am coborat la parau si am gasit frunza de asta, de branca-ursului. Mi-am adus aminte de ce mi-o zis un om de la mine din sat si am luat doua-trei frunze, le-am pisat un pic pe o piatra, acolo, si mi-am legat genunchele cu ele. In cateva ceasuri, durerea m-o lasat ca luata cu mana, iar dupa trei zile, abia daca mai aveam o umflatura si deja puteam merge. Acuma nu se mai vede semn deloc, si la optzeci de ani, urc la stana, in munte, ca un flacau de douazaci. Dar daca nu erau frunzele acelea, ajungeam mai mult ca sigur la spital, si nu se stie daca azi mai puteam merge bine. Mai inspre august, cand floarea de la branca-ursului da deja in samanta, se ia samanta si se piseaza si se da la om, barbat sau femeie, care nu poate sa aiba copii."
Muschi de brad
(Usnea barbata)
"Cum vedeti colo, pe brad, muschiul acela care-i ca o panza, asa, care atarna pe ramuri, acela-i spune muschi de brad. Si se culege cand ii vremea mai uscata, ca astazi. Dupa cules, se pune in pod sau in tinda sa se zvante bine. Apoi se marunteste si se pune in cizme, printre degetele de la picioare, contra oparelii care apare la cei care umbla mult incaltati si transpira (boala piciorului de atlet n.r.). Pentru arsura de soare si orice alte arsuri, se pune fiertura facuta din patru linguri la litru, ca sa nu coaca (sa nu se infecteze) si sa se vindece repede si fara semn urat. Iarna, se face gargara cu fiertura asta fierbinte, ca sa nu se ia raceala din gat. La tusea din plumoni (plamani) se da celalalt muschi, de piatra, care numaidecat scoate rautatea din ei."
Steregoaia
(Veratrum album)
"Ea creste nalta, pe aici pe langa stana. Iti vine pana la brau, daca nu si mai bine, iar frunza-i lata si face un soi de floare alba. Apoi, trebe mare grija cu ea, ca-i cam otravitoare - oaia sau vita daca o manca, apoi ii bai mare. Si la om la fel. Dar daca stii s-o folosesti, e cel mai bun leac pentru cei care nu se pot opri din baut. O venit la mine mai multe femei, ca au feciori care beau pana nu mai stiu de ei si stau mai mult la carciuma decat la camp sau in munte cu oile. Apoi una, saraca, o ameninta fecioru ca sa-i dea bani de carciuma, ca altfel o bate. Si o ajuns la mine cu lacrimi in ochi si i-o fo frica sa nu afle baiatul ca vreau sa-l dezvat, ca poate m-o bate si pe mine. I-am zis ca am eu optzeci de ani, dar sunt in putere, si daca ii ceva, il izghesc de pamant, de nu sa vede. Si am invatat-o sa puna ia, asa, o lingura-doua, nu mai mult, de radacina pisata de steregoaie in damigeana cu vin si sa-l lese sa beie de acolo, cat o pofti. Apoi, numai ce-o baut de acolo, ca l-o apucat un rau de la stomac si-o varsat tot, de nu se mai putea opri. Si dupa ce o mai patit asa de cateva ori, nu i-o mai trebuit bautura. S-o dus si prin doctori sa vada ce are si doctorii i-o zis ca de la vin si de la rachiu i se trage. Si asa o sila de la stomac il apucase, ca numai ce-i zaceai de bautura, ca-i venea rau. Si s-o lasat de baut."
Muschiul de piatra
(Cetraria islandica)
"No, cu multi ani in urma, m-am chert (m-am pierdut) in munte, pe o ploaie si o ceata deasa de s-o tai cu cutitul. Eram cu inca un tovaras si am incurcat potecile, de-am ajuns tocma doua muchii de munte mai incolo decat varful acela care-l vedeti la asfintit. Si era o pustietate, de nu vedeai tipenie de om, si ploaia se intetea de ziceai ca s-or lasat norii pe pamant, si venea de acuma si seara. Numa ce-am auzit noi asa, ca prin vis, talangi de oi, si ne-am indreptat intr-acolo, unde-am gasit un cioban sangur cu turma in munte. Si ne-o primit el cum o putut, ca era si el ud si lemnele erau ude, de nu putea face focul. D-apoi, tremuram cu totii de acuma si, daca nu faceam ceva pe frigul acela, sigur ne-mbolnaveam de plumoni (plamani), ca nu te joci cu raceala din munte, cand ploua si trage racoarea. Am facut eu focul cum am stiut de la un batran, cu muschi de brad si inca un lemn, apoi am pus sa se faca o fiertura de muschi de piatra ce-aveam in desaga. Muschiul de piatra ii cel dintai leac de pe pamant pentru boalele de plumoni. Creste, ia asa, ca o blana pe pietre, mai sus de o mie opt sute de metri, ca lui ii place la aer curat. Il desprinzi de pe piatra cu cutatul, il lasi sa se usce si dupa aceea faci fiertura cu el. Pui vreo jumatate de lingura la o cana de apa si nu-l lasi sa dea in clocot, ci numa-l lasi sa se opareasca. Cu leacul asta ne-am scapat noi atunci de raceala la plumoni. Si cati oameni or venit la mine, care nu putea scapa de tuse, care cu plumonii betejiti de la tutun ori cu tuberculoza, cu totii or scapat cu muschi de piatra. Se poate face si asa, ca plamadeala in rachiu, si ii si mai bun. Orice raceala la plumoni se lecuieste cu fiertura sau cu plamadeala in rachiu de muschi de piatra. Cu vreo cativa ani in urma, o venit la mine un neamt, ca are nevoie de muschi de piatra si sa-i arat eu in munte unde-l gaseste. Si eu n-am vrut sa-l duc pe neamt, ca ce treaba are el sa cheleasca muntii nostri de muschi de piatra. Eu de unde sa mai iau dupa aceea, daca-l culege el, tot. D-apoi, mi-o spus ca vine cu elicopteru si ma duce pana in varful muntelui, numa sa-i arat. I-am spus: "Ce-mi trebuie mie, om batran, sa atarn ca cioara pe cer? Mai bine ma duc eu cu piciorul si-ti aduc si trimiti dumneata om si-i dau cat iti trebuie". Si asa am facut, ca eu ajut omul la nevoie, dar nu sa vina straini si sa ne ia noua tat-tat."
Leurda
(Allium ursinum)
"Are gustul ca usturoiul si creste mai in jos, inspre padurile de la deal. Nu ii planta din aceasta aspra de munte, ii mai blanda. Oamenii ii manca frunzele asa, pe paine, sau cu mamaliga, si ii buna si la inima, si la rinichi. Dar cea mai buna ii pentru cei care li s-a miscat la cap (tulburari psihice - n.r.). Se iau multa vreme frunze de aiurda (leurda), proaspete sau pisate, si omul scapa de problemele cu capul, ca-i buruiana care ajuta la nervi si-i linisteste. Toti care nu pot dormi, care-i indeamna mintea catra cine stie ce nenorociri ar trebui sa incerce aiurda, inaintea pastilelor care cine stie ce mai fac acolo la cap. Si la cei care se betegesc cu nervii, odata cu batranetea, ii buna aiurda. Pe mine m-o invatat asta un om de dincolo de munte, de prin Arges, unde sunt paduri pline cu aiurda, si-mi aducea si mie, intr-o vreme, sa mai dau la cate un om necajit. Frunza de aiurda se pune pisata in miere de albine, cata miere atata iarba, apoi se da cate 6 linguri pe zi, vreme de cateva luni. Pare ca-i gluma ce va spun, da multa lume o scapat de nacaz cu leacul asta."
Cinci degete
(Potentilla reptans)
"O sa va arat iarba asta, chiar aici, langa coliba noastra. Are asa, o floare galbena, si frunza marunta, marunta, ca nu-i spornica deloc la cules. Eu am invatat s-o folosesc proaspata, abia culeasa, contra junghiurilor la rarunchi (colica renala) si la maruntaie (colica biliara sau crampe abdominale). O culeg cu tot cu frunza si floare, o pisez bine pe un lemn, si dupa aceea o presar cu sare. Direct unde-i durerea o pun si deasupra pun o carpa si o blana de oaie ca sa tina caldura. Ca luata cu mana se duce durerea. Daca o fierb in apa sau o plamadesc in rachiu, o dau contra pantecaraiei (diaree) si pentru tot felul de rautati la mate (infectii si inflamatii intestinale)."
Stevia stanelor
(Rumex alpinus)
"Stevia asta numai pe locul unde-i stana sau unde o fost stana creste, si-i de mare ajutor pentru ciobani. Multe oi ar muri de incurcatura de mate, daca nu ar fi buruiana asta. Se ia radacina, care se lasa la soare, si dupa aceea se da pisata. Si la om ii buna. Oamenii incuiati la mate (constipatie) iau radacina asta de stevie, care numaidecat isi face treaba. Se da cate o lingura de radacina pisata, ori la cei care-s mai slabi, se da o jumatate de lingura sau chiar un sfert. Tot radacina de stevie pisata se da si la cei ce or stat in spitale, cu ficatul, ca scoate rautatea din maruntaie."
Laptele
"Ca-i de vaca ori de oaie, cand ii proaspat muls, cald, laptele ii mai bun ca un medicament. Se da la pruncii care cresc stramb (rahitism), ori pentru cei prea firavi, ca sa se intareasca. Si la oamenii care mai tot timpul sunt cu raceala se da seara lapte din asta proaspat muls, iar de dimineata si la amiaza li se da sa bea zer. La cei care-s miscati la cap si nu pot dormi noaptea, din cauza ca le bazaie tot felul de ganduri in cap de alunga somnul, tot laptele ii bun. Se bea, ia asa, o cana de lapte cald, proaspat, inainte de culcare, si dupa aceea doarme de nu stie cand a cazut in somn. Si se mai face, pentru cei ce nu pot dormi, frectie la cap cu otet de poama (otet de mere). De unde incepe parul, de la frunte, si pana la ceafa se face frectie cu otet in toata seara, si omul poate dormi linistit, ca se risipesc grijile si amaraciunea."
Fotografii de Daniel Varlan